Despre renunţarea la moştenire
Ioana Nicolae - martie 6, 2017About the renunciation of inheritance
The Civil Code brought some changes to the Civil Code of 1864 in the field of the renunciation of inheritance, among them is the establishment of the presumption of renunciation of inheritance, possibility recognized to the succesor’s creditors to revoke the renunciation made in their fraud, and that the revocation of renunciation represents acceptance of inheritance. In this study we have analyzed the renunciation of inheritance as a whole, pointing out these aspects of novelty, with practical consequences both for the notary succession debates and the judiciary ones. Thus, by way of example, the presumption of renunciation of inheritance can be applied even in the notary succession procedure, which is not an attribute recognized only to the court but also to the notary public.
Keywords: renunciation of inheritance, succesor, presumption of renunciation, tacit renunciation of inheritance.
1. Noţiunea şi reglementarea renunţării la moştenire
Renunţarea la moştenire reprezintă manifestarea de voință a succesibilului, săvârșită în interiorul termenului de opțiune succesorală, materializată într-un act juridic unilateral, solemn, expres și indivizibil, prin care acesta afirmă că înțelege să repudieze moștenirea la care avea vocație și că nu își însușește titlul de moștenitor. Renunțarea la moștenire desființează cu efect retroactiv vocația succesorală, persoana renunțătoare devenind străină de moștenire. În acest context, este de menționat că, prin aplicarea prezumției de renunțare se produce același efect, adică persoana în cauză devine străină de moștenire, cu efect retroactiv.
Renunţarea la moştenire este reglementată în art. 1120-1124, art. 1112 și art. 1113 alin. 2 C. civ.
Dreptul de a renunța la moștenire este recunoscut tuturor moștenitorilor, fie ei legali (rezervatari ori nerezervatari) sau testamentari și indiferent dacă vocația acestora este universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, ori dacă aceasta este generală sau concretă. Actul juridic de renunțare la moștenire, în ipoteza vocației multiple la moștenire, trebuie să fie distinct pentru fiecare fel al moștenirii.
2. Condiţiile de valabilitate ale renunţării la moştenire
Valabilitatea actului juridic de opțiune succesorală constând în renunțarea la moștenire trebuie se circumscrie respectării condițiilor de fond generale (incidente în cazul oricărui act juridic), însă există și anumite condiții speciale aplicabile în acest caz.
2.1. Condiţii de fond speciale
Astfel cum am menționat, pe lângă condițiile de fond generale prevăzute pentru orice act juridic, legiuitorul stabilește și anumite condiții de fond speciale pentru actul juridic de renunțare la moștenire.
a) ca regulă, declarația de renunțare la moștenire este un act expres.
Astfel, potrivit art. 1120 alin. 1 C. civ., renunţarea la moştenire nu se presupune, ceea ce înseamnă că ne aflăm în prezența unui act expres. Este de precizat, că în privința acceptării moștenirii, aceasta poate fi făcută și tacit, nu exclusiv pe calea unui act expres.
În practica judiciară anterioară[1] s-a statuat că renunțarea la succesiune nu poate fi prezumată, ea trebuind să fie expresă, iar voința de a accepta succesiunea se poate manifesta și tacit, iar în doctrină s-a precizat că, neexercitarea de către succesibil a dreptului de opțiune succesorală în termenul prescris de legiuitor, nu echivalează cu o renunțare tacită la moștenire[2]. Cu alte cuvinte, renunțarea tacită la moștenire era exclusă în perioada de aplicare a vechiului Cod civil.
Observăm însă că, de la regula enunțată în art. 1120 alin. 1 C. civ., legiuitorul a reglementat și unele excepţii (în ipotezele prevăzute la art. 1112 şi art. 1113 alin. 2 C. civ.), când operează prezumția de renunțare la moștenire.
În ceea ce privește cele două excepții de la regula amintită, precizăm următoarele:
1. Potrivit art. 1112 alin. 1 C. civ., este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, prin acceptarea moştenirii sau renunţarea expresă la moştenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1103.
Textul impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții pentru a fi aplicată prezumția de renunțare:
- succesibilul cunoaşte atât deschiderea moştenirii, cât şi calitatea sa de succesibil (legal sau testamentar)
- succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală (prin acceptarea moştenirii sau renunţarea expresă la moştenire), în interiorul termenului de decădere un an prevăzut pentru exercitarea dreptului său de opțiune succesorală
Potrivit art. 1112 alin. 2 C. civ., prezumţia de renunţare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moştenirii, dacă succesibilul, citat în condiţiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de a accepta moştenirea în termenul de decădere prevăzut la art. 1103, este prezumat că renunţă la moştenire. Prezumția de renunțare, poate fi aplicată chiar și în procedura succesorală notarială, acesta nefiind un atribut recunoscut exclusiv instanței de judecată, ci și notarului public.
Se observă că potrivit art. 1120 alin. 2 C. civ., prezumția de renunțare la moștenire poate fi răsturnată, făcându-se dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală. Suntem așadar în prezența unei prezumții relative.
Exercitarea dreptului de opțiune succesorală prin renunțarea la moștenire după expirarea termenului de decădere de un an, nu va produce efecte juridice, în acest caz prezumția instituită de art. 1112 alin. 1 C. civ. sancționând succesibilul inactiv.
2. Potrivit art. 1113 C. civ., pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1103. Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanţa judecătorească este considerat că a renunţat la moştenire.
În acest caz, dacă succesibilul nu optează în interiorul termenului redus stabilit de instanță, acesta este prezumat absolut că a renunțat la moștenire[3].
Concluzionând cu privire la aceste două excepții, tindem să achiesăm la opinia exprimată în doctrină[4], potrivit căreia în aceste cazuri se poate vorbi de o renunţare tacită la moștenire, deoarece aceasta se poate deduce din anumite împrejurări: fie pentru succesibilul care nu acceptă moştenirea în termenul de opţiune succesorală, fie pentru cazul succesibilului care nu optează în termenul redus stabilit de instanţă. Aceasta înseamnă că şi renunţarea la moştenire poate fi, asemeni acceptării moștenirii, atât expresă, cât și tacită.
Se mai impun a fi făcute anumite precizări cu privire la convenția de renunțarea la moștenire, aspecte semnalate atât în practica judiciară, cât și în doctrină. O astfel de convenție, încheiată de moștenitori anterior deschiderii moștenirii este nulă absolut, fiind prohibită de art. 956 C. civ. În schimb, convenția de renunțarea la moștenire prin care unul sau mai mulți moștenitori s-ar obliga să renunțe la moștenire, ulterior deschiderii moștenirii, a fost apreciată a fi valabilă și obligatorie între părțile contractante, dar fiind inopozabilă față de terți[5]. Apreciem, că o astfel de convenție poate fi valabilă, pentru că nu contravine ordinii publice și nici bunelor moravuri, însă simpla încheiere a convenției nu valorează renunțare la moștenire, nici măcar între părțile contractante, fiind necesar ca renunțarea să fie făcută cu respectarea condițiilor de fond și de formă impuse de legiuitor. Dacă succesibilul nu își respectă obligația asumată de a renunța la moștenire și în schimb o acceptă, acceptarea este valabilă și va produce efecte, el urmând să răspundă pe temei contractual pentru neexecutarea obligației asumate. Dacă însă succesibilul își respectă obligația și renunță la moștenire, iar cealaltă parte contractantă nu își îndeplinește obligațiile asumate, în acest caz succesibilul renunțător va putea solicita executarea convenției sau despăgubiri dar nu va putea revoca renunțarea decât în condițiile art. 1123 C. civ.[6] În concluzie, nu se poate pune semnul egalității între convenția de renunțare la moștenire și renunțarea la moștenire propriu-zisă, fiind vorba de două acte juridice distincte, fiecare având propriul său regim juridic.
b) renunțarea la moștenire este valabilă și produce efecte juridice doar în ipoteza în care succesibilul nu a acceptat anterior moștenirea (acceptare voluntară expresă, tacită sau acceptare forțată). Cu alte cuvinte, succesibilul care a acceptat anterior moștenirea nu poate renunța ulterior la aceasta, actul său de opțiune succesorală fiind irevocabil.
c) renunțarea la moștenire este un act indivizibil (ca și acceptarea moștenirii), adică succesibilul nu poate renunța la o parte a moștenirii, acceptând restul acesteia.
d) renunțarea la moștenire trebuie să fie pur abdicativă, adică impersonală și cu titlu gratuit. Renunțarea denumită in favorem, prevăzută de art. 1110 alin. 1 lit. b) și c) C. civ.[7], reprezintă o acceptare tacită a moștenirii, urmată de înstrăinarea drepturilor succesorale prin acte între vii.
2.2. Condiţii de formă
Renunțarea la moștenire trebuie să îndeplinească două condiții de formă, prima dintre ele pentru validitate, iar cea de-a doua pentru opozabilitate.
a) actul juridic de renunțare la moștenire este unul solemn, aspect ce rezultă din prevederile art. 1120 alin. 2 C. civ., text potrivit căruia, declaraţia de renunţare se face în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege.
Așadar, declarația de renunțare la moștenire se face în formă autentică, la orice notar public (nu doar cel competent teritorial în procedura succesorală necontencioasă) sau la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, după caz. De asemenea, renunțarea la moștenire se poate face personal de succesibil sau prin mandatar cu procură specială. Forma autentică a actului de renunțare reprezintă o condiție ad validitatem, prevăzută sub sancțiunea nulității absolute. Aceasta înseamnă că renunțarea la moștenire făcută sub forma unui înscris sub semnătură privată sau în formă verbală, va fi sancționată cu nulitatea absolută.
b) pentru informarea terţilor, declaraţia de renunţare se va înscrie, pe cheltuiala renunţătorului, în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii (art. 1120 alin. 3 C. civ.). Așa cum reiese din formularea textului legal, înscrierea are drept scop informarea terților, fiind vorba despre o condiție de publicitate care nu afectează valabilitatea renunțării la moștenire. Înscrierea în Registrul național notarial de evidență a opțiunilor succesorale (RNNEOS) se face pe cheltuiala renunţătorului.
Declarația de renunțare poate fi opusă de comoștenitori și de moștenitorii subsecvenți, însă cel care a renunțat la moștenire nu va putea invoca nulitatea declarației de renunțare pe care a dat-o pe motiv că aceasta nu a fost înscrisă în RNNEOS, pentru ca ulterior să poată accepta moștenirea. Renunțarea acestuia la moștenire va putea fi revocată doar în temeiul art. 1123 C. civ., respectiv dacă o face în cursul termenului de opțiune și dacă moștenirea nu a fost deja acceptată de alți succesibili. Mai menționăm că, actul de renunțare neînscris în RNNEOS nu este opozabil terțului de bună credință care a contractat cu succesibilul renunțător (a cumpărat spre exemplu un bun din patrimoniul succesoral). În acest caz, încheierea actului de dispoziție de către succesibil poate fi invocată ca act de acceptare tacită a moștenirii[8].
2.3. Nulitatea declaraţiei de renunţare la moştenire
Nerespectarea condițiilor de formă și de fond (cele generale și cele speciale) în privința actului juridic de renunțare la moștenire, atrag sancțiunea nulității absolute sau relative, cu regimul juridic aferent, după caz.
Constatarea nulității absolute a declarației de renunțare la moștenire (renunțarea făcută spre exemplu prin înscris sub semnătură privată sau verbal, deci cu nerespectarea formei cerute de lege), sau după caz, anularea declarației de renunțare (pentru dol, spre exemplu), nu semnifică însă acceptarea moștenirii, ci urmare a aplicării acestei sancțiuni, succesibilul redobândește dreptul de opțiune succesorală[9] pe care îl poate exercita în termenul de decădere de un an. Succesibilul va putea opta fie în sensul acceptării moștenirii, fie în cel al repudierii acesteia, cu respectarea condițiilor specifice, după caz.
În privința acțiunii în anulare, art. 1124 C. civ. dispune că, dreptul la acţiunea în anularea renunţării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă.
3. Efectele renunţării la moştenire
Art. 1121 alin. 1 C. civ., prevede că, succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor. Așadar, urmare a renunţării la moştenire se desființează cu efect retroactiv vocația succesorală a succesibilului renunțător, încă de la data deschiderii moștenirii, acesta devenind străin de moștenirea la care a renunțat. Renunțarea la moștenire este opozabilă erga omnes, dacă declarația de renunțare a fost înscrisă în RNNEOS.
Renunțarea la moștenire determină anumite consecințe juridice, după cum urmează:
a) urmare a opțiunii sale de renunțare la moștenire, succesibilul nu va dobândi cota ce i se cuvine din activ și nu va suporta nici pasivul moștenirii. Partea renunţătorului profită moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea (art. 1121 alin. 2 C. civ.). Cu alte cuvinte, partea celui care a renunțat, incluzând atât activul, cât și pasivul succesoral, va fi culeasă de ceilalți moștenitori cu care acesta venea în concurs și a căror cotă ar fi diminuat-o prin acceptarea moștenirii sau moștenitorilor subsecvenți pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire prin acceptare. Pentru ca renunțarea să profite moştenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la moştenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat moştenirea, este necesar ca aceștia să accepte moștenirea, fără a avea relevanță dacă aceștia au acceptat înainte sau după momentul renunțării și chiar dacă ar fi decedat în intervalul de timp de la deschiderea moștenirii până la renunțare[10]. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că renunțarea poate viza moștenirea legală sau pe cea testamentară, ori pe ambele, aplicându-se regulile devoluțiunii legale sau testamentare, după caz. Moștenitorii care profită de pe urma renunțării vor dobândi moștenirea de la data deschiderii acesteia, direct de la defunct și nu de la renunțător.
[1] T.S., s. civ., dec. nr. 571 din 5 aprilie 1978 în CD 1978, p. 118.
[2] M. Eliescu, Transmisiunea și împărțirea moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei RSR, București, 1966, p. 133.
[3] Pentru opinia contrară, potrivit căreia și în acest caz prezumția este relativă, a se vedea J. Kocsis, P.Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 286-287.
[4] C. Macovei/Dobrilă în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, coordonatori F. Baias, E. Chelaru, I. Macovei, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1154 și 1166. A se vedea și J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, București, p. 289-290.
[5] M. Eliescu, Transmisiunea și împărțirea moștenirii în dreptul Republicii Socialiste România, Ed. Academiei RSR, București, 1966, p. 134.
[6] Art. 1123. Revocarea renunţării. (1) În tot cursul termenului de opţiune, renunţătorul poate revoca renunţarea, dacă moştenirea nu a fost deja acceptată de alţi succesibili care au vocaţie la partea care i-ar reveni, dispoziţiile art. 1120 aplicându-se în mod corespunzător.
[7] Art. 1110. Actele cu valoare de acceptare tacită. (1) Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;
b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;
c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comoştenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.
[8] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 434.
[9] A. Bacaci, Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 218.
[10] Fr. Deak, op. cit., p. 435.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.