Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 8/2016 (M. Of. nr. 480/28.06.2016): Renunţarea la cererea de validare a popririi ori respingerea cererii de instanţă. Imposibilitatea obligării executorului judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată
Redacția ProLege - iunie 6, 2016
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 8/2016 | Complet RIL | Legea nr. 188/2000; CPC din 1865; NCPC |
Art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit a); art. 460 alin. (1), art. 246 alin. (1) şi (3) şi art. 274 alin. (1); art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) |
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, rep., cu modif. şi compl. ult., rap. la art. 460 alin. (1), art. 246 alin. (1) și (3) şi art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, în prezent art. 700 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situaţia în care acesta a renunţat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsă de instanţă, ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de către terţul poprit sau de către debitor. |
Obiectul recursului în interesul legii
Art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti (rep. M. Of. nr. 738 din 20 octombrie 2011; cu modif. ult.)
Art. 2 alin. (1)
„Executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public”.
Art. 7 lit. a)
„Executorul judecătoresc are următoarele atribuţii:
a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;”.
Art. 460 alin. (1), art. 246 alin. (1) şi (3) şi art. 274 alin. (1) din CPC din 1865
Art. 460 alin. (1)
„(1) Dacă terţul poprit nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi”.
Art. 246 alin. (1) şi (3)
„(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
(…)
(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli”.
Art. 274 alin. (1)
„(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Art. 790 alin. (1), art. 406 alin. (1) şi (3) şi art. 453 alin. (1) din NCPC
Art. 790 („Validarea popririi”) alin. (1)
„(1) Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi”.
Art. 406 („Condiţii”) alin. (1) şi (3)
„(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.
(…)
(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”.
Art. 453 („Acordarea cheltuielilor de judecată”) alin. (1)
„(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Examen jurisprudențial1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, instanţele au obligat executorul judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată către terţul poprit. În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că dispoziţiile art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 transpun în plan procesual instituţia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în cadrul procesului, fapta delictuală fiind constituită de iniţierea şi desfăşurarea unui litigiu.
Prin art. 246 alin. (3) din Codul de procedură civilă din 1865 s-a stabilit, în mod expres, că şi în situaţia renunţării la judecată, dacă aceasta s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la plata cheltuielilor.
Întrucât cererea de validare a popririi a fost formulată de executorul judecătoresc în nume propriu, nu în numele creditorului, iar cererea de renunţare la judecată s-a formulat tot de către acesta, în nume propriu, după comunicarea cererii de chemare în judecată şi emiterea citaţiilor, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi art. 246 alin. (3) din Codul de procedură civilă din 1865, culpa procesuală a executorului judecătoresc deducându-se din însăşi formularea unei acţiuni, urmată de renunţarea la judecarea acesteia.
S-a apreciat că este lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că executorul judecătoresc a renunţat la cerere, ca urmare a executării voluntare de către debitor a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, după introducerea cererii de validare, de vreme ce s-a luat act de această renuntare, fără a se mai analiza în fond ‘ cererea de validare a popririi, pentru a se constata stingerea creanţei creditorului prin plata voluntară făcută de debitor.
S-a mai arătat că nu pot fi primite susţinerile executorului judecătoresc potrivit cărora cererea a fost formulată în exercitarea atribuţiilor sale, ca autoritate recunoscută de stat în procedura executării silite, deoarece art. 460 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865 recunoaşte şi acestuia posibilitatea de a sesiza instanţa cu o cerere de validare a popririi, în vederea recuperării de către creditor a creanţei prevăzute în titlul executoriu pus în executare silită. O interpretare contrară ar crea un prejudiciu terţului poprit chemat în judecată de executorul judecătoresc, deoarece acesta nu şi-ar putea recupera cheltuielile de judecată nici de la executorul judecătoresc şi nici de la creditor, care nu a fost parte în cauză.
În plus, cheltuielile de judecată la care a fost obligat executorul judecătoresc, din culpa sa, pot fi avute în vedere, eventual, drept cheltuieli de executare, ipoteză în care acesta se va putea desocoti cu creditorul în favoarea căruia a acţionat.
2. Într-o a doua orientare jurisprudenţială, instanţele de judecată, dimpotrivă, au respins cererea formulată de terţul poprit, prin care s-a solicitat obligarea executorului judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată, reţinând că temeiul juridic pentru acordarea cheltuielilor de judecată îl reprezintă atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii şi care declanşează o răspundere civilă delictuală, al cărei conţinut îl reprezintă obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat, adică restituirea sumelor de bani pe care le-a suportat partea care a câştigat procesul.
