H.G. nr. 834/1991. Legalitatea (nelegalitatea) certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (Partea a II-a)

4. Contestarea legalității certificatului pe cale de acțiune

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor reprezintă un act administrativ cu caracter individual, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În același sens este și optica constantă a instanțelor judecătorești:

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate în Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, care funcționează ca autoritate a administrației publice centrale. Instanța de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc, în condițiile Legii nr. 29/ 1990, și față de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepția de necompetență materială[21].

Natura juridică a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este aceea a unui act administrativ de autoritate, constitutiv de drepturi. Împrejurarea că din acel act se nasc și efecte juridice subsecvente de drept civil nu-i modifică natura juridică, deoarece nu schimbă structura raporturilor care au prezidat emiterea lui și nici caracterul de autoritate al actului respectiv[22].

Fiind un act administrativ cu caracter individual comunicat numai anumitor subiecte de drept destinatare (ex. către societatea în favoarea căreia se emite) problema care se pune în practică se referă la momentul când începe curgerea termenului de contestare pentru orice alt subiect de drept (ex. o persoană interesată).

Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, un act administrativ cu caracter individual adresat unui anumit subiect de drept poate fi contestat și de către un alt subiect de drept, în termen de 30 de zile de la momentul când cel din urmă a luat cunoștință de conținutul actului, pe orice cale.

Luarea la cunoștință, pe orice cale, de conținutul unui act administrativ cu caracter individual este un aspect care ține de probele administrate, în concret, în cadrul fiecărui dosar de instanță în parte.

Cu toate acestea, practica judiciară românească tinde să generalizeze o metodă specifică de cunoaștere, de către toată lumea, a conținutului anumitor acte administrative.

În acest sens, față de faptul că certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor reprezintă veritabile acte de proprietate asupra unor imobile, instanțele consideră că momentul începerii curgerii termenului de contestare al acestora coincide cu momentul înscrierii certificatelor în registrele de publicitate imobiliară (înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului pentru care s-a emis certificatul în cartea funciară).

Prezentăm, în continuare, o hotărâre care explică pe larg raționamentul „înscriere în carte funciară = luare la cunoștință”:

Având în vedere că reclamanții sunt terți față de certificatul de atestare, neexistând obligația comunicării către acestea, nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) care stabilesc termenul de prescripție de 6 luni pentru formularea acțiunii în contencios administrativ, ci dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care instituie termenul de decădere de 1 an, calculat în cazul reclamantei de la data la care aceasta a luat cunoștință de actul vătămător. Potrivit art. 22, 26 și 27 din Legea nr.7/1996 a Cadastrului și publicității imobiliare, republicată, înscrierea în cartea funciară a certificatului de proprietate marchează data la care dreptul de proprietate asupra respectivului imobil devine opozabil terților, nefiind obligatorie și nici posibilă comunicarea acesteia terților. De la această dată începe să curgă termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acesta fiind un termen de decădere, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (5) teza a II-a”[23].

Hotărârea nu este una izolată, ci este în deplină concordanță cu practica, aproape unanimă, a instanțelor judecătorești din toată țară:

Prin urmare, prin efectul transcrierii, certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestată a devenit opozabil erga omnes și, de la această dată a început să curgă termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 relativ la sesizarea instanței de contencios[24].

În speță, susținerea apărătorului reclamantului Z.D.I., în sensul că certificatul de atestare atacat nu a fost comunicat reclamanților, nu poate fi primită, deoarece suprafețele de teren din certificatul de atestare a u fost înscrise în Cartea Funciară a localității R., de către pârâta S.C.O. P. S.A., potrivit documentațiilor cadastrale întocmite (după cum rezultă din completarea raportului de expertiză – fila 254), astfel că actul atacat a devenit opozabil erga omnes[25].

Fiind în prezența unui act juridic ce atestă existența în patrimoniul pârâtei a unui drept real suspus publicității imobiliare în condițiile Legii 7/1996, modificată și completată, momentul luării la cunoștință a existenței acestuia coincide cu momentul înscrierii certificatului în Cartea funciară, când dreptul proprietate al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes, de la această dată curgând termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) pentru contestarea actului administrativ[26].

Or, în cauză, reclamanții au formulat acțiunea la 10.09.2013, mult după împlinirea termenului de 1 an, astfel cum se prevede în art. 11 alin. (2) din Legea nr.554/2004, termen calculat de la data luării la cunoștință de actele administrative contestate, respectiv data când dreptul de proprietate al societății pârâte a fost înscris în cartea funciară. De la data efectuării transcrierii, respectiv intabulării, dreptul real al societăți pârâte a devenit opozabil erga omnes și prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, actul de atestare a proprietății se consideră a fi cunoscut și de către reclamanți[27].

Potrivit acestui text de lege, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul de șase luni, prevăzut la alin. (1) al art. 11 din Legea nr.554/2004, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau luării la cunoștință de existența acestuia. Termenul de un an se calculează începând cu data de 21 aprilie 2000, când s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară a certificatului de atestare a dreptului de proprietate[28].

Sub acest ultim aspect, Curtea observă că una din consecințele juridice ale intabulării în cartea funciară a unui act este aceea a opozabilității acestuia față de terți și posibilitatea acestora din urmă de a lua astfel cunoștință de existența lui, or, în speță, cele două certificate au fost intabulate în anul 2009, iar prezenta acțiune a fost introdusă în anul 2018, la aproape 9 ani, fiind astfel încălcat termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (5) din Legea nr.554/2004, fiind deci admisibilă această din urmă excepție[29].

În cazul drepturilor reale, precum este dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Iași, (…) termenul de la care se consideră legalmente că persoanele vătămate au luat cunoștință de existența Certificatului M03 nr.1378 din 23.09.1994, este data la care acesta a fost înscris în cartea funciară, prin încheierea nr. x din 6 decembrie 2007, neavând nici o semnificație sau urmări juridice, în ceea ce privește valoarea și caracterul opozabil al intabulării, faptul că această operațiune s-a efectuat de către ultimul dobânditor (S.C. Forest Hills Gardens SRL) și nu de către persoana juridică în beneficiul căreia acest act a fost emis în anul 1994; atât timp cât legiuitorul nu sancționează în vreun fel întârzierea intabulării și nici faptul că deținătorii anteriori ai imobilului nu și-au transcris dreptul în cartea funciară[30].

În prezenta cauză, actul administrativ contestat a fost înscris în cartea funciară sub nr. 373 din 16 ianuarie 2004, deci la aceea dată a fost făcut opozabil terților și a intrat în circuitul civil. Prin urmare, momentul înscrierii în cartea funciară, al intrării sale în circuitul civil și al stabilirii opozabilității sale față de terți reprezintă momentul aducerii sale la cunoștință publică, respectiv acela al începerii curgerii termenului de un decădere de 1 an în care acesta ar fi putut fi contestat înaintea instanțelor de contencios administrativ competente[31].

Cum în speță reclamantul este terț în raport cu actul administrativ unilateral contestat conform cu dispozițiile legale menționate, terenul de sesizare a instanței este cel prevăzut de alin. (2), respectiv 1 an de la data luării la cunoștință, fiind evident că față de el nu exista obligația de comunicare a actului. Astfel fiind, și având în vedere că momentul luării la cunoștință, în situația dată, este momentul intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară, 23.12.1999, când dreptul real al titularului certificatului a devenit opozabil erga omnes, Curtea constată că acțiunea reclamantului s-a făcut cu depășirea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004[32].

Începând cu momentul înscrierii în Cartea Funciară, certificatul de atestare a dreptului de proprietate devine opozabil «erga omnes», astfel cum prevede art. 2 lit. d) din Legea nr. 7/1996. Este adevărat că dispozițiile art. 11 alin. (2) fac trimitere, ca moment de început al cursului termenului de formulare a acțiunii în contencios administrativ împotriva actului administrativ adresat altui subiect de drept la data luării la cunoștință a actului administrativ, însă nu pot fi ignorate prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora, prin sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează publicitatea imobiliară, care asigură opozabilitatea drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror raporturi juridice supuse publicității, referitoare la imobile[33].

În lumina celor expuse mai sus putem conchide că, prin coroborarea prevederilor Legii nr. 554/2004 cu dispozițiile Legii nr. 7/1996, înscrierea unui drept de proprietate, obținut în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor emis în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, în cuprinsul cărții funciare marchează momentul de la care curge termenul de contestare a certificatului, pe cale de acțiune, pentru orice subiect de drept.

5. Contestarea legalității certificatului pe cale de excepție

Pe lângă contestarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pe cale de acțiune acesta poate fi contestat și pe cale de excepție (excepția de nelegalitate).

În acest sens sunt prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Legea nu reglementează vreo procedură specifică de contestare a certificatului, motiv pentru care nu ne aflăm în situația de excepție de la regula expusă anterior, situație prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Până la nivelul anului 2021, în practica judiciară s-a pus în discuție admisibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată emise în perioada 1990-2004 (anul când a intrat în vigoare noua lege a contenciosului administrativ – Legea nr. 554/2004 – act ce reglementa în premieră excepția de nelegalitate).

În acest sens, în practică, au fost exprimate două puncte de vedere: (i) unele instanțe au considerat că excepția de nelegalitate nu poate fi invocată și prin raportare la certificatele emise anterior anului 2004, (ii) alte instanțe au considerat că excepția poate fi invocată și cu privire la actele administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Această dispută a fost tranșată, la nivelul anului 2021, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii, care prin Decizia nr. 9/07.06.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 976/13.10.2021 a reținut următoarele:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, excepția de nelegalitate poate fi invocată și cu privire la actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004”.

În concluzie, excepția de nelegalitate, invocată în baza Legii nr. 554/2004, poate să privească și certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor emise în perioada 1990-2004.

6. Concluzii

Natura juridică, condițiile de emitere și valabilitatea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin raportare la Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, prezintă relevanță și astăzi deoarece:

1. certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pot fi emise și în prezent;

2. certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor emise în perioada 1990-prezent pot fi contestate oricând, pe calea excepției de nelegalitate;

3. certificatele de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pot fi atacate pe calea acțiunii în anulare în termen de maxim 1 an de la data când au fost înscrise în cartea funciară;

4. anularea/invalidarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate echivalează cu nerecunoașterea dreptului de proprietate asupra unui teren în favoarea unei societăți comerciale (sau a unui succesor în drepturi).


[21] Decizia nr. 182/22.01.2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secția de Contencios Administrativ (www.rolii.ro).

[22] Sentința nr. 556/19.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[23] Sentința civilă nr. 101/15.01.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[24] Sentința nr. 384/31.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[25] Sentința nr. 19/18.01.2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a Civilă, Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[26] Sentința nr. 41/02.02.2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[27] Sentința nr. 238/17.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[28] Sentința nr. 74/17.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[29] Sentința nr. 384/10.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[30] Sentința nr. 107/19.03.2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[31] Sentința nr. 120/13.03.2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[32] Sentința nr. 5/14.01.2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

[33] Sentința civilă nr. 3558/16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal (www.rolii.ro).

H.G. nr. 834/1991. Legalitatea (nelegalitatea) certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (Partea a II-a) was last modified: ianuarie 14th, 2022 by Răzvan Nicolae Popescu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista