Despre mijloacele de acțiune ale creditorului. Condiții, forme, principii
Gabriel Tița-Nicolescu - mai 1, 20181.2.3. Situațiile în care debitorul este considerat de drept în întârziere. Așa cum arătam, trebuie reținut că regula de drept în această materie este aceea potrivit căreia, înainte de a trece la executarea silită sau de a cere rezoluțiunea/rezilierea contractului ori de a folosi alt mijloc permis de lege, creditorul trebuie să îl pună pe debitor în întârziere, prin comunicarea către debitor a notificării scrise în acest sens. Cel puțin la nivel teoretic, aceasta este regula și trebuie reținută ca atare, deși avem excepții suficiente ca să putem considera că la fel de frecventă este întârzierea debitorului fără notificare prealabilă; între profesioniști, vom putea spune, fără nicio temere că am putea greși, că întârzierea de drept este chiar regula.
Spunem că debitorul este de drept în întârziere atunci când creditorul nu mai are obligația de a trimite notificarea scrisă către debitor prin care să-i amintească despre obligațiile sale neexecutate. Cazurile în care debitorul este în întârziere prin efectul legii sunt strict și limitativ prevăzute de lege; ele nu pot fi folosite prin analogie la alte situații. Legiuitorul român, având ca sursă de inspirație vechiul nostru Cod civil (unele din acele situații existând și în reglementarea noastră actuală) dar și Codul civil Québec, enumeră exhaustiv situațiile în care debitorul este de drept întârziere și, pe cale de consecință, acesta nu mai trebuie pus în întârziere de către creditor. Pentru a mai bună asimilare a acestor situații, le vom prezenta prin raportare la sursa lor de inspirație, fie că aceasta este reprezentată de legislația anterioară internă, fie că ea provine din dreptul comparat.
Astfel, potrivit legii (art. 1.523 NCC), debitorul este considerat de drept în întârziere în ceea ce privește executarea obligației sale, atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale. Iar în materie contractuală, debitorul se află de drept în întârziere în următoarele cazuri:
– atunci când s-a stipulat expres faptul că simpla împlinire a termenului stabilit pentru executare duce la punerea în întârziere a debitorului [situație prevăzută anterior de art. 1.079 C. civ. 1864, dar reglementată expres și de 1.594 alin. (1) C.C.Q.]; în acest caz, așadar, este necesar, dar și suficient ca în convenția părților să fie inserată o astfel de clauză și, întrucât contractul este legea părților, urmează ca, în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către debitor, creditorul să poată acționa împotriva acestuia sub orice formă permisă de lege, fără a mai fi nevoit să îl notifice în scris pe debitor;
– atunci când obligația nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deși exista urgență [art. 1.079 C. civ. 1864, art. 1.597 alin. (1) C.C.Q.]; o astfel de ipoteză o întâlnim frecvent în cazul obligațiilor cu termen de executare;
– atunci când, prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligației; suntem într-o asemenea situație, de pildă, atunci când debitorul distruge sau înstrăinează bunul individual determinat pe care trebuie să îl predea creditorului sau când debitorul profesionist a intrat într-o procedură de insolvență, iar plata sumelor datorate a devenit imposibilă;
– atunci când debitorul a încălcat o obligație de a nu face [art. 1.597 alin. (2) C.C.Q.]; de pildă, debitorul trebuia să nu facă niciun act de concurență creditorului acestei obligații sau, în dreptul societar, atunci când un asociat a votat în cadrul adunării generale, deși îi era interzis să o facă, adică a votat cu încălcarea regulilor referitoare la conflictul de interese;
– atunci când debitorul și-a manifestat în mod neîndoielnic față de creditor intenția de a nu executa obligația; într-o astfel de situație, este cât se poate de corect, în opinia noastră, ca legea să nu mai oblige creditorul să piardă timp cu notificarea debitorului (căruia să îi acorde, așa cum am văzut, un termen rezonabil), de vreme ce poziția debitorului este cunoscută și este inechivocă, în sensul că acesta nu își va executa obligația;
– atunci când, fiind vorba despre o obligație cu executare succesivă, debitorul refuză ori neglijează să își execute obligația în mod repetat [art. 1.597 alin. (2) C.C.Q.]; în acest caz, este irelevant dacă debitorul nu și-a îndeplinit obligația cu intenție sau din culpă, esența constând în neexecutarea repetată a obligațiilor asumate în cadrul unui contract cu executare succesivă, cum ar fi locațiune, leasing etc.;
– atunci când nu a fost executată obligația de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi (acest caz de întârziere de drept a fost anterior reglementat în art. 43 C. com., abrogat la rândul său, în anul 2011, prin noul Cod civil); practic, în această materie sunt aplicabile dispozițiile speciale referitoare la curgerea de drept a dobânzilor, caz în care creditorul va putea cere fie executarea silită a obligației de plată a sumelor de bani, fie rezilierea sau, după caz, rezoluțiunea contractului, ambele variante fiind recunoscute creditorului alături de dreptul de a cere și daune-interese sub forma dobânzilor legale (dacă nu sunt prevăzute penalități), fără a mai fi nevoie de punerea în întârziere;
– în cazurile anume prevăzute de lege; exemplificăm cu situațiile prevăzute în materia societăților[10], în contractul de arendă[11], în vânzarea bunurilor mobile[12] și în vânzarea făcută fără stabilirea unui termen de plată[13], precum și în materie de administrare[14].
În caz de deces al debitorului, obligația care era supusă, potrivit legii, întârzierii de drept, devine scadentă față de moștenitorii acestuia doar după trecerea a 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau, după caz, de la data notificării curatorului desemnat pentru administrarea moștenirii vacante.
În ceea ce privește sarcina probei, legea stabilește un principiu care vine, în fapt, să întărească caracterul limitativ al cazurilor de întârziere de drept. Astfel, potrivit Codului civil [art. 1.523 alin. (4)], aceste cauze trebuie dovedite de creditor, iar orice declarație sau stipulație contrară se consideră nescrisă, adică este nulă[15].
2. Formele executării silite a obligației
2.1. Executarea silită în natură
2.1.1. Principii. Această formă de executare reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) regula și constă în dreptul creditorului de a cere de la debitor însăși executarea obligației asumate de acesta din urmă, așa cum a fost convenită de părți prin contract.
Executarea în natură cuprinde, așadar, de pildă, dreptul cumpărătorului de a primi exact bunul asupra căruia părțile au convenit că face obiectul vânzării, dreptul locatorului de a reprimi bunul imobil care a făcut obiectul unui contract de locațiune și, în general, dreptul creditorului de a primi de la debitor prestația asumată, fie că este vorba despre o obligație de a da, fie despre o obligație de a face. Dar dreptul la executare în natură cuprinde, dacă este cazul, și dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum și orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă (în acest sens, sunt de un real interes dispozițiile O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor[16]).
Plecând de la dispozițiile Codului civil, observăm că legea consacră nu doar un principiu, dar și un drept al creditorului de a cere executarea silită în natură, aceasta fiind și expresia folosită de art. 1.527 NCC. Potrivit legii, creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă.
2.1.2. Executarea obligației de a face (art. 1.528 NCC). Executarea unei obligații de a face poate prezenta, în practică, anumite dificultăți, cauzate de specificul, în concret, al prestației asumate de către debitor și ajunse, prin ipoteză, la scadență.
Obligația de a plăti o sumă de bani sau obligația de a preda un bun sunt obligații care pot fi executate silit, în mod efectiv; de pildă, dacă debitorul nu plătește suma de bani, contul bancar îi va fi poprit și suma executată silit, iar dacă bunul nu este livrat de bunăvoie, acesta poate fi ridicat silit cu ajutorul forței publice.
Nu același lucru se poate spune însă despre executarea silită a anumitor obligații de a face, cum ar fi obligația, nerespectată, a unei persoane, de a semna un contract, obligația de a executa o anumită lucrare sau, dimpotrivă, de a desființa o lucrare etc. Potrivit legii, în cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația, însă numai dacă îl înștiințează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia, despre această formă de executare (desigur, cu excepția cazului în care debitorul este de drept în întârziere).
Aceste dispoziții legale stipulate în noul Cod civil trebuie coroborate și cu prevederile noului Cod de procedură civilă, care permit această formă de executare chiar fără intervenția executorului judecătoresc. Astfel, potrivit art. 622 alin. (4) NCPC, dacă prin lege nu se dispune altfel, executarea unor obligații de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public, emiterea unei autorizații, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris și altele asemenea, se poate obține la simpla cerere a persoanei îndreptățite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc; numai în caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silită cu ajutorul executorului judecătoresc, în condițiile Codului de procedură civilă. Important de precizat aici, după părerea noastră, este faptul că aceasta este singura excepție de la principiul stabilit prin dispozițiile legale potrivit căruia orice executare silită se poate efectua numai prin intermediul executorului judecătoresc (deși, personal, avem mari dubii cu privire la posibilitatea unei executări silite a acestor obligații fără participarea executorului; de altfel, executarea, în concret, a unor obligații de a face, este dificilă și dacă este întreprinsă de către executorul judecătoresc, cu atât mai mult, lipsa acestuia de la actele de executare făcând practic imposibilă executarea).
2.1.3. Executarea obligației de a nu face. Potrivit art. 1.529 NCC, în cazul neexecutării obligației de a nu face, creditorul poate cere instanței încuviințarea să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligației, pe cheltuiala debitorului, în limita stabilită prin hotărâre judecătorească. Toate costurile legate de executare, respectiv cheltuielile pricinuite de înlăturarea efectelor sau, după caz, ridicarea ori demolarea construcțiilor edificate de debitor vor fi avansate de către creditor însă, în final, vor suportate de către debitor.
[10] Potrivit art. 1.898 NCC, „asociatul care a subscris ca aport o sumă de bani datorează în caz de neexecutare suma la care s–a obligat, dobânda legală de la scadență și orice alte daune care ar rezulta, fiind de drept pus în întârziere”.
[11] Art. 1.844 NCC prevede că „atunci când arenda se plătește în fructe, în lipsa altui termen prevăzut în contract, arendașul este de drept în întârziere pentru predarea lor de la data culegerii, iar arendatorul este de drept în întârziere pentru recepție de la data la care a fost notificat în scris de către arendaș” (s.n. – este evidentă confuzia legiuitorului, care îl consideră și pe arendator de drept în întârziere, deși textul de lege prevede că acesta trebuie în prealabil notificat în scris; pentru rigurozitate și pentru a evita orice controverse, este fără îndoială că în acest din urmă caz vorbim despre o punere în întârziere, în scris, emisă de către creditorul obligației de recepție, adică arendașul).
[12] Potrivit art. 1.725 NCC: „(1) În cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere cu privire la îndeplinirea obligațiilor sale dacă, la scadență, nici nu a plătit prețul și nici nu a preluat bunul. (2) În cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau deselor schimbări de valoare, cumpărătorul este de drept în întârziere în privința preluării lor, atunci când nu le–a preluat în termenul convenit, chiar dacă prețul a fost plătit, sau atunci când a solicitat predarea, fără să fi plătit prețul”.
[13] Art. 1.727 NCC: „(1) Atunci când vânzarea s–a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu a plătit prețul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării, să declare rezoluțiunea fără punere în întârziere și să ceară restituirea bunului mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului și nu a suferit transformări. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă acțiunea în restituire nu a fost introdusă în condițiile stabilite de acesta, vânzătorul nu mai poate opune celorlalți creditori ai cumpărătorului efectele rezoluțiunii ulterioare a contractului pentru neplata prețului. Dispozițiile art. 1.648 sau ale art. 1.649, după caz, rămân aplicabile”.
[14] Art. 855 NCC: „(1) Administratorul datorează dobânzi asupra soldului de la data acceptării ori a încuviințării judiciare a dării de seamă sau, după caz, de la data notificării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin orice alt mijloc prevăzut de lege. (2) Beneficiarul sau fiduciarul, pentru masa patrimonială fiduciară, datorează dobânzi pentru sumele cuvenite administratorului doar de la punerea în întârziere potrivit alin. (1)”.
[15] Textul este preluat aproape mot a mot din Codul civil Québec; potrivit art. 1.598, C.C.Q., „the creditor shall prove the occurrence of one of the cases of default by operation of law notwithstanding any statement or stipulation to the contrary”.
[16] Ordonanța reprezintă și în prezent legea-cadru a protecției consumatorilor în România, suferind de-a lungul timpului multe modificări, impuse mai cu seamă de reglementările europene în domeniul protecției consumatorilor. Actul normativ prevede obligația vânzătorului de a remedia deficiențele bunului vândut în termen de 15 zile (art. 13), de a înlocui produsele defecte (art. 14) sau de a restitui contravaloarea serviciilor prestate (art. 15), însă aceste remedii nu exclud dreptul cumpărătorului de a cere despăgubiri materiale sau morale (potrivit art. 16 din O.G. nr. 21/1992). Problema protecției consumatorilor este, în prezent, abordată din ce în ce mai serios, toate reglementările fiind adoptate în interesul cumpărătorilor și în scopul protejării intereselor acestora, fapt ce a dus la o campanie de informare consistentă în acest scop, concretizată în programul „Sunt cetățean european și am drepturi” demarat în iunie 2012 (a se vedea www.consumatoreuropean.ro).
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.