Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 23/2019 (M. Of. nr. 142/21.02.2020): Art. 3 și 8 din O.G. nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare

În M. Of. nr. 142 din 21 februarie 2020 s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 23/2019 prin care s-a dezbătut sesizarea promovată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. a), b), e) şi f) şi art. 8 din O.G. nr. 85/2004 raportat la art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) şi art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea şi aplicarea respectivelor dispoziții, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din O.G. nr. 85/2004 constitutie titlu executoriu în lipsa semnăturii olografe sau a semnăturii electronice extinse, cu excepţia situaţiei în care părţile impun semnătura drept condiţie de validitate a contractului.

Art. 3 lit. a), b), e) şi f) şi art. 8 din O.G. nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare

„Art. 3

În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) contract la distanţă – contractul de furnizare de servicii financiare încheiat între un furnizor şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare la distanţă sau al unui sistem de furnizare de servicii organizat de către furnizor care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă;

b) serviciu financiar – orice serviciu bancar, de credit, de asigurare, pensii individuale, servicii de investiţii financiare reglementate de Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, sau orice servicii referitoare la plata în natură;

(…)

e) tehnică de comunicaţie la distanţă – orice mijloc care, fără a necesita prezenţa fizică simultană a celor două părţi, consumator şi furnizor, poate fi folosit pentru comercializarea ori promovarea la distanţă a serviciilor financiare;

f) suport durabil – orice instrument ce permite consumatorului păstrarea informaţiilor ce îi sunt comunicate şi accesul la acestea pentru o perioadă de timp corespunzătoare scopului informaţiei, cu posibilitatea de a fi consultate ori de câte ori este necesar, şi care să permită reproducerea nemodificată a conţinutului lor;

(…)

Art. 8

Dacă părţile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului la distanţă privind serviciile financiare îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa”.