Cum sunt reglementate tehnologiile financiare de dreptul tratatelor?

1. Introducere

Tehnologiile financiare – datorită tendinței de digresiune a acestora în diverse planuri economice, politice, sociale sau geografice – impun cunoașterea și lucrul în aria dreptului internațional public, prin natura și structura acestuia, sursele și subiectele dreptului internațional, problemele de responsabilitate, jurisdicția și soluționarea diferendelor.

Pentru securitatea tranzacțiilor financiare și în spiritul cooperării, statele recurg la tratate noi, care sa conțină în mod particular dispoziții precise de reglementare a FinTech.

În aceste condiții, prima și cea mai importantă problemă este viteza de reacție a unui stat în fața provocărilor de „contemporaneizare” a serviciilor financiar-bancare. Dacă reacția în fața semnării unui acord de cooperare FinTech este pripită sau întârziată, atunci întreaga economie a acelui stat va fi afectată. Problemele de adaptare și de uniformizare sunt inerente deoarece comunitatea internațională se mișcă într-un ritm mai lent decât cel al statelor, deși reglementările internaționale nu sunt de esență diferită de cele ale dreptului intern. „Juriștii, mai independenți decât oamenii politici, își dau nespusă osteneală pentru a adapta știința lor noilor realități”[1].

Pentru România, de exemplu, aflată în fața acestui val, atenția juridică se impune a fi îndreptată către natura diferită a volumului de inițiere a împrumuturilor în împrumuturile alternative în comparație cu activele gestionate în Robo-Advisors. În timp ce practicienii dreptului consideră că acest domeniu este foarte reglementat, doctrina se află în plin efort de găsire a unor soluții juridice noi, adaptate global. S-a constatat că ne situăm în primele etape ale adevăratului FinTech ca impact viitor al cloud computing-ului, IoT (Internetul lucrurilor – IoT – descrie rețeaua de obiecte fizice – „lucruri” – care sunt încorporate cu senzori, software și alte tehnologii în scopul conectării și schimbului de date cu alte dispozitive și sisteme prin internet), inteligența artificială și blockchain-ul[2] cărora nimeni nu le poate încă estima expansiunea. Evoluția acestui domeniu este rapidă, și, așa cum rețin experții, companiile de tehnologie caută mai adânc în lanțul valoric al serviciilor financiare și, de asemenea, creează noi structuri de piață în țările aflate în curs de dezvoltare „subbancarizate”. În 2017 au început a fi semnalate la nivel geografic, problemele de tip unbanked și underbanked (ceea ce s-ar traduce: persoane nebancarizate și subbancarizate din țările aflate în curs de dezvoltare). De atunci și până astăzi, la nivel internațional, eforturile statelor s-au concentrat pe modernizarea cadrului de reglementare bancar iar această activitate este în centrul preocupărilor mai mult ca oricând. Aceasta pentru un stat conștient.

S-a observat că actorii pure play (companii, investitori care se concentrează exclusiv pe un singur tip de produs sau serviciu) din FinTech împart acum piața cu unele bănci care oferă servicii bancare noi, bine adaptate digitalizării inclusiv prin utilizarea plăților digitale, microfinanțare și servicii de robo-advisor pentru conturile bancare[3]. Unii actori apelează la sandbox-uri[4] de reglementare pentru a-și testa produsele sau soluțiile. Deși apar diverse posibilități, rămâne dificil procesul de codificare. Această dificultate este cauzată de alte dificultăți ce apar la nivelul evaluării modului prin care noile servicii inovatoare pot fi încadrate în regimurile de reglementare și, în caz afirmativ, rămân în dezbatere probleme de aplicare. Pentru companii, incertitudinea de reglementare face ca planificarea afacerii să fie foarte dificilă. De multe ori, costurile financiare și de conformitate (aplicabilitate și implementare) ale reglementărilor au avut ca efect eliminarea unor companii din acest sector de piață. Tocmai din acest motiv, o evaluare clară a riscului de reglementare este fundamentală pentru succesul fintech. Dificultățile sporesc pentru fintech-urile care se extind la nivel internațional, unde, așa cum se constată deseori, abordările de reglementare din mai multe jurisdicții pot crea obstacole suplimentare, chiar pe fondul apariției acordurilor internaționale de tip Fintech Bridges, despre care voi discuta în continuare.

Cum se poate realiza o abordare juridică eficientă? Prin observarea deosebit de atentă a celor mai avansate evoluții în acest domeniu. Exemplul Republicii Singapore (considerată, conform estimărilor Băncii Mondiale, ca fiind cel mai important hub logistic și un centru financiar mondial de top) poate inspira statele mai puțin dezvoltate. Până în prezent, MAS (Monetary Authority of Singapore) a semnat 36 de Acorduri de Cooperare FinTech (CA) cu omologii internaționali pentru a promova cooperarea și inovarea în serviciile financiare pe piețele respective. În 2017 au fost semnate astfel de documente între Singapore (prin MAS) și Franța (prin Autorité de Contrôle Prudentiel et de Résolution (ACPR) și Autorité des Marchés Financiers (AMF). Un alt exemplu este UK-Australia FinTech Bridge, semnat de Guvernul Australiei și Guvernul Marii Britanii la data de 22 martie 2018. Acestea sunt adevărate tratate bilaterale care oferă condițiile în care părțile vor împărtăși informații despre tendințele emergente în domeniul FinTech, potențialele proiecte comune de inovare și problemele de reglementare legate de serviciile financiare inovatoare. În urma acestui acord, companiilor FinTech autorizate din Singapore și Franța li s-a facilitat înțelegerea cerințelor de reglementare din fiecare jurisdicție, astfel încât să stimuleze tranzacțiile și fluxurile pe cele două piețe.

2. Dreptul tratatelor în promovarea activă a interesului global. Aplicație practică a posibilităților convenționale de reglementare FinTech între două sau mai multe state

Ce rol au statele? Utilizând instrumentele specifice dreptului internațional public, statele pot elabora norme. În continuare, se vor configura caracteristicile normelor ce pot fi elaborate în domeniul analizat de acest articol. Chiar dacă poate fi adusă în discuție natura hibridă a dreptului transnațional sau ubicuitatea FinTech, discuția se încadrează numai formal, într-o expansiune a dreptului internațional dată de diversitatea actorilor internaționali, fenomen ce va putea fi observat și în dreptul tehnologiilor financiare internaționale. Acest fapt amintește de propunerea de denumire alternativă a dreptului internațional propusă în anii ’80 de D. Carreau: aceea de dreptul societăți internaționale, denumire ce s-ar potrivi mai mult decât oricând în contextul actual al apariției fenomenului FinTech (e.g.), pe fondul mutațiilor intervenite în reglementarea dreptului internațional contemporan[5]. Statele sunt subiecte tradiționale de drept internațional și participă în această calitate la raporturile internaționale elaborând norme, fiind purtătoare de suveranitate.

Din acest punct de vedere vertical, aplicabil inclusiv în reglementările fenomenului FinTech, tratativele pot fi inițiate de la acest punct al atributului suveranității prin care statele pornesc la drumul reglementării ca subiecte egale din punct de vedere juridic, indiferent de nivelul de dezvoltare, de întinderea teritoriului sau de numărul populației, și indiferent de resurse sau de potențialul militar. Așadar, orice stat poate împărtăși expertiza în materie de politici și reglementare FinTech, și se poate implica în identificarea și soluționarea problemelor emergente pentru a se asigura că nu va fi limitată în mod inutil concurența și inovarea. Colaborarea între subiectele tradiționale de drept internațional public sporește în acest domeniu fluxurile comerciale și de investiții între piețele lor. Prin urmare, prin atitudinea statelor, se poate inhiba sau dezvolta piața internațională FinTech.

La crearea normelor de drept internațional iau parte aceleași state sau organizații internaționale ce devin destinatarele normelor pe care ele le-au elaborat. Funcția legislativă nu poate fi exercitată de către un alt organism cu puteri legislative distinct și superior statelor[6]. Este un lucru obișnuit ca procesele de elaborare de către state a unor norme de drept internațional să se desfășoare în cadrul unor organizații și conferințe internaționale organizate cu acest scop[7].

Colaborarea strânsă între guverne, între autoritățile de reglementare și industrie conduce la luarea unor măsuri juridice și politice informate și pro active și va sprijini mai eficient companiile pentru provocările pe care le presupune intrarea pe o piață străină.

În primul rând, statele mai puțin dezvoltate ar fi indicat să cunoască ierarhia evoluției acestei materii în celelalte state și, printr-o colaborare cu statele aflate în fruntea dezvoltării FinTech la nivel mondial, să fie susținută o abordare de reglementare a FinTech care este considerată la nivel mondial ca fiind un model de urmat. În acest mod poate fi găsit un echilibru între eficiență și stabilitate, se poate încuraja inovația și încrederea în sistemul financiar.

State precum România au posibilitatea de evaluare și conștientizare a faptului că forța sectorului provine din talentele sale de talie mondială și, în calitate de stat membru în Uniunea Europeană, există posibilitatea de a beneficia de o autoritate de reglementare progresistă. În fața acestui stadiu, statul conștient va urmări să aibă un Guvern axat pe concurență în domeniul serviciilor financiare, la care se adaugă reglementări juridice eficiente și armonizate.

Revenind la exemplul Australiei și al Marii Britanii, observăm că până la semnarea tratatului bilateral pentru stabilirea „podului FinTech”, mai întâi a existat acordul de cooperare între Autoritatea de conduită financiară și Comisia australiană pentru valori mobiliare și investiții, semnat la 23 martie 2016 („acordul de cooperare”) și a acordului suplimentar semnat între cele două părți la 21 martie 2018 („acordul consolidat”). „Podul FinTech” între Regatul Unit și Australia, a fost semnat de Cancelarul Trezoreriei britanice și de trezorierul australian. A fost urmată această etapizare deoarece în dreptul internațional nu există, în general, autorități ale administrației publice constituite pentru urmărirea executării normelor, așa cum există la nivel de stat. În acest mod, prin astfel de tratate pot fi atribuite organelor unei organizații internaționale sau altor structuri special constituite, unele competențe de urmărire a aplicării dispozițiilor acestor tratate. Acestea nu se pot confunda cu sistemul administrației publice interne a unui stat[8].

Prin încheierea unor acorduri de acest tip, companiile FinTech se vor simți încurajate să utilizeze facilitățile și asistența disponibile în cealaltă jurisdicție pentru a explora noi oportunități de afaceri și pentru a reduce barierele la intrare.

Se observă că impactul pozitiv subsecvent al semnării de către state a unor acorduri FinTech au efecte asupra a patru piloni interconectați: de la Guvern la Guvern; de la reglementator la reglementator; comerț și investiții și de la întreprindere la întreprindere. Cei patru piloni sunt incluși în acordurile internaționale de tip FinTech Bridges, după cum expun în continuare.

2.1. De la Guvern la Guvern

În acest caz, autoritățile de implementare de la guvern la guvern (trezorerii, bănci etc., conform sistemului administrativ din fiecare stat) se angajează să poarte discuții continue la nivel de lucru, organizate periodic (de recomandat nu mai rar decât o dată pe trimestru), la care participă funcționari politici, experți juridici și autorități de reglementare, pentru a discuta despre dezvoltarea politicii FinTech în fiecare jurisdicție. Această etapă include, de regulă, notificarea în timp util a anunțurilor relevante legate de FinTech. Pe aceste căi sunt explorate provocările percepute cu care se confruntă firmele FinTech din statele ce urmează a semna un acord punte de tip FinTech. Scopul principal urmărit de părți este să se extindă pe piețele reciproce. Pentru realizarea acestuia, se utilizează datele puse la dispoziția ambelor părți prin discuții și consultare cu cei interesați și folosind statisticile departamentelor de comerț.

În astfel de proceduri, autoritățile de punere în aplicare de la guvern la guvern vor explora împreună cu organismele din industrie căi inovatoare pentru a încorpora opiniile și experiențele companiilor FinTech. Se creează în acest mod un impact considerabil dat de multiplicarea tranzacțiilor ce impun luarea unor măsuri privind atenuările riscului. Statele au nenumărate interese de reglementare, printre care pot fi exemplificate prevenirea spălării banilor sau a sponsorizării terorismului, fapt pentru care reglementările se orientează către prevenirea criminalității și protecția vieții și sănătății cetățenilor săi. Rezultă că mai multe state au dreptul de a reglementa același furnizor de tip FinTech și că puterea de reglementare a unui stat poate fi cu greu limitată de gradul în care este afectat. Poate apărea, în acest fel, un efect de multiplicare a reglementărilor de stat aplicabile[9].

Pentru ajungerea la un acord de tip punte FinTech, alte agenții relevante din fiecare jurisdicție pot fi invitate să participe la discuții atunci când poate fi adăugată o valoare deosebită, cu acordul statelor implicate în aceste tratative (inclusiv dar nelimitat pot fi invitate: agențiile de informații financiare, autoritățile de reglementare financiară, departamentele pentru comerț internațional, comisiile pentru comerț și investiții, autoritățile fiscale și agențiile guvernamentale subnaționale).

Prin acordurile de tip punte FinTech, de regulă, se stabilește prin clauze speciale ca dialogul dintre guverne, autoritățile de reglementare și ceea ce numim industrie, urmează să contribuie la identificarea în timp util a tendințelor emergente FinTech și a problemelor de politică – luând în considerare inițial aspecte precum blockchain, securitatea și schimbul de date, RegTech[10], SupTech[11] și WealthTech[12] – și va permite colaborarea în ceea ce privește răspunsurile de politică. Acest conținut prezintă importanță juridică în ceea ce privește protecția și promovarea acestui sector de piață. Autoritățile de punere în aplicare de la Guvern la Guvern se pot angaja prin intermediul tratatelor să acorde prioritate dialogului la nivel înalt cu privire la FinTech. Aceste angajamente de tip guvern-guvern, se pot extinde către aspecte mai ample ale politicii de reglementare financiară sau juridică, în funcție de oportunități, de exemplu, în cadrul forumurilor Fondului Monetar Internațional, G20 sau organismelor consultative cu atribuții juridice.

