Derogarea de la Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în contextul pandemiei de coronavirus

3.2. Dezbateri cu privire la oportunitatea activării de către state a art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Pentru prima oară, sistemul creat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului este pus în fața unui adevărat test. Covid-19 reprezintă o amenințare reală la adresa sănătății publice în Europa, iar statele au impus o serie de restricții și limitări ale exercițiului drepturilor și libertăților în încercarea de a face față pandemiei.

Deși Curtea de la Strasbourg a suspendat temporar cea mai mare parte a activităților sale, inclusiv pronunțarea de noi hotărâri[13], la nivelul comunităților juridice naționale și internaționale, există o amplă dezbatere cu privirea oportunitatea activării sau nu a art. 15 din Convenția Europeană a drepturilor omului, conturându-se mai multe puncte de vedere în acest sens, până în acest moment.

Într-o primă opinie se consideră că „dispozițiile Convenție nu sunt obstacole pentru luarea de măsuri guvernamentale eficiente care vizează pandemia”[14], într-o altă opinie se arată că „nu toate restricțiile impuse necesită o derogare astfel încât să rămână în concordanță cu cerințele Convenției, dar există și altele care ar putea avea nevoie de una, în special dacă durează o perioadă prelungită de timp”[15]. În fine, un alt punct de vedere argumentat pe larg este în sensul că derogarea este necesară și de dorit pentru că avem de-a face cu o situație de urgență pentru sănătatea publică, care necesită luarea de măsuri de urgență, această situație fiind cel mai aproape de o „stare ideală de urgență” – motivul pentru care a fost conceput acest art. 15[16].

Derogarea de la obligațiile privind drepturile omului ca răspuns la pandemii a fost și rămâne controversată, însă un lucru este cert: „drepturile omului trebuie să fie o busolă valoroasă pentru statele care proiectează măsuri de urgență”[17].

Categoric, în acest moment, apreciem că nimeni nu se poate pronunța cu exactitate dacă statele trebuie să facă o derogare în temeiul articolului 15 din Convenție în vederea luării măsurilor necesare ca răspuns la situația de urgență impusă de răspândirea COVID-19.

Este clar că necesitatea unor astfel de derogări poate depinde de factori precum natura restricțiilor și / sau durata lor și, mai ales, de situația din fiecare stat în parte. Răspunsul îl vom avea peste timp, când măsurile luate de guvernele de azi vor fi analizate în hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta fiind competentă să examineze post factum dacă măsurile derogatoare de la obligațiile Convenției au fost adecvate strict la situația de fapt[18].

Activarea articolului 15 nu este o noutate pentru Curte, aceasta pronunțându-se asupra necesității invocării art. 15 de către unele state în trecut[19], de exemplu de către Turcia[20], Irlanda[21] sau Marea Britanie[22], însă niciodată până acum nu s-a confruntat cu analiza unor situații impuse de o pandemie de asemenea amploare și cu efecte atât de grave la nivel mondial.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului are un set de instrumente limitat pentru a influența situațiile de urgență în curs. Cu toate acestea, statele membre trebuie să știe că acțiunile lor vor fi examinate și acest lucru va acționa ca un element de descurajare a limitărilor disproporționate ce pot fi aduse drepturilor[23].

Până în prezent, în contextul crizei Covid-19, șapte state membre (Albania, Georgia, Estonia, Moldova, Armenia, România și Letonia[24]) au făcut aplicarea articolului 15 din Convenție și ne așteptăm ca și alte state să le urmeze exemplul.

Deși numărul de state membre care au apelat deja la o derogare în același moment nu are precedent, există multe altele care utilizează aceleași măsuri ca și cei care au făcut acest lucru fără să ceară o astfel de derogare. Rămâne de văzut dacă acțiunile lor vor fi contestate sau nu.

3.3. Analiză succintă a prevederilor art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin raportare la situația României

Potrivit dispozițiilor acestui articol, în caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligațiile prevăzute de prezenta Convenție, în măsura strictă în care situația o impune și cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional. De asemenea, alin. 2 al art. 15 prevede că nu este posibilă derogarea cu privire la dreptul la viață (art. 2 din Convenție), interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante (art. 3 din Convenție), interzicerea sclaviei (art. 4 par. 1 din Convenție), regula nulla poena sine lege (art. 7 din Convenție), abolirea pedepsei cu moartea (Protocoalele nr. 6 și 13 la Convenție) și regula non bis in idem (art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție).

