Evoluția legislativă și aspecte practice privind infracțiunea de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența substanțelor psihoactive”, prevăzută de articolul 336 aliniatul 2 din Codul penal

Introducere

Codul penal (în continuare C. pen.) actual[1] a preluat unele infracțiuni reglemente până la momentul adoptării sale în legi speciale, precum infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, prevăzute în O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată[2].

În Codul penal acestea sunt reglementate în Titlul VII denumit „Infracțiuni contra siguranței publice”, Capitolul II intitulat „Infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice”, articolele 334 – 341[3].

Infracțiunea ce face obiectul prezentei analize este prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen. și constă în fapta persoanei care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere și care se află sub influența unor substanțe psihoactive, fiind pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Anterior, infracțiunea era reglementată de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și consta în conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora și era pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Evoluția legislativă a incriminării

a) Sediul materiei și regimul sancționator

La data adoptării O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în vigoare din 28 decembrie 2002, infracțiunea era reglementată în art. 79 alin. (1), împreună cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care avea o îmbibație alcoolică peste limita legală și erau sancționate cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

În urma adoptării Legii nr. 49/2006[4] pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificări și completări, a avut loc republicarea[5] textului ordonanței de urgență, care potrivit art. II din lege a intrat în vigoare la 01 decembrie 2006. În urma modificărilor aduse cele două infracțiuni au fost reglementate separat de către art. 87 aliniatele 1 și 2, primul în referire la persoana având o îmbibație alcoolică peste limita legală, iar al doilea cu privire la persoana aflată sub influența unor substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.

Legea nr. 187/2012[6] pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în vigoare de la 01 februarie 2014, prin art. 121 punctul 1 din titlul II, a abrogat art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Infracțiunile reglementate de art. 87 au fost preluate de dispozițiile art. 336 C. pen.

Noua reglementare nu a preluat însă într-o formă identică textul normelor de incriminare, astfel încât este necesară analiza comparativă a vechilor și noilor dispoziții pentru a vedea în ce măsură a avut loc o dezincriminare, chiar și parțială sau dimpotrivă o extindere a incriminării.

Infracțiunea reglementată de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice consta în conducerea pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora și era sancționată cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Infracțiunea prevăzută la art. 336 alin. (2) C. pen. constă în fapta persoanei care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere și care se află sub influența unor substanțe psihoactive, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Este de subliniat că regimul sancționator la momentul intrării în vigoare a actualului Cod penal prevedea pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau amenda, spre deosebire de vechea reglementare care prevedea doar pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Totuși, prin Legea nr. 172/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri și alte substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive[7], prin art. III punctul 4, s-a înăsprit regimul sancționator prin eliminarea posibilității aplicării pedepsei amenzii și prin introducerea obligativității de a se dispune pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.

b) „Vehicul” sau „autovehicul”, de la general la special

Din analiza comparativă a conținutului constitutiv al celor două reglementări se constată că anterior se făcea referire la „autovehicul” și „tramvai” și presupunea ca persoana să se fi aflat sub influența „unor substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora”, pe când actuala reglementare se referă strict la un „vehicul” și la o persoană aflată sub influența „unor substanțe psihoactive”.

Definiția noțiunii de „vehicul” o găsim în art. 6 pct. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și constă în „sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări”.

„Autovehiculul” este la rândul său definit de art. 6 pct. 6 și reprezintă „orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vechiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule”.

Rezultă că noțiunea de vehicul este una mai generală care înglobează atât autovehiculele, cât și tractoarele și tramvaiele, pe când noțiunea de autovehicul nu înglobează tractoarele și tramvaiele.

Pentru a evidenția importanța terminologiei folosite, se impune menționat că, în mod cu totul nejustificat, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) C. pen. (punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat) și art. 335 alin. (1) C. pen. (conducerea unui vehicul fără permis de conducere), legiuitorul a folosit fosta terminologie din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată făcând referire la „autovehicul” și „tramvai”. Prin Decizia nr. 11/2017[8], Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că în interpretarea noțiunii de „autovehicul”, prevăzută de art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) C. pen., normele de incriminare nu cuprind și tractorul agricol sau forestier, astfel că fapta de conducere a acestora pe drumurile publice neînmatriculate/neînregistrate sau de către o persoană care nu posedă permis de conducere, nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunilor.

În același timp, prin Decizia nr. 224/2017[9] a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1)  C. pen., care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională, încălcând principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, în condițiile în care fapta de a conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier, dar de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, constituie infracțiune, art. 335 alin. (2) C. pen. făcând referire la „vehicul”.

De abia prin Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative[10], prin art. I pct. 5 și 6, în vigoare din 09 iulie 2023, au fost modificate dispozițiile art. 334 alin. (1) și art. 335 alin. (1) C. pen. prin referirea în textul de incriminare și la tractorul agricol sau forestier alături de autovehicul și tramvai.

c) Sensul sintagmei „persoană aflată sub influență” din textul incriminării

În primul rând, dispozițiile art. 336 alin. (2) C. pen. fac referire la noțiunea de „substanță psihoactivă”, pe când reglementarea anterioară făcea referire la „substanțe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora”.

Cu privire la acest prim aspect, prin Decizia nr. 48/2021[11], Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că folosirea sintagmei „substanțe psihoactive” include, pe lângă categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, și substanțele prevăzute în conținutul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope.

În al doilea rând, în practică, s-a pus pe bună dreptate problema interpretării sensului de „persoană aflată sub influența” substanțelor psihoactive și pe cale de consecință a stabilirii întrunirii elementului material al infracțiunii sub aspectul laturii obiective.

În cauza penală nr. 21930/303/2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța de judecată a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (2) C. pen., susținând că acestea sunt lipsite de claritate și previzibilitate, deoarece nu poate fi determinat cu exactitate înțelesul sintagmei „sub influența unor substanțe psihoactive”, în lipsa reglementării unei concentrații minime de substanțe psihoactive în sânge sau în urină, concentrație în funcție de care să se poată aprecia dacă o persoană se află sau nu sub influența unor astfel de substanțe, astfel cum a procedat legiuitorul în cazul infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., unde a fost stabilită în mod expres o concentrație alcoolică peste care fapta de a conduce un vehicul pe drumurile publice fiind sub influența băuturilor alcoolice, constituie infracțiune.

Prin Decizia nr. 138 din 14 martie 2017[12], Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată și a reținut, printre altele, că pentru constatarea consumului de substanțe psihoactive, ca și cerință esențială specifică acestei infracțiuni, este necesară analiza de laborator, care trebuie să stabilească existența acestor substanțe în corpul conducătorului vehiculului. Având în vedere sfera largă a produselor susceptibile a avea efecte psihoactive, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentrației de substanțe psihoactive ca și cerință esențială cu privire la elementul material al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. S-a arătat că trebuie avut în vedere efectul nociv al substanțelor psihoactive, ținând cont de faptul că acestea produc tulburări în atitudinea și comportamentul conducătorului auto, generând, implicit, o diminuare a capacității de a manevra vehiculul pe drumurile publice în condiții de siguranță pentru toți participanții la trafic. Or, raportat la natura relațiilor ocrotite, obiectul juridic special al infracțiunii este reprezentat de relațiile sociale referitoare la protecția siguranței circulației pe drumurile publice. Așa fiind, legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanțe psihoactive, indiferent că starea conducătorului este urmarea abuzului de substanțe psihoactive sau este urmarea uzului medical, pe bază de prescripție medicală licită.

Instanța de contencios constituțional a făcut trimitere și la jurisprudența Curții de la Strasbourg care a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi, principiul previzibilității fiind în acord cu ideea ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. S-a mai reținut că principiul aplicabilității generale a legilor implică faptul că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație.

Totodată, în cauza penală nr. 1717/1748/2014 a Curții de Apel București, instanța a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor în discuție, dar prin Decizia nr. 101 din 28 februarie 2019[13] a constatat că nu au intervenit elemente noi față de Decizia nr. 138 din 14 martie 2017 de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, astfel că a respins excepția ca neîntemeiată.

În acord cu deciziile menționate este și Decizia nr. 365/RC din 16 octombrie 2020, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în soluționarea unui recurs în casație exercitat împotriva Deciziei nr. 269/A din 28 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a respins ca nefondat apelul împotriva Sentinței penale nr. 2002 din 18 noiembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Arad, prin care inculpatul a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen. pentru faptul că a condus pe drumurile publice un autoturism, având în sânge și urină benzoilecgonină, metabolit al cocainei. Probele biologice i-au fost prelevate inculpatului la un interval de 45 de minute de la momentul depistării sale în trafic, ocazie cu care a fost examinat clinic și s-a stabilit că funcțiile sale cognitive nu erau afectate, nefiind constatate elemente clinice sugestive consumului recent de substanțe psihoactive.

Inculpatul a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, susținând că ipoteza normei de incriminare este aceea a conducerii unui vehicul de către o persoană a cărei capacitate de a manevra vehicule este real afectată și diminuată ca efect la consumului de substanțe interzise, nu și de către o persoană care a consumat substanțe psihoactive, dar ale cărei funcții cognitive nu au fost modificate ca efect al acestui consum.

În motivarea deciziei de respingere a recursului în casație, completul de la instanța supremă a arătat că persoana se află sub influența unor substanțe psihoactive, în accepțiunea dispozițiilor art. 336 alin. (2) C. pen., ori de câte ori în organismul acesteia au fost introduse substanțe care produc efecte psihoactive, indiferent de cantitatea de substanță consumată sau de concentrația de substanță identificată în probele sale biologice si indiferent dacă modificările fizice, psihice ori comportamentale ale persoanei sunt sau nu sunt perceptibile, întrucât legiuitorul prezumă că orice substanță psihoactivă introdusă în organism generează modificări ale sistemului nervos central și ale funcțiilor cognitive incompatibile cu conducerea în siguranță a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Instanța a arătat, în esență, că dispozițiile Codului penal nu definesc înțelesul sintagmei „aflată sub influența”, regăsită în norma de incriminare, ceea ce înseamnă că expresiei i se atribuie sensul regăsit în vorbirea curentă, în care substantivul „influență” desemnează, potrivit DEX, acțiunea exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor; înrâurire. Prin „substanțe psihoactive” se înțelege totalitatea substanțelor care pot produce efecte psihoactive, adică modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și comportamentale ori crearea unei stări de dependență fizică sau psihică. Ori, interpretarea gramaticală și logico-semantică a normei care incriminează fapta, evidențiază opțiunea legiuitorului de a nu restrânge sfera de aplicare a normei penale printr-o eventuală condiționare a caracterului penal al faptei de existența unor cerințe obiective suplimentare, cum ar fi constatarea, concomitent prezenței substanței interzise în organism, și a unor anume modificări fizice, psihice sau comportamentale.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 48/2021[14], la care am făcut referire anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a arătat că legiuitorul a prezumat că, odată consumată, orice substanță cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfășurarea în siguranță a unor activități care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele, și cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice.

O persoană se află sub influența substanțelor psihoactive ori de câte ori în organismul său au fost introduse (prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod) substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fiind irelevantă, sub acest aspect, cantitatea de substanță consumată sau depistată în probele biologice ale persoanei, care se află sub influența lor, chiar și atunci când modificările aduse funcțiilor sale cognitive sau comportamentului nu sunt vizibile sau ușor identificabile, rațiunea incriminării fiind aceea a protejării siguranței circulației pe drumurile publice.

Astfel, jurisprudența instanței de contencios constituțional și a instanței supreme a fost pentru interpretarea sintagmei „sub influența substanțelor psihoactive” din conținutul art. 336 alin. (2) C. pen. în sensul echivalării acesteia cu consumul și prezența substanțelor psihoactive în organism, fiind irelevante cantitatea acestora și eventualele modificări fizice, psihice sau de comportament ale conducătorului auto.

Cu toate acestea, în lipsa caracterului explicit al interpretărilor date, practica judiciară națională a continuat să fie neunitară. Problema de drept a fost lămurită de abia odată cu pronunțarea Deciziei nr. 25/2025 din 27 ianuarie 2025[15], de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit cu caracter obligatoriu că „în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen., pentru realizarea condiției esențiale atașată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive, este necesar să se constate atât prezența în probele biologice a substanței psihoactive, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei”.

Completul de judecată a ținut cont în mod determinant de consensul științific și medico-legal existent la nivel internațional care a exprimat că efectele consumului de substanțe psihoactive sunt limitate în timp, ajungând ca, la un moment dat, deși substanța este prezentă în corp sub forma metaboliților activi sau inactivi, aceasta să nu mai fie aptă să producă niciun efect psihoactiv deoarece nu se mai află în sânge sau în sânge se află metaboliți inactivi sau chiar activi, dar sub limita cut-off, acceptată la nivel internațional.

d) Dovedirea stării de influență

Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1512 din 12 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea și transportul mostrelor biologice în vederea probațiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, cu modificările și completările ulterioare publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, 18 martie 2015, stabilește metodologia aplicabilă tuturor categoriile de conducători de vehicule, precum și conducătorilor de tramvaie, în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

Potrivit normelor, recoltarea mostrelor biologice se face din dispoziția organelor abilitate, care sunt organele de constatare potrivit art. 190 alin. (8) C. proc. pen., în cadrul oricărei unități de asistență medicală autorizată sau în instituții medico-legale, de către personalul medical, care poate fi medic, asistent medical sau o persoană cu pregătire medicală de specialitate, care trebuie să aibă aviz valabil de liberă practică.

Mostrele biologice ce pot fi recoltate de la persoanele implicate în evenimente rutiere sau împrejurări în legătură cu traficul rutier sunt reprezentate prin sânge, pentru determinarea alcoolemiei, respectiv sânge și urină, pentru determinarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

Ordinul prevede obligativitatea recoltării atât a mostrelor de sânge, cât și a celor de urină pentru determinarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive, indicând necesitatea recoltării a unei mostre de sânge în cantitatea de 15 ml și a unei mostre de urină în cantitate de cel puțin 20 ml. De regulă, mostra de urină se recoltează după mostra de sânge, chiar și după un oarecare interval de timp necesar acumulării urinei, iar în cazuri excepționale recoltarea mostrei de urină se poate face și prin sondaj vezical, în condițiile respectării dispozițiilor legale în vigoare privind integritatea corporală și sănătatea persoanei.

Rezultă cu claritate obligativitatea recoltării ambelor tipuri de mostre biologice, astfel că în situația în care persoana supusă recoltării este de acord doar cu recoltarea uneia dintre cele două, de obicei a celei de urină, refuzând din diverse motive recoltarea celeilalte, suntem în prezența unui refuz de recoltare, ce va fi consemnat de organul constatator prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 337 C. pen.

Este important de menționat că potrivit studiilor de specialitate[16] timpul necesar organismului pentru a elimina o substanță psihoactivă depinde de mulți factori, printre care tipul de substanță consumată, cantitatea, prezența altor substanțe în organism, vârsta, etnia, sexul, greutatea, incidența unor afecțiuni medicale, etc. Prin urmare, este dificil să se determine cu exactitate cât timp va rămâne o substanță psihoactivă în organism, deși există câteva linii directoare generale.

Cu titlu de exemplu, în doctrină[17] s-a arătat că următoarele substanțe pot fi detectate într-un interval de timp variabil, după cum urmează: amfetamina – 2-3 zile, cocaina – 2-3 zile, marijuana – 2 zile-3 săptămâni, barbiturice – 2-9 zile, metaboliți ai opiului – 2-3 zile, phencyclidină – 8 zile-3 săptămâni, metadonă – 3 zile.

S-a arătat că atunci când este necesară identificarea rapidă (3-5 minute) a drogurilor în probele biologice, în general din urină, se utilizează kituri de testare, care oferă informații cu o bună acuratețe (sensibilitate de 95-97% comparativ cu testele gazcomatografice cu spectroscopie de masă efectuate în laborator), majoritatea tipurilor acoperind în general cele cinci categorii majore de substanțe (opioide, cocaină, amfetamine, methamfetamine, inclusiv ecstasy, precum și canabinozi), oferind relații despre consumul anterior de droguri, din ultimele 3-5 zile, iar pentru consumul de marijuana, chiar până la 30 de zile.

Potrivit celor mai recente date despre consumul de droguri din țara noastră, furnizate de Agenția Națională Antidrog[18], canabisul (marijuana) continuă să fie unul dintre cele mai consumate droguri în România, pe locul 2 după noile substanţe psihoactive, reglementate de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Această statistică este importantă din perspectiva analizei infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen., întrucât după cum rezultă din studiile de specialitate, cannabisul (marijuana), cel mai consumat drog din țară noastră, poate fi detectat în organism, în unele cazuri, chiar până la 30 de zile după consum, în timp ce detecția majorității noilor substanțe psihoactive, reglementate de Legea nr. 194/2011, a ridicat probleme în practică din cauza lipsei reactivilor care să le pună în evidență în probele recoltate.

Astfel, ne putem afla în prezența a două situații diametral opuse din perspectiva pericolului social al faptei prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen. și a tratamentului sancționator aplicat, una în care în organismul persoanei sunt relevate substanțe psihoactive care însă au fost consumate cu o lungă perioadă înainte de momentul conducerii vehiculului, chiar și până la 30 de zile, fără ca în concret capacitățile persoanei să fie în mod conștient afectate, iar cealaltă în care în organismul persoanei nu sunt relevate substanțe psihoactive cu toate că acestea au fost consumate recent, iar funcțiile cognitive sunt vizibil afectate.

Din această perspectivă, Decizia nr. 25/2025 din 27 ianuarie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, este deosebită de importantă pentru înlăturarea unor inechități majore în aplicarea legii față de destinatarii săi, dincolo de rolul său în unificarea practicii judiciare.

În baza deciziei rezultă că sintagma „persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive”, care constitutie condiția esențială atașată elementului material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen., impune atât prezența substanței psihoactive în probele biologice, cât și aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei, probarea acestora fiind în sarcina organelor judiciare.

În practică, inițial, organele de constatare trebuie să recolteze probe biologice de la autorul faptei, pe care le vor trimite în vederea analizării în condiții de laborator de către institutele sau serviciile de medicină legală, rezultatele fiind exprimate în cadrul buletinelor de analiză toxicologică care evidențiază tipul și cantitatea de substanțe psihoactive relevate. Ulterior, dacă se constată prezența substanțelor psihoactive în probele biologice recoltate, se va trece la etapa următoarea constând în efectuarea unei expertize medico-legale de către specialiști din cadrul institutelor de medicină legală pentru a aprecia dacă conducătorul auto se afla sub influența substanțelor psihoactive. Alături de concluziile determinante ale expertizei, în aprecierea gravității faptei de către organele judiciare pot fi luate în considerare și constatările proprii ale organelor de constatare cu privire la starea conducătorului auto de la momentul depistării, aspecte consemnate în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, precum și concluziile examinării clinice efectuate de către personalul medical cu ocazia prezentării conducătorului auto într-o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice, care constată existența sau nu a unor elemente clinice sugestive consumului recent de substanțe psihoactive.

Concluzii

În contextul creșterii consumului de droguri la nivel național[19] și al creșterii numărului de depistări pozitive în rândul șoferilor pentru consumul de substanțe interzise[20], tragerea la răspundere penală a celor care comit infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen. a căpătat un interes social sporit, astfel că Decizia nr. 25/2025 din 27 ianuarie 2025, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, este deosebit de importantă în înțelegerea și aplicarea unitară de către organele judiciare a dispoziției normei de incriminare.

Bibliografie

Legislație

1. Codul penal;

2. Codul de procedură penală;

3. O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată;

4. Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificări și completări;

5. Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative.

Literatură de specialitate

1. Gabriel Ștefan Gorun, Paradisuri artificiale-toxicomaniile, Ed. Viața medicală românească, București, 2003;

Surse web

1. www.americanaddictioncenters.org;

2. www.ana.gov.ro.