Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 5/2018 (M. Of. nr. 448/30.05.2018): Acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special (instanța competentă)
Redacția ProLege - mai 4, 2018 As regards the activity of the High Court of Cassation and Justice (Panel regarding the referral
in the interests of the law), in May 2018, certain decisions were published regarding the Code of civil
procedure, the Government Ordinance no. 15/2002 on the application of usage tariff and tariff for
crossing Romanian national road network, the Legal Metrology Norm LMN 021-05, “Devices for
the measurement of the speed of road vehicles (tachometers)” and Law no. 284/2010 on the unitary
remuneration of staff paid out of public funds.
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 5/2018 (M. Of. nr. 448 din 30 mai 2018) |
Complet RIL |
Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (M. Of. nr. 877 din 28 decembrie 2010; cu modif. ult.)
|
Art. 20 alin. (1) din cap. II al anexei nr. VII | Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ.
Acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii sunt prematur formulate. |
În M. Of. nr. 448 din 30 mai 2018, a fost publicată Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 5/2018 din 5 martie 2018 referitoare la examinarea recursului în interesul legii privind: „competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din cap. II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010, respectiv prematuritatea/admisibilitatea acţiunilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din cap. II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 formulate în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii”.
Obiectul recursului în interesul legii
Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (M. Of. nr. 877 din 28 decembrie 2010; cu modif. ult.)
„Art. 20
(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:
Vechime efectivă:
– până la 5 ani – un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 5-10 ani – un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 10-15 ani – un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 15-20 ani – un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 20-25 ani – un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– între 25-30 ani – un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
– peste 30 ani – un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază”.
Punctul de vedere al Ministerului Public
Prin punctul de vedere exprimat, Ministerul Public a concluzionat că litigiile având ca obiect ajutoarele de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea- cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar cererile de chemare în judecată având ca obiect plata sumelor de bani corespunzătoare ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, introduse în perioada de suspendare legală a exerciţiului dreptului sunt prematur formulate
Raportul asupra recursului în interesul legii
Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. II din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ, iar acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii sunt prematur formulate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Cu privire la competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea- cadru nr. 284/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
În privinţa ajutorului prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 nu există dispoziţii speciale care să prevadă o anumită competenţă materială de soluţionare, fapt ce a determinat o practică neunitară.
În consecinţă, pentru dezlegarea acestei probleme este necesară aplicarea principiilor şi dispoziţiilor cu caracter general în materia stabilirii competenţei instanţelor judecătoreşti.
Din acest punct de vedere, pentru determinarea competenţei instanţei de judecată este esenţială stabilirea naturii juridice a ajutorului solicitat şi, în subsidiar, calitatea reclamantului.
Practica neunitară s-a născut deoarece instanţele au stabilit diferit natura juridică a ajutorului: drept de natură salarială sau asimilat acestuia, izvorât din raporturile de muncă ori de serviciu sau ajutor social (drept de asigurări sociale) născut dintr-un raport juridic de asigurări sociale.
În condiţiile în care ajutorul a fost calificat ca fiind un drept de asigurări sociale, cererile privind refuzul de acordare a acestuia au fost soluţionate de secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul tribunalului, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010.
În situaţia în care ajutorul, ca natură juridică, a fost calificat ca fiind un drept de natură salarială sau asimilat acestuia, actele prin care autoritatea publică pârâtă refuză să îl acorde au fost apreciate ca fiind acte administrative şi au fost contestate, după caz, la tribunal sau la curtea de apel – secţia de contencios administrativ, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 sau, după caz, art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În ce priveşte natura drepturilor acordate cu ocazia ieşirii la pensie, încetării raporturilor de serviciu, retragerii ori trecerii în rezervă, Curtea Constituţională a statuat că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora. Ele nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordărilor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din legea fundamentală (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, nr. 326 din 25 iunie 2013 şi nr. 334 din 12 iunie 2014).
Faţă de cele două orientări jurisprudenţiale se apreciază că ajutorul acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu nu este un drept de asigurări sociale, ci este un drept asociat prestării unei anumite activităţi în temeiul unui raport de muncă sau de serviciu.
Natura juridică a acestui ajutor este interpretată a fi aceea a unui drept de natură salarială sau asimilat acestuia, deoarece derivă dintr-un raport de muncă sau de serviciu, care a încetat.
În acest cadru, în raport cu calitatea avută de solicitant, aceea de salariat sau de funcţionar public, judecarea litigiilor intră în competenţa secţiilor/completurilor specializate în litigii de muncă sau a secţiilor/completurilor de contencios administrativ.
Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.
Compensaţiile acordate la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu sau la concediere sunt drepturi născute, în temeiul legii sau contractelor de muncă, din raporturile de muncă sau de serviciu, fiind judecate în mod corespunzător, în acest sens fiind şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care, la pct. 68, stabilesc că: „Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale”, fiind incluse în această categorie şi compensaţii băneşti la concediere sau trecerea în rezervă.
Un alt argument în aprecierea competenţei este faptul că sursa din care se efectuează plata ajutorului cuvenit la trecerea în rezervă nu o constituie bugetul asigurărilor sociale de stat, ci bugetul de stat, ceea ce probează natura juridică diferită de cea a drepturilor de asigurări sociale a dreptului avut în vedere.
68. Aceste drepturi au fost incluse în Legea-cadru nr. 284/2010, fiind elemente de remuneraţie având legătură indirectă cu raportul de muncă/de serviciu şi salariul cuvenit, cu natură juridică a unui drept asociat prestării unei anumite activităţi.
Faţă de cele expuse mai sus rezultă că instanţele care au soluţionat litigiile în considerarea raportului de serviciu în care s-au aflat părţile, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, au procedat corect.
Cu privire la soluţia ce se impune a fi pronunţată cu privire la acţiunile având ca obiect plata sumelor de bani conform reglementărilor expuse mai sus se constată că întreaga jurisprudenţă naţională a valorificat aspectele deja statuate prin Decizia nr. 16/2015 şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale relevante.
Referitor la natura drepturilor acordate cu prilejul ieşirii la pensie, încetării raporturilor de serviciu, retragerii ori trecerii în rezervă, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut că aceste drepturi reprezintă „beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora şi nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, nr. 326 din 25 iunie 2013 şi nr. 334 din 12 iunie 2014)”. S-a recunoscut, astfel, încă o dată, că statul are deplină legitimare constituţională pentru a acorda sporuri, premii periodice şi alte stimulente personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea au fost considerate drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie, în raport cu care legiuitorul are libertatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda şi chiar de a dispune anularea lor.
Prin considerentele deciziei menţionate s-a mai subliniat totodată că „raţiunea măsurii dispuse de legiuitor îşi are izvorul într-o situaţie de excepţie, respectiv criza economică a ţării, context în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că statul are dreptul de a suspenda sau suprima anumite retribuţii şi că, prin adoptarea Legii nr. 118/2010, ingerinţa statului a fost prevăzută de lege şi a urmărit un interes public, respectiv protejarea echilibrului fiscal între cheltuielile şi veniturile statului, pe fondul crizei economice din ţară (Decizia de inadmisibilitate pronunţată la 6.12.2011 în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, Cauza Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României)”.
Deşi, prin decizia în discuţie, s-a stabilit că dreptul în sine nu a fost înlăturat, punându-se în discuţie doar exerciţiul său, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod expres că exerciţiul dreptului a fost suspendat în mod repetat, neputând fi valorificat.
De asemenea, prin Decizia nr. 11/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţată în Dosarul nr. 3.489/1/2016, publicată în M.Of. nr. 204 din 24 martie 2017, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.826/110/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
„- interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă sintagmele «nu se acordă», respectiv «nu se aplică», cuprinse în textele legale menţionate, se referă la substanţa dreptului la acordarea indemnizaţiei la ieşirea la pensie sau reprezintă doar o suspendare a acordării acestei indemnizaţii şi, totodată, în eventualitatea în care cele două sintagme vizează doar suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, dacă această suspendare se referă numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, şi numai la persoanele al căror drept la pensie s-a deschis în anul 2014, respectiv 2015, sau vizează toate persoanele care au vocaţie la plata acestei indemnizaţii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea;
– în condiţiile în care interpretarea este în sensul că cele două sintagme menţionate anterior se referă doar la suspendarea exerciţiului dreptului la indemnizaţia la ieşirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocaţie la plata acestei indemnizaţii pot solicita acordarea efectivă a dreptului lor”.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 79/2017 a fost, de asemenea, respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.984/112/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 42/2014 şi ale Deciziei nr. 16/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, suspendarea acordării indemnizaţiei de pensionare pentru magistraţi prin acte normative temporare, până în anul 2017, afectează caracterul previzibil al dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi, implicit, substanţa acestui drept”.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a aflat şi Dosarul nr. 2.632 din 29 septembrie 2017 având ca obiect sesizarea Curţii de Apel Craiova, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 cu privire la faptul dacă, la încetarea raporturilor de exerciţiu/trecerea în rezervă/retragere, poliţiştii/militarii beneficiază de ajutoarele prevăzute de aceste norme, în situaţia în care legiuitorul, prin acte normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, a stipulat că aceste prevederi nu se aplică, respectiv aceste ajutoare nu se acordă.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9 din 19 februarie 2018, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3.406/104/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept anterior menţionate.
Actele normative prin care a fost dispusă suspendarea plăţii ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, încetarea raporturilor de serviciu, retragerea ori trecerea în rezervă au făcut obiectul controlului de constituţionalitate în cadrul unor procese având ca obiect solicitarea plăţii drepturilor băneşti constând în indemnizaţii sau ajutoare cuvenite potrivit art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (indemnizaţia cuvenită magistraţilor la ieşirea la pensie), pct. 2 din anexa nr. IV/2 a Legii-cadru nr. 330/2009 şi art. 20 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010 (ajutorul cuvenit militarilor la trecerea în rezervă cu drept de pensie).
Deşi excepţiile de neconstituţionalitate invocate au fost respinse ca neîntemeiate, Curtea Constituţională, cu referire la ansamblul actelor normative în materie, a abordat chestiunea previzibilităţii suspendării plăţii ajutoarelor sau, după caz, a inadmisibilităţilor unor asemenea solicitări la ieşirea la pensie, încetarea raporturilor de serviciu, retragerea ori la trecerea în rezervă.
Astfel, prin Decizia nr. 42/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, Curtea Constituţională a analizat măsura în care suspendarea unei indemnizaţii acordate revoluţionarilor ar aduce atingere dreptului de proprietate al acestora, reţinând că, „deşi indemnizaţia solicitată reprezintă o valoare patrimonială, susceptibilă de protecţia prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la indemnizaţiile obţinute până la intrarea în vigoare a actelor normative care au prevăzut suspendarea acestui drept”.
Cu acest prilej a arătat că instanţa europeană nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege, invocând în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kechko contra Ucrainei. Referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaţilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare”.
În final, Curtea Constituţională a subliniat faptul că „deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, nu putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi”, aceste statuări fiind reluate şi în deciziile Curţii Constituţionale nr. 314/2014, 330/2014 şi 129/2015.
De asemenea, prin considerentele Deciziei nr. 314/2014, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 din O.G. nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, cu referire la art. II art. 18 din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, Curtea Constituţională a reţinut că „măsura suspendării anuale a plăţii despăgubirilor prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea măsurii”, aceste argumente regăsindu-se şi în deciziile Curţii Constituţionale nr. 330/2014 şi nr. 129/2015.
În ceea ce priveşte natura de „bun” a drepturilor menţionate din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, se impune a se sublinia că jurisprudenţa constituţională şi cea a instanţei supreme a statuat deja că drepturile privitoare la aceste indemnizaţii/ajutoare nu constituie drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Fără a fi în mod riguros constantă, Curtea Constituţională a reţinut că acestea reprezintă „un drept câştigat numai cu privire la indemnizaţiile obţinute până la intrarea în vigoare a actelor normative care au prevăzut suspendarea acestui drept” (Decizia nr. 42/2014).
Citând decizia pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei (valorificată şi de instanţa constituţională), s-a avut în vedere sensul autonom al conceptului de „bunuri” din prima parte a art. 1 din Protocolul nr. 1, care nu este limitat la proprietatea de bunuri fizice şi este separat de clasificarea formală din legislaţia relevantă. Anumite alte drepturi şi interese, de exemplu, datorii, activele la constituire, pot fi, de asemenea, considerate „drepturi de proprietate” şi, astfel, „bunuri” în sensul acestei dispoziţii. Chestiunea care trebuie examinată este dacă circumstanţele cauzei, considerate în ansamblu, i-au conferit reclamantului dreptul la un interes material garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin aceeaşi hotărâre, Curtea Europeană recunoaşte că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică numai pentru bunurile existente ale unei persoane. În acest fel, veniturile viitoare nu pot constitui „bunuri”, decât dacă acestea au fost deja câştigate sau plata va fi efectuată cu certitudine (Hotărârea nr. 20.630/06 din 23.10.2010, Koivusaari şi alţii împotriva Finlandei).
Cu toate acestea, în anumite circumstanţe „speranţa legitimă” de a obţine un „bun” poate beneficia, de asemenea, de protecţia prevăzută de art. 1 din Protocolul nr. 1. Astfel, în cazul în care un drept de proprietate face obiectul unei cereri, se poate considera că persoana îndreptăţită are o „speranţă legitimă” dacă există temei suficient pentru acest drept în legislaţia naţională (Cauza Kopecky împotriva Slovaciei nr. 44.912/98 pct. 52). Pentru a beneficia de protecţie, „o speranţă legitimă trebuie să devină mai concretă decât o simplă speranţă şi să se întemeieze pe o dispoziţie juridică sau pe un act juridic cum ar fi o decizie judecătorească” (Cauza Belane Nagy împotriva Ungariei, Hotărârea Marii Camere pronunţată la data de 13.12.2013).
În consecinţă, în ceea ce priveşte sesizarea cu care instanţa supremă a fost învestită, scopul asigurării interpretării şi aplicării unitare a normei juridice supuse examinării, printr-o dezlegare de principiu care să rezolve întreaga problematică a textului de lege, poate fi realizat.
Analizând circumstanţele specifice ale instituirii acestor drepturi, se consideră că, pe fondul suspendării repetate prin acte normative reţinute ca fiind constituţionale, acestea nu au intrat în patrimoniul beneficiarilor avuţi în vedere de Legea-cadru nr. 284/2010, ele având în continuare un conţinut abstract, fiind condiţionate în recunoaşterea lor concretă de o nouă manifestare a legiuitorului, motiv pentru care nu pot fi considerate „bunuri” din această perspectivă.
În condiţiile în care exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 a fost suspendat prin prevederi legale succesive, speciale şi derogatorii, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017, inclusiv, aspect recunoscut de jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale, se apreciază că nu poate fi vorba nici de o speranţă legitimă de valorificare efectivă a acestor drepturi.
Prin Decizia nr. 5/2018, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și, în consecinţă, a stabilit că: litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din cap. II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 sunt de competenţa în primă instanţă a secţiilor/completurilor specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, respectiv raportat la calitatea de funcţionar public a reclamanţilor, a secţiilor/completurilor specializate de contencios administrativ.
Astfel, acţiunile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere formulate în temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 introduse în perioada de suspendare a exerciţiului dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii sunt prematur formulate.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.