Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 23/2016 (M. Of. nr. 899/9.11.2016): Art. 1 alin. (1), (2) şi (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Sintagma „salarizat la acelaşi nivel”
Redacția ProLege - noiembrie 8, 2016
d) Noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate, iar verificarea acesteia implică nu numai a se constata că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja asupra acesteia, dar şi că problema de drept dedusă soluţionării în această procedură nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate”, verificarea întrunirii acesteia ţine de exercitarea atributului de apreciere a completului învestit cu pronunţarea prezentei hotărâri.
Din verificările efectuate se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior asupra acestei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.
Instanţa supremă are competenţă în soluţionarea recursurilor declarate împotriva soluţiilor pronunţate în litigiile în care prima instanţă este curtea de apel, astfel cum reiese din interpretarea coroborată atât a prevederilor art. 96 pct. 1 şi art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cât şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal are o competenţă specială pentru soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 7 alin. (2) al cap. VIII din anexa nr. VI, la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Ca urmare a adreselor emise în acest dosar în vederea verificării jurisprudenţei instanţei supreme se constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia I civilă, prin Adresa nr. 103/civ. I din 21 iulie 2016, a comunicat Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că, în jurisprudenţa proprie, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante, pronunţate în materia ce interesează în speţă.
Prin Adresa nr. 406 bis/18.07.2016 din 28 iulie 2016, Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la rândul său, a comunicat că în jurisprudenţa sa nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost dezlegată problema de drept ce face obiectul acestui dosar.
Secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 236/SCAF din 25 iulie 2016, a adus la cunoştinţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că, din verificarea deciziilor redactate până la data emiterii adresei de răspuns, nu au fost identificate decizii de speţă prin care să se fi dat o dezlegare dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare; prin aceeaşi adresă au fost însă indicate câteva decizii [pronunţate în soluţionarea unor plângeri promovate în temeiul art. 7 alin. (2) al cap. VIII din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare], din cuprinsul cărora reiese că, în susţinerea acţiunilor, reclamanţii s-au prevalat de dispoziţiile legale anterior menţionate, dar prin hotărârile pronunţate s-a reţinut că normele invocate nu erau incidente cauzei, în raport cu data emiterii ordinelor contestate; în sensul celor expuse au fost anexate copii ale deciziilor nr. 3.592/2015, nr. 10/2016, nr. 412/2016, nr. 737/2016, nr. 851/2016, nr. 1.430/2016, pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În evaluarea aceleiaşi cerinţe a noutăţii chestiunii de drept analizate în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că nu s-ar putea reţine că pronunţarea unor decizii de speţă, sporadice şi izolate, ar putea constitui argumente pentru a se constata că instanţa supremă ar fi statuat anterior asupra acestei chestiuni, pe de o parte, pentru că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, o chestiune de drept aptă să conducă la declanşarea mecanismului de pronunţare a unei hotărâri prealabile se poate ivi inclusiv în faţa unui complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (fără distincţie în funcţie de materia îi care judecă – în planul litigiilor decurgând din raporturi juridice civile, lato sensu), iar, pe de altă parte, dacă se are în vedere faptul că normele de procedură aplicabile în soluţionarea recursurilor date prin lege în competenţa instanţelor de contencios administrativ (deci, inclusiv, a secţiei corespunzătoare din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) sunt norme speciale, derogatorii de la Codul de procedură civilă, inserate în cuprinsul legii speciale – art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare – text care stabileşte soluţiile pe care instanţa de recurs le poate adopta în materia contenciosului administrativ, în situaţia admiterii recursului.
Astfel, potrivit textului invocat: „(3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. În cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond”.
În consecinţă, recursul soluţionat în aplicarea normei anterior citate nu reprezintă un recurs în casaţie (date fiind motivele pentru care se poate dispune, o singură dată, casarea cu trimitere – exclusiv motive de ordin procedural), spre deosebire de recursul dat în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit regulilor din Codul de procedură civilă (dreptul comun) – cu referire specială la prevederile art. 497, potrivit cărora:
„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele unei bune administrări a justiţiei o cer; cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă”.
În plus, o decizie a instanţei de recurs, fie şi una pronunţată în recurs în casaţie, are o opozabilitate inter partes, iar nu caracter obligatoriu, precum în cazul dezlegărilor de principiu date unor probleme de drept, caracter ataşat deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în oricare dintre mecanismele de unificare a practicii judiciare – recurs în interesul legii [art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă] ori hotărâri prealabile prin care s-a dat o dezlegare de principiu unei anumite chestiuni de drept [art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă].
Pentru aceste motive, din perspectiva condiţiei noutăţii aici analizate, rezultă că cerinţa statuării anterioare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept nu poate fi reţinută nici în cazul în care o astfel de dezlegare reiese dintr-o decizie pronunţată în recurs în casaţie, iar nu dintr-o decizie cu caracter obligatoriu pentru instanţe, potrivit legii.
Şi Ministerul Public, prin Adresa nr. 875/C2/1.513/III-5/2016, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, în prezent, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în vederea unei eventuale promovări a unui recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul de faţă; Ministerul Public nu a exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, se constată că cerinţa noutăţii chestiunii este îndeplinită în prezenta sesizare, în absenţa identificării unei dezlegări anterioare a aceleiaşi chestiuni de drept, printr-o decizie în interesul legii sau prin intermediul unei hotărâri prealabile.
Ca atare, este de atributul Completului învestit cu pronunţarea hotărârii prealabile în dosarul de faţă să decidă dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.
Pentru a se concluziona, şi din această perspectivă, asupra noutăţii chestiunii de drept este necesar a se enunţa scopul legiferării acestei proceduri a hotărârii prealabile ca mecanism de unificare a practicii, anume acela de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare (control a priori), spre deosebire de mecanismul recursului în interesul legii care are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în practica instanţelor judecătoreşti (control a posteriori).
Este cert că un act normativ recent adoptat sau recent intrat în vigoare are mai degrabă un potenţial de a conţine chestiuni de drept noi care sunt susceptibile să genereze practică neunitară, decât un act normativ intrat în vigoare de mai mult timp; cu toate acestea, nu se poate nega de plano, doar pe baza criteriului vechimii, că un astfel de act normativ mai poate genera chestiuni noi de drept, întrucât este posibil ca o instanţă să fie chemată să se pronunţe pentru prima dată asupra respectivei probleme de drept, după cum sunt posibile modificări sau completări ulterioare ale actului normativ care să suscite (alte) probleme de interpretare.
Ca atare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, în timp ce opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.
În consecinţă, se apreciază că importante sub acest aspect sunt existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în materia de referinţă.
În acest context se cere a fi semnalat faptul că, deşi O.U.G. nr. 83/2014 a intrat în vigoare la data de 18 decembrie 2014, aceasta a suferit ulterior modificări şi completări de dată mai recentă.
Din perspectiva sesizării de faţă trebuie precizat că textul a cărui interpretare se cere – art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014 – a fost introdus prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, act normativ ce a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015.
Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că textul menţionat a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015; prin urmare, această normă este incidenţă în speţă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost promovată de către reclamant la data de 3 august 2015, în timp ce decizia a cărei anulare se cere a fost emisă de Poliţia Locală Făgăraş la data de 25 iunie 2015.
Aşa fiind, din perspectiva criteriului temporal, se apreciază că cerinţa noutăţii este îndeplinită, întrucât sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a avut loc la un interval de timp scurt după intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din documentarea efectuată în această cauză, o serie de curţi de apel au comunicat instanţei supreme că nu au practică judiciară în aplicarea normei cu a cărei interpretare a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi anume – Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava (fără a se opina asupra interpretării textului), însă Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Craiova sunt instanţe care, deşi nu au identificat practică judiciară în soluţionarea aceleiaşi chestiuni de drept, au exprimat puncte de vedere cu privire la interpretarea textului indicat, după consultarea colectivelor de judecători, dar şi anexând hotărâri judecătoreşti pronunţate de tribunalele din circumscripţia lor, fără menţiunea rămânerii definitive.
Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat instanţei supreme că nu are practică judiciară proprie reflectată în hotărâri definitive, ci doar la nivelul tribunalelor din circumscripţia sa – Tribunalul Alba şi Tribunalul Sibiu, precum şi o soluţie adoptată la nivelul curţii de apel, pronunţată însă în primă instanţă; a anexat copii ale unor sentinţe pronunţate de cele două tribunale menţionate; Curtea de Apel Braşov a anexat practică judiciară de la nivelul Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal – sentinţele civile nr. 86 din 26 ianuarie 2016 şi nr. 113CA din 1 februarie 2016, fără menţiunea rămânerii definitive; Curtea de Apel Piteşti a anexat Sentinţa civilă nr. 124 din 29 ianuarie 2016 a Tribunalului Vâlcea – Secţia a II-a civilă, fără menţiunea „definitivă”; Curtea de Apel Galaţi a anexat şi o hotărâre definitivă – Decizia civilă nr. 519 din 4 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia Contencios administrativ şi fiscal, cu opinie separată.
Şi Curtea de Apel Bucureşti a transmis punct de vedere şi a anexat un număr de 11 hotărâri judecătoreşti, una dintre acestea chiar definitivă (Decizia civilă nr. 1.398 din 10 martie 2016 – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal), iar altele pronunţate în primă instanţă; Curtea de Apel Constanţa a transmis două hotărâri judecătoreşti (Sentinţa civilă nr. 50 din 18 ianuarie 2016 a Tribunalului Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Sentinţa civilă nr. 1.665 din 9 decembrie 2015 a Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal), precum şi punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secţiei contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel; Curtea de Apel Craiova a transmis atât punctul de vedere al Secţiei contencios administrativ şi fiscal, precum şi o decizie pronunţată de această secţie – nr. 916 din 22 martie 2016 (casare cu trimitere), anexând însă mai multe sentinţe pronunţate de tribunalele din circumscripţia sa în aplicarea textului de referinţă (Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Olt, Tribunalul Gorj), fără menţiunea rămânerii definitive.
De asemenea, Curtea de Apel Cluj a transmis un punct de vedere cu privire la interpretarea textului ce face obiectul sesizării, întrucât nu a identificat practică judiciară proprie în această chestiune de drept, anexând însă Sentinţa civilă nr. 665 din 25 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în primă instanţă, fără menţiunea rămânerii definitive.
Curtea de Apel Ploieşti a comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că la nivelul său au fost identificate două hotărâri judecătoreşti, pronunţate însă în primă instanţă, dintre care doar una era redactată la data comunicării (Sentinţa civilă nr. 98 din 13 aprilie 2016 – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi cea pronunţată în Dosar nr. 100/42/2016), precum şi hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă de tribunalele din circumscripţia sa (Tribunalul Buzău, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Prahova).
La rândul său, Curtea de Apel Timişoara a transmis instanţei supreme punctul de vedere al judecătorilor Secţiei contencios administrativ şi fiscal, precum şi două decizii pronunţate în recurs, şi anume – Decizia civilă nr. 1.179 din 8 aprilie 2016 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Decizia civilă nr. 1.035 din 31 martie 2016 a aceleiaşi instanţe.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.