Decizia ÎCCJ nr. 2215/2019 (M. Of. nr. 149/25.02.2020): Anularea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Hotărârea Plenului CSM nr. 328/24.08.2005
Redacția ProLege - februarie 2, 2020Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Act normativ | Articol | Sumar |
Decizia ÎCCJ nr. 2215/2019
(M. Of. nr. 145 din 25 februarie 2020) |
Secția de contencios administrativ și fiscal |
Hotărârea Plenului CSM nr. 328/24.08.2005 |
Art. 18 alin. (2) | Anulează dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Hotărârea Plenului CSM nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor. |
În M. Of. nr. 145 din 25 februarie 2020 s-a publicat Decizia ÎCCJ nr. 2215/2019 prin care s-a dezbătut recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 77 din 8 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
„Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, astfel cum au fost precizate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, cu solicitarea de anulare, în principal în tot, a Hotărârii C.S.M. nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, iar, în subsidiar, doar a art. 18 alin. 2 din Codul deontologic, anularea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 6 şi 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, anularea dispoziţiilor art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1.027/15.11.2012, ca urmare a constatării nelegalităţii acestora prin raportare la actele normative în temeiul şi executarea cărora au fost emise, la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă, soluţie însuşită numai în parte de instanţa de control judiciar.
În esenţă, motivele pentru care prima instanţă a considerat legale dispoziţiile Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, contestate de către recurenta-reclamantă, au fost următoarele:
– în ceea ce priveşte anularea în tot a Hotărârii C.S.M. nr. 328/24.08.2005 din perspectiva caracterului neconstituţional al dispoziţiilor legale care abilitează Consiliul să adopte Codul deontologic, reţinând că reclamanta nu a invocat aspecte de neconformare a dispoziţiilor regulamentare la dispoziţia legală de abilitare, iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat încă asupra constituţionalităţii art. 38 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 şi, prin urmare, această dispoziţie legală face parte din fondul legislativ activ şi impune respectarea sa şi ducerea sa la îndeplinire, instanţa a constatat că primul capăt de cerere care vizează anularea în tot a Hotărârii nr. 328/2005 este neîntemeiat;
– sub aspectul cererii subsidiare, de anulare a dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din acelaşi cod, judecătorul fondului a reţinut că stabilirea conţinutului normei sub aspectul persoanelor faţă de care magistratul are obligaţia de a nu-şi exprima părerea cu privire la probitatea lor profesională şi morală nu este o problemă de nelegalitate, ci o chestiune de interpretare a normei juridice, interpretare care urmează a fi făcută de instanţa în faţa căreia se va ridica problema modalităţii de aplicare a art. 18 alin. 2 din Codul deontologic;
– normele criticate din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv dispoziţiile art. 36^2 alin. 6 şi 7, sunt conform actului normativ cu forţă juridică superioară, diferenţa terminologică cu privire la calea de atac („recurs” în regulament, respectiv „contestaţie” în Legea nr. 317/2004) nefiind de natură a afecta legalitatea normelor criticate, de vreme ce în plan profesional efectele sunt aceleaşi;
– referitor la anularea dispoziţiilor art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, instanţa de fond a reţinut că legislaţia secundară adoptată în temeiul art. 65 alin. 2 şi art. 66 alin. 3 nu relevă motive de nelegalitate, pentru sesizare nefiind necesară calitatea de judecător a celui care face sesizarea, iar verificarea prealabilă şi cercetarea cu privire la activitatea profesională şi conduita judecătorilor se realizează de un inspector judiciar selectat dintre judecători, ceea ce satisface exigenţele ca aceste activităţi să fie desfăşurate de o persoană care are un statut cel puţin egal cu cel al persoanei cercetate.
Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, astfel cum au fost precizate prin notele de şedinţă din data de 21.03.2019, în sensul că recurenta-reclamantă a renunţat la motivele de recurs care vizau nelegalitatea respingerii capătului de cerere privind anularea în tot a Hotărârii C.S.M. nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor (pct. 1 recurs), respectiv respingerii capătului de cerere privind anularea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii (pct. 3 recurs), Înalta Curte reţine următoarele:
Fără a îmbrăţişa soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte anularea dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a stabilit corect contextul normativ incident din perspectiva clarităţii şi previzibilităţii normei juridice.
Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu denumirea marginală Forma de redactare a actelor normative, alin. 4 „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.”;
Conform dispoziţiilor art. 25 din acelaşi act normativ, cu denumirea marginală Determinarea conceptelor şi noţiunilor, „În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.”;
Totodată, art. 36 din Legea nr. 24/2000 cu denumirea marginală Stilul actelor normative prevede că: „(1) Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. (…) (4) Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia”.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (de exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).
Analizând în acest context normativ dispoziţiile art. 18 alin. 2 din Codul deontologic, potrivit cărora „Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor”, Înalta Curte constată că sunt lipsite de claritate şi precizie.
Aceasta întrucât, nefiind realizată o configurare explicită a conceptului de „coleg” prin raportare fie la colectivul din care face parte magistratul, fie la întregul sistem judiciar, norma juridică care instituie interdicţia pentru magistraţi de a-şi exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor are un caracter vag, imprecis şi confuz, care determină nelegalitatea sa.
Reglementând exigenţe privind conduita profesională a magistraţilor, este necesar ca norma în discuţie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţii în acest domeniu, ţinând seama de scopul legitim urmărit, pentru a oferi o protecţie adecvată împotriva arbitrarului.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, printr-o interpretare sistematică a alin. 2 şi alin. 1 ale art. 18 din Codul deontologic ar rezulta că interdicţia se limitează numai la colectivul din care face parte magistratul, în timp ce autoritatea intimată, în aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Codul deontologic, apreciază că interdicţia vizează orice alt magistrat din România.
În acest context se impune precizarea că constatarea încălcării normelor deontologice de către magistrat poate avea efecte negative asupra carierei profesionale a acestuia, din perspectiva evaluării profesionale în ceea ce priveşte criteriul integrităţii, cu consecinţa restrângerii dreptului la promovare profesională (art. 6 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 676/2007).
Or, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, orice ingerinţă în exercitarea dreptului la viaţă privată (dreptul la carieră profesională fiind o dimensiune a dreptului la respectarea vieţii private), consacrat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, presupune nu doar existenţa legii, ci şi anumite condiţii calitative ale acesteia, între care aceea de previzibilitate în sensul că legea trebuie să fie suficient de clară, de precisă pentru ca destinatarii să îşi poată adapta comportamentul la prescripţiile normei (Hotărârea din 14.01.2014, Cauza Mateescu c. România, paragraful 29).
Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că stabilirea sensului noţiunii de „coleg” este o chestiune de interpretare, în condiţiile în care norma juridică a cărei anulare se cere este neclară şi imprecisă, impunându-se anularea sa.
Criticile care vizează nelegalitatea respingerii capetelor de cerere privind anularea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară sunt nefondate.
Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, examinând conţinutul normelor contestate prin raportare la acte normative cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 317/2004, în temeiul căreia au fost emise, conform principiului ierarhiei actelor normative consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituţia României şi art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care presupune obligativitatea conformităţii actelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forţă juridică superioară în executarea cărora se emit, Înalta Curte nu poate reţine elemente de nelegalitate a normelor contestate.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că legalitatea dispoziţiilor art. 36^2 alin. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturi, aprobat prin HCSM nr. 326/2005, prin care se prevede „Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 20 se aplică în mod corespunzător”, rezidă din aplicarea dispoziţiilor art. 20 din acelaşi regulament, dar şi ale art. 29 din Legea nr. 217/2004.
Astfel, potrivit art. 20 din Regulament:
„(1) Hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(2) Contestaţia se depune la Consiliu şi suspendă executarea hotărârii.
(3) Contestaţia şi hotărârea atacată, împreună cu dosarul cauzei, se transmit de îndată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(4) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (1) este definitivă.”
De asemenea, art. 29 alin. 7 din Legea nr. 317/2004 are următorul conţinut: „Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători.”
Instanţa de control judiciar reţine că soluţia adoptată de legiuitorul secundar este legală întrucât hotărârile Plenului emise în procedura soluţionării sesizărilor privind încălcarea Codului deontologic sunt hotărâri privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor care pot fi atacate cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că norma contestată nu contravine actului normativ cu forţă juridică superioară, întrucât în chiar cuprinsul normei contestate se menţionează că dispoziţiile art. 20 din Regulament (care reglementează procedura de contestare a hotărârilor Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor) se aplică în mod corespunzător.
Totodată, criticile vizând neconformitatea normei criticate de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pot fi primite, întrucât verificarea legalităţii normei contestate se realizează numai în raport cu legea în aplicarea căreia a fost emisă, nefiind permisă analiza unor aspecte de nelegalitate care derivă din necorelarea normei vizate cu alte prevederi legale rezultate din alte acte normative cu caracter general, potrivit principiului de drept „specialia derogant generalibus”.
În ceea ce priveşte anularea dispoziţiilor art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, potrivit cărora sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-şef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar şi avizat de şeful Direcţiei corespunzătoare şi de inspectorul-şef, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că legislaţia secundară adoptată în temeiul art. 65 alin. 2 şi art. 66 alin. 3 din Legea nr. 317/2004 respectă principiul ierarhiei actelor normative, neputându-se reţine elemente de nelegalitate.
Astfel, interpretarea susţinută de recurenta-reclamantă în sensul nelegalităţii normei contestate în ipoteza în care procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare pentru verificări prealabile de natură disciplinară sau deontologică privind un judecător ar fi întocmit de un procuror este exclusă prin prevederile legale şi regulamentare care detaliază şi explicitează sesizarea Inspecţiei Judiciare.
Potrivit art. 14 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare: „(1) În cadrul Inspecţiei Judiciare funcţionează: a) Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători; b) Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori.”
Art. 15 din acelaşi regulament prevede că: „Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători are atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate a instanţelor, precum şi cu privire la activitatea profesională şi conduita judecătorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau inspectori judiciari, şi a magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 16 din regulament: „În cadrul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători funcţionează inspectorii judiciari care au fost selectaţi dintre judecători, prin concurs.”
Prin urmare, activităţile specifice Inspecţiei Judiciare sunt realizate departajat pe categorii de magistraţi de către inspectori judiciari provenind din acelaşi tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia se efectuează verificarea.
În acelaşi sens pledează şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 304/2018 care, în controlul constituţionalităţii dispoziţiilor art. 65 alin. 3 din Legea nr. 317/2004, a statuat că: (…) „activităţile specifice Inspecţiei Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistraţi, respectiv judecătorii şi procurorii, de către inspectori judiciari provenind din acelaşi tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competenţelor Inspecţiei Judiciare, după caz. Împrejurarea că în speţă un inspector judiciar care este procuror a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări prealabile de natură disciplinară sau deontologică este o chestiune de aplicare a legii, a cărei apreciere ţine de competenţa instanţei de judecată.”
Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reţine nelegalitatea dispoziţiilor art. 18 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, pentru lipsa de claritate şi previzibilitate, precum şi faptul că dispoziţiile art. 36^2 alin. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară au fost date în executarea unui act normativ superior, în limitele marjei de apreciere conferite emitentului de către legiuitor.”
Prin Decizia nr. 2215/2019, ÎCCJ a admis recursul formulat împotriva Sentinţei civile nr. 77 din 8 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal și a casat în parte sentinţa recurată, în sensul că:
– A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul C.S.M;
– A anulat dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Hotărârea Plenului CSM nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor;
– A menținut restul dispoziţiilor sentinţei.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.