Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 42/2017 (M. Of. nr. 815/16.10.2017): Art. 159 alin. (5) și alin. (7) din Codul de procedură fiscală
Redacția ProLege - octombrie 5, 2017 ABSTRACT
As a result of the activity conducted by the High Court of Cassation and Justice (Panel of the
recourse in the interest of the law), the following documents were published in October: Decision
no. 10/2017 of the High Court of Cassation and Justice regarding art. 22, art. 23 and art. 24 of
Law no. 176/2010 on integrity in the exercising the public officials and dignities and Decision no.
12/2017 of the High Court of Cassation and Justice regarding art. 179 corroborated with cu art.
114 and art. 116 of Law no. 263/2010 on the public pension unitary system.
Decizia ÎCCJ | Complet ÎCCJ | Actul normativ | Articol | Sumar |
Decizia nr. 42/2017 | Complet DCD/C | Codul de procedură fiscală | Art. 159 alin. (5) și alin. (7) | În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul unei acţiuni prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită. |
În M. Of. nr. 815 din 16 octombrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 42/2017 din 29 mai 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală”.
Obiectul dezlegării chestiunii de dreptCodul de procedură fiscală
„Art. 159
(…)
(5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul.
(…)
(7) Prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare”.
I. Titularul şi obiectul sesizării
1. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 4.759/190/2014, Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia I civilă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea „modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) şi a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a stabili:
a) Dacă, în cazul unei acţiuni în instanţă prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor imobile care fac obiectul promisiunii bilaterale de schimb (promitenţii copermutanţi) să prezinte instanţei certificatul de atestare fiscală prevăzut de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 sau orice act din care să rezulte că, la data pronunţării hotărârii care ţine loc de act autentic de schimb, proprietarul actual al bunului are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.
b) Dacă, în cazul promisiunii bilaterale de schimb privind bunuri imobile în care imobilele nu au aceeaşi valoare (iar unul dintre copermutanţi are obligaţia de a achita o sumă de bani – sultă), trebuie ca ambii promitenţi proprietari să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează sau se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb şi în cazul în care doar proprietarul din patrimoniul căruia va ieşi bunul imobil cu valoare mai mare şi în al cărui patrimoniu va intra bunul cu valoare mai mică are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale şi, respectiv, dacă în cazul promisiunii bilaterale de schimb privind bunuri imobile cu aceeaşi valoare, instanţa poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de schimb chiar şi în situaţia în care promitenţii copermutanţi au obligaţii fiscale neachitate.
c) Dacă executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, reprezintă o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 (Codul de procedură fiscală)”.
XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
62. Asupra admisibilităţii sesizării, în doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condiţiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează:
a. existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă;
b. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
c. o chestiune de drept cu caracter de noutate;
d. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;
e. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.
63. În examinarea primelor două condiţii de admisibilitate, se constată că tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel împotriva unei sentinţe pronunţate în judecata unei cereri prin care se urmăreşte constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, va pronunţa o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, deoarece valoarea fiecărui imobil promis a se da în schimb nu depăşeşte suma de 200.000 de lei; prin urmare, aceste cerinţe de admisibilitate sunt întrunite.
64. La rândul său, condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită este îndeplinită.
Cu toate că dispoziţiile supuse interpretării sunt preluate în art. 159 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, unde se regăseau în art. 113 alin. (4) şi (6), cerinţa noutăţii este întrunită, deoarece criteriul vechimii nu trebuie absolutizat, relevante fiind existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue în materie.
Din această perspectivă, au fost emise adrese către toate curţile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenţei la nivelul instanţelor judecătoreşti situate în circumscripţiile lor teritoriale şi au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în materia care face obiectul sesizării de faţă (a promisiunii de schimb).
Cum caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor şi întrucât asemenea dezlegări nu există, se apreciază că cerinţa noutăţii este întrunită.
65. Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate care impune ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat. Deşi textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislaţia procesual penală internă, modalitatea în care instanţa supremă să fi statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, cerinţa legală este îndeplinită, întrucât problemele de drept semnalate nu au fost soluţionate printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
De asemenea, potrivit evidenţelor statistice, nu au fost identificate nici decizii de speţă în practica secţiilor instanţei supreme privind soluţionarea problemelor de drept semnalate.
66. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care impune ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, se apreciază că legătura dintre problema de drept sesizată şi soluţionarea pe fond a căii de atac poate fi identificată, întrucât prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 113 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, în vigoare la data pronunţării sentinţei, care se regăsesc în prezent în art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, se aplică nu doar în cazul înstrăinării proprietăţii asupra imobilelor prin contracte autentice încheiate de notarul public, ci şi în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic, acţiunea fiind respinsă întrucât proprietarii pârâţi au datorii fiscale neachitate şi promisiunea bilaterală de schimb priveşte imobile care nu au aceeaşi valoare, iar reclamanţii, prin apelul declarat, au susţinut că, în cazul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare, dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 nu sunt incidente, motivat de faptul că această procedură de înstrăinare a bunurilor imobile este una de executare silită şi se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de alin. (7) al aceluiaşi articol.
Prin urmare, soluţia asupra fondului cererii atârnă de modul în care aceste dispoziţii legale vor fi dezlegate.
67. Asupra fondului sesizării, se reţine că, la data pronunţării sentinţei atacate cu apel, erau în vigoare dispoziţiile art. 113 alin. (4), (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dar acest act normativ este în prezent abrogat.
68. Începând cu 1 ianuarie 2016, aceste prevederi au fost preluate în aceeaşi formă în noul act normativ în vigoare de la această dată, respectiv în art. 159 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
69. Pe lângă condiţiile generale de fond pentru validitatea unei convenţii, prevăzute de art. 948 din Codul civil de la 1864, dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 au instituit o condiţie suplimentară de fond, pentru valabilitatea înstrăinării clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport, cea a lipsei obligaţiilor fiscale către bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află bunul supus impozitării.
70. Sancţiunea încălcării acestei condiţii speciale este nulitatea de drept a actului de înstrăinare, potrivit art. 159 alin. (6) din aceeaşi lege.
71. În conformitate cu art. 159 alin. (7), prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, al procedurii insolvenţei şi al procedurilor de lichidare.
72. Aşadar, doar în cazul înstrăinării bunurilor supuse impozitării prin procedura de executare silită, prin procedura insolvenţei şi prin cea de lichidare nu se impune ca proprietarul să aibă achitate toate obligaţiile fiscale datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.
73. Dintre cele trei situaţii de excepţie, la care se referă art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dezlege măsura în care pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb poate fi încadrată în ipoteza procedurii de executare silită.
74. În condiţiile în care raţionamentul titularului sesizării pare a se fundamenta pe argumentul că obligaţia de a încheia un contract de schimb poate fi executată silit prin pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic, iar art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se referă la procedura de executare silită, fără să indice vreo distincţie, se apreciază că, pentru a răspunde acestei ultime întrebări – care, în ipoteza unui răspuns afirmativ, face inutilă analiza celorlalte două -, trebuie să deceleze raţiunea instituirii normei de excepţie.
75. Executarea silită este reglementată de Codul de procedură civilă în cartea a V-a, intitulată „Despre executarea silită” care cuprinde dispoziţii generale, precum şi norme privind urmărirea silită mobiliară şi imobiliară, eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită.
76. Dintre acestea, prezintă relevanţă prevederile cap. III al titlului II din cartea a V-a a Codului, privind modalităţile în care se eliberează şi se distribuie sumele realizate prin executarea silită.
77. Astfel, în măsura în care nu există un singur creditor urmăritor, art. 865 din Codul de procedură civilă instituie ordinea de preferinţă în care creditorii urmează să fie îndestulaţi; la lit. e) sunt indicate creanţele fiscale provenind din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale.