Părţile raportului juridic având ca obiect obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se stabilesc de la caz la caz, fie în funcţie de persoana reclamantului, fie a pârâtului sau a altor părţi, cum ar fi chematul în garanţie sau intervenientul accesoriu, fiind esenţial de stabilit în acest raport juridic calitatea de parte, culpa procesuală şi existenţa unui prejudiciu material suferit de victima culpei procesuale a părţii care a căzut în pretenţii.
Un caz aparte, cum este şi cel în cauză, îl reprezintă stabilirea calităţii de parte a executorului judecătoresc în procedura de validare a popririi şi obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor de judecată, care pot fi ocazionate de către debitor sau terţul poprit, în caz de respingere a cererii sau de renunţare la judecată în condiţiile art. 246 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865.
Art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), prevăd, în mod expres, că executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, având atribuţia de a pune în executare, în forma prevăzută de lege, ca modalitate de executare silită, dispoziţiile cu caracter civil din titlurile executorii.
Faţă de conţinutul normei din legea specială, dar şi din stabilirea subiecţilor raportului juridic civil în obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, executorul judecătoresc, prin sesizarea instanţei de judecată în procedura judiciară de validare a popririi, întemeiată pe dispoziţiile art. 460 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, nu are calitate de reclamant, nu reprezintă creditorul şi nici nu se substituie acestuia. În această procedură, executorul judecătoresc îşi păstrează doar calitatea de a sesiza instanţa cu cererea de validare a popririi, după care, obligatoriu, instanta va cita creditorul si debitorul.
Executorul judecătoresc dobândeşte calitate proprie de parte în proces în ipoteza reglementată de art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, adică în cazul refuzului începerii executării silite sau întocmirii unui act de procedură. În această situaţie este legitimată calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc, întrucât el este cel obligat în raportul juridic litigios născut în cursul executării silite.
Nu acelaşi raţionament poate fi folosit şi în ipoteza aflată în discuţie, în sensul de a se atribui calitate procesuală activă proprie executorului judecătoresc atunci când învesteşte instanţa cu o cerere de validare a popririi, în care nu este titularul dreptului pretins si nici mandatarul celui care are acest drept, respectiv al creditorului. ln această ipoteză, executorul judecătoresc nu are niciun raport juridic legal nici cu terţul poprit care, la rândul lui, este obligat prin lege faţă de creditor să indisponibilizeze sumele de bani pe care le datorează debitorului, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit (art. 454 din Codul de procedură civilă din 1865).
Atât poprirea, cât şi validarea popririi (art. 453 şi art. 460 din Codul de procedură civilă din 1865) sunt acte de executare silită, care cad în sfera de competenţă funcţională a executorului judecătoresc, dar părţile raportului juridic de executare silită rămân aceleaşi, în principal, creditorul şi debitorul, alături de terţul poprit, în cazul popririi.
Odată cu sesizarea sa de către creditor, executorul judecătoresc este învestit să ia măsuri pentru a asigura satisfacerea drepturilor acestuia, actele procedurale fiind emise, exclusiv, în favoarea creditorului, iar nu spre satisfacerea unor drepturi proprii, efectele actelor sale producându-se în patrimoniul creditorului.
Pe de altă parte, în cazul în care procedura cererii de validare a popririi a fost declanşată după intrarea în vigoare a noului Cod civil, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) din acest act normativ, care prevăd vinovăţia drept condiţie pentru naşterea obligaţiei de reparare a prejudiciului, în lipsa căreia răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată.
Un argument în plus, care conduce la respingerea cererii de obligare a executorului judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată, se desprinde şi din prevederile art. 1.353 din Codul civil, care dispun că acela ce cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.
Pe de altă parte, în cazul în care procedura cererii de validare a popririi a fost declanşată după intrarea în vigoare a noului Cod civil, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 1.357 alin. (1) din acest act normativ, care prevăd vinovăţia drept condiţie pentru naşterea obligaţiei de reparare a prejudiciului, în lipsa căreia răspunderea civilă delictuală nu poate fi antrenată.
Un argument în plus, care conduce la respingerea cererii de obligare a executorului judecătoresc la plata cheltuielilor de judecată, se desprinde şi din prevederile art. 1.353 din Codul civil, care dispun că acela ce cauzează un prejudiciu prin chiar exerciţiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepţia cazului în care dreptul este exercitat abuziv.
Or, răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată numai pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Sesizând instanţa în vederea validării popririi, rezultă că acesta şi-a exercitat prerogativa conferită de lege şi, câtă vreme terţul poprit nu a produs nicio dovadă relativ la pretinsul abuz de drept prevăzut de art. 15 din Codul civil, executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.