Decizie ÎCCJ nr. 4649/2025 privind anularea, în parte, a art. I pct. 39 din Hotărârea nr. 1/08.04.2023 privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare internă a Colegiului Psihologilor din România

În M. Of. nr. 186 din data de 11 martie 2026 s-a publicat Decizia ÎCCJ nr. 4649/2025 a privind anularea, în parte, a art. I pct. 39 din Hotărârea nr. 1/08.04.2023 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare internă a Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018.

Redăm, în continuare, dispozițiile relevante ale deciziei.

Obiectul acțiunii

Anularea în parte a art. I pct. 39 din Hotărârea nr. 1/2023 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018, emisă de către C.P.R. şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 10 mai 2023, în sensul anulării completării aduse art. 42 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, care prevede faptul că prin indisponibilitate se înţelege „efuzul de a duce la îndeplinire hotărârile forurilor de conducere şi refuzul îndeplinirii atribuţiilor legale”

Dispoziții relavante

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, acesta intervenind în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material. Ca principiu, va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar mai reţine că art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede că „Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”. Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent reiese că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie.

Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin memoriul de recurs partea recurentă-reclamantă a subsumat motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă critici referitoare la pretinsa încălcare de către instanţa de fond: (i) a art. 25 şi următoarele din Legea nr. 213/2004; (ii) a art. 32 din acelaşi act legislativ; (iii) a art. 30 şi 33 din Legea nr. 213/2004; precum şi (iv) a art. 4 şi 58 din Legea nr. 24/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a menţionat expres în cadrul cauzei juridice a acesteia dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 213/2004.

Totodată, prin răspunsul la întâmpinare depus în faţa curţii de apel la data de 9 aprilie 2024, reclamantul a făcut referire la conţinutul normativ al art. 30 şi 33, respectiv al art. 32 din Legea nr. 213/2004.

Dat fiind că acest din urmă act de procedură a fost depus în cursul judecăţii de primă instanţă până la primul termen de judecată din 3 iunie 2024, criticile de nelegalitate dezvoltate în conţinutul său au învestit legal prima instanţă, fiind respectat sub acest aspect art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

De altfel, Curtea de Apel B. a reţinut în considerentele sentinţei pronunţate toate aceste norme juridice în cadrul argumentării soluţiei pronunţate.

Din conţinutul cererii de chemare în judecată şi al răspunsului la întâmpinare a rezultat că un aspect esenţial pentru criticile formulate de reclamant l-a constituit pretinsa nerespectare a principiului ierarhiei normelor juridice, a cărui reflectare îşi găseşte expresie şi în dispoziţiile art. 4 şi 58 din Legea nr. 24/2000.

În concluzie, motivele de recurs au fost dezvoltate de recurentul-reclamant întemeindu-se exclusiv pe aspecte de nelegalitate ce se regăsesc în cauza juridică a acţiunii exercitate în faţa primei instanţe, fără a exista critici inadmisibile în calea de atac din acest punct de vedere.

Tot preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că prin cererea de chemare în judecată partea recurentă-reclamantă a solicitat anularea în parte a art. I pct. 39 din Hotărârea nr. 1/2023 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018, emisă de către C.P.R. şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 10 mai 2023, în sensul anulării completării aduse art. 42 alin. (3) din Regulament, care prevede faptul că prin indisponibilitate se înţelege „refuzul de a duce la îndeplinire hotărârile forurilor de conducere şi refuzul îndeplinirii atribuţiilor legale”.

(…)

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte actul administrativ ca fiind acel act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Din definiţia actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, rezultă şi regimul său juridic, respectiv condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii, condiţii care se subordonează în esenţă obligaţiei ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

(…)

Caracterul succint sau general al unei reglementări legislative nu poate constitui însă un argument care să valideze orice normă juridică cu putere juridică inferioară ce ar fi adoptată în vederea unei pretinse organizări a legii. În cauza de faţă, nici litera şi nici spiritul Legii nr. 213/2004 nu permit Consiliului Colegiului, la propunerea Comitetului director, să îl împiedice pe preşedintele Colegiului în exercitarea mandatului său, atunci când nu există vreo imposibilitate din partea acestuia de îndeplinire a propriilor atribuţii. Absenţa unei interdicţii exprese în conţinutul legii în sensul împiedicării Colegiului spre a reglementa în forma litigioasă nu poate reprezenta temeiul adoptării acesteia, deoarece un astfel de fundament trebuie să se regăsească în lege pentru a interveni organizarea executării sale prin norma de rang subordonat.

Revenind la condiţiile de legalitate proprii actului administrativ unilateral, astfel cum au fost menţionate anterior, Înalta Curte arată că teza finală a art. 42 alin. (3) din Regulamentul litigios nu a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/2004, având forţă juridică superioară, astfel că există o cauză de nelegalitate care afectează respectiva normă juridică.

Totodată, cum recurentul-reclamant acţionează în cadrul unui contencios subiectiv, raportat la cauza de nulitate a textului normativ în litigiu şi prin prisma calităţii deţinute de preşedinte al C.P.R., acesta justifică vătămarea unui drept sau interes legitim privat propriu în legătură cu exercitarea funcţiei respective ca urmare a conţinutului art. 42 alin. (3) din Regulament.

În concluzie, în proces se confirmă existenţa cazului de anulare invocat.

(…)

Faţă de cele arătate în precedent, găsind întemeiat motivul de casare/nelegalitate invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată, urmând a anula, în parte, art. I pct. 39 din Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2023 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018, în sensul anulării din conţinutul art. 42 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România a menţiunilor „refuzul de a duce la îndeplinire hotărârile forurilor de conducere şi refuzul îndeplinirii atribuţiilor legale„.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar va respinge cererea formulată de intimatul-pârât C.P.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată, în recurs, ca neîntemeiată, în raport cu art. 494 raportat la art. 451 şi următoarele din Codul de procedură civilă, dat fiind faptul că partea amintită a pierdut procesul, prin admiterea căii de atac şi anularea în parte a actului administrativ unilateral pe care l-a adoptat, astfel că îi revine culpa procesuală şi, în mod corespunzător, sarcina suportării propriilor cheltuieli de judecată efectuate.

Decizia ÎCCJ nr. 4649/2025

Prin decizia nr. 4649/2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentul-reclamant C.C.E. împotriva Sentinţei civile nr. 1.178 din data de 25 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel B. – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal și a casat sentința recurată.

Pe cale de consecință, prin decizia de rejudecare, s-a dispus:

Anularea, în parte, a art. I pct. 39 din Hotărârea nr. 1/08.04.2023 privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare internă a Colegiului Psihologilor din România, aprobat prin Hotărârea Convenţiei naţionale a Colegiului Psihologilor din România nr. 4/2018, în sensul anulării din conţinutul art. 42 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare internă al Colegiului Psihologilor din România a menţiunilor „refuzul de a duce la îndeplinire hotărârile forurilor de conducere şi refuzul îndeplinirii atribuţiilor legale”.