Activarea acestor dispoziții nu înseamnă „că acest mecanism, astfel cum este el reglementat în Convenție, reprezintă un bilet de voie acordat Statului Român pentru a îngrădi, indiferent de mijloace, orice drepturi fundamentale. Simplul fapt al emiterii unei notificări privind activarea articolului 15 nu atrage în mod automat după sine și îndeplinirea condițiilor impuse prin același text al Convenției, acest aspect putând fi supus controlului Curții Europene a Drepturilor Omului[25]”.

După cum am arătat mai sus, au mai existat astfel de situații supuse ulterior controlului Curții. Chiar dacă sunt atenuate de starea de urgență, garanțiile statului de drept nu sunt în niciun fel dezactivate. „A deroga” nu înseamnă a „încălca”.

Din prevederile art. 15 rezultă faptul că pentru activarea acestui articol trebuie îndeplinite cumulativ o serie de condiții de fond, respectiv:

– existența fie a unui război, fie a unui alt pericol public ce amenință viața națiunii

– derogarea de la obligațiile prevăzute de Convenție poate să intervină numai în măsura strictă în care situația o impune

– măsurile luate nu fie în contradicție cu alte obligații ale statului care decurg din dreptul internațional.

Dincolo de aceste cerințe de fond, asupra cărora Curtea s-a pronunțat de-a lungul timpului în jurisprudența sa[26], art. 15 impune o serie de cerințe legate de formă, stabilind că „Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate și la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei și asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare și dispozițiile Convenției devin din nou deplin aplicabile”.

În ceea ce privește România, apreciem că aceste condiții de formă au fost îndeplinite. Reprezentanța Permanentă a României a notificat Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la instaurarea stării de urgență pe teritoriul țării pentru o perioadă de 30 de zile. Totodată, a solicitat ca această Notă verbală să fie considerată o notificare în sensul articolului 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a transmis și o traducere a Decretului Președintelui României nr. 195/16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. De asemenea, au fost indicate măsurile de aplicare imediată ori graduală, instituite prin Decret și faptul că sunt absolut necesare pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2 și a proteja sănătatea publică.

Având în vedere obligația de informare pe deplin, pe data de 14 aprilie 2020 România a comunicat Secretarului General al Consiliului Europei măsurile suplimentare care au fost luate în sfera limitării răspândirea virusului SARS-COV-2 și a efectelor acestuia pe teritoriul României.

Referitor la cerințele de fond, prin raportare la criteriile stabilite în jurisprudența Curții[27] și ținând cont și de recentul material de informare elaborat de Consiliul Europei referitor la respectarea democrației, a statului de drept și a drepturilor omului în contextul situației generate de răspândirea COVID-19[28], precum și de prevederile Ghidului Consiliului Europei cu privire la art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului[29] apreciem, cel puțin în acest moment al evoluției situației, că a fost oportună activarea acestui articol de către țara noastră.

Încadrarea unei situații în cuprinsul noțiunii de „război” sau de pericol „public ce amenință viața națiunii” este lăsată de Curte la aprecierea autorităților naționale. Aceasta nu înseamnă însă că în cazul în care Curtea este sesizată cu o plângere privind încălcarea unui drept garantat de Convenție, aceasta nu are posibilitatea de a înlătura o astfel de apreciere. Categoric, are această posibilitate, iar din jurisprudența sa[30] rezultă clar acest lucru.

Curtea a arătat că prin „pericol public care amenință viața națiunii” se înțelege „o situație excepțională de criză sau de urgență care afectează întreaga populație și constituie o amenințare pentru viața organizată a comunității din care este compus statul[31]”.

Considerăm că situația actuală din țara noastră generată de pandemia Covid-19 se încadrează în definiția dată de Curte, așadar prima condiție a existenței unei amenințări grave pentru sănătatea publică și care amenință viața națiunii este îndeplinită.

Referitor la celelalte condiții, suntem de părere că restricțiile impuse de România până acum asupra unor drepturi sunt justificate, au o bază legală[32], sunt strict necesare, sunt bazate pe dovezi științifice, sunt proporționale cu situația care le-a impus și au o durată limitată. Nu au fost sesizate până în acest moment situații de aplicare arbitrară sau discriminatorie și nici situații de atingere a demnității umane[33].

Derogarea se dovedește a fi necesară și pentru că în situația în care măsurile de urgență sunt conferite prin norme legale obișnuite există riscul ca aceste măsuri luate și, mai ales, puterile extinse ale autorităților să devină permanente, chiar și după încheierea stării de urgență. Regimul de derogare atenuează astfel de riscuri, stabilind puteri excepționale doar temporar, pentru situații excepționale.

Natura drepturilor afectate, circumstanțele ce au condus la declanșarea stării de urgență, durata stării de urgență, dacă măsurile au fost utilizate în scopul pentru care au fost acordate, dacă măsura a fost legală și a fost aplicată în conformitate cu o procedură prevăzută de lege, dacă este posibil controlul judiciar al măsurilor; proporționalitatea măsurilor și dacă aplicarea lor a implicat vreo discriminare sunt câteva dintre criteriile de evaluare utilizate de Curte în jurisprudența sa[34] pentru a verifica dacă măsura restrictivă a fost adecvată sau nu.

În recentul material de informare, Consiliul a arătat că fiecare stat trebuie să evalueze dacă măsurile pe care le adoptă garantează o derogare de la Convenție, în funcție de natura și întinderea restricțiilor aplicate drepturilor și libertăți protejate prin convenție. Posibilitatea statelor de a face acest lucru este o caracteristică importantă a sistemului de protecție a drepturilor omului, permițând aplicarea continuă a Convenției și a echipamentelor sale de supraveghere chiar și în cele mai critice perioade[35].

Consiliul Europei atrage atenția asupra importanței legalității și proporționalității, reamintind că și în situații speciale, respectarea principiilor statului de drept este obligatorie. Orice acțiune a statului trebuie realizată cu respectarea legii în sensul său larg, nu doar în sensul de lege ca act al parlamentelor naționale, ci și în sensul de act al puterii executive emis cu respectarea dispozițiilor constituționale. Consiliul a mai arătat că măsurile speciale luate în această perioadă trebuie să fie apte să atingă scopurile vizate și să se abată cât mai puțin posibil de la procedurile obișnuite.

Concluzii

Având în vedere că prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții sunt obligatorii pentru instanțele naționale și instituțiile publice, natura disproporționată sau nejustificată a unei măsuri poate fi invocată atât în fața autorităților publice responsabile pentru asigurarea luării măsurilor, cât și în fața instanțelor de judecată. Categoric, derogarea de la Convenție este temporară și nu înseamnă că România nu mai răspunde în fața Curții de la Strasbourg dacă încalcă drepturile cetățenilor ei în toată această perioadă. Dreptul fiecăruia dintre noi de a ne adresa justiției naționale, dar și Curții Europene a Drepturilor Omului nu este afectat. România este obligată în continuare să respecte cadrul european al drepturilor omului și să asigure cetățenilor protecție. Guvernul României și restul actorilor implicați în luarea măsurilor în vederea limitării răspândirii COVID-19 trebuie să se asigure că legislația și standardele internaționale în domeniul drepturilor omului sunt respectate pentru a ocroti sănătatea publică și a susține persoanele din grupurile de risc.

Măsurile excepționale trebuie să fie proporționale cu situația care le impune, să facă obiectul unui control periodic din partea parlamentelor naționale, să aibă o durată limitată și să respecte principiile statului de drept, independența justiției, libertatea presei, precum și toate celelalte valori ale unei societăți libere.

Indubitabil, virusul pune în pericol multe vieți și aduce atingere modului nostru normal de a trăi, însă avem obligația de a nu-i permite să ne distrugă valorile. Pare ireal că în societatea modernă afirmația lui Montesquieu „Există cazuri în care trebuie să pui un văl peste libertate pentru o clipă, în timp ce ascunzi statuile zeilor” este mai actuală ca oricând. Dând o fină interpretare acestei afirmații și adaptând-o la realitățile zilelor noastre, Nicolas Hervieu arată că „orice „văl asupra libertății” este legitim doar pentru că este sortit să dispară odată ce trece „momentul” scurt ce l-a impus. Mai presus de toate, chiar și în circumstanțe excepționale, nu există însă nimic care să orbească complet „zeii” – drepturile omului – și să reducă până la tăcere vigilența gardienilor”[36].


[13] A se vedea: https://hudoc.echr.coe.int/eng-press#{%22itemid%22:[%22003-6677746-8882977%22]}.

[14] Kanstantsin Dzehtsiarou, COVID-19 and the European Convention on Human Rights, disponibil online pe https://strasbourgobservers.com/2020/03/27/covid-19-and-the-european-convention-on-human-rights/

[15] Jeremy McBride, COVID-19 and the European Convention on Human Rights, disponibil pe http://echrblog.blogspot.com/2020/03/an-analysis-of-covid-19-responses-and.html.

[16] Alan Greene, States should declare a State of Emergency using Article 15 ECHR to confront the Coronavirus Pandemic, disponibil online pe https://strasbourgobservers.com/2020/04/01/states-should-declare-a-state-of-emergency-using-article-15-echr-to-confront-the-coronavirus-pandemic/.

[17] A se vedea Niall Coghlan, Rights in a time of quarantine – an extended look, disponibil online pe https://ukhumanrightsblog.com/2020/03/17/rights-in-a-time-of-quarantine-niall-coghlan/.

[18] CEDO, Hotărârea pronunțată în Cauza A. și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, februarie 2009.

[19] Pentru o analiză în detaliu a jurisprudenței CEDO în materie, a se vedea: Jean Allain, Derogation from the European Convention of Human Rights in Light of Other Obligations Under International Law, European Human Rights Law Review, ianuarie 2005, pp. 480-498.

[20] CEDO, Hotărârea pronunțată în Cauza Acsoy împotriva Turciei, 18 decembrie 1996.

[21] CEDO, Hotărârea pronunțată în Cauza Lawless împotriva Irlandei, 1 iulie 1961.

[22] CEDO, Hotărârea pronunțată în Cauza A. și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 19 februarie 2009.

[23] Pentru dezvoltări, a se vedea: Kanstantsin Dzehtsiarou, What Can the European Court of Human Rights Do in the Time of Crisis?, disponibil online pe https://strasbourgobservers.com/2020/04/14/what-can-the-european-court-of-human-rights-do-in-the-time-of-crisis/.

[24] Notificările sunt disponibile la adresa https://www.coe.int/en/web/conventions/notifications.

[25] Dragoș Bogdan, Ana Maria Mihaela Teodorescu, Starea de urgență, România și CEDO, disponibil online pe https://www.universuljuridic.ro/starea-de-urgenta-romania-si-cedo/.

[26] A se vedea și Mihaela Mazilu Babel, Jurisprudența CEDO incidentă în Starea de urgență pentru prevenirea răspândirii Covid-19, „Pandectele Române” nr. 1/2020, disponibil online pe https://wolterskluwer.ro/jurisprudenta-cedo-incidenta-in-starea-de-urgenta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19/.

[27] A se vedea: Hotărârile pronunțate în cauzele: Brannigan și McBride împotriva Regatului Unit, 25 mai 1993, respectiv A. și alții împotriva Regatului Unit, 19 februarie 2009, Mehmet Hasan Altan împotriva Turciei, 20 martie 2018 ș.a.

[28] https://rm.coe.int/sg-inf-2020-11-respecting-democracy-rule-of-law-and-human-rights-in-th/16809e1f40. A se vedea pentru o prezentare a acestuia prin raportarea la situația României: Ștefan-Nicolae Alexandru, Mihnea-Andrei Novac, Material de informare elaborat de Consiliul Europei referitor la respectarea democrației, a statului de drept și a drepturilor omului în contextul situației generate de răspândirea COVID-19, disponibil online pe https://www.juridice.ro/679657/material-de-informare-elaborat-de-consiliul-europei-referitor-la-respectarea-democratiei-a-statului-de-drept-si-a-drepturilor-omului-in-contextul-situatiei-generate-de-raspandirea-covid-19.html.

[29] Council of Europe, Guide on Article 15 of the European Convention on Human Rights, disponibil online pe https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_15_ENG.pdf.

[30] CEDO, Hotărârea pronunțată în Cauza Danemarca, Norvegia, Suedia și Olanda împotriva Greciei, 5 noiembrie 1969.

[31] CEDO, Hotărârea pronunțată în Cauza Lawless împotriva Irlandei, 1 iulie 1961.

[32] Cu privire la această condiție, s-a arătat că „în România, această mențiune a Consiliului ar putea ridica anumite probleme, cât timp potrivit Constituției și a O.U.G. nr. 1/1999, delegarea atribuțiilor de legiferare dinspre Parlament spre organe ale Guvernului a avut loc în baza unui decret prezidențial și nu în baza unei decizii a Parlamentului” (Ștefan-Nicolae Alexandru, Mihnea-Andrei Novac, op. cit.).

[33] A se vedea și Raportul întocmit de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, disponibil online pe https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/romania-report-covid-19-april-2020_en.pdf.

[34] A se vedea: Hotărârile pronunțate în cauzele: Brannigan și McBride împotriva Regatului Unit, 25 mai 1993; A. și alții împotriva Regatului Unit, 19 februarie 2009; Mehmet Hasan Altan împotriva Turciei, 20 martie 2018 ș.a.

[35] https://rm.coe.int/sg-inf-2020-11-respecting-democracy-rule-of-law-and-human-rights-in-th/16809e1f40.

[36] Nicolas Hervieu, État d’urgence et CEDH: de la résilience des droits de l’homme, disponibil pe https://www.dalloz-actualite.fr/chronique/etat-d-urgence-et-cedh-de-resilience-des-droits-de-l-homme#.XpgstMgzZPY.

Derogarea de la Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în contextul pandemiei de coronavirus was last modified: iulie 3rd, 2020 by Ramona Duminică

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Ramona Duminică

Ramona Duminică

Este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Drept, Universitatea din Piteşti.
A mai scris: