Identificarea persoanei fizice – aspecte de drept internaţional privat
Călina Jugastru - august 1, 20165. Numele persoanei fizice
5.1. Semnificaţii şi calificări ale numelui în dreptul internaţional privat
Semnificaţia numelui în dreptul internaţional privat are o încărcătură în plus faţă de dreptul civil substanţial. Plecăm de la cuvintele sugestive ale doctrinei franceze, care afirmă că numele este „cel mai puţin raţional şi cel mai cultural”[11] dintre atributele de identificare a persoanei, ceea ce explică bogăţia de sensuri a acestuia. Valoarea socială a numelui este dată de ceea ce implică numele, adică de apartenenţa individului la un grup social. Numele evocă istoria familială a unei persoane şi, în acelaşi timp, sugerează – de manieră oarecum incertă – originea teritorială a acesteia, apartenenţa la o anumită cultură, la un anumit teritoriu, la un anume stat. În prezent, numele traduce şi una dintre ideologiile timpurilor moderne: egalitatea între sexe şi egalitatea între filiaţii.
Oferim un exemplu pentru multiplele semnificaţii ale numelui, cu repercusiuni în dreptul internaţional privat. Numele nobiliar este, în egală măsură, expresia provenienţei familiale şi a prestigiului (ori chiar a vanităţii) de a fi recunoscut în societate cu un nume de familie asociat unor merite ştiinţifice, culturale, economice ş.a. Nu toate statele înţeleg însă să recunoască numele, atunci când acesta conţine una sau mai multe particule nobiliare. Conflictul de legi în timp şi spaţiu generat de refuzul recunoaşterii şi transcrierii numelui persoanei a condus la una dintre hotărârile prin care instanţa europeană din Luxembourg a decis că autorităţile unui stat membru pot să refuze recunoaşterea numelui unui resortisant – nume care conţine un titlu nobiliar, dobândit într-un alt stat membru – pentru considerente de ordine publică (speţa Sayn-Wittgenstein).
Una dintre legăturile forte atribuite numelui este legătura dintre om (individ) şi comunitatea naţională din care acesta face parte. În relaţiile private internaţionale, actorii sunt cetăţenii şi străinii – identificaţi astfel, în raport cu o entitate statală. Ambii au drepturi (şi obligaţii) egale cu privire la nume, de pildă, egalitatea erga omnes a dreptului la nume. În schimb, încălcarea dreptului la nume şi introducerea acţiunii în justiţie poate atrage un regim diferit (parţial) de tratament juridic al străinului în faţa instanţelor române (scutiri, facilităţi la taxe procesuale), dependent de condiţia reciprocităţii cu statul de origine al străinului. Uzurparea identităţii persoanei fizice, inclusiv prin încălcarea dreptului la nume, este generatoare de solicitări de recuperare a prejudiciilor materiale şi, după caz, nepatrimoniale. Regulile după care se vor derula procedurile judiciare pot să difere, după cum sunt în prezenţă cetăţeni din spaţiul european ori persoane din state terţe, nemembre UE.
Din punctul de vedere al calificării noţiunilor, numele de familie este atribut de identificare a persoanei fizice şi element al vieţii private al acesteia. În acelaşi timp, dreptul la nume este unul dintre drepturile personalităţii (drept personal nepatrimonial). Legiuitorul noului Cod civil român confirmă această teză dezvoltată doctrinar, reglementând mijloacele de apărare a dreptului la nume, în art. 252-257 C. civ.
În dreptul internaţional privat, numele se bucură de aceeaşi calificare multiplă. Atribut de identificare, numele este o componentă a identităţii civile a persoanei fizice. În raporturile private cu element străin, identitatea civilă cunoaşte aspecte inedite, rezultate din libertatea de circulaţie, libertatea de a încheia căsătorii în afara graniţelor naţionale, libertatea de a încheia adopţii în care părţile sunt resortisanţii unor state diferite. Element al vieţii private, numele este adus în faţa autorităţilor statale în vederea transcrierii sau modificării, în funcţie de schimbările intervenite în starea civilă a persoanelor fizice. Refuzul de a recunoaşte numele înscris în actele de stare civilă întocmite de autorităţile competente dintr-un stat poate fi de natură a bulversa acţiunile cotidiene ce ţin de viaţa privată a titularilor dreptului la nume.
Încălcarea dreptului personalităţii întruchipat de dreptul la nume, antrenează răspunderea civilă. Aspectele de responsabilitate intră, în dreptul internaţional privat român, sub incidenţa art. 2641 C. civ. Adăugăm că, potrivit art. 2576 alin. (3) C. civ., ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârşite în România, se asigură conform legii române.
Tot în sfera calificării noţiunilor, este necesară o precizare. Textul art. 2576 C. civ. are în vedere numele, adică numele de familie şi prenumele. Dispoziţia legală se corelează cu dispoziţiile legale care expun structura numelui în dreptul substanţial: „Numele cuprinde numele de familie şi prenumele” (art. 83 C. civ., art. 1 din O.U.G. nr. 41/2003). Vom înţelege, aşadar, prin „nume”, atât patronimicului, cât şi prenumele. Protecţia legală se acordă, aşa cum vom vedea şi pseudonimului – inclusiv în dreptul internaţional privat.
Calificarea prenumelui urmează traiectoria numelui de familie: atribut de identificare, element al vieţii private, drept absolut, inalienabil, imprescriptibil şi personal. O menţiune care pune faţă în faţă patronimicul şi numele: aşa cum s-a afirmat, izolat, prenumele are o valoare juridică inferioară. Singur, neînsoţit de numele de familie, prenumele nu individualizează persoana cu precizie şi rămâne, de multe ori, fără consecinţe juridice (în lipsa numelui, prenumele nu poate constitui o semnătură valabilă)[12].
Accesoriile numelui (titlul nobiliar, particula) au ocrotire în unele sisteme de drept[13]. Titlurile de nobleţe (prinţ, duce) nu mai au aceeaşi valoare juridică precum odinioară, nobilimea fiind abolită. Titlurile de nobleţe beneficiază, în sistemele juridice în care ele subzistă (de pildă, în dreptul francez) de reguli speciale în ce priveşte atribuirea, devoluţiunea şi competenţa judiciară. În prezent, din perspectiva identificării persoanei, titlul de nobleţe subzistă ca accesoriu onorific al numelui, iar persoanele cărora le este recunoscut dreptul de a le folosi, pot cere să fie menţionate în actele de stare civilă.
Particula (de, du) nu are legătură cu titlurile de nobleţe. Face parte din nume şi are rolul de indicaţie teritorială a originii persoanei fizice (de exemplu, Dupont de Nemours).
Considerăm că reglementarea prin norma conflictuală asimilează şi pseudonimul, adică numele ales de individ pentru a activa într-un anumit domeniu al vieţii sociale. Dreptul român conferă protecţie pseudonimului ales prin lege, în aceleaşi condiţii ca şi numelui [art. 254 alin. (3) C. civ.]. Porecla nu are valoare juridică în dreptul civil.
5.2. Delimitări de alte instituţii
Să facem distincţiile necesare, între numele persoanei fizice şi ipoteze care identifică în termenul „nume”, realităţi juridice cu totul diferite[14].
Numele comercial este apanajul persoanei juridice. Numele comercial semnifică firma, care se regăseşte în inventarul atributelor de identificare ale entităţilor constituite legal ca persoane juridice.
S-a încetăţenit, în limbajul comun al noilor tehnologii, sintagma nume de domeniu. Fiecărei adrese de internet i se atribuie, la cerere, un nume de domeniu care identifică o porţiune determinată din spaţiul virtual, dedicat utilizatorului. Preluat din limbajul tehnic al informaticii uzuale, numele de domeniu trimite la un anumit site sau la o anumită pagină de internet. Dacă ar fi să operăm o analogie între numele de domeniu şi atributele de identificare ale persoanei fizice, ar fi potrivit să privim atât spre nume, cât şi spre domiciliu. Numele de domeniu cuprinde cuvintele sub care se face cunoscut un segment din mediul virtual şi este, totodată, adresa exactă (în sens de pagină web, locaţie) unde se găseşte informaţia respectivă. Numele de domeniu are rol de nominalizare (trimite la o anumită informaţie) şi de localizare (prin indicarea adresei la care se găseşte informaţia).
5.3. Legea aplicabilă numelui
Regula de drept comun
Codul civil român prevede regula potrivit căreia numele persoanei este cârmuit de legea sa naţională [art. 2576 alin. (1)].
În înţelesul dispoziţiilor de drept internaţional privat, prin „lege naţională” este desemnată legea statului al cărui cetăţean este titularul dreptului la nume, cu distincţiile arătate la art. 2568 C. civ. Dacă cel în cauză are mai multe cetăţenii, se aplică legea aceluia dintre state de care persoana este cel mai strâns legată, având în vedere, în mod deosebit, reşedinţa sa obişnuită. În caz de apatridie, legea naţională este legea statului în care individul îşi are reşedinţa obişnuită (aceeaşi precizare şi pentru refugiaţi, potrivit normelor speciale şi convenţiilor internaţionale la care ţara noastră este parte). Reşedinţa obişnuită este calificată conform art. 2570 C. ci
Excepţii
Ori de câte ori există norme speciale derogatorii pentru nume, în diferite materii cu element de extraneitate, se vor aplica normele respective.
1. Prin derogare de la regulă, o altă lege decât legea naţională cârmuieşte numele: „stabilirea numelui copilului la naştere este guvernată, la alegere, fie de legea statului a cărui cetăţenie comună o au atât părinţii, cât şi copilul, fie de legea statului unde copilul s-a născut şi locuieşte de la naştere” [art. 2576 alin. (2) C. civ.]. Prin excepţie de la norma de drept comun, numele copilului la naştere este cârmuit de una dintre două legi pe care le aleg părinţii copilului sau, atunci când legea prevede, autorităţile competente.
Alegerea se face între:
a. legea statului a cărui cetăţenie comună o au părinţii şi copilul. Opţiunea pentru această lege este condiţionată de comunitatea de cetăţenie, în sensul că, atât părinţii, cât şi copilul, trebuie să aibă aceeaşi cetăţenie;
b. legea statului unde copilul s-a născut şi locuieşte de la momentul naşterii. Alegerea acestei legi este condiţionată de faptul naşterii şi al locuirii pe teritoriul statului respectiv (inclusiv la data alegerii legii aplicabile numelui copilului).
2. Derogarea este valabilă şi atunci când dobândirea numelui are loc prin efectul căsătoriei, filiaţiei sau adopţiei. Regulile aplicabile numelui sunt cele pe care dispoziţiile Codului civil le prevăd pentru efectele nepatrimoniale pe care instituţiile enumerate le au asupra numelui.
În cazul căsătoriei, numele stabilit sau modificat ca efect al acesteia urmează lex causae aplicabilă efectelor nepatrimoniale ale căsătoriei. Este aplicabilă, în cascadă, legea reşedinţei obişnuite comune a soţilor, legea cetăţeniei comune a soţilor ori legea statului de celebrare a căsătoriei [art. 2589 alin. (1) şi (2) C. civ.].
În cazul divorţului, numele suportă reguli specifice unuia dintre cele două seturi de opţiuni posibile: opţiunea soţilor de a determina subiectiv, prin voinţa lor, legea aplicabilă divorţului şi legea pe care o impune Codul civil, în cazul în care soţii nu au înţeles să aleagă legea aplicabilă.
În cazul determinării subiective (art. 2597 C. civ.), legea aleasă pentru desfacerea căsătoriei este, totodată, legea care guvernează dobândirea numelui (fie legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile, fie legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile, fie legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi, fie legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani, fie legea română).
În situaţia când părţile nu au procedat la alegere, legea prevăzută de art. 2600 este aplicabilă atât divorţului, cât şi dobândirii numelui. Se va aplica, în cascadă: legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data introducerii cererii de divorţ; în lipsa reşedinţei obişnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, cu condiţia ca cel puţin unul dintre soţi să păstreze reşedinţa sa obişnuită pe teritoriul statului respectiv, la data introducerii cererii de divorţ; în lipsa reşedinţei obişnuite a unuia dintre soţi pe teritoriul statului în care soţii au deţinut ultima reşedinţă obişnuită comună, legea statului cetăţeniei comune a soţilor – la data cererii de divorţ; în lipsa cetăţeniei comune a soţilor, legea ultimei cetăţenii comune – cu condiţia ca cel puţin unul dintre ei să fi păstrat această cetăţenie la data introducerii cererii de divorţ; legea română, în toate celelalte cazuri.
Dobândirea numelui prin filiaţie se conformează regulilor art. 2603 C. civ. (filiaţia din căsătorie) şi art. 2605 C. civ. (filiaţia din afara căsătoriei).
Copilul din căsătorie va purta numele stabilit de legea care, la data naşterii copilului, guvernează efectele generale ale căsătoriei părinţilor săi. Dacă înainte de naşterea copilului, căsătoria părinţilor a încetat ori a fost desfăcută, se va aplica, pentru dobândirea numelui, legea care cârmuia efectele generale ale căsătoriei, la data desfacerii sau la data încetării căsătoriei. Regula specială pentru dobândirea numelui de către copilul din căsătorie se află la art. 2603 alin. ultim C. civ.
Copilul din afara căsătoriei va purta numele stabilit potrivit legii care guvernează efectele filiaţiei din afara căsătoriei [art. 2605 alin. (1) şi (2) C. civ.]. Este vorba de legea naţională a copilului de la data naşterii acestuia, legea naţională urmând a fi determinată conform art. 2568 C. civ.
În cazul copilului adoptat, acesta dobândeşte numele conform legii care cârmuieşte efectele adopţiei (art. 2608 C. civ.), adică legea naţională a adoptatorului – mai puţin în cazul în care soţii sunt adoptatori. În mod normal, în ipoteza din urmă, cei doi adoptatori fiind căsătoriţi, numele adoptatului se va stabili potrivit legii efectelor generale ale căsătoriei.
3. Numele şi prenumele copilului găsit pe teritoriul României, născut din părinţi necunoscuţi[15], este supus legii autorităţii căreia legea îi conferă prerogativa stabilirii numelui. Numele se stabileşte prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul.
Aceeaşi regulă guvernează stabilirea numelui şi prenumelui în situaţia în care copilul este abandonat de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termen de 30 de zile de la constatarea abandonului [art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 41/2003].
În ambele ipoteze legale, lex causae este lex auctoris.
[11] Ph. Malaurie, Droit des personnes. La protection des mineurs et des majeurs, op. cit., p. 47.
[12] J. Carbonnier, Droit civil. Les personnes, Presses Universitaires de France, Paris, 1999, p. 76, apud O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, op. cit., p. 271.
[13] Ph. Malaurie, Droit des personnes. La protection des mineurs et des majeurs, op. cit., p. 57-59.
[14] Ibidem, p. 65-66.
[15] A se vedea, I. Chelaru, A.-L. Chelaru, Străinii în România. Regim juridic, Editura Universul Juridic, București, 2016, p. 231-232.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.