Din acest punct de vedere, constatăm că există cereri tot mai mari ale opiniei publice mondiale pentru instituții internaționale legitime și eficiente, iar acest fapt a dezvoltat o nouă teorie conform căreia s-au produs anumite mutații juridice ce necesită o schimbare de paradigmă în dreptul internațional public. Administrativ public vorbind, specialiștii au identificat o parte a dreptului internațional public care ar trebui înțeleasă mai potrivit ca parte din dreptul public (internațional) – jocul de cuvinte fiind intenționat – deoarece permite și disciplinează urmărirea intereselor publice de către instituțiile internaționale. Astfel, s-a creat noțiunea de autoritate publică internațională, inclusiv în domeniul FinTech, noțiune ce include diferite tipuri de instrumente de guvernanță soft și informale cu mecanisme inovatoare de conformitate, precum și activitățile instituțiilor informale și hibride sau structurile de tip rețea[13]. În acest context, nu putem să nu împărtășim această viziune ambivalentă asupra instituțiilor internaționale și constatăm că o mare parte a scrierilor academice o susțin[14]. Ca răspuns la preocupările legate de legitimitate și la cererile de reglementare, apare binevenită propunerea unor specialiști pentru o nouă teorie a dreptului internațional public prin care se aduce în centru atenției identificarea, reconstruirea și dezvoltarea acelui segment al dreptului internațional public care guvernează exercitarea autorității publice internaționale[15].

Autorii acestei teorii au în vedere că dreptul internațional public reprezintă în acest moment, reconstrucția și dezvoltarea regimurilor juridice care guvernează activitățile instituțiilor internaționale în lumina caracterului public al acestora, ceea ce este elocvent pentru cercetarea juridică prin care se poate îmbunătăți legitimitatea și eficiența activităților acestora. Aceste concepte au rezultat ca urmare a apariției politicilor cu un considerabil impact național de reglementare, nereglementare, adjudecare, administrare sau diseminare de informații[16].

Ca exemplu practic aplicat subiectului FinTech, arătăm că autoritățile de implementare de la Guvern la Guvern colaborează pentru a dezvolta un set de standarde internaționale pentru aplicațiile blockchain, inclusiv prin intermediul comitetului tehnic al Organizației Internaționale de Standardizare (ISO) prezidat în prezent, de Australia. Multe state deja colaborează pentru a identifica și a face schimb de cele mai bune practici în dezvoltarea aplicațiilor pentru blockchain în cadrul administrației publice și în gestionarea problemelor de politică și de reglementare prezentate pe măsură ce această tehnologie este adoptată pe scară mai largă în sectoarele public și privat.

2.2. Pilonul I − de la reglementator la reglementator

În acest domeniu, autoritățile de implementare de la reglementator la reglementator se angajează să coopereze într-o serie de domenii suplimentare prin semnarea acordului consolidat. De obicei, acestea își asumă rolul de a facilita, spre exemplu, intrarea start-up-urilor FinTech din cealaltă jurisdicție în sandboxurile lor de reglementare. În acest fel, autoritățile de implementare de la reglementator la reglementator vor facilita testarea ideilor inovatoare în mai multe jurisdicții, ceea ce ar oferi o integritate sporită a rezultatelor testelor sandbox și ar îmbunătăți eficiența testării pe mai multe piețe. Acest lucru se bazează pe acordul de cooperare între autoritățile de implementare între autoritățile de reglementare, care se axează pe crearea unui mecanism de sesizare pentru firmele inovatoare care doresc să intre pe piața celeilalte autorități, precum și pe angajamentul de a purta un dialog cel puțin trimestrial pentru a face schimb de informații cu privire la tendințele emergente de pe piață și la impactul acestora asupra reglementării. Observăm cum, și în această materie, dreptul internațional public guvernează exercițiul autorităților publice, reacționând la noile realități.

Aceste autorități, pot să stabilească: moduri de a permite o procesare mai rapidă în ceea ce privește acordarea de licențe pentru întreprinderile inovatoare care dețin deja o licență/autorizație în cadrul celeilalte jurisdicții (ceea ce ar reduce sarcina de reglementare pentru aceste întreprinderi care doresc să se extindă în cealaltă jurisdicție); moduri de dezvoltare a unor abordări comune în ceea ce privește tehnologiile care necesită cercetare și testare (cu publicarea rezultatelor în beneficiul industriei, al autorităților de reglementare și al consumatorilor). Așadar, în virtutea intereselor comune, dreptul internațional a dezvoltat un sistem instituțional sofisticat, greu de conciliat cu ideile de relații orizontale bazate doar pe consimțământul (de stat)[17]. În domeniul FinTech, este insuficientă concentrarea de dreptul privat, deoarece este nevoie întotdeauna de o autoritate internațională cu atribuții specifice.

Revenind la exemplul de conținut al Acordului FinTech Bridge dintre Australia și UK, semnat în martie 2018, este de observat cum, în urma angajamentului dintre Australian Transaction Reports and Analysis Centre (AUSTRAC) și Departamentul de combatere a criminalității financiare din cadrul FCA în octombrie 2017, FCA și AUSTRAC vor organiza teleconferințe trimestriale pentru a se angaja în chestiuni de interes comun, inclusiv în ceea ce privește reglementarea privind combaterea spălării banilor/contracararea finanțării terorismului, respectarea standardelor Grupului de acțiune financiară, FinTech și RegTech. Toate aceste condiții au fost incluse în clauzele acordului.

2.3. Pilonul II – comerț și investiții

În această privință, prin tratate se poate stabili ca statele semnatare să depună eforturi pentru a spori profilul Podului FinTech, precum și beneficiile acestuia pentru sistemul de investiții. Din aceste clauze cuprinse în acordurile FinTech Bridges, transpare recunoașterea importanței clasice a instituțiilor și proceselor dincolo de stat, cu implicații asupra gradului de autonomie de care se bucură instituțiile internaționale față de Guvernele statelor[18].

Autoritățile de implementare a comerțului și investițiilor pot sprijini succesul Pod FinTech prin: desemnarea unor specialiști în FinTech pentru a furniza activități FinTech Bridge, inclusiv consultanță strategică personalizată pentru firmele FinTech care își stabilesc operațiunile într-unul din statele parte; furnizarea unui punct de contact în cadrul autorităților de implementare a comerțului și a investițiilor pentru firmele FinTech de pe fiecare piață, pentru a oferi asistență cu privire la întrebări și pentru a sprijini identificarea oportunităților; stabilirea de contacte între personalul relevant al autorităților de implementare a comerțului și investițiilor care lucrează în domeniul FinTech; facilitarea evenimentelor de matchmaking, a întâlnirilor și a oportunităților de networking pentru companiile cu potențiale perspective de parteneriat; promovarea oportunităților de export; sprijinirea în mod activ a oportunităților pentru ca firmele FinTech să utilizeze FinTech Bridge prin intermediul misiunilor comerciale pe piață și al evenimentelor cheie ale părților secunde, precum și alte evenimente de profil înalt din calendarul FinTech; se asigură accesul la instituțiile financiare și centrele de inovare relevante, incubatoare/acceleratoare și programe de inovare; sprijinirea dezvoltării afacerilor și încurajarea investițiilor în străinătate și a expansiunii internaționale; oferirea de asistență pentru ca firmele FinTech să se înființeze sau să se extindă prin furnizarea unui „serviciu de ghișeu unic” pentru a permite firmelor să aibă acces la consultanță juridică, de reglementare și practică cu privire la înființarea între cele două piețe; oferirea de prezentări și oportunități de relaționare în cadrul ecosistemelor antreprenoriale FinTech, inclusiv consiliere și asistență privind plasarea în incubatoare, acceleratoare și programe de inovare; și, un aspect deosebit de important este posibilitatea înființării de către autoritățile de implementare a comerțului și a investițiilor a unui grup de lucru comun.

2.4. Pilonul III − Business-to-Business

Acest pilon este construit pe posibilitatea ambelor Guverne de a sprijini angajamentul activ între organismele din industria FinTech și de a încuraja intenția acestora de a curatori și de a conduce discuții periodice la nivel înalt între întreprinderi, la care să participe grupuri reprezentative din industrie, coprezidate de statele semnatare.

Tot pe acest pilon, Guvernele aprobă intenția organismelor industriei FinTech ca unul dintre subiectele prioritare ale acestor discuții să fie explorarea colaborării în jurul tehnologiei blockchain, de exemplu, în domenii precum finanțarea lanțului de aprovizionare, activele digitale și utilizarea blockchain în aplicații guvernamentale, cum ar fi asistența socială; și că, în timp, discuțiile pot lua în considerare, de asemenea, colaborări în domenii relevante pentru ambele părți, cum ar fi aplicațiile tehnologiei financiare în domeniul averilor/pensiilor, schimbul de date și RegTech.

3. Concluzii

Am observat cum funcția sau rolul de reglementare al dreptului internațional public a evoluat în traseul său istoric, declanșat fiind de dinamica relațiilor dintre state. Aceasta a fost consecința adaptării reglementărilor la modificările raporturilor dintre state și a diversificării preocupărilor acestora, inclusiv pentru provocările contemporane, precum cele date de expansiunea FinTech, ce a început a fi inclus în domeniile de interes pentru relațiile internaționale. La nivel teoretic, în general, aceste evoluții, indiferent de tema de interes, au fost anticipate în literatura de specialitate[19].

Domeniul FinTech, fiind caracterizat de omniprezență la nivel mondial, a intrat sub incidența regulatorie a dreptului internațional. Abordările statice ale dreptului internațional public au început a fi respinse, făcând loc realităților fenomenelor juridice care au loc între actorii relevanți care apar în situații noi ce impun nevoia de reglementare și, deci, este activată funcția regulatorie a dreptului internațional public. Așa cum au remarcat specialiștii, acest domeniu nu poate fi considerat o ordine juridică preexistentă ce așteaptă a fi aplicată în cazurile în care este nevoie de îndrumare normativă[20].

Doctrina a indicat că răspunsul la întrebarea: cine are dreptul să reglementeze juridic FinTech?, se încadrează în domeniul dreptului internațional public, deoarece acesta este cel care determină limitele exterioare ale sferei jurisdicționale a fiecărui stat. Acest argument este însoțit de exemplul Curții Permanente de Justiție Internațională (PCIJ) care, prin decizia pronunțată în cazul Lotus, a statuat că statele au competența de a prescrie toate comportamentele care le afectează[21]. Deși în urma soluționării cazului Lotus, Curtea nu a recunoscut principiul teritorialității ca fiind o limită a jurisdicției statelor, totuși, aceasta a acceptat interzicerea exercitării de către un stat a puterii pe teritoriul altui stat ca o chestiune de drept internațional cutumiar, dar a admis (prin distincția dintre „jurisdicția de a prescrie” și „jurisdicția de a aplica”) că statele au capacitatea să legifereze sau să ia măsuri administrative sau penale cu privire la evenimente care au loc în afara teritoriului lor[22].

Observăm, de aici, că fiecare stat amestecat în fenomenul FinTech are dreptul de a reglementa, deoarece dreptul internațional cutumiar nu limitează puterea suverană a unui stat în această privință. Ca și în cazul tratatelor privind investițiile, tratatele FinTech vor avea misiunea de a nu lăsa reglementarea numai în seama pieței FinTech. Prin conținutul lor, aceste tratate pot include dispoziții uniforme privind definirea unor termeni relevanți, precum: domeniul FinTech (definirea serviciilor FinTech, pentru a fi delimitat de celelalte servicii financiare), definirea termenilor de furnizori acoperiți sau a altor aspecte ce vor finaliza etapa de trecere a FinTech de la fenomen juridic la drept obiectiv. Privind la conținutul actual al acestor tratate, uniformizarea termenilor și a unor elemente privind regimul juridic, este sprijinită de inserarea unor clauze prin care Guvernele recunosc faptul că această punte FinTech va fi revizuită periodic pentru a se asigura că are un impact și o eficiență maxime într-o industrie care evoluează rapid și se angajează să discute cu bună credință modificările suplimentare propuse[23]. De asemenea, aceste acorduri internaționale tip FinTech Bridge, pot fi modificate în orice moment, după cum stabilesc părțile de comun acord și în scris. Depinde doar de modul în care statele se vor implica instituțional, politic și juridic în procesul de reglementare și în aplicarea tratatelor privind FinTech.

Bibliografie:

1. E. Alvarez, International Organizations as Law-Makers, Published to Oxford Scholarship, 2005.

2. Armin von Bogdandy, Matthias Goldmann, Ingo Venzke, From Public International to International Public Law: Translating World Public Opinion into International Public Authority, European Journal of International Law, Volume 28, Issue 1, 1 February 2017.

3. Benvenisti, E., The Law of Global Governance. Leiden, The Netherlands: Brill | Nijhoff, 2014.

4. M. Beșteliu, Drept internațional public, Vol. I, ediția 3, Ed. C.H. Beck, 2014.

5. Brunnée, J., & Toope, S., Legitimacy and Legality in International Law: An Interactional Account(Cambridge Studies in International and Comparative Law), Cambridge: Cambridge University Press, 2010.

6. Cassese, Administrative Law without the State? The Challenge of Global Regulation, 37 New York University Journal of International Law and Policy (NYU JILP), 2005.

7. Carmen Moldovan, Drept internațional public, Curs universitar, Ed. Hamangiu, 2015.

8. Cătălin-Silviu Săraru, Drept administrativ. Probleme fundamentale ale dreptului public, Ed. C.H. Beck, 2016.

9. Chimni, International Institutions Today: An Imperial Global State in the Making, 15 European Journal of International Law (EJIL), 2004, Law and Contemporary Problems, Vol. 68, No. 3/4, The Emergence of Global Administrative Law (Summer – Autumn, 2005), pp. 15-61 (47 pages) ed. Duke University School of Law.

10. E. Davis et al. (eds), Governance by Indicators: Global Power through Quantiification and Rankings, Published to Oxford Scholarship Online: September 2012.

11. Dominique Carreau, Droit international, Ed. Pedone, Paris, 1986.

12. Higgins, International Law and the Avoidance, Containment and Resolution of Disputes, Collected Courses of the Hague Academy of International Law, Volume 230, Martinus Nijhoff Publishers, The Hague/Boston/London, 1991.

13. Klabbers, A. Peters and G. Ulfstein (eds), The Constitutionalization of International Law, Published to Oxford Scholarship Online: February 2010.

14. Le Fur Louis, Précis de droit international public, Series: Petits précis Dalloz, Paris: Dalloz, 1931.

15. Lehmann, Matthias, Global Rules for a Global Market Place? – The Regulation and Supervision of FinTech Providers (July 18, 2019). Boston University International Law Journal, Vol. 37, 2019, European Banking Institute Working Paper Series 2019 – no. 45.

16. Nicolae Titulescu, Documente diplomatice, Ed. Politică București, 1967, pp. 846, 848, 849. Articol publicat în „Dictionnaire diplomatique”, sub redacția lui A. F. Frangoulis, vol.II, Paris.

17. Olivier De Bandt și Philipp Hartmann, Systemic Risk: A Survey 18 (European Central Bank, Working Paper No. 35, 2000), A. F. Frangoulis, vol. II, Paris.

18. Pauwelyn, R.A. Wessel and J. Wouters (eds), Informal International Lawmaking, Published to Oxford Scholarship Online: January 2013.

19. Venzke, I., International Bureaucracies from a Political Science Perspective – Agency, Authority and International Institutional Law, in von Bogdandy, A., Wolfrum, R., von Bernstorff, J., Dann, P., Goldmann, M. (eds) The Exercise of Public Authority by International Institutions, Beiträge zum ausländischen öffentlichen Recht und Völkerrecht, vol. 210. Springer, Berlin, 2010.

Alte surse:

1. International Law Journal, Vol. 37, 2019, European Banking Institute Working Paper Series 2019 – no. 45, p. 138, available at SSRN: https://ssrn.com/abstract=3421963 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.3421963, accesate la data de 09.05.2022.

2. The Case of the S.S. „Lotus,” 1927 P.C.I.J. (ser. A) No. 9, at 18. https://www.statista.com/outlook/dmo/fintech/united-states, accesat la data de 9.05.2022.

3. https://sanctionscanner.com/blog/whats-the-difference-between-regtech-fintech-and-suptech519?utm_term=&utm_campaign=AML+Performance+Max&utm_source=adwords&utm_medium=ppc&hsa_acc=9569827662&hsa_cam=15976039880&hsa_grp=&hsa_ad=&hsa_src=x&hsa_tgt=&hsa_kw=&hsa_mt=&hsa_net=adwords&hsa_ver=3&gclid=Cj0KCQjwmuiTBhDoARIsAPiv6L_bdf1Hht-UieyfVSANmOn51_bVwHlFNgJjKa2NuDO7HW3tmWeGQcaAonPEALw_wcB, accesată la data de 09.05.2022.


[1] Vezi Nicolae Titulescu, Documente diplomatice, Ed. Politică București, 1967, pp. 846, 848, 849. Articol publicat în „Dictionnaire diplomatique”, sub redacția lui A. F. Frangoulis, vol. II, Paris, pp. 833, 834.

[2] Conform Investopedia, „Un blockchain este o bază de date distribuită care este partajată între nodurile unei rețele de calculatoare. Ca bază de date, un blockchain stochează informații electronic în format digital. Blockchain-urile sunt cel mai bine cunoscute pentru rolul lor crucial în sistemele de criptomonede, cum ar fi Bitcoin, pentru menținerea unei evidențe sigure și descentralizate a tranzacțiilor. Inovația cu un blockchain este că garantează fidelitatea și securitatea unei înregistrări de date și generează încredere fără a fi nevoie de o terță parte de încredere”.[3] Vezi și pagina Statista, în care sunt expuse evoluțiile FinTech în lume, unde pot fi regăsite date direct accesibile pentru 170 de industrii din 50 de state. Disponibil la: https://www.statista.com/outlook/dmo/fintech/united-states, accesat la data de 9.05.2022.

[4] Din punct de vedere tehnic, un sandbox FinTech sau un sandbox de interfață de program de aplicație (API) oferă inovatorilor și testerilor posibilitatea de utilizare pentru a imita caracteristicile prezentate de mediul de producție în timp real, cu scopul de a ajuta la simularea răspunsurilor de la toate sistemele cu care interfața o aplicație. Prin urmare, sandbox-ul de reglementare permite companiilor să testeze propuneri inovatoare pe piață cu consumatori reali și este deschis pentru aplicații în orice moment al anului, conform surselor care folosesc acest program.

[5] Dominique Carreau, Droit international, Ed. Pedone, Paris, 1986, pp. 24-36.

[6] A se vedea R. M. Beșteliu, Drept internațional public, Vol. I, ediția 3, Ed. C.H. Beck, 2014, p. 4.

[7] De exemplu, Autoritatea Monetară din Singapore (MAS) și Magyar Nemzeti Bank (MNB) au semnat, în 2020, un Acord de Cooperare (CA) pentru a consolida cooperarea în domeniul inovației FinTech între Singapore și Ungaria. Semnarea a avut loc la Festivalul Mondial FinTech de la Budapesta, organizat în parteneriat cu Singapore FinTech Festival 2020.

[8] Pentru o analiză comprehensivă, a se vedea Cătălin-Silviu Săraru, Drept administrativ. Probleme fundamentale ale dreptului public, Ed. C.H. Beck, 2016, pp. 25-32.

[9] Pentru o analiză a riscului, a se vedea Olivier De Bandt și Philipp Hartmann, Systemic Risk: A Survey 18 (European Central Bank, Working Paper No. 35, 2000), apud Lehmann, Matthias, Global Rules for a Global Market Place? – The Regulation and Supervision of FinTech Providers (July 18, 2019). Boston University International Law Journal, Vol. 37, 2019, European Banking Institute Working Paper Series 2019 – no. 45, p. 139.

[10] Conform definițiilor consecrate, RegTech sau tehnologia de reglementare este un sistem tehnologic care ajută o bancă, o uniune de credit sau o altă instituție financiară în gestionarea conformității cu reglementările. RegTech ajută la eficientizarea procesului de conformitate. Organismele de reglementare financiară permit instituțiilor să elaboreze strategii de management al riscului și conformității care sunt adecvate pentru dimensiunea și complexitatea lor. Soluțiile robuste RegTech analizează imaginea de ansamblu, recunoscând și analizând interacțiunea multor tipuri de risc în întreaga companie pentru a îmbunătăți eficiența. Ele permit, de asemenea, unei instituții să înțeleagă mai bine dificultățile de reglementare, permițându-i să direcționeze resursele către cele mai importante domenii, mai degrabă decât să utilizeze o strategie dispersată.

[11] Tehnologia de supraveghere, adesea cunoscută ca SupTech pentru autoritățile de reglementare, se referă la soluții tehnologice care ajută autoritățile de supraveghere financiară în gestionarea conformității cu reglementările. Agențiile de supraveghere sunt responsabile de gestionarea riscului în sectorul financiar și de implementarea reglementărilor. Așa cum companiile financiare sunt responsabile pentru aderarea la mii de reguli și reglementări, agențiile de supraveghere au sarcina de a se asigura că toate aceste reguli și reglementări sunt respectate de instituțiile financiare. SupTech oferă autorităților de reglementare instrumente tehnologice pentru a îmbunătăți eficiența prin automatizare. Tehnic, definiția este conform paginii ofiale a Saction Scanner: https://sanctionscanner.com/blog/whats-the-difference-between-regtech-fintech-and-suptech-519?utm_term=&utm_campaign=AML+Performance+Max&utm_source=adwords&utm_medium=ppc&hsa_acc=9569827662&hsa_cam=15976039880&hsa_grp=&hsa_ad=&hsa_src=x&hsa_tgt=&hsa_kw=&hsa_mt=&hsa_net=adwords&hsa_ver=3&gclid=Cj0KCQjwmuiTBhDoARIsAPiv6L_bdf1Hht-UieyfVSANmOn51_bVwHlFN-gJjKa2NuDO7HW3tmWeGQcaAonPEALw_wcB, accesată la data de 09.05.2022.

[12] După cum se cunoaște, cