Gânduri despre democrație și forma de guvernământ

1. Precizări preliminare

În ultima perioadă, se vorbește tot mai mult despre o reformă constituțională, reformă care, în viziunea unor actori politici, ar putea viza și forma de guvernământ, chiar o revenire la monarhie. Problema revizuirii Constituției nu este una cu totul inedită, de altfel, în România, s-a și realizat o atare revizuire în anul 2003, iar abordările nu au fost întotdeauna dintre cele mai fericite. Fără îndoială că o viitoare reformă constituțională nu poate fi exclusă de plano, dar o atare abordare rămâne una extrem de delicată și dezirabilă doar în măsura în care ar putea aduce ameliorări substanțiale în unele materii și care să fie de natură a consolida, iar nu de a fragiliza instituțiile noastre democratice și așa destul de firave datorită unor tendințe manifeste de a promova „valorile” unui stat tot mai autocrat.

S-a spus adeseori că actuala Constituție și-a dovedit limitele, iar fără o revizuire de substanță democrația noastră ar avea de suferit. Se ignoră adeseori, însă, un fapt esențial, anume acela că instituțiile sunt importante prin modul lor de reglementare, dar factorul uman este cel decisiv și care ne poate îndrepta înspre  o guvernare a poporului pentru popor[1] sau spre una autocratică sau chiar spre o dictatură pe care au cunoscut doar anii de tristă amintire dintr-o perioadă mai mult sau mai puțin apropiată.

Istoria umanității este plină de asemenea exemple care au generat o limitare sau o suprimare a drepturilor și libertăților fundamentale. Iar atare exemple putem întâlni pe toate meridianele, din Africa, America Latină și până în Europa. Un Bokassa, Gaddafi sau Ben Ali în Africa, un Hitler, Stalin sau Musolini în Europa, un Batista, Odria sau Gomez în America Latină sunt doar câteva exemple grăitoare despre consecințele nefaste ale regimurilor dictatoriale.

Din păcate, nici azi nu lipsesc tendințele de guvernare autocratică, iar percepția tot mai răspândită este că actuala criză pandemică – COVID-19 – este de natură să promoveze atare „valori”. Și nu trebuie să mergem prea departe nici din punct de vedere spațial și nici temporal spre a constata atari manifestări. Ele sunt, și după părerea noastră, expresia unei crize profunde a societății contemporane și, mai ales, a partidelor politice din foarte multe țări democratice.

Chiar și la noi, importanți lideri de partid și de stat, indiferent de culoare lor politică, s-au manifestat împotriva unor decizii adoptate de unele instituții democratice, chiar judiciare, cum a fost cazul Curții Constituționale sau a Avocatului Poporului ori chiar a Parlamentului României. Nu putem să nu remarcăm în acest context și criticile aduse mai recent unei instituții – Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție – pe care actuala coaliție a decis să o desființeze, pe cale legislativă, și să o înlocuiască cu o altă structură. Iată că o nouă coaliție, de fapt o alianță pentru putere, schimbă în mod fundamental o viziune a unor partide politice despre o instituție importantă.

Dar elemente autocratice, nu doar în stare embrionară, regăsim și la nivelul unor instituții europene, care s-au bucurat de mult prestigiu în urmă nu cu mulți ani, iar formele de manifestare sunt de o mare diversitate. Cea mai recentă formă de manifestare a unei atare concepții este cea privitoare la recomandările făcute personalului din cadrul instituțiilor europene de renunțare la folosirea termenului de „Crăciun”, iar într-o atare viziune cel de „Doamnă” sau „Domnișoară”  ar trebui înlocuit ce cel mai generic de Ms. Totul în ideea unei pretinse egalități de gen și a unei toleranțe față de necreștini sau față de cei de o altă confesiune. Dar oare reciproca nu este valabilă pentru cei de o altă credință (sau fără credință) decât majoritatea europenilor? Se pare că răspunsul ar trebui să fie negativ din punctul de vedere al unor responsabili europeni.

Un cunoscut parlamentar european a criticat deciziile venite de la Bruxelles, remarcând în termeni expresivi, dar și deosebit de energici că o atare abordare, dacă este adevărată, semnifică că actuala Comisie Europeană a trecut de la „conceptul de politică a toleranței la cea de politică a ignoranței”. Parlamentarul român a mai atras atenția că asemenea aberații nici comuniștii nu au îndrăznit să le promoveze și că ele pot „pulveriza omenirea”[2]. Cu asemenea gânduri se pare că Europa se află într-o mare derivă, iar afirmațiile europarlamentarului nostru nu pot fi considerate exagerate.

Nu putem să ignorăm totuși faptul că, la scurt timp, documentul în cauză a fost retras. În această privință, comisarul european pentru egalitate, doamna Helena Dalli, a confirmat retragerea documentului în cauză. Demnitarul european a mai declarat că: „Inițiativa mea de a elabora orientări ca document intern de comunicare pentru personalul Comisiei în exercitarea atribuțiilor sale a fost menită să atingă un obiectiv important: să ilustreze diversitatea culturii europene și să prezinte caracterul inclusiv al Comisiei Europene în ceea ce privește toate categoriile sociale și convingerile cetățenilor europeni. Cu toate acestea, versiunea publicată a orientărilor nu servește în mod adecvat acestui scop. Acesta nu este un document dezvoltat îndeajuns și nu îndeplinește toate standardele de calitate ale Comisiei. În mod evident, redactarea acestor orientări necesită mai multe eforturi. Prin urmare, acestea vor fi retrase și vom continua să lucrăm la acest document”[3].

Un document extrem de relevant și surprinzător pentru viitorul actualei generații și poate al Europei. Declarațiile doamnei Helena Dalli au avut ca scop amortizarea șocului creat de către documentul intern inițiat de aceasta. Dar declarația nu intervine doar după ce răul s-a produs, ci prefigurează o conduită de urmat. Iar aceasta, astfel cum rezultă din declarația demnitarului european, vizează „perfecționarea” documentului, iar nu renunțarea la scopul propus și care poate fi unul mai amplu și greu de imaginat în perspectiva tuturor consecințelor pe care le implică. Din fericire, un lider important al Europei, Președintele Emmanuel Macron, a criticat în mod energic documentul anterior menționat, același lucru făcându-l și Papa Francisc.

Dar un asemenea document, dacă ar mai fi promovat, ar putea schimba cursul istoriei și al civilizației europene, una dintre cele mai avansate de pe planeta Pământ. Indiferent de credințele noastre, religioase sau laice, nicio structură națională sau suprastatală, oricare ar fi ea, nu poate arunca peste bord secole de tradiții ale popoarelor de pe toate meleagurile. Dar, până la urmă, nu este vorba doar de tradițiile noastre milenare, ci și despre ignorarea contribuției pe care creștinismul l-a adus la formarea și dezvoltarea civilizației europene. Fără a încerca să antamăm o discuție de natură filozofică despre religie și secularism nu putem să nu constatăm că lumea contemporană este ancorată puternic în tradiții, iar credințele religioase se manifestă la majoritatea popoarelor. Iar din acest punct de vedere ni se par semnificative constatările unui mare romancier peruan, Mario Varga Llosa. Marele laureat al Premiului Nobel pentru literatură remarca, într-o cunoscută lucrare: „Contrar celor imaginate de liber-cugetătorii, agnosticii și ateii din secolele al XIX-lea și XX, în epoca postmodernă religia nu e moartă și îngropată și nici n-a ajuns în podul de vechituri: trăiește și palpită în miezul actualității”[4]. În aceeași interesantă lucrare, scriitorul peruan mai sublinia că: „După prăbușirea comunismului, religia – ortodoxă sau catolică – înflorește din nou, ceea ce ne arată că de fapt nu dispăruse niciodată, ci doar a stat ascunsă, în așteptare, pentru a rezista asediului, fiind mereu sprijinită de vaste sectoare sociale”[5].

Din păcate, excesele înalților funcționari de la Bruxelles nu se limitează la asemenea abordări, ci vizează, adeseori, și impunerea unor standarde duble, aspect semnalat de autoritățile statale din unele țări membre sau chiar instituirea unor soluții contrare suveranității statelor. Dar aceasta este o problemă de o complexitate cu totul particulară, fiind de netăgăduit că încorporarea unor state în Uniunea Europeană a implicat, în mod inevitabil, și cesionarea unor atribute ale suveranității naționale.

Una dintre marile controverse ce s-au manifestat în ultimii ani este aceea a raportului dintre dreptul Uniunii Europene și dreptul intern al statelor membre. Este o problem care a fost examinată și la noi de autori de prestigiu[6] și care va forma, după părerea noastră, și obiectul altor investigații și abordări distincte. Nu ne propunem să insistăm asupra acestei chestiuni, dar ținem să subliniem că și unele structuri judiciare europene se îndreaptă spre soluții tot mai greu de acceptat din partea unor autorități politice și administrative din unele țări europene. Fără îndoială că excesele de suveranism sunt inacceptabile, dar nici abordările contrare nu pot fi privite decât cu rezervă maximă. Iar acest lucru este valabil cu deosebire în privința unor soluții promovate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materie de justiție, cunoscut faptul că un atare domeniu nu intră în sfera de competență exclusivă a Uniunii, ci în acela al unei competențe partajate (art. 4 din Tratatul privind funcționarea UE).

Jurisprudența CJUE a promovat o interpretare peste limitele tratatelor UE, în acele cazuri, tot mai frecvente în ultimul timp, în care a considerat că sunt obligatorii chiar și recomandările făcute în cadrul mecanismelor de control și verificare impuse unor state membre din Europa Centrală și de Est. În acest fel a fost nesocotită nu doar litera tratatelor, ci și spiritul lor, iar unele valori importante ale UE a fost aruncate peste bord, cum sunt cele privitoare la identitatea națională și constituțională și la tradițiilor statelor membre.

Reacțiile unor curți constituționale au fost extrem de tranșante și au generat o majoră „preocupare” în rândul autorităților de la Bruxelles. Și desigur avem în vedere cu deosebire ultimele reacții ale Tribunalului Constituțional din Polonia care a considerat inaplicabilă o decizie a CJUE care impunea desființarea unei Secții disciplinare constituite în cadrul Tribunalului Suprem. În esență, Tribunalul Constituțional polonez consideră că deciziile CJUE nu pot ignora normele constituționale, ele fiind obligatorii numai în raport cu legile infraconstituționale. Dar o atare soluție nu este una izolată, ci dimpotrivă ea urmează unor decizii pronunțate în urmă cu mai bine de o jumătate de secol de apreciatul Tribunal Constituțional de la Karlsruhe și apoi de Consiliul de Stat francez și de Curtea Constituțională din Hexagon[7]. Curtea Constituțională din țara noastră a pronunțat recent o soluție asemănătoare[8].

Decizia Tribunalului Constituțional polonez a produs o undă de șoc la nivelul comunității europene, iar consecințele acesteia se conturează ca fiind de o gravitate deosebită. Chiar și la noi, un autor de prestigiu avertiza asupra pericolului de dezintegrare a Uniunii Europene. Acesta remarca că asemenea controverse cu privire la raportul dintre dreptul european și dreptul intern al statelor membre scot în evidență, în ultimă instanță, „o diferență de valori și de percepții contemporane fundamentale cu perspective imprevizibile…”[9]. Un alt autor de notorietate sublinia că dreptul comunitar trebuie să se aplice în fiecare caz „fără a altera identitatea constituțională națională, tradițiile culturale naționale și valorile universale și europene garantate de art. 2, 3 și 4 din TUE”[10].

La nivel european, reacțiile la decizia Tribunalului Constituțional din Polonia au fost numeroase și de o semnificație ce ridică mari semne de întrebare cu privire la viitorul UE. Astfel, de pildă, cotidianul spaniol El Pais remarca că decizia instanței constituționale poloneze „echivalează cu o declarație de război juridic împotriva unuia dintre stâlpii fundamentali  ai UE: prioritatea dreptului comunitar față de cel național”[11]. Nu se poate face abstracție nici de declarația ministrului de externe luxemburghez, potrivit căruia Polonia „se joacă cu focul”, ceea ce ar putea determina o „ruptură cu UE. Dar o declarație surprinzătoare și de un anumit impact este aceea a ministrului francez pentru afaceri europene, domnul Clement Beaume, care a calificat decizia Tribunalului Constituțional de la Varșovia ca „un atac împotriva UE”. El a subliniat că această decizie este „foarte gravă, pentru că nu este un subiect tehnic sau juridic, ci unul eminamente politic, care vine după o lungă lista de provocări  împotriva UE”[12].  Să înțelegem că tribunalele, inclusiv cele europene, fac politică?

Un important demnitar european, fost negociator șef pentru Brexit, Michel Barnier,  a avertizat asupra pericolului de a urma și alte „Brexituri”, dacă Bruxellesul continuă cu aceiași politică. El a criticat tribunalele europene, îndeosebi, pentru politicile în materie de imigrație și a subliniat că la Bruxelles „este necesară mai puțină birocrație și mai multă democrație”[13]. La rândul său, doamna Vera Jourova, comisar european pentru valori și transparență, a declarat Agenției de Presă Reuters, că „Dacă nu apărăm principiul conform căruia aceleași norme trebuie respectate în mod egal în toate părțile Europei, Uniunea va începe să colapseze”.

Conflictul dintre Polonia, pe de o parte, și Comisia Europeană, pe de altă parte, este departe de a se fi epuizat, dimpotrivă, el a escaladat și în cursul lunii octombrie prin aplicarea de către CJUE a unei amenzi de 1.000.000 de Euro Poloniei până la desființarea Secției disciplinare anterior menționate. De asemenea, Comisia Europeană a suspendat acordarea fondurilor alocate Poloniei în cadrul programului PNRR. O asemenea măsură a fost aplicată și Ungariei tot pentru pretinse încălcări ale dreptului comunitar[14].

Dificultățile existente la nivelul statelor europene nu pot fi înlăturate fără un dialog consistent între judecătorii constituționali și CJUE, dialog întemeiat pe loialitate și bună-credință din partea tuturor magistraților. Pe de altă parte, noi credem că judecătorul de la Luxemburg nu poate acționa ca un judecător federal, atâta timp cât UE este o reuniune de state suverane, iar nu o federație de tipul celei nord-americane. În opinia noastră, instituțiile judiciare, naționale sau internaționale, nu pot legifera pe cale jurisprudențială, astfel cum se procedează în ultimul timp. Judecătorul nu are alt rol decât acela de a interpreta și aplica legea, iar nu de a crea norme juridice, indiferent de spațiul în care acționează și de scopul urmărit. O altă abordare ar putea conduce, în timp, la un punct în care totul se poate ruina și transforma într-un „colonialism judiciar”.


[1] Într-o cunoscută lucrare, filozoful și juristul francez Alexis de Tocqueville constata că: „În America, poporul este un stăpân căruia a trebuit să i se facă pe plac până la ultimele limite ale posibilului”. A se vedea A. de Tocqueville, Despre democrație în America, Humanitas, București 2017, p. 114. Poate nouă, acum, nu ne rămâne decât să ne întrebăm, precum poetul francez Francois Villon, „ou sont les neiges d’antan”.

[2] M. Cistelican, în Rareș Bogdan, siderat de decizia CE de a elimiona termenul Crăciun: A apăut pe filieră leninistă Vrea ceea ce nici comuniștii nu au îndrăznit”, apud https://www.stiripesurse.ro/rares-bogdan–siderat-de-ce-elimina-craciun_2120845.html.

[3] A se vedea C. Fernoagă, Comisarul european Helena Dalli: Sărbătorirea Crăciunului și utilizarea denumirilor și simbolurilor creștine fac parte din bogatul patrimoniu european. Nu interzicem și nici nu descurajăm utilizarea cuvântului Crăciun, apud https://www.g4media.ro/helena-dalli-sarbatorirea-craciunului-si-utilizarea-denumirilor-si-simbolurilor.

[4] M. V. Llosa, Civilizația spectacolului, Humanitas, București, 2016, p. 154.

[5] Ibidem, p. 159.

[6] A se vedea, cu titlu de exemplu, M.Voicu, Principiul supremației dreptului UE în jurispdrudența CJUE și CCR – cu referire specială la Decizia nr.2006/928 a Comisiei Europene de instituire a MCV-2007 – România și Bulgaria. Hotărârea CJUE din 18.05.2021 evaluată de instanța europeană. Raportul MCV publicat la 9.06.2021 de către Comisia Europeană ca instrument al Mecansismului Statului de Drept – 2020 al UE, apud https://www.juridice.roessentials/4745/principiul/suprematiei-dreptului-ue-in-jurisprdunta-cjue-si-ccr; M. Duțu, Un pericol major: dezintegrarea juridică a Uniunii Europene, apud https://www.juridice.ro/essentials/4875/un-pericol-major-dezintegrarea-juridica-a-uniunii-europene.

[7] A se vedea, pentru alte soluții, M. Voicu, Starea justiției în Statele Europei, Universul Juridic, București 2010, pp. 115-124.

[8] CCR, dec. nr. 390/2021, publicată în M. Of., nr. 612 din 22 iunie 2021.

[9] M. Duțu, Un pericol major: dezintegrarea juridică a Uniunii Europene, apud https://www.juridice.ro/essentials/4875/un-pericol-major-dezintegrarea-juridica-a-uniunii-europene.

[10] M. Voicu, Principiul supremației dreptului UE în jurisprudența CJUE și CCR – cu referire specială la Decizia nr.2006/928 a Comisiei Europene de instituire a MCV – 2007 − România și Bulgaria. Hotărârea CJUE din 18.05.2021 evaluată de instanța europeană. Raportul MCV publicat la 09.06.2021 de către Comisia Europeană ca instrument al Mecanismului Statului de Drept – 2020 al UE, apud https://www.juridice.roessentials/4745/principiul/suprematiei-dreptului-ue-in-jurisprdunta-cjue-si-ccr.

[11] Le Point de 15 de septembre 2021, apud https://www.g4media.ro/fostul-negociator-sef-al-comisiei-europene-pentru-brexit-michel-barnier.

[12] Pologne: la remise en cause de la primaute du droit europeen  est ”une attaque contre l Union europeenne”, Le Monde de 8 octombrie 2021.

[13] Ibidem.

[14] Măsura nu a fost aplicată și României, deși Comisia a adresat țării noastre o scrisoare de avertizare despre o atare posibilitate. Curtea Constituțională a României a precizat, într-un comunicat publicat la data de 9 octombrie 2021, că nu poate schimba decizia 390/2021, singura autoritate în drept să o facă fiind, prin intermediul unei legi, Parlamentul României.

Gânduri despre democrație și forma de guvernământ was last modified: ianuarie 7th, 2022 by Ioan Leș

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Ioan Leș

Ioan Leș

Este doctor în drept din anul 1977 în domeniul dreptului procesual civil, cu o vastă experiență profesională în domeniul juridic, dar și politic și diplomatic, autor a peste 40 de tratate, cursuri şi monografii în domeniul ştiinţelor juridice și a peste 125 de articole şi comentarii de jurisprudenţă.
A mai scris: