Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 81/2017 (M. Of. nr. 49/18.01.2018): înstrăinarea imobilelor cu destinaţia de locuinţe, preluate în mod abuziv în timpul comunismului și dreptul de preemţiune al chiriașilor
Redacția ProLege - ianuarie 4, 2018
As a result of the activity conducted by the High Court of Cassation and Justice (DCD
Panel), in January, the following decisions were published: Decision of the High Court of
Cassation and Justice no. 77/2017 regarding 666 paragraph (2) of the Code of civil
procedure [the form prior to the amendment by the G.E.O. no. 1/2016 for amending Law no.
134/2010 regarding the Code of civil procedure, as well as of certain related legal acts,
approved with amendments and supplements by Law no. 17/2017, the effects of the Decision
of the Constitutional Court no. 895 of 17 December 2015 (Official Gazette no. 84 of 4
February 2016)], Decision of the High Court of Cassation and Justice
no. 86/2017 regarding art. 58 paragraph (2) of the Rule of the Financial Supervisory
Authority no. 23/2014 on the compulsory insurance against civil liability for the damages
caused by vehicles accidents, as subsequently amended and supplemented and Decision of
the High Court of Cassation and Justice no. 81/2017 regarding art. 42 paragraph (3) of
Law no. 10/2001 on the legal regime of real estate abusively taken during the period 6 March
1945 – 22 December 1989, as republished, subsequently amended and supplemented.
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 81/2017 (M. Of. nr. 49 din 18 ianuarie 2018) |
Complet DCD/C | Legea nr. 10/2001 | Art. 42 alin. (3) | În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe lângă dreptul de preempţiune, chiriaşii au şi dreptul de a opta pentru cumpărarea imobilelor cu destinaţia de locuinţe, drept prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare. |
În M. Of. nr. 49 din 18 ianuarie 2018, a fost publicată Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 81/2017 din 6 noiembrie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptLegea nr. 10/2001
„Art. 42
(…)
(3) Imobilele cu destinaţia de locuinţe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune”.
I. Titularul şi obiectul sesizării
1. Tribunalul Cluj – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din data de 6 aprilie 2017, în Dosarul nr. 3.633/211/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile ulterior datei de 14 februarie 2001, având în vedere prevederile art. 52 şi art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
37. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
38. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
– cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;
– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
39. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, tribunalul învestit cu judecata apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului învestit să soluţioneze cauza.
40. În punctul de vedere la raport, apelanta-reclamantă a susţinut că deţinea contract de închiriere la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, ataşând copii de pe înscrisuri (care urmează a fi valorificate în faţa instanţei de judecată), iar în cauză se pune problema existenţei în vigoare a unei norme legale care fundamentează acţiunea, contestată prin susţinerea unei abrogări implicite, problema de drept în discuţie fiind una veritabilă şi cu dificultate suficient de mare pentru a necesita intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe această cale.
41. În privinţa condiţiei referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării se constată că instanţele naţionale nu au pronunţat hotărâri judecătoreşti de natură a contura o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă, în baza unei interpretări unitare a textelor care au generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.
42. De asemenea, chestiunea de drept este de actualitate, ridicându-se probleme de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară.
43. Aşa fiind, în cauză este îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, aşa cum rezultă din analiza hotărârilor judecătoreşti şi a punctelor de vedere divergente exprimate de instanţele naţionale.
44. Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile, iar decizia anterioară, de speţă, nu a făcut o analiză în sensul solicitat prin actul de sesizare.
45. Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori) şi asigurarea securităţii raporturilor juridice.
46. Pe fondul sesizării se constată că prima instanţă a fost sesizată la data de 4 martie 2016 cu o cerere prin care reclamanta a solicitat, în principal, pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligaţi pârâţii la efectuarea formalităţilor de vânzare cu privire la un imobil cu destinaţia de locuinţă, în urma demersurilor efectuate la deţinător, la data de 7 august 2014.
47. În cauză s-a pus problema existenţei unui conflict între art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, ce ar intra sub incidenţa art. 52 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice alte dispoziţii contrare”.
48. Pentru a se putea vorbi despre o contrarietate sunt necesare analiza şi compararea conţinutului normelor indicate ca fiind concurente, iar în acest scop trebuie să se apeleze inclusiv la metoda de interpretare sistematică a normelor juridice.
49. Potrivit art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, imobilele cu destinaţia de locuinţă care în urma procedurilor prevăzute la cap. III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor actuali şi pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preempţiune.
50. Într-adevăr, dreptul de preempţiune, prin natura lui, conferă preferinţă unei persoane numită preemptor la cumpărarea unui bun, la preţ egal[1], atunci când proprietarul acestuia îl vinde, iar existenţa lui nu transformă vânzarea într-una forţată, deoarece nu este substituită voinţa vânzătorului de a înstrăina, ci se îngrădeşte numai libertatea acestuia (în anumite limite) de a-şi alege persoana cumpărătorului, nu şi libertatea de a vinde.
51. Practic, dacă proprietarul se decide să vândă, el nu poate să vândă cui doreşte, ci este ţinut să respecte dreptul de prioritate al preemptorului. În măsura în care s-a hotărât să vândă, proprietarul trebuie să respecte dreptul de preempţiune.
52. Aceste aspecte de drept comun care conturează dreptul de preempţiune, regăsite în doctrină şi în opinia instanţei de trimitere (precum şi în opiniile exprimate în cadrul altor instanţe), erau pe deplin valabile şi suficiente în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în măsura în care numai acesta s-ar fi regăsit în conţinutul normei legale, cum este în cazul altor situaţii reglementate în această lege.
53. Astfel, art. 17 din Legea nr. 10/2001 prevede că:
„(1) Locatarii imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a)[2] şi lit. b) pct. 1[3], care face parte integrantă din prezenta lege, au drept de preemţiune la cumpărarea acestora.
(2) Acest drept se poate exercita, sub sancţiunea decăderii, în termen de 90 de zile de la data primirii notificării privind intenţia de vânzare.
(3) Notificarea se face prin executorul judecătoresc, potrivit legii.
(4) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dreptului de preemţiune sunt lovite de nulitate”.
Potrivit art. 19 alin. (4) din aceeaşi lege, „Noul proprietar al suprafeţei restituite în proprietate potrivit alin. (2) are un drept de preemţiune la cumpărarea suprafeţei adăugate imobilului după trecerea acestuia în proprietatea statului, dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi (3)fiind aplicabile în mod corespunzător”[4].
54. Aceste două situaţii au fost supuse de legiuitor exclusiv regimului dreptului de preempţiune, îndreptăţind doctrina să afirme, cu referire la art. 17, că proprietarul nu este obligat să vândă, singura lui obligaţie fiind de a permite preemptorului să cumpere cu preferinţă.
55. Dacă ar fi avut intenţia ca şi chiriaşului care ocupă imobilul cu destinaţia de locuinţă să i se recunoască exclusiv un drept de preempţiune, legiuitorul ar fi procedat în acelaşi mod şi nu ar fi introdus în art. 42 alin. (3) sintagma „potrivit legislaţiei în vigoare”. Mai mult, în ceea ce priveşte dreptul de preempţiune, nici nu a făcut trimitere la art. 17, aşa cum a procedat în art. 19, supunându-l astfel dreptului comun, respectiv Codului civil[5].
56. Din modul de reglementare rezultă în mod clar intenţia legiuitorului de a supune situaţia chiriaşilor la care se referă art. 42 alin. (3) unui alt regim juridic decât cel cuprins în art. 17 şi 19.
57. Art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cuprinde o normă de trimitere, care se completează cu cea de referinţă, iar în măsura în care „legislaţia în vigoare” cuprinde şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 este exclusă ipoteza unei contrarietăţi, care, în mod necesar, ar fi dus problema în discuţie pe tărâmul art. 52 din Legea nr. 10/2001.
58. Procedând în acest mod, legiuitorul a respectat tehnica legislativă impusă prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (rep. M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010; cu modif. ult.) (Legea nr. 24/2000), care în art. 50 alin. (1) prevede că: „În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine. Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere”.
59. Sintagma „potrivit legislaţiei în vigoare” nu se poate referi decât la Legea nr. 112/1995, concluzie impusă de prevederile art. 42 alineatul final, care prevede că: „Sumele încasate ca urmare a vânzării imobilelor prevăzute la alin. (3) vor alimenta fondul prevăzut la art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995” şi în lipsa normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
60. Potrivit Legii nr. 112/1995, art. 9 alin. (1), „Chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului”.
61. Aceste norme reglementează un drept al chiriaşului de a cumpăra, drept însoţit de obligaţia deţinătorului de a vinde, interpretarea şi aplicarea în acest sens a textului legal neridicând probleme. Atât instanţa de trimitere, cât şi celelalte instanţe care şi-au exprimat opinia (unele teoretic, altele jurisprudenţial) recunosc sensul normei din Legea nr. 112/1995, diferenţele de poziţie fiind determinate de aprecierea caracterului contradictoriu sau nu al acesteia cu dispoziţiile art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, din perspectiva art. 52 din cea din urmă lege.
62. Nu există nicio raţiune ca, sub aspectul în discuţie, din „legislaţia în vigoare” – Legea nr. 112/1995 să fie exclus art. 9 alin. (1), pentru că, pe de o parte, art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincţie, iar, pe de altă parte, acesta este în concordanţă şi se completează cu celelalte prevederi ale art. 42 alin. (3), dat fiind şi contextul socioistoric al legilor de reparaţie.
63. Legea nr. 10/2001 a fost elaborată cu pretenţia de a fi prima lege-cadru care să reglementeze regimul juridic al celei mai mari părţi a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, înglobând în domeniul său şi sfera de reglementare a legii anterioare de reparaţie, Legea nr. 112/1995.
64. Legea nr. 112/1995 reglementează situaţia juridică a imobilelor cu destinaţia de locuinţă, trecute în proprietatea statului cu titlu după data de 6 martie 1945 şi care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, în vreme ce Legea nr. 10/2001 priveşte regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent dacă acestea există sau au fost demolate, cu o categorie mai vastă de deţinători şi cu moment de referinţă data intrării în vigoare – imobilele preluate în mod abuziv fiind indicate prin art. 2 din lege ca fiind atât imobilele preluate cu titlu, cât şi cele preluate fără titlu, dintre acestea interesând cele cu destinaţia de locuinţă.
65. Corelaţia dintre cele două legi este, de necontestat, cea mai semnificativă în raport cu corelaţia Legii nr. 10/2001 cu alte legi, în cuprinsul acestei legi regăsindu-se elemente care confirmă intenţia legiuitorului de a continua politica adoptată în domeniul imobilelor cu destinaţia de locuinţă sub regimul Legii nr. 112/1995.
66. Exemplul reprezentativ al acestei corelări este dat de art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „Persoanele îndreptăţite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, precum şi cele ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul de a formula o asemenea cerere în condiţiile prezentei legi”.
67. Totodată, în ipoteza în care imobilul nu a fost vândut până la intrarea în vigoare a noii legi (deci inclusiv în baza Legii nr. 112/1995), persoana îndreptăţită poate solicita restituirea în natură, chiar dacă a primit despăgubiri în lumina acestei legi [art. 20 alin. (1)].
68. Nu în ultimul rând, pe aceeaşi linie, în protejarea intereselor chiriaşilor, în aplicarea art. 501 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare (foştii chiriaşi, cu alte cuvinte), încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor. Inclusiv în situaţia opusă, a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, s-a recunoscut o măsură de favoare, prin scutirea de taxe de timbru a cererilor formulate de chiriaşi pentru restituirea preţului plătit, actualizat.
69. Legiuitorul a recunoscut prin sintagma „potrivit legislaţiei în vigoare”, în continuare, dreptul de favoare pe care l-a conferit chiriaşilor printr-o măsură de protecţie socială, anterior, prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 – extinzând însă sfera de aplicare de la chiriaşii imobilelor cu destinaţia de locuinţă preluate cu titlu şi la ceilalţi, ale căror imobile, cu aceeaşi destinaţie, se încadrează în celelalte categorii de preluări, considerate abuzive prin art. 2 din lege.
70. Menţinerea măsurii de protecţie este cu atât mai evidentă în condiţiile în care, prin reglementarea dreptului de preempţiune, legiuitorul a recunoscut pentru prima dată şi dreptul deţinătorului de a înstrăina imobilul cu destinaţia de locuinţă, impunându-i o limită în exerciţiul acestui drept, prin obligarea de a-l prefera pe chiriaş în calitate de cumpărător, în cazul în care acesta din urmă ar face această opţiune.
71. Procedând în acest mod, pe lângă faptul că a păstrat poziţia adoptată în regimul legii anterioare de reparaţie în domeniul imobilelor cu destinaţia de locuinţe, legiuitorul s-a conformat jurisprudenţei Curţii Constituţionale, mai sus menţionată, în care s-a reţinut că posibilitatea vânzării către chiriaşi a locuinţelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari constituie recunoaşterea, prin art. 9 din Legea nr. 112/1995, a unui drept subiectiv, înlăturându-se astfel discriminarea anterioară când un asemenea drept era recunoscut numai chiriaşilor din locuinţele construite din fondurile statului[6].
72. Prin urmare, prin art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se reglementează posibilitatea înstrăinării imobilelor cu destinaţia de locuinţă, pe de o parte, ca urmare a opţiunii chiriaşului de a cumpăra, iar, pe de altă parte, din iniţiativa deţinătorului, cu recunoşterea în acest caz a dreptului de preempţiune al chiriaşului, ambele ipoteze sub condiţia epuizării procedurilor administrative şi jurisdicţionale, în cazul în care acestea s-au declanşat – neexistând astfel o suprapunere de reglementare, în sensul art. 52 din Legea nr. 10/2001, ci o completare.
73. În respectarea ierarhiei actelor normative prevăzute de Constituţia României şi deart. 4 din Legea nr. 24/2000[7], hotărârea Guvernului prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, emisă pentru organizarea aplicării legii în temeiul art. 51 din acest act normativ, explicitează normele a căror executare o asigură.
74. Sensul acestor norme nu poate fi decât acela că s-a urmărit explicitarea noutăţii aduse pe plan legislativ, respectiv recunoaşterea unui drept de preempţiune în favoarea chiriaşului.
75. Aceasta deoarece, sub aspectul în discuţie, prevederea „potrivit legislaţiei în vigoare” nu mai avea nevoie de o explicitare în detaliu, aceasta fiind Legea nr. 112/1995 [art. 9 alin. (1)], confirmată sub acest titlu în art. 42.1 lit. B din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare – deşi, cum s-a arătat, şi în lipsa unei explicitări era singura aplicabilă (supra, paragraful 59).
76. În caz contrar, prin normele de aplicare a legii s-ar depăşi limitele în care acestea pot fi elaborate, schimbându-se sensul sintagmei „potrivit legislaţiei în vigoare” – Legea nr. 112/1995, care prin art. 9 alin. (1) conferă chiriaşului dreptul de a opta pentru cumpărare, operaţiune nepermisă de normele în materia tehnicii legislative.
77. Prin Decizia nr. 3/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (M. Of. nr. 142 din 24 februarie 2017), s-a statuat în sensul că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate, stabileşte că proprietarul construcţiei are dreptul să dobândească proprietatea şi asupra terenului aferent acesteia şi să solicite, în caz de refuz, pe calea acţiunii în justiţie, obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare”.
78. Fără a lămuri chestiunea ce face obiectul dosarului de faţă, prin această decizie s-a prefigurat o orientare privind interpretarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 (coroborate şi cu art. 37 din normele de aplicare a acestei legi), arătându-se că dreptul de a se solicita obligarea la încheierea actului de vânzare-cumpărare asupra terenului aferent locuinţei se naşte pe data exercitării opţiunii legale de a dobândi apartamentul odată cu terenul aferent sau de a dobândi terenul aferent după ce a fost încheiat contractul de vânzare asupra construcţiei.
79. Întrucât s-a confirmat includerea înart. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, iar dreptul şi obligaţia impuse prin această normă nu au ridicat probleme din perspectiva regimului naţional al dreptului de proprietate privată şi a art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se mai impune o analiză de natura celei făcute de prima instanţă care, în interpretarea art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a stabilit conţinutul normei ca referindu-se exclusiv la dreptul de preempţiune al chiriaşilor, caz în care o astfel de evaluare era impusă, date fiind natura şi efectele acestui drept.
Prin Decizia nr. 81/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Cluj – Secţia civilă în dosarul nr. 3633/211/2016 şi, în consecinţă, a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe lângă dreptul de preempţiune, chiriaşii au şi dreptul de a opta pentru cumpărarea imobilelor cu destinaţia de locuinţe, drept prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare.
[1] Potrivit art. 1.730 alin. (1) din Codul civil, „În condiţiile stabilite prin lege sau contract, titularul dreptului de preempţiune, numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun”.
[2] 1. Imobile ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat (grădiniţe, şcoli, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale, instituţii de învăţământ superior);
2. Imobile ocupate de unităţi sanitare şi de asistenţă medico-socială din sistemul public (creşe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii);
3. Imobilele ocupate de administraţii financiare, trezorerii, ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curţi de apel, poliţie, poliţie de frontieră, jandarmerii, servicii publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, sedii vamale, arhive naţionale, direcţii judeţene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale şi judeţene, inspectorate şcolare;
4. Imobilele ocupate de instituţii publice de cultură: teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultură.
[3] Imobile ocupate de sedii ale partidelor politice legal înregistrate.
[4] Potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „În situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului”.
[5] Potrivit art. 1.730 alin. (2) din Codul civil, „Dispoziţiile prezentului cod privitoare la dreptul de preempţiune sunt aplicabile numai dacă prin lege sau contract nu se stabileşte altfel”, iar potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile referitoare la dreptul de preempţiune cuprinse în legile speciale aflate în vigoare la data intrării în vigoare a actualului Cod civil sunt completate cu dispoziţiileart. 1730-1740 din Codul civil.
[6] În materia Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Decizia nr. 5 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite (M. Of. nr. 673 din 30 septembrie 2008), şi Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii (M. Of. nr. 188 din 3 aprilie 2013).
[7] Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 prevede: „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă”.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.