Dreptul la un mediu sănătos este un drept fundamental
Amelia Diaconescu - noiembrie 1, 2017 Abstract
„Man has the fundamental right to freedom, equality and adequate conditions of life, in an
environment of a quality that permits a life of dignity and well-being, and he bears a solemn
responsibility to protect and improve the environment for present and future generation”.. The first
formal recognition of the right to a healthy environment came in the Stockholm Declaration,
which emerged from the pioneering global eco-summit in 1972.
Keywords: healthy environment, human right, environmental rights
Problema dreptului la un mediu sănătos
Dreptul la un mediu sănătos este un drept fundamental[1], un drept al fiecărei persoane dintr-un stat, care-l consacră legislativ, în condiţiile actuale, este firesc ca orice persoană să poată pretinde să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat. Lupta pentru prevenirea poluării şi înlăturarea consecinţelor acesteia trebuie să fie o îndatorire a tuturor locuitorilor unei ţări, cum este şi dreptul la un mediu sănătos, exprimat în caracterul său universal.
Atât Carta ONU[2] sau Declaraţia Universală a Drepturilor Omului[3], cât şi alte documente comunitare şi internaţionale[4] proclamă drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi oamenii în mod egal, fără nicio discriminare. La Conferinţa ONU privind mediul de la Stockholm din 1972, s-a vorbit despre un drept fundamental la libertate, egalitate şi condiţii de viaţă satisfăcătoare într-un mediu a cărui calitate îi permite să trăiască în mod demn şi în prosperitate. Aceasta însă nu este nici definirea şi nici consacrarea internaţională propriu-zisă a dreptului la un mediu sănătos. Ideea este formulată cu mai multă precizie în Carta Africană asupra drepturilor omului şi ale popoarelor unde în art. 24 se prevede: „toate popoarele au dreptul la un mediu general satisfăcător, favorabil dezvoltării lor”. Conceptul de mediu sănătos, nepoluat, echilibrat are semnificaţii fundamentale[5], referindu-se la un mediu propice dezvoltării fizice şi intelectuale a omului. Termenul are însă şi o dimensiune umană, urmărind apărarea integrităţii fizice şi morale a acestuia. Cuvântul „echilibrat” indică dimensiunea naturală, ce se referă la un mediu ecologic global.
Dreptul la un mediu sănătos poate fi privit atât într-o dimensiune individuală, cât şi într-una colectivă. Dimensiunea individuală a dreptului la un mediu sănătos implică dreptul fiecărei persoane la prevenirea poluării, încetarea activităţii care are drept efect o poluare nocivă şi refacerea mediului poluat, precum şi repararea pagubei suferite de pe urma poluării mediului. Dimensiunea colectivă a dreptului la un mediu sănătos implică obligaţia statelor de a garanta exercitarea acestui drept şi de a coopera în vederea prevenirii poluării şi protejării mediului la nivel regional şi internaţional.
Drepturile fundamentale ale omului pot fi grupate în patru categorii: drepturi economice şi sociale (dreptul la muncă, la securitate socială, la sănătate ş.a.); drepturi culturale (dreptul la educaţie, la viaţă culturală etc.); drepturi civile (dreptul la egală ocrotire în faţa legii, dreptul la cetăţenie, la libertate şi inviolabilitate ş.a.); drepturi politice (dreptul la libertatea gândirii şi conştiinţei, dreptul de a alege şi de a fi ales ş.a.). Cu toată ierarhizarea lor, conceptul drepturilor omului are un caracter unitar, determinată de realitatea vieţii social-economice şi politice naţionale a statelor şi, desigur, de evoluţia relaţiilor internaţionale. La baza acestui concept general stau dreptul la pace, la viaţă, la dezvoltare şi dreptul la un mediu sănătos[6].
Cei mai mulţi autori, care s-au pronunţat în această privinţă, consideră că dreptul la un mediu sănătos este unul din categoria drepturilor din generaţia a treia, adică un drept colectiv, de solidaritate.
În mod tradiţional, când ne referim la drepturile fundamentale ale omului (cu luarea în considerare şi a obligaţiilor corelative), avem în vedere conţinutul raporturilor juridice dintre persoane şi stat. Aceeaşi situaţie o putem întâlni, în principiu, şi în cazul dreptului persoanei la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, cu precizarea că acest drept subiectiv prezintă numeroase trăsături specifice, care fac ca acesta să aibă o poziţie aparte în sistemul drepturilor omului.
Reţinem că dreptul la un mediu sănătos poate fi recunoscut în constituţia unei ţării, când vorbim de un drept fundamental al omului sau printr-o lege ordinară, când avem de a face „doar” cu un drept subiectiv. Un aspect particular, în raport cu drepturile fundamentale tradiţionale ale omului, constă în aceea că nu toate statele consacră acest drept, expres şi explicit, în constituţia ţării respective. Uneori, în legislaţiile naţionale se stabilesc unele obligaţii ale statului dat sau unele atribuţii concrete în această privinţă ale anumitor organe executive sau categorii de agenţi economici, care au ca obiect (implicit) aspecte ale dreptului omului la un mediu sănătos. Alteori, într-o lege, de regulă, privind protecţia mediului, statul recunoaşte dreptul la un mediu sănătos, fără să-1 ridice la rang de drept fundamental, aceasta este regula şi aşa ar trebui să procedeze toate statele, dreptul la un mediu sănătos este consacrat în constituţia ţării respective, ca drept fundamental[7].
În perioada de început a punerii problemei recunoaşterii dreptului la un mediu sănătos, în acest proces complex şi deloc uşor de realizat în mod inevitabil s-a reflectat confruntarea celor două direcţii opuse în ceea ce priveşte evoluţiile vest-europene; pe de o parte, adepţii orientării federaliste, ce vizează, soluţii supranaţionale şi, pe de altă parte, adepţii integrării, în condiţiile păstrării de către state a prerogativelor suverane. În contextul problemelor pe care le analizăm în această parte a lucrării – dreptul omului la un mediu nepoluat, ca element component al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă –, socotim că indiferent de priorităţile ce se acordă uneia sau alteia dintre cele două direcţii, care se confruntă, recunoaşterea şi consacrarea legislativă a dreptului fundamental al omului la un mediu nepoluat nu poate fi evitată, decât, eventual, amânată temporar.
Stabilirea prin lege a numeroaselor obligaţii de protejare a mediului, atât din partea statului, cât şi a agenţilor economici nu diminuează importanţa îndatoririlor morale şi legale ale oricărui cetăţean de a ocroti personal mediul. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pentru a beneficia din plin de un drept la un mediu nepoluat persoana (în primul rând fizică) trebuie să fie îndatorat să contribuie direct şi nemijlocit la realizarea scopului pe care îşi propune dreptul protecţiei mediului: să contribuie la protejarea, păstrarea şi perfecţionarea mediului, să înlăture efectele negative ale acţiunilor împotriva factorilor de mediu şi să creeze un echilibru firesc activităţii în centrul căreia este aşezat omul cu nevoile şi bunurile sale[8].
După lungi frământări doctrinare şi formularea unor teze în această privinţă pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum sunt ele garantate de Convenţia europeană privind salvgardarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, în absenţa unei consacrări exprese şi directe a dreptului omului la un mediu nepoluat, la început s-a pornit de la dreptul la viaţă şi protecţia mediului (art. 2 din Convenţie), dreptul la integritatea fizică (art. 3 din Convenţie) şi la respectul vieţii private şi inviolabilitatea domiciliului (art. 8 din Convenţie), respectiv dreptul la respectul bunurilor şi proprietăţii (prevăzut în art. l al Protocolului nr. l adiţional la Convenţie, adoptat la 20 noiembrie 1952).
Cei ce au optat dintotdeauna pentru marile valori ale umanităţii, garante ale continuităţii noastre, şi care au pledat împotriva „ecocidului planetar” imaginat, în mod paradoxal, de om şi împotriva firii omului, au pus problema, încă în 1968, la Conferinţa de la Teheran, în cadrul reglementării relaţiilor dintre om şi natură, formulării unui drept la un mediu sănătos, chiar dacă ideea a fost gândită mai timid şi într-un context mai îndepărtat de protecţia mediului, care încă nici nu s-a formulat astfel. Ideea odată născută, a fost apoi dezvoltată şi concretizată, fără însă să fie formulată expres chiar şi la prima Conferinţă ONU privind mediul ţinută la Stockholm în anul 1972. În acest for s-a pus problema unui drept fundamental la libertate, egalitate şi condiţii de viaţă satisfăcătoare într-un mediu a cărui calitate îi permite omului să trăiască în mod demn şi în prosperitate[9]. Cu toate că această Conferinţă nu realiza nici măcar circumscrierea noţiunii şi nici recunoaşterea internaţională propriu-zisă a dreptului la un mediu sănătos, ea a constituit totuşi un pas foarte important în consacrarea ulterioară a unui astfel de drept.
În acelaşi timp, principiul formulat la Stockholm atinge şi ideea că omul are datoria sacră de a proteja şi îmbunătăţii mediul pentru generaţiile prezente şi viitoare, în acest scop, s-au recomandat numeroase măsuri concrete pentru statele semnatare, şi nu numai, ca de exemplu: să se elaboreze programe pe termen lung de îmbunătăţire şi promovare globală a mediului; să se atragă atenţia guvernelor asupra necesităţii organizării unor consultaţii bilaterale sau regionale de fiecare dată când condiţiile de mediu ale unei ţări sau planurile sale de dezvoltare pot avea repercusiuni într-una sau mai multe ţări vecine; guvernele să se pună de acord în programele de cercetare privind diferitele aspecte ale mediului; să se organizeze vizite ale cercetătorilor şi să se intensifice schimburile de informaţii de specialitate; Guvernele să se preocupe de perfecţionarea personalului necesar pentru protecţia mediului şi să furnizeze fiecărui individ – prin educaţie, prin accesibilitatea mijloacelor şi informaţiilor necesare – posibilităţi egale de a influenţa propriul său mediu; să se ia măsuri pentru stabilirea unui program educativ internaţional de învăţământ privind protecţia mediului, pentru a trezi în fiecare cetăţean conştiinţa de mediu şi multe alte asemenea măsuri care au fundamentat, împreună cu drepturile persoanelor, ideea dreptului omului la un mediu nepoluat, sănătos.
Recomandarea formulată la Conferinţa de la Stockholm de a consacra un drept fundamental la un mediu sănătos este treptat convertită dintr-o cerinţă morală şi politică într-una juridică. Ideea este formulată cu mai multă precizie în Carta Africană asupra drepturilor omului şi ale popoarelor, din 1981, unde în art. 24 se prevede: „toate popoarele au dreptul la un mediu general satisfăcător, favorabil dezvoltării lor”. Deşi nici de data aceasta nu s-a formulat dreptul fiecărei persoane la un mediu sănătos, nepoluat, adoptarea acestui document internaţional a însemnat un pas foarte important pe calea consacrării unui astfel de drept.
În Tratatul de la Maastrich din 1995 se stipulează că UE „recunoaşte drepturile fundamentale ale omului, aşa cum sunt ele garantate de Convenţia Europeană de la Roma (1950) şi cum rezultă din tradiţiile constituţionale, comune ale statelor membre, precum şi din principiile generale ale dreptului comunitar”, ceea ce înseamnă că se recunoaşte, indirect, dreptul fundamental la mediu sănătos.
În recomandările lor, organismele internaţionale au avut în vedere, când au sugerat recunoaşterea şi garantarea dreptului la un mediu sănătos, că această noţiune are semnificaţii fundamentale[10] în viaţa unui popor şi a oricărui individ, referindu-se la un mediu propice dezvoltării fizice şi intelectuale a omului.
Consacrarea legislativă a dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic
În documentele internaţionale, înainte de toate, politice, adoptate sub egida ONU, în literatura juridică, mai ales din ţările occidentale, s-a acordat, în ultimele două decenii, o atenţie deosebită reglementării şi analizei dreptului la un mediu nepoluat. Organismele internaţionale au recomandat şi o parte însemnată a doctrinei a susţinut ideea necesităţii consacrării legislative a dreptului la un mediu sănătos, dacă se poate ca drept fundamental al omului. Problema a constituit obiect de discuţii şi cercetare şi la noi, mai ales, după 1990, dar şi mai înainte.
Într-adevăr, în condiţiile politice, economice şi sociale create în a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolul XXI, în Europa, şi nu numai, una dintre problemele juridice de o însemnătate deosebită a devenit, în acest domeniu, recunoaşterea legislativă şi garantarea dreptului fiecărei persoane la un mediu sănătos, nepoluat, echilibrat ecologic. Necesitatea acestui demers a fost susţinută la noi înainte de 1989[11], dar mai ales după evenimente din anul respectiv. Pe lângă consacrarea dreptului la un mediu sănătos în numeroase documente internaţionale[12], unde acesta apare alături de dreptul la viaţă, la pace şi dezarmare sau dreptul de dezvoltare etc., acest drept este consacrat în constituţiile numeroaselor ţări.
Dreptul fundamental la un mediu sănătos este un drept care presupune următoarele drepturi:
– de a trăi într-un mediu nepoluat, nedegradat;
– la un ridicat nivel de sănătate, neafectat de degradarea mediului;
– de a avea acces la resursele de apă şi hrană adecvate;
– la un mediu de muncă sănătos;
– la condiţii de locuit, de folosire a terenurilor şi la condiţii de viaţă într-un mediu sănătos;
– de a nu fi expropriaţi ca urmare a desfăşurării activităţilor în mediu, cu excepţia cazurilor justificate şi dreptul celor expropriaţi, în condiţiile legii, de a obţine reparaţiile corespunzătoare;
– la asistenţă în caz de catastrofe naturale şi produse de om;
– de a beneficia de folosinţa durabilă a naturii şi a resurselor acesteia;
– la conservarea elementelor reprezentative ale naturii ş.a.[13]
În acelaşi timp, după cum rezultă din textele legale în materie, dreptul la un mediu sănătos presupune şi obligaţia (prevăzută, uneori, expres de lege sau cuprinsă implicit în textele legale formulate) de a proteja şi îmbunătăţii condiţiile de mediu. Aici este vorba de obligaţia generală a statelor care trebuie să ia măsuri legale, administrativ-organizatorice şi orice alte măsuri cu scopul de a preveni degradările mediului, de a remedia mediul poluat, de a asigura folosirea durabilă a factorilor de mediu. Dreptul la un mediu sănătos mai presupune, cum este şi firesc, obligaţia fiecărei persoane de a contribui la protejarea mediului prin prevenirea poluării, refacerea mediului poluat şi de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu.
În doctrina noastră juridică problema a fost ţinută în atenţia juriştilor, şi nu numai, având în vedere, printre altele, semnificaţiile dreptului la care ne referim[14]. În acest interval de timp, au existat nu puţine ţări unde dreptul la un mediu sănătos şi-a găsit reglementarea la cel mai înalt nivel, în constituţie, aşa cum s-a sugerat la Conferinţa de la Stockholm.
[1] E. Lupan, Dreptul la un mediu nepoluat, în Iurisprudentia nr. 1/1993, p. 51.
[2] Semnată la San Francisco la 26 iunie 1945.
[3] Proclamată de Adunarea Generală ONU la 10 decembrie 1948.
[4] Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare din Europa (CSCE) de la Helsinki din 1975.
[5] Mircea Duţu, Despre necesitatea recunoaşterii şi semnificaţiile dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, în Dreptul nr. 9-12/1990, p. 41.
[6] Dumitru Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 276.
[7] E. Lupan, Dreptul la un mediu nepoluat, în Iurisprudentia nr. 1/1993, p. 54.
[8] E. Lupan, Dreptul mediului, Casa de Editură C + C, Cluj-Napoca, 1993, p. 71-75.
[9] Principiul l din Declaraţia Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător, Stockholm, 5-16 iunie 1972.
[10] Mircea Duţu, op. cit., revista Dreptul nr. 9-12/1990, p. 41.
[11] I. Ceterchi, A. Bolintineanu, N. Androne, Drepturile omului în lumea contemporană, Ed. Politică, Bucureşti, 2008, p. 112.
[12] E. Lupan, Dreptul la un mediu sănătos în lumina legislaţiei actuale, A.U.O, Cluj-Napoca, 2001, p.120-123.
[13] D. Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2003, p. 278.
[14] D. Marinescu, Dreptul mediului înconjurător, Ed. „Tempus” S.R.L., Bucureşti, 1992, p. 124; E. Lupan, Dreptul mediului, 1993, p. 14-18.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.