Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 73/2017 (M. Of. nr. 914/22.11.2017): Art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă
Redacția ProLege - noiembrie 4, 2017 As a result of the activity conducted by the High Court of Cassation and Justice (Panel of the
recourse in the interest of the law), the following documents were published in November: Decision
of the High Court of Cassation and Justice no. 20/2017 regarding art. 235 para. (1), art. 269
para. (2) and (4) and art. 271 of the Code of criminal procedure, Decision of the High Court of
Cassation and Justice no. 14/2017 regarding the fact that the surveillance judge of the deprivation
of freedom within the penitentiary remains competent, even if subsequently, the convicted was finally
or temporarily transferred, Decision of the High Court of Cassation and Justice no. 16/2017
regarding the procedural jurisdiction for the settlement of complaints against the decisions of the
electoral constituency offices for the admission or rejection of candidatures, Decision of the High
Court of Cassation and Justice no. 17/2017 regarding the means of appeal in the administrative
matter and Decision of the High Court of Cassation and Justice no. 15/2017 regarding the fact
that the acquittal court order, by itself, may not represent the basis for the determination of the
unlawful nature of the custodial measure
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 73/2017 | Complet DCD/C | NCPC | Art. 906 alin. (1) şi (2) | În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) Cod de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului. |
În M. Of. nr. 914 din 22 noiembrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 73/2017 din 16 octombrie 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) Cod de procedură civilă”.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptCod de procedură civilă
„Art. 906 („Aplicarea de penalități”)
(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare.
(2) Când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu
(…)”.
I. Titularul şi obiectul sesizorii
1. Tribunalul Cluj – Secţia civilă, prin Încheierea de la 21 martie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 10.022/211/2016, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept enunţate.
X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
42. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere formulat de parte, precum şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
43. Temeiul sesizării îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă care prevăd: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.
44. Reglementând, în cuprinsul textului anterior citat, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc procesual de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:
– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;
– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; şi
– asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
45. Din examinarea circumstanţelor cauzei deduse judecăţii pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia civilă se constată că se poate reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
46. Astfel, Tribunalul Cluj – Secţia civilă este învestit cu soluţionarea unei cereri de apel, în cadrul unui litigiu vizând cererea creditorului de obligare în solidar a debitoarelor la plata de penalităţi în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu 31 martie 2014 şi până la data îndeplinirii obligaţiei stabilite în titlul executoriu, în temeiul art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă.
47. Cererea a fost soluţionată de instanţa de executare, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, prin Sentinţa civilă nr. 8.971, pronunţată la data de 20 octombrie 2016, în sensul respingerii acesteia.
48. Împotriva menţionatei sentinţe creditorul a promovat apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia civilă, cea din urmă instanţă fiind titulara sesizării de faţă.
49. Având în vedere că, în ipoteza în care se va considera că apelul formulat împotriva hotărârii instanţei de executare este admisibil (admisibilitatea căii de atac fiind însăşi chestiunea de drept asupra căreia s-a solicitat pronunţarea hotărârii prealabile), urmează a se reţine că instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă; în caz contrar, s-ar da o dezlegare chestiunii de drept care constituie obiectul prezentei sesizări în cadrul analizei cerinţelor de admisibilitate, ceea ce este excesiv.
50. În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se consideră a fi îndeplinită şi aceasta.
51. Deşi problema supusă analizei instanţei supreme în cadrul prezentei proceduri este exclusiv una de drept procesual civil, iar nu de drept material, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul competenţei sale de soluţionare a sesizărilor în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile este deja consacrată în sensul menţionat, urmând a se considera că de lămurirea chestiunii admisibilităţii apelului depinde soluţionarea pe fond a cauzei (a se vedea în acest sens: Decizia nr. 1/2013, Decizia nr. 2/2014, Decizia nr. 28/2015, Decizia nr. 9/2016, Decizia nr. 2/2017 etc.).
52. Referitor la condiţia noutăţii problemei de drept, se reţine că aceasta decurge din caracterul relativ recent al noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, cu atât mai mult cu cât chestiunea de drept vizează o cerere în cadrul procedurii de executare silită, etapă a procesului civil ulterioară parcurgerii etapei judecăţii, finalizate, prin ipoteză, cu obţinerea unui titlu executoriu; în schimb, acest caracter de lege relativ nouă dispare dacă se au în vedere titlurile executorii obţinute înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, aşadar sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, întrucât, potrivit art. 23 din Codul de procedură civilă, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare; prin urmare, şi în acest caz executarea silită va fi guvernată de regulile din noul Cod de procedură civilă, chiar dacă titlul executoriu a fost obţinut în baza codului anterior.
53. În acelaşi timp noutatea rezidă şi din reaşezarea legislativă a căilor de atac în noua lege procesual civilă, atât a celor reglementate pentru etapa judiciară, cât şi a celor stabilite de legiuitor în ceea ce priveşte etapa execuţională a procesului civil, astfel încât, în practică, s-ar putea ivi dificultăţi, chiar dacă nu insurmontabile, în stabilirea regimului juridic al anumitor hotărâri, din punctul de vedere al accesului la unele căi de atac.
54. În cauză este îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, fapt ce rezultă din analiza punctelor de vedere divergente exprimate de curţile de apel din ţară şi unele tribunale şi judecătorii din circumscripţiile acestora, chiar dacă una dintre interpretări se profilează a fi majoritară; ambele orientări jurisprudenţiale au fost ilustrate şi prin înaintarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate asupra chestiunii de drept în analiză.
55. Totodată, se constată că instanţele judecătoreşti având competenţă în această materie nu au pronunţat un număr mare de hotărâri judecătoreşti de natură a contura o jurisprudenţă constantă şi continuă în domeniul de referinţă, pe baza unei interpretări adecvate a textului care a generat chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, hotărâri mai numeroase fiind pronunţate de instanţele din circumscripţia Tribunalului Bucureşti.
56. Asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.
57. Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori), ceea ce va avea şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice.
58. Chestiunea de drept cu a cărei dezlegare de principiu a fost învestită Înalta Curte prin prezenta sesizare vizează împrejurarea „dacă, în situaţia în care prima instanţă a respins cererea de acordare a penalităţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, hotărârea pronunţată este susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac, apel”.
59. Potrivit art. 906 alin. (1) – (7) din Codul de procedură civilă:
„(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.
(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
(3) Atunci când obligaţia are un obiect evaluabil în bani, penalitatea prevăzută la alin. (2) poate fi stabilită de instanţă între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat din valoarea obiectului obligaţiei.
(4) Dacă, în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.
(5) Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.
(6) Încheierea dată în condiţiile alin. (4) este executorie.
(7) Acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1) – (4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 sau ale dreptului comun”.
60. Procesul civil reprezintă activitatea pe care o desfăşoară instanţa de judecată, părţile, alte persoane sau organe care participă la judecată, în scopul realizării sau recunoaşterii drepturilor subiective şi a altor situaţii juridice deduse judecăţii, precum şi al executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, conform procedurii stabilite de lege*1).
––––
*1) G. Boroi, M. Stancu, „Drept procesual civil”, ed. a 2-a revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, 2015, p. 3 – 4.
61. Acesta, de regulă, parcurge două faze – faza judecăţii (cognitio) şi faza executării silite (executio), ele nefiind însă obligatorii în toate cazurile; de exemplu, faza executării silite va lipsi în situaţia în care hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi dusă la îndeplinire pe cale de executare silită sau atunci când debitorul îşi execută de bunăvoie obligaţia stabilită prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească definitivă.
62. Art. 906 din Codul de procedură civilă – în legătură cu care s-a formulat sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – reglementează un mijloc de constrângere indirectă a debitorului la executarea în natură a obligaţiei de a face sau a nu face care implică faptul personal al acestuia (sau care nu poate fi îndeplinită prin alte persoane), aşadar a obligaţiilor intuitu personae.
63. Acest mijloc de constrângere indirectă a debitorului, ca măsură aplicată asupra patrimoniului acestuia, în concepţia noului Cod de procedură civilă, presupune posibilitatea aplicării unor penalităţi pe zi de întârziere la plata cărora va fi obligat debitorul către creditor, la cererea celui din urmă, spre deosebire de Codul de procedură civilă de la 1865 care, prin dispoziţiile art. 580^3, reglementa posibilitatea aplicării unor amenzi civile cominatorii în favoarea statului.
64. Competenţa de soluţionare a acestei cereri de aplicare a penalităţilor aparţine instanţei de executare, astfel cum se prevede la art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, normă care stabileşte totodată şi premisa obiectului său de reglementare.
65. În ceea ce priveşte cuantumul acestor penalităţi, legiuitorul distinge după cum obligaţia de a face sau a nu face intuitu personae este sau nu evaluabilă în bani, aspecte ce fac obiectul reglementării din alin. (2) şi (3) ale textului menţionat.
66. Din perspectiva pronunţării prezentei hotărâri prealabile interesează regimul juridic al încheierii pronunţate în temeiul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, implicit şi al celor pronunţate în baza art. 906 alin. (3), respectiv dacă aceasta este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare – admitere sau respingere a cererii creditorului de aplicare a penalităţilor de întârziere – ori este susceptibilă de apel în cazul în care această cerere ar fi respinsă de aceeaşi instanţă de executare.
67. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, faţă de formularea clară a textului de la art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierea prin care instanţa de executare se pronunţă asupra cererii de obligare a debitorului la plata unor penalităţi de întârziere, la cererea creditorului, pentru neexecutarea unei obligaţii de a face sau a nu face care implică faptul personal al debitorului, este o încheiere definitivă, în consecinţă nesusceptibilă de apel, indiferent de soluţia adoptată.
68. Dreptul comun în privinţa felului hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de executare, precum şi regimul juridic al acesteia din perspectiva posibilităţii de a se recurge la formularea căilor de atac sunt reprezentate de prevederile art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civil, potrivit cărora: „În toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel”.
69. Constatarea anterioară are ca efect, pe de o parte, faptul că regula pentru instanţa de executare o reprezintă pronunţarea unor încheieri executorii, susceptibile de apel, iar pe de altă parte, că această regulă se aplică ori de câte ori legiuitorul nu a stabilit reguli speciale, derogatorii de la acest regim juridic de drept comun pentru alte încheieri pronunţate de instanţa de executare în etapa executării silite (prevăzând, de exemplu, că instanţa de executare se pronunţă prin încheiere sau prin încheiere executorie).
70. Dacă în privinţa executării silite dreptul comun pentru felul hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de executare şi a termenului în care poate fi exercitată calea de atac prevăzută de lege decurge din art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dreptul comun general pentru căile de atac reglementate de Codul de procedură civilă pentru procesul civil este stabilit prin dispoziţiile art. 457 – 465 din Codul de procedură civilă, raportul juridic între normele de la art. 457 – 465 şi cea prevăzută de art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă fiind acela de la normă generală la normă specială.
71. Ca atare, ori de câte ori în cuprinsul cărţii a V-a din Codul de procedură civilă legiuitorul nu a prevăzut o regulă distinctă de procedură referitoare la căile de atac, acestea se completează cu cele generale, anterior identificate.
72. Revenind la analizarea art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, rezultă că această normă reprezintă o regulă derogatorie de la regimul juridic de drept comun în privinţa posibilităţii de atacare cu apel a acestora, textul prevăzând în mod expres că instanţa de executare pronunţă, cu citarea părţilor, o încheiere definitivă, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi atacată cu apel, date fiind dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
73. Întrucât art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă instituie, din acest punct de vedere, o excepţie de la regula înscrisă în art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, rezultă că acest text este de strictă interpretare şi aplicare, potrivit principiului exceptio est strictissimae interpretationis.
74. Mai mult decât atât, regula fundamentală a legalităţii căilor de atac înscrisă în art. 457 din Codul de procedură civilă presupune că o cale de atac poate fi exercitată numai dacă ea este prevăzută de lege, astfel încât aceasta nu ar putea fi dedusă, stabilită, acordată sau recunoscută părţii doar pe cale de interpretare, în raport cu soluţia adoptată asupra cererii în discuţie, într-o situaţie în care legea nu dispune în mod expres în acest sens.
75. În plus, ori de câte ori legiuitorul a intenţionat instituirea unui regim juridic diferenţiat în privinţa posibilităţii de a se recurge la exercitarea căii de atac în funcţie de soluţia de admitere sau respingere a unei cereri, a prevăzut-o în mod expres, de vreme ce aceasta este întotdeauna o situaţie de excepţie.
76. Un astfel de caz este cel reglementat de art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă, conform căruia: „Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare”, text care, şi el, constituie o derogare de la regimul juridic de drept comun al hotărârilor judecătoreşti pronunţate în etapa executării silite, stabilit prin art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
77. Nu ar putea fi reţinut un argument de necesitate a protejării drepturilor procesuale ale creditorului în etapa executării silite – întrucât interpretarea potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de acordare a penalităţilor în baza art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă ar fi susceptibilă de apel este una doar aparent în favoarea acestuia – deoarece, în acest caz, legiuitorul a dat prioritate principiului celerităţii executării silite, ca cerinţă imperativă a acestei etape procesuale.
78. De altfel, şi Curtea Constituţională, învestită cu controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor procesuale corespondente din codul anterior (art. 580^3), a reţinut în considerentele Deciziei nr. 484 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 14 ianuarie 2005, ale Deciziei nr. 207 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, precum şi ale Deciziei nr. 893 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 31 iulie 2008, astfel: „Consacrarea caracterului irevocabil al acestei încheieri este deci în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi, deci, la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces”.
Prin Decizia nr. 73/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Cluj – Secția civilă în dosarul nr. 10.022/211/2016 și, în consecinţă, a stabilit că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (1) şi (2) Cod de procedură civilă, încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.