Gânduri despre democrație și forma de guvernământ
Ioan Leș - decembrie 7, 20212. Un nou model de republică sau o monarhie?
Demersul de față ne este prilejuit și de manifestarea unor tendințe, relativ izolate, de schimbare a formei actuale de guvernământ din România și revenirea la statutul de monarhie. Iar o atare tendință a fost promovată, relativ recent, de un lider politic din opoziție, în mod paradoxal, succesor al unui cunoscut om politic care a exercitat timp de un deceniu funcția de Președinte al României. În acest sens, Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a vorbit în cadrul unui interviu acordat PS News despre schimbarea sistemului politic din țara noastră prin introducerea monarhiei constituționale. Fostul ministru de Externe român a remarcat că: „O instituționalizare a monarhiei constituționale asigură un Parlament puternic și un Parlament puternic are responsabilități asumate și cât se poate de clare în legătură cu un Guvern”[15].
Ideea reinstaurării monarhiei în țara noastră nu este de dată recentă. Ea a format obiectul unor discuții ample, și uneori de o virulență extremă, în cadrul dezbaterilor din Adunarea Constituantă care a adoptat legea fundamentală din anul 1991. Și atunci raționamentele invocate au fost multiple și susținute cu tărie și convingere de forțele politice din opoziție, în special de PNȚ și de PNL. Nici Comisia de redactare a proiectului de Constituție, și nici Adunarea Constituantă nu au reținut un atare punct de vedere. După adoptarea Constituției din anul 1991 unii din importanții susținători ai monarhiei au acceptat funcții importante în Statul Român, de la miniștri, la prim-miniștri, și chiar la președinți ai Curții Constituționale. Fără îndoială că nu avem nici cea mai mică intenție de a critica o atare atitudine, ci dimpotrivă trebuie să apreciem o orientare conformă cu noile realități din țara noastră și din lumea de azi.
Poate este cazul să ne întrebăm dacă nu suntem, așa cum o sugerează și liderul anterior menționat, cumva în situația din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când, în urma interminabilelor dispute dintre partidele politice s-a ajuns la soluția de compromis, de instaurare a monarhiei în țara noastră. Monarhia a jucat și un rol important în istoria modernă a României, lucru ce nu trebuie ocultat sau subapreciat. Marele avantaj al monarhiei poate fi reprezentat de modul de implicare în afacerile țării și de păstrarea unui echilibru rațional între forțele politice din țară. Dar nu putem ignora nici faptul că monarhia a provocat și unele crize importante și implicări în afaceri nedemne pentru un monarh. Iar poate cel mai recent exemplu în acest sens este acela al Regelui spaniol Juan Carlos, care în urma investigării sale pentru corupție a fost chiar nevoit să părăsească țara[16]. Dar nu este singurul caz în care monarhii au fost acuzați de corupție și de gestionarea frauduloasă a banului public. Iar aceasta în condițiile în care statele respective alocă sume importante pentru întreținerea familiilor regale și a personalului aferent, precum și pentru gestionarea bunurilor monarhice.
O discuție asupra unei teme atât de complexe nu trebuie să fie exclusă de principiu din cadrul lucrărilor consacrate unei eventuale noi reforme constituționale. Iar acest lucru trebuie admis într-o societate democratică. Dar șansele unei atare abordări în viitor sunt extrem de reduse, în opinia noastră și aceasta cu atât mai mult cu cât legea fundamentală din anul 1991 a fost adoptată, prin referendum, cu o mare majoritate de voturi de către poporul român. Pe de altă parte, nu trebuie să ignorăm prevederile art. 152 alin. (1) din Constituție, text conform căruia „forma republicană de guvernământ” nu poate forma obiectul revizuirii. Prin urmare, dacă s-ar dori o atare abordare, ea nu poate fi făcută decât în condițiile instituirii unei noi Adunări Constituante. Or, în opinia noastră, o atare abordare este greu de realizat și nici nu este dezirabilă.
Chiar dacă structura populației din anul 1991 nu mai este identică, avem unele rezerve în privința unei atare opțiuni, deși ea nu trebuie exclusă cu desăvârșire. Poate că această soluție ar fi fost una acceptabilă, dacă ne raportăm la situația din anii 90 ai secolului trecut. Dar este puțin probabil că o soluție monarhică ar promova cele mai înalte valori și competențe în rândul partidelor politice. Tot istoria ne demonstrează că nici în epocile monarhice disputele politice nu au fost înlăturate întrutotul.
Tendințele ce se manifestă la nivel mondial în privința formei de guvernământ sunt departe de a fi favorabile monarhiei, deși trebuie să recunoaștem că azi există peste 40 de regimuri monarhice. Unii autori spanioli menționează existența a 44 de state în care funcționează asemenea regimuri[17] (în Europa, Asia, Australia, Oceania și în zona Golfului Persic). Dar toate acestea, potrivit acelorași autori, se confruntă cu provocări față de mișcările care solicită reforme sau abolirea monarhiilor[18]. Doar Japonia, Marea Britanie și Suedia sunt țări care, pe termen mediu, par a avea garantată continuitatea. Opinia aparține acelorași autori. Regimurile monarhice au fost dominante în anumite epoci istorice, dar ele sunt tot mai departe de un viitor „strălucitor”, deși pot exista argumente potrivnice. Unele monarhii cuceritoare au fost înlăturate de pe întregi continente, chiar dacă în unele cazuri nu în totalitate. Să nu uităm de America Latină, spațiu geografic în care monarhiile au fost înlăturate în prima parte a secolului al XIX-lea și apoi de S.U.A., care și-au proclamat independența față de Marea Britanie și paradoxal au proclamat republica[19].
Cele două războaie mondiale au condus și ele la dispariția unor monarhii, cum sunt cea austro-ungară, otomană, rusă, română, italiană și irlandeză. Iar cel mai recent exemplu de renunțare la monarhie este acela al statului Barbados, care și-a proclamat independența față de Marea Britanie la data de 30 noiembrie 2021.
În ceea ce ne privește, considerăm că soluția Constituantei din anul 1991, care a optat pentru o republică a fost cea care a ținut seama de o serie de împrejurări istorice, dar și de tendințele ce s-au manifestat în ultimul secol în plan internațional. Opțiunea Constituantei trebuie să fie considerată ca firească după aproape o jumătate de secol de dictatură comunistă, motiv pentru care soluția unei republici președințiale a devenit practic indezirabilă.
Pentru istorie este remarcabilă constatarea deputatului liberal, Dan Amadeo Lăzărescu. Acesta spunea, în Constituantă, că: „Regimul prezidențial nu a existat sau dacă a existat, este de tristă amintire. A existat, însă, un regim autoritar, în care puterea executivă predomină. Prin urmare, noi ar trebui să optăm pentru un sistem mixt – nu putem adopta sistemul prezidențial, care este autoritar – ne putem îndrepta spre modelul Republicii a V-a a lui De Gaulle”.
Opinia rezumată mai sus a fost agreată și de senatorul Adrian Moțiu, care concluziona că: „Toată lumea este de acord să fie o republică semipreședențială, dar foarte bine precizat acest mecanism, care să taie orice inițiativă de autoritate excesivă, așa cum s-a întâmplat cu dictaturile”[20].
Poziția adoptată de cei doi parlamentari a avut meritul de a oferi o perspectivă agreată de marea majoritate a parlamentarilor, inclusiv de o parte din cei din opoziție. Dar adevărul istoric trebuie respectat. Iar din această perspectivă trebuie spus că nici varianta unei republici parlamentare nu a fost exclusă din abordările senatorilor și deputaților. În acest sens, deputatul Mihail Ruva a propus ca Președintele României să fie ales de Parlament. Propunerea a întrunit doar 125 de voturi în Constituantă, 279 de voturi fiind împotrivă.
O republică semiprezidențială implică și alegerea Președintelui de către popor. Constituanta a adoptat teza conform căreia Președintele este ales prin vot direct de către popor. Mărturisesc că o bună parte a opoziției a agreat această soluție de alegere a Președintelui, dar în cadrul unei republici parlamentare. În sprijinul aceste soluții a fost invocat de către un cunoscut parlamentar faptul că țările care au trecut printr-o dictatură „și-au deschis drumul libertății printr-o republică parlamentară” (deputatul Ion Diaconescu). Soluția finală a fost cea cunoscută. Ea a fost agreată și în alte țări democratice din arealul nostru geografic: Ungaria, Slovenia și Bulgaria.
Soluția trebuie reputată și ca un avertisment pentru viitor, mai cu seamă, în condițiile în care tendințele autoritariste se manifestă tot mai puternic în foarte multe țări de pe continentul nostru și care ne-ar putea surprinde tot mai mult. Criza de pandemie actuală poate constitui o mare „oportunitate” pentru reinstaurarea în multe țări a autoritarismului.
O soluție extrem de interesantă a fost propusă de deputatul liberal Dan Amadeo Lăzărescu. Potrivit acestei propuneri: „Președintele republicii exercită o funcție de mediere între puterile statului și între stat și societate”. Amendamentul viza adoptarea Tezelor Constituției și a fost votat cu 315 voturi de Constituantă. Textul a fost preluat în art. 80 alin. (1) din Constituție, teza a II-a și a fost păstrat și cu prilejul modificării Constituției în anul 2003. Prevederea evocată a fost inspirată în realitate din Constituția Spaniei, țară în care Regele este șeful statului și are, printre altele, și rolul de a „arbitra și modela funcționarea normală a instituțiilor…”[art. 56 alin. (1) din Constituție].
Propunerea deputatului Dan Amadeo Lăzărescu a fost una importantă și ne oferă o fizionomie particulară asupra instituției prezidențiale. Ea demonstrează și rolul important pe care l-au avut și unii membri marcanți ai opoziției parlamentare din acea epocă și faptul că unicul autor veritabil al Constituției din 1991 a fost Constituanta.
Potrivit art. 80 din Constituție: „Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și a integralității teritoriale a țării. Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate”.
Socotim că acest text este unul esențial pentru întreaga reglementare a instituției prezidențiale. Mărturisesc că nici Comisia de redactare a proiectului, și nici Constituanta nu au avut în vedere, în nici un moment, un „Președinte jucător”, astfel cum a și pretins, fără rezerve, unul dintre ei. Din păcate Curtea Constituțională a încurajat o atare abordare, considerându-l pe Președintele Republici ca Șef al statului[21], având competențe considerabile”[22]. Soluția ignoră, în mare măsură, după părerea noastră, viziunea Constituantei de a nu institui un regim autoritar în România. Dar trebuie să recunoaștem că soluția instanței de control constituțional se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind, în mod evident, obligatorie. O atare abordare a încurajat, fără îndoială, tendințele autoritare ale unor lideri politici[23].
În pofida oricăror abordări doctrinare sau politice, Constituanta din anul 1991 nu a promovat principiile unei republici prezidențiale. S-a spus uneori că regimul preferat de constituant a fost acela al unui „sistem semiprezidențial atenuat sau parlamentarizat”[24]. Este singura soluție conformă, după părerea noastră, cu voința legiuitorului constituțional din anul 1991. Trebuie să recunoaștem că teza unei republici semiprezidențiale este agreată și de doctrina actuală[25]. Ea a fost confirmată și printr-o decizie a Curții Constituționale[26].
Experiența celor trei decenii de la adoptarea Constituției ne înfățișează și unele neajunsuri în privința modului de reglementare a instituției președințiale. Sistemul semiprezidențial a generat multe dispute de ordin mai mult politic, dar și de ordin administrativ, ajungându-se și la o competiție între președinte și primul ministru. Tensiunile dintre Președinte și prim-ministru au ajuns la cote maxime în acele perioade în care președintele avea o altă orientare politică decât primul-ministru. Asemenea tensiuni au vizat și raporturile dintre Președinte și Parlament, dar și dintre executiv și forul legislativ. Iar în ultimul timp aceste tensiuni au escaladat foarte mult.
Modificările constituționale din anul 2003 nu au avut darul de a clarifica asemenea raporturi, dar poate nu este vina Constituantei, ci a oamenilor care „populează” anumite instituții. Poate tocmai de aceea există și voci care tind să acrediteze necesitatea unei arhitecturi prezidențiale în cadrul sistemului nostru constituțional. Nu credem că aceasta este calea potrivită, ea fiind una care nu ar face altceva decât să promoveze și mai mult și în mod nepermis tendințele autoritariste.
Nici Comisia de redactare a Proiectului de Lege fundamentală și nici Constituanta nu au avut în vedere un sistem prezidențial. Și nu credem că, din acest punct de vedere, istoria noastră politică a evoluat într-o asemenea direcție. Singura alternativă viabilă este, în opinia noastră, aceea a sistemului actual, cu unele ameliorări substanțiale în care să fie accentuat rolul de mediator al președintelui, iar nu de decident politic sau administrativ ori de veritabil șef de partid.
Un autor făcea recent o remarcă foarte importantă, anume aceea că modelul semiprezidențial „poate funcționa cu succes cu condiția să existe bună credință în aplicarea sa și respect pentru interesul public”[27]. Aserțiunea de mai sus este greu de pus la îndoială. Mai mult chiar, ea este valabilă pentru sănătatea oricărui sistem politic de guvernare. Fără bună-credință, niciun sistem constituțional nu poate tinde spre perfecțiune sau spre o funcționare rațională, conformă cu interesele generale ale națiunii. Orice abatere de la lege ar trebui sancționată cu fermitate, indiferent de calitatea autorilor unor asemenea încălcări. Forța unei națiuni rezidă în comportamentul loial al principalilor actori politici, iar exemplul nord-american este elocvent din acest punct de vedere.
Este adevărat că în spațiul european există și republici parlamentare importante, cum este cazul Germaniei și al Italiei, deși uneori eficiența unui atare sistem a fost pusă la îndoială. O atare soluție ar putea fi promovată și la noi sau cel puțin discutată în cadrul viitoarei reforme constituționale, deși starea partidelor noastre politice caracterizată prin abordări sterile, ineficiente și excese legislative nepermise într-un stat democratic nu pot constitui argumente solide pentru o atare abordare în condițiile actuale. Sunt multe întrebări ce pot pune în discuție un asemenea sistem și mai ales eficiența lui. Într-un asemenea sistem instabilitatea politică nu ar fi descurajată, ci dimpotrivă promovată. Un atare sistem este greu de conceput într-un sistem parlamentar birocratizat, ineficient și cu un număr exagerat de deputați și senatori.
Dar nici excesele actuale, demne mai degrabă de perioada anilor ’50-’60 nu ar trebui încurajate. Iar acestea s-au manifestat, din păcate, pe multe paliere ale activității noastre statale și politice. Este adevărat că nici Parlamentul României nu a utilizat cu eficiență pârghiile constituționale pe care le avea la dispoziție pentru ca limitele legii noastre fundamentale să nu fie transgresate într-un mod inadmisibil. Iar atunci când totuși a încercat folosirea unui atare mecanism constituțional Parlamentul a eșuat, deși vina nu i-a aparținut în totalitate. Fără îndoială că nu putem uita referendumul pentru demiterea președintelui din anul 2012, când o majoritate copleșitoare a votat în favoarea acestei acțiuni, dar împrejurări „deosebite” au schimbat destinul societății românești, astfel că am păstrat în funcție un „Președinte jucător”. Într-o viitoare reglementare ar trebui simplificată procedura de demitere a președintelui, astfel ca o atare posibilitate să fie una reală, iar nu formală, căci într-o democrație autentică nu poate exista ceva mai grav decât ignorarea grosieră și nu arareori repetată a legii fundamentale a unui stat. Iar nesancționarea unei atare atitudini este inadmisibilă într-o societate demnă de secolul al XXI-lea.
[15] D. Ema, PMP cere restaurarea monarhiei constituționale în România. Cristian Diaconescu: Atunci când a fost nevoie, a fost funcțională această idee, apud: https://psnews.ro.pmp-cere-restaurarea-monarhiei-constitutuonale-in-romania-cristian-diaconescu-atunci.
[16] În Spania, unii lideri politici au pus în discuție, cu prilejul sărbătoririi împlinirii a 43 de ani de la adoptarea Constituției, viabilitatea monarhiei. Astfel, Geraldo Pisarello, lider al Podemos, referendu-se la o posibilă reformă constituțională a declarat că: „Unica cheie pentru ca aceste schimbări constituționale să fie posibile este ca generațiile care nu au votat Constituția din 1978 să poată decide în mod liber dacă doresc să continue să trăiască sub o Monarhie absolută și coruptă sau sub o Republică democratică și modernă”. A se vedea J. Casqueiro, El aniversario de la Constitucion evidencia la falta de consenso para su reforma, apud: https://elpais.com/espana/2021-12-06/el-aniversario-de-la-constitucion-evidencia-la-falta-de-consenso-pa.
[17] A se vedea în acest sens E. Bruno, R. Grande, ?Sobreviviran las monarquias al siglo XXI?, apud: https://www.esglobal.org/sobreviviran-las-monarquias-al-siglo-xxi/.
[18] Astfel, de pildă, în Thailanda la data de 20 septembrie 2021, la câțiva metri de Marele Palat din Bagkok, s-a găsit o placă pe care era inscripționat următorul mesaj: Thailanda „aparține poporului și nu este proprietatea monarhului”. Dar și alte țări, ca Cambogia, Brunei, Malaezia etc. se confruntă cu probleme asemănătoare. În Spania, împotriva regelui Juan Carlos au fost declanșate trei investigații judiciare, iar după acuzațiile de corupție aduse acestuia prestigiul monarhiei a fost pus la grea încercare. Potrivit unui sondaj de opinie, în Spania 40% din spanioli ar vota pentru un stat republican și numai 34,9 % ar sprijini monarhia (citat după E. Bruno, R. Grande, ? Sobreviviran las monarquias al siglo XXI ?).
[19] În ultima zi a Convenției Constituționale Benjamin Franklin a fost întrebat de o femeie dacă țara va fi monarhie sau republică. Răspunsul a fost prompt: „Republică, dacă puteți să o mențineți”. A se vedea G. Friedman, Furtuna de dinaintea liniștii. Discordia americană, Criza anilor 2020 și triumful de după, Litera, București, 2020, p. 21.
[20] A. Moțiu, citat în A. Iorgovan, Odiseea elaborării Constituției, Ed. Vatra Românească, Tg. Mureș, 1998, p. 35.
[21] C.C.R., dec. nr. 384/2006, în M. Of., Partea I, nr. 451 din 24 mai 2006. A se vedea de asemenea C.C.R., dec. nr. 147/2007, în M. O., Partea I, nr.162 din 7 martie 2007. A se vedea, pentru considerarea Președintelui ca „șef al executivului alături de prim-ministru”, S. Deaconu, M. Enache, Președintele României în jurisprudența Curții Constituționale, C. H. Beck, București 2021, p. 11.
[22] C.C.R., dec. nr. 683/2012, în M. Of., Partea I, nr. 479 din 27 iunie 2012.
[23] Există și alte soluții ale instanței de control constituțional care au „legitimat” tendințele autoritare ale unor lideri. A se vedea, în acest sens, CCR, dec. nr. 435/2006, în S. Deaconu. M. Enache, Președintele României în jurisprudența Curții Constituționale, pp. 59-62. Prin această decizie, Curtea a constatat inexistența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Președintele României și primul ministru, pe de altă parte. Sesizarea Curții a fost determinată de acuzații grave la adresa sistemului judiciar și a magistraților, acestea vizând și acte de corupție („sistemul judiciar este corupt”, „justiția este un sistem ticăloșit” etc.). Criticile au mers, în opinia noastră, peste o limită de raționalitate și decență elementară. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că „opiniile, judecățile de valoare sau afirmațiile titularului unui mandat de demnitate publică, referitoare la alte autorități publice, nu constituie prin ele însele conflicte juridice între autorități publice”. De menționat și constatarea Curții, conform căreia „libertatea de exprimare și de critică este indispensabilă democrației constituționale, însă ea trebuie să fie respectuoasă, chiar și atunci când exprimă o atitudine critică fermă”. Dar critica la care ne referim nu credem că se poate încadra în asemenea coordonate, astfel că o atitudine nedemnă pentru un demnitar al unui stat democratic a rămas nesancționată.
[24] A se vedea M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Muraru, Fl. Vasilescu, I. Vida, Constituția României, comentată și adnotată, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1991, p. 181.
[25] A se vedea C. Ionescu, în Constituția României. Comentarii și explicații, de C. Ionescu, și C.A. Dumitrescu (coordonatori), C. H. Beck, București, 2016, pp. 847-848; S. Deaconu, în Constituția României, Comentarii pe articole, p. 718.
[26] CCR, dec. nr. 683/2012, citată supra.
[27] M. Albici, Utopia supremației legii, apud https://www.universuljuridic.ro/utopia-supremației-legii/.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.