78. În scopul îndestulării creditorilor, art. 869 alin. (3) din Codul de procedură civilă impune executorului obligaţia de a înştiinţa din oficiu debitorul, creditorii urmăritori, organele fiscale locale, administratorii-sechestru, adjudecatarul şi pe titularii drepturilor şi sarcinilor stinse prin adjudecare despre fixarea termenului în care trebuie depuse titlurile de creanţă.
79. După parcurgerea acestei etape, Codul de procedură civilă reglementează modalitatea în care plata sumelor obţinute prin executarea silită urmează a se realiza efectiv.
80. Din cele expuse mai sus, se apreciază că legea creează un mecanism eficace pentru ca toţi creditorii (inclusiv organele fiscale locale) să poată fi îndestulaţi în cazul executării silite, aşa încât excepţia instituită prin dispoziţiile art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este pe deplin justificată.
81. De aceea, prevederile art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, analizate în cele de mai sus, vizează numai ipoteza procedurii de executare silită reglementată de cartea a V-a a Codului de procedură civilă sau de alte legi speciale, care creează mecanismul expus anterior sau altele similare, de natură să asigure îndestularea tuturor creditorilor.
82. Instituirea acestei excepţii are şi aptitudinea de a nu bloca procedura de executare silită, în cazul în care debitorul urmărit ar evita ori ar refuza să îşi achite obligaţiile fiscale către bugetul local, în condiţiile în care executarea silită este o parte integrantă a procesului civil, care asigură preeminenţa dreptului şi fără de care drepturile recunoscute de instanţe ar rămâne iluzorii.
83. Raţiunea exceptării procedurii de executare silită de la cerinţa inexistenţei obligaţiilor fiscale către bugetul local, impusă de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, nu se regăseşte însă şi în ipoteza în care instanţele sunt sesizate de creditorul obligaţiei de a dobândi proprietatea unui bun supus impozitării cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri care ţine loc de act autentic.
84. Trebuie subliniat că, de esenţa executării silite, este existenţa unui titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă.
85. De aceea, cererea de pronunţare a unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb nu poate fi calificată ca o procedură de executare silită, pentru că, în cadrul unui proces având un atare obiect, se valorifică un drept subiectiv, în scopul obţinerii unui titlu, dar nu se pune în executare un titlu.
86. Promisiunile de schimb, la fel ca şi cele de vânzare-cumpărare, nu au fost reglementate în Codul civil din 1864, după cum nici posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic nu a fost reglementată.
87. Noul Cod civil a definit promisiunea de a contracta în art. 1279, text care, în alin. 3, reglementează şi executarea silită a unei promisiuni. Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, numai art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 a consacrat executarea silită a unei promisiuni asupra terenurilor.
88. Odată cu adoptarea noului Cod civil, pe lângă norma cu caracter general a art. 1279, a fost reglementată în art. 1669 executarea silită a promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare, precum şi a celei bilaterale de vânzare.
89. Se cuvine subliniat că, în materia schimbului, se aplică dispoziţiile privitoare la vânzare, potrivit art. 1764 alin. (1) din Codul civil; şi în sistemul Codului civil de la 1864, aceleaşi dispoziţii erau aplicabile, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 1409.
90. Confirmând opiniile exprimate în doctrină, jurisprudenţa dezvoltată sub imperiul codurilor anterioare a recunoscut posibilitatea pronunţării unei hotărâri ce ţine loc de act autentic, dacă se face proba încheierii unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, invocându-se ca fundament juridic dispoziţiile art. 1073, 1077 şi cele ale art. 970 din Codul civil de la 1864. Pentru identitate de raţiune, a fost acceptată şi posibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de schimb, în cazul unei promisiuni de schimb.
91. Pe calea unei promisiuni, părţile îşi asumă doar obligaţii de a face, respectiv de a încheia în viitor contractul şi, eventual, de a efectua alte operaţiuni necesare valabilei încheieri a contractului.
92. În cazul în care convenţia nu este executată de bunăvoie, poate fi executată direct, dar atipic, prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb.
93. Desigur că obligaţiile de a face pot fi executate silit, dar executarea în natură a unei asemenea obligaţii, prin pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic, nu este echivalentă cu executarea silită a unei obligaţii de a face cuprinsă într-un titlu executoriu. În acest din urmă caz, dispoziţiile art. 904 din Codul de procedură civilă prevăd posibilitatea creditorului de a fi autorizat de către instanţa de executare, prin încheiere executorie, să îndeplinească obligaţia de a face el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.
94. Prin urmare, pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de act autentic de schimb nu poate fi calificată ca o procedură de executare silită, considerându-se util să examineze cu prioritate ultima întrebare, pentru că un răspuns afirmativ la aceasta ar fi făcut inutilă analiza primelor două aspecte cuprinse în sesizare.
95. În examinarea celorlalte două întrebări, se cuvine notat că, inspirându-se din doctrina şi din jurisprudenţa dezvoltată anterior, noul Cod civil a impus în art. 1279 cerinţa ca toate celelalte condiţii de validitate să fie îndeplinite, pentru a putea fi pronunţată o hotărâre care să ţină loc de contract.
96. Prin urmare, instanţele trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condiţiilor de valabilitate, generale şi speciale.
97. La fel ca notarul public, care verifică aceleaşi condiţii cu ocazia întocmirii unui act de schimb voluntar, instanţelor le revin obligaţii similare, deoarece, prin hotărârea care ţine loc de act autentic, se suplineşte doar consimţământul părţilor la întocmirea actului de schimb; înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, ca şi actul din care să rezulte că proprietarul actual al bunului are achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrative-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează sunt însă aceleaşi.
98. Potrivit art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2).”
99. Schimbul a fost definit în art. 1405 din Codul civil de la 1864, ca fiind un contract „prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul”.
100. Şi noul Cod civil a reglementat schimbul în art. 1763, definindu-l ca pe contractul „prin care fiecare dintre părţi, denumite copermutanţi, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul”.
101. După cum s-a arătat mai sus, ambele coduri cuprind norme de trimitere, potrivit cărora dispoziţiile privitoare la vânzare se aplică, în mod corespunzător, şi schimbului.
102. Mai mult, noul Cod civil prevede, în art. 1651, că dispoziţiile capitolului privind obligaţiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligaţii în general nu rezultă altfel.
103. În materie de schimb, efectul translativ de proprietate este reciproc, fiecare parte fiind considerată vânzător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl înstrăinează, şi cumpărător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl dobândeşte.
104. De aceea, atât timp cât dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală impun, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse impozitării (clădiri, terenuri şi mijloace de transport), cerinţa suplimentară a prezentării certificatului de atestare fiscală din care să rezulte achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul care se înstrăinează, iar efectul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de schimb constă în transferul proprietăţii bunurilor, se apreciază că noţiunea de „înstrăinare” utilizată de norma juridică acoperă şi situaţia unei acţiuni în validarea unei promisiuni de schimb privind asemenea bunuri.
105. O atare cerinţă este aplicabilă şi atunci când bunurile promise sunt de valoare diferită, întrucât nu valoarea bunurilor impune prezentarea certificatului, ci operaţiunea de transfer al dreptului de proprietate, în sine.
106. Interpretarea propusă de instanţa de trimitere, potrivit căreia o hotărâre judecătorească ce ţine loc de act autentic de schimb poate fi pronunţată fără îndeplinirea cerinţei prevăzute de dispoziţiile art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în situaţia în care imobilele obiect al schimbului au aceeaşi valoare, respectiv în condiţiile îndeplinirii sale doar de către proprietarul din al cărui patrimoniu se transferă imobilul cu valoare mai mare şi intră bunul cu valoare mai mică, porneşte de la o analiză trunchiată a considerentelor prezentate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
107. Instanţa de trimitere a apreciat că, în cazul unui schimb, patrimoniul fiecărei părţi fie rămâne la aceeaşi valoare, atunci când bunurile obiect al schimbului sunt de aceeaşi valoare, fie va creşte sau va scădea în cazul schimbului unor bunuri de valoare diferită.
108. Este real că instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile examinate dau expresie obligaţiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea şi certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligaţiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor.
109. În considerarea acestui argument, instanţa de trimitere a considerat că, atunci când imobilul cu valoare mai mare părăseşte un patrimoniu, în schimbul unui alt bun, cu valoare mai mică, patrimoniul se va diminua, aşa încât, în acest caz, apare ca fiind justificată îndeplinirea de către acest proprietar a cerinţei de a avea achitate toate obligaţiile fiscale, de vreme ce se poate prezuma un grad ridicat de dificultate în recuperarea creanţelor autorităţii administraţiei publice locale. În situaţia inversă, când din patrimoniu iese bunul cu valoare mai mică şi intră bunul cu valoare mai mare, acesta va creşte după schimb, astfel că instanţa de trimitere consideră că nu se poate reţine că va fi îngreunată recuperarea creanţelor autorităţii administraţiei publice locale, ci, dimpotrivă, se creează premisa opusă, aceea a creşterii posibilităţilor de recuperare a creanţelor fiscale neachitate, astfel că este excesiv a pretinde ca proprietarul să aibă toate obligaţiile fiscale achitate. Iar dacă schimbul priveşte bunuri de valoare egale, patrimoniul niciunui proprietar nu se modifică valoric, astfel că, în acest caz, instanţa de trimitere a apreciat că nu se justifică validarea promisiunii bilaterale de schimb de achitarea tuturor obligaţiilor fiscale datorate bugetului local.
110. Acest raţionament pare a ignora nu numai dispoziţia expresă a art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care leagă cerinţa suplimentară pe care o instituie, de operaţiunea juridică a înstrăinării dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse impozitării (clădiri, terenuri şi mijloace de transport), nu de valoarea acestora, ci şi ansamblul considerentelor reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, care le preia pe cele expuse anterior, în Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, din care rezultă că raţiunea care a stat la baza soluţiei legislative în dezbatere a fost crearea unui climat de stabilitate şi securitate juridică, nu doar preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îşi execute obligaţiile fiscale, indiferent de natura şi cuantumul lor.
111. Cum norma cuprinsă în art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este una de protecţie a dobânditorului, se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea unitară a acestei dispoziţii, ea trebuie dezlegată în sensul că în cazul unei acţiuni prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb privind bunuri imobile de aceeaşi valoare sau de valori diferite şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor imobile să prezinte certificatul de atestare fiscală prevăzut de art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, iar executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită în sensul dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015.
112. Mai mult, pentru ca pârâtul să nu paralizeze eficienţa acţiunii, prin refuzul de a prezenta certificatul de atestare fiscală, art. 57 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a pus în sarcina instanţei obligaţia de a solicita certificatul de atestare fiscală referitor la bun.
113. În aceeaşi ordine de idei, este util a se menţiona şi că, pentru a se evita o conduită abuzivă din partea copermutantului pârât, ar trebui să se acorde copermutantului reclamant (dacă formulează un petit în acest sens), posibilitatea de a plăti el însuşi obligaţiile datorate la bugetul local de către cealaltă parte, simultan cu abilitarea de a cere, în cadrul aceluiaşi proces sau pe cale separată, obligarea acesteia din urmă la suportarea unor daune-interese egale cu cuantumul obligaţiilor achitate.
Prin Decizia nr. 42/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 4.759/190/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul unei acţiuni prin care se solicită constatarea valabilităţii unei promisiuni bilaterale de schimb care vizează bunuri supuse impozitării şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, este obligatoriu ca proprietarii bunurilor să prezinte certificat de atestare fiscală şi să aibă achitate toate obligaţiile de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul ce se înstrăinează, indiferent dacă bunurile au valoare egală sau valori diferite.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 159 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, executarea unei promisiuni bilaterale de schimb, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de înstrăinare apt pentru intabularea în cartea funciară, nu reprezintă o procedură de executare silită.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.