Expertiza tehnică judiciară – aspecte de drept comparat

I. Scurte precizări privind dreptul comparat. Noțiune, metodă, funcție

Plecând de la sensul textual al expresiei, dreptul comparativ poate fi descris ca punerea fața în față a legislațiilor diferite, având în vedere că acest proces poate fi extins atât la spiritul și stilul întregului sistem legal (așa-numitele macro-comparații), cât și la soluțiile problemelor individuale, așa cum apar ele în variatele sistemelor legale în discuție (așa numitele micro-comparații).^[1]

În ceea ce privește conceptul, o definiție unică, general recunoscută a dreptului comparat nu se poate întâlni nici în legislațiile naționale și nici la nivel european: Dreptul comparat este ramura de drept ce se ocupă cu studiul sistematic al normelor juridice din diverse țări.^[2]

Dreptul comparativ este, întâi de toate, o metodă de a dobândi cunoștințe, în gradul în care expune aceasta caracteristică, el este capabil să ofere o mai mare varietate de soluții la diverse probleme față de cele oferite de o știință juridică cu preocupare națională. Dreptul comparat îmbogățește și extinde „gamă de soluții” și oferă persoanei care folosește critic această posibilitate de a găsi o „soluție mai bună” la o problemă concretă. Mai mult, dreptul comparat urmărește, de asemenea, țeluri specifice relevante pentru practică. Astfel, studii comparative sunt des folositoare pentru acțiunile de pregătire a procesului legislativ și această metodă de drept comparat facilitează atât crearea unui drept nou, cât și sarcina unei unificări supranaționale de drepturi; în sfârșit, dreptul comparat poate fi o soluție pentru judecători în interpretarea legii și în rolul lor de „creatori” ai legii. Atunci când este vorba de elaborarea dreptului național, legislatorii au recurs frecvent în multe domenii și în multe țări la materialele elaborate de juriști ce utilizează metoda dreptului comparat.^[3]

Rolul dreptului comparat, utilitatea pe care o prezintă se relevă în teoria funcțiilor acestuia. Literatura de specialitate a cristalizat această teorie prin desprinderea următoarelor funcții: funcția de cunoaștere a dreptului național; funcția normativă; funcția științifică; funcția de a contribui la unificarea legislațiilor.

Fiecare dintre acestea legitimează una din fațetele practicării dreptului comparat, ale metodei comparative și învederează multiplul pe care îl reprezintă acesta^[4] (constarea unor elemente identice sau divergente).

Uniunea Europeană urmăreşte unificarea dreptului privat, care cuprinde, potrivit părerii comune, dreptul de familie, dreptul succesoral, dreptul de proprietate şi dreptul obligațiilor. Mai departe, dreptul obligațiilor include contractele, răspunderea delictuală sau torts, în common law, şi despăgubirile.^[5]

Date fiind noutatea dar și beneficiile ce pot rezulta în administrarea probei cu expertiză, o comparație cu noua reglementare a expertizei din Rep. Moldova, considerăm a fi în primul rând foarte facilă și lesne de înțeles, la îndemână și astfel o apreciem ca și deosebit de utilă.

II. Aspecte de interes privind expertiza în procedura în fața instanței

Codul de procedură civilă al Republicii Moldova (C.pr.civ.RM), cuprinde și reglementează regimul juridic general al probei cu expertiză în Capitolul X, Probele şi probațiunea, prin art. 149-160 (amintim faptul că legislația anterioară, în speță a fost foarte asemănătoare cu cea română).

1. Desemnarea expertului: art. 149 RM, C.pr.civ.RM^[6] – comparat cu art. 330 C.pr.civ.R

Desemnarea expertului. Art. 149 C.pr.civ.RM – comparat cu art. 330 alin. (2) C.pr.civ.R și art. 17 l.s.R: desemnarea expertului se efectuează din Registrul de stat al experților judiciari. În cazul în care în Registrul de stat al experților judiciari nu sunt experți de specializarea necesară sau în cazul în care nu poate fi numit un alt expert judiciar din motive de incompatibilitate, în calitate de expert judiciar poate fi recunoscută ad-hoc o persoană competentă în specializarea solicitată pentru efectuarea expertizei judiciare.

Prevederea din C.pr.civ.RM este relativ similară celei din l.s.R, cu diferența de denumire a evidențelor în care sunt cuprinși experții și a faptului că în C.pr.civ.R se întocmește și se comunică o listă a experților de către Biroul Local pentru Expertize Tehnice Judiciare.

În lipsa acordului părților, instanța desemnează expertul sau instituția care urmează să efectueze expertiza. Prevederea din C.pr.civ.RM este similară celei din C.pr.civ.R.

C.pr.civ.RM prevede faptul că dacă în încheierea privind efectuarea expertizei judiciare, este indicată doar instituția care urmează să efectueze expertiza; conducătorul instituției în cauză numeşte expertul şi informează în acest sens instanța care a dispus expertiza. Conform C.pr.civ.R, desemnarea (nominalizarea) expertului se realizează doar de către instanță.

Normele C.pr.civ.RM se aplică și la desemnarea experților pentru efectuarea expertizei în cadrul unei comisii de expertiză sau pentru efectuarea unei expertize complexe, diferențele la desemnarea comisiei fața de C.pr.civ.R rămânând cele mai sus expuse (mod de organizare diferit).

2. Acțiuni premergătoare expertizei judiciare: 150 C.pr.civ.RM – comparat cu numirea expertului în art. 331 alin. (2) C.pr.civ.R

Ca acțiuni premergătoare expertizei judiciare, după desemnarea expertului, instanța judecătorească convoacă o ședință cu participarea părților, în cadrul căreia se stabilește legătura dintre expert și părți, etapa la care părțile pot fi admise să participe la investigațiile expertului, se aduce la cunoștință părților obiectul expertizei judiciare și întrebările la care expertul urmează să ofere răspunsuri și li se explică faptul că au dreptul de a face observații cu privire la aceste întrebări și de a cere modificarea sau completarea lor.

Conform art. 331 alin. (2) C.pr.civ.R, proba cu expertiză se administrează de către instanța care judecă procesul, iar dacă expertiza ar necesita cercetări într-o localitate mai îndepărtată se poate efectua prin comisie rogatorie, de către o altă instanță. Prin încheiere instanța va stabili obiectivele expertizei (întrebările la care trebuie să răspundă expertul), data la care trebuie depus raportul de expertiză şi onorariul (remunerația) expertului. În acest scop instanța poate fixa o audiere în camera de consiliu sau poate fixa un termen scurt pentru când va solicita expertului să estimeze în scris aceste aspecte.

3. Recuzarea expertului: 151 C.pr.civ.RM – comparat cu recuzarea expertului din art. 332 alin. (2) C.pr.civ.R

Art. 151 C.pr.civ.RM alin. (1) și (2), comparate cu art. 332 alin. (1) și (2) C.pr.civ.R: (1) Înaintea desemnării expertului, participanții la proces sunt obligați să formuleze recuzări, dacă există temeiurile prevăzute la art. 51, în privința expertului înscris în Registrul de stat al experților judiciari. Temeiul recuzării trebuie dovedit. Dacă participanții la proces nu au formulat recuzări în privința expertului judiciar și nu a fost desemnat expertul care va efectua expertiza judiciară, instituția de expertiză judiciară poate desemna oricare expert pentru efectuarea acesteia. (2) Cererea de recuzare a expertului înscris în Registrul de stat al experților judiciari se depune odată cu cererea de efectuare a expertizei judiciare și se examinează de către instanța de judecată în condițiile art. 53 alin. (1). (…) (6) Dacă temeiul de recuzare a expertului a apărut ulterior, se vor aplica prevederile art. 52 și 53. Procedura de soluționare a cererii de recuzare se realizează de către instanța sesizată cu acțiunea, cu examinarea explicațiilor persoanei a cărei recuzare se solicită.

Conform art. 331 alin. (1) și (2) C.pr.civ.R, experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii, iar recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile de la numirea expertului sau de la data când s-a ivit motivul de recuzare.

4. Drepturile părților şi participanților: art. 152 – comparat cu încuviințarea expertizei art. 330 alin. (2) din art. 331 alin. (2) C.pr.civ.R

Drepturile părților şi ale altor participanți la procesul de dispunere şi efectuare a expertizei. Părțile şi alți participanți la proces au dreptul de a cere desemnarea în calitate de expert a unei anumite persoane sau instituții specializate. Au dreptul să formuleze şi să prezinte în instanță întrebări adresate expertului, însă numai instanța stabileşte definitiv întrebările asupra cărora expertul urmează să se pronunțe. Instanța este obligată să motiveze respingerea întrebărilor propuse expertului de către părți şi de către alți participanți la proces, aspect diferit de C.pr.civ.R.

Art. 152 C.pr.civ.RM cuprinde, ținând de drepturile părților şi ale altor participanți la proces la dispunerea şi efectuarea expertizei, suplimentare posibilități pe tipuri de expertize și lămuriri: (3) Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să ia cunoştinţă de încheierea instanţei de judecată privind efectuarea expertizei, să propună consemnarea în încheierea judecătorească a unor întrebări asupra cărora expertul urmează să se pronunţe, să înainteze expertului recuzări, să participe la investigaţiile expertului, să ia cunoştinţă de raportul de expertiză, să solicite instanței ordonarea efectuării unei expertize judiciare primare, de bază, individuale, monospecializate sau repetate, suplimentare, în comisie, complexe și a altor tipuri de expertiză conform legislației. (4) Neprezentarea la investigaţiile expertului a părţilor înştiinţate în mod legal a căror prezenţă nu este obligatorie nu atrage nulitatea raportului de expertiză.

5. Cuprinsul încheierii privind efectuarea expertizei: art. 153 C.pr.civ.RM – comparat cu încuviințarea expertizei din art. 331 alin. (2) C.pr.civ.R și art. 17 alin. (2) O.G. 2/2000.

Cuprinsul încheierii privind efectuarea expertizei. Încheierea judecătorească diferă de cea din C.pr.civ.R și l.s.R privind menționarea expresă a materialelor în litigiu și a celor trimise la expertiză judiciară pentru comparație, dar și alte date privind efectuarea expertizei judiciare, alte date prevăzute de lege. În mod diferit se mai indică faptul că expertul este somat de instanța judecătorească sau de şeful instituției de expertiză (dacă expertul este numit de conducătorul acestei instituții), în vederea răspunderii penale în cazul prezentării cu bună ştiință a unui raport de expertiză fals.

6. Drepturile şi obligațiile expertului: art. 154 C.pr.civ.RM – comparat cu încuviințarea expertizei din art. 330 alin. (2), art. 331 alin. (2), art. 333, art. 334, art. 338 C.pr.civ.R

Drepturile şi obligațiile expertului. În mod diferit față de C.pr.civ.R sau l.s.R, larg și amănunțit dezvoltate, sunt următoarele reglementări: expertul este în drept să ia cunoştință de materialele din dosar referitoare la obiectul expertizei, să solicite instanței printr-un demers punerea la dispoziție de materiale suplimentare necesare elaborării raportului de expertiză, să participe la şedința de judecată şi, cu permisiunea instanței, să pună participanților la proces întrebări referitoare la obiectul expertizei (aspect care poate apărea în expertiza română doar la inițiativa sau cu încuviințarea instanței), să ia cunoştință de partea respectivă a procesului-verbal şi să facă observații asupra caracterului exhaustiv şi corect al consemnării acțiunilor şi explicațiilor sale. De asemenea este în drept să demonstreze în raportul de expertiză importanța pentru soluționarea cauzei, a circumstanțelor constatate din inițiativă proprie, să depună raportul şi să dea explicații în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte, să se folosească de serviciile traducătorului (în dreptul roman este imperativă folosirea limbii române pentru forma scrisă a raportului), să înainteze plângeri împotriva acțiunilor instanței care îi ştirbesc drepturile în efectuarea expertizei, să se abțină de a da raport dacă întrebările ce i-au fost adresate depăşesc sfera cunoştințelor sale speciale sau dacă materialele puse la dispoziția sa sunt insuficiente.^[7] Tergiversarea de către expert a executării însărcinărilor primite se sancționează cu amendă.

7. Procedura de efectuare a expertizei: art. 155, 158, 160 C.pr.civ.RM – comparate cu încuviințarea expertizei art. 330 art. 331 alin. (1) și (2), art. 335, art. 334, art. 338 C.pr.civ.R

Procedura de efectuare a expertizei art. 155 C.pr.civ.RM. Procedura este relativ similară, cu deosebirea că pentru efectuarea expertizei la fața locului, C.pr.civ.RM prevede obligatorie citarea părților dar şi a altor participanți la proces interesați, aceştia fiind obligați să dea expertului orice explicație în legătură cu obiectul expertizei.

Raportul de expertiză: art. 158 C.pr.civ.RM, comparat cu încuviințarea expertizei din art. 330 art. 331 alin. (1) și (2), art. 334, art. 335, art. 337, art. 338 C.pr.civ.R, dar și art. 17 l.s.R. Procedura este relativ similară, cu deosebirea că termenul de depunere din C.pr.civ. RM este de cel puțin 5 zile înainte de data şedinței de judecată, iar în procedura româna este de 10 zile. Privind conținutul raportului de expertiză, expertul este în drept să includă în raport deducțiile sale, în cazul în care constată, pe parcursul efectuării expertizei, existența unor circumstanțe importante pentru soluționarea cauzei la care nu i s-au pus întrebări.

Abținerea expertului de a prezenta raportul: art. 160, comparat cu încuviințarea expertizei art. 331 alin. (2) și art. 334 C.pr.civ.R. Fără prevedere în l.s.R, C.pr.civ.RM prevede expres posibilitatea și obligația abținerii, de la a prezenta raportul, dacă expertul este ferm convins că nu poate rezolva sarcinile puse în fața sa, în baza cunoştințelor lui speciale sau a nivelului de cunoştințe, ori că materialele prezentate îi sunt insuficiente pentru cercetări şi deducții; expertul se abține în scris să efectueze expertiza, menționând motivele; expertul trebuie să restituie totodată instanței judecătoreşti materialele care i-au fost prezentate pentru expertiză; dacă expertiza a fost încredințată unei instituții oficiale de expertiză judiciară, împuternicirile specificate mai sus le exercită conducătorul instituției.

III. Aspecte de interes privind expertiza în legea specială

Legea specială a Republicii Moldova^[8] (l.s.RM), prin art. 1 privind domeniul reglementării, stabileşte principiile activității de expertiză judiciară, modul de realizare a expertizelor judiciare, procedura de admitere în profesia de expert judiciar, statutul expertului judiciar, formele de organizare a activității de expertiză judiciară. Așadar, avem în acest caz o reglementare expresă a expertizei judiciare, prin 11 capitole și 85 articole, într-un mod mai amplu și detaliat, în comparație cu l.s.R care reglementează organizarea activității de expertiză tehnică judiciară dar şi cea extrajudiciară, prin 7 capitole si 42 articole.

În cele ce urmează vor fi prezentate, într-o scurtă expunere simetrică, ordonată, ca aspecte de interes, diferențe mai importante dintre l.s.RM și l.s.R privind expertiza ca mijloc de probă^[9]. Vor fi urmărite în principal, prin această îmbogățire și extindere a „gamei de soluții”, aspecte referitoare la: numirea expertului, caracterul obligatoriu, cheltuieli și onorariu, raportul de expertiză, depunerea acestuia, înlocuirea expertului, drepturi, incompatibilități, obligații.

L.s.RM în Capitolul I dispoziții generale, pe lângă domeniul reglementării (art. 1), în mod suplimentar față de l.s.R, definește următoarele noțiuni (art. 2): act de dispunere a expertizei judiciare; birou de expertiză judiciară (individual sau asociat); expert judiciar; expertiză judiciară; instituție publică de expertiză judiciară; laborator de expertiză judiciară; ordonator al expertizei judiciare.^[10]

1. Principii de activitate în domeniul expertizei judiciare: expert, obiect, termen, loc și condiții de cercetare

Sunt precizate în l.s.RM, în mod suplimentar față de l.s.R, principiile de activitate în domeniul expertizei judiciare: principiul legalității, al respectării drepturilor şi libertăților persoanei, independenței expertului, obiectivității şi plenitudinii cercetărilor, confidențialității, imparțialității şi echității (art. 4-10).^[11]

Este precizat în l.s.RM, în mod diferit față de l.s.R, faptul că expertiza judiciară (art. 11) se efectuează de către expertul judiciar înscris în Registrul de stat al experților judiciari, iar când nu sunt experți de specializarea necesară sau în caz de incompatibilitate, poate fi recunoscută ad-hoc o persoană competentă în specializarea solicitată pentru efectuarea expertizei.

În l.s.RM, în mod diferit față de l.s.R, obiectul de cercetare al expertizei judiciare (art. 12) îl constituie împrejurările de fapt, cât și: lucrurile, substanțele, urmele, documentele, faptele; în l.s.R [art. 330 alin. (1)] se prevede expres faptul că expertiza judiciară nu soluționează probleme privind legalitatea sau ilegalitatea faptelor săvârșite de persoanele fizice şi juridice.

În l.s.RM, în mod diferit față de l.s.R, termenul de efectuare a expertizei judiciare (art. 13) se stabileşte de către conducătorul instituției publice de expertiză judiciară sau de către expertul judiciar (corespunzător desemnării), ținând cont de genul acesteia, gradul ei de complexitate, normativele de muncă aprobate şi termenul solicitat de ordonatorul expertizei. În C.pr.civ.R și l.s.R (dar mai ales ca practică), termenul este judiciar și de regulă unul impus fără consultarea expertului.

Este precizat în l.s.RM, în mod suplimentar față de l.s.R, privind locul şi condițiile efectuării expertizei judiciare (art.14) faptul că în cazul în care se impune necesitatea efectuării unor cercetări şi investigații la fața locului, ordonatorul expertizei sau solicitantul acesteia asigură expertului deplasarea spre obiectul cercetării şi înapoi, accesul liber la obiectul respectiv, precum şi condiții optime de lucru precum și faptul că întocmirea raportului de expertiză judiciară se efectuează în incinta instituției publice de expertiză judiciară sau a biroului de expertiză judiciară.

2. Rezultatele expertizei judiciare, termene procedurale scurte, utilitate, clasificări

Aducerea la cunoştință a rezultatelor expertizei judiciare (art. 15) în l.s.RM, care se face către ordonatorul ei în conformitate cu prezenta lege, comportă o reglementare amănunțită referitoare la:

– aspecte organizatorice (cu termene scurte, de 2 zile și 3 zile, privind numirea și plata expertizei judiciare);

– conduita conducătorului instituției publice de expertiză (drepturi – art. 17, fiind prevăzut dreptul de a solicita evaluarea extraordinară a expertului judiciar; obligații – art. 18, obligație de stabilire a termenelor de efectuare a expertizelor cu supravegherea respectării lor etc.).

În l.s.RM, în mod diferit față de l.s.R, privind expertiza extrajudiciară (art. 19) se arată în mod expres faptul că aceasta poate servi drept material auxiliar pentru o plângere, decizie, negociere, tranzacție de împăcare sau pentru un alt proces de natură extrajudiciară.

În l.s.RM, în mod suplimentar față de l.s.R, în secțiunea 3-a este reglementată efectuarea expertizei judiciare asupra persoanelor.^[12]

În l.s.RM, în mod suplimentar și fără corespondent față de l.s.R, în secțiunea 4-a sunt reglementate tipurile de expertize judiciare, clasificarea acestora (art. 27) fiind realizată după următoarele criterii:

a) consecutivitatea efectuării expertizelor;

b) volumul cercetărilor;

c) numărul de experți care au participat la efectuarea cercetărilor;

d) numărul de domenii ştiințifice aplicate la efectuarea expertizei.^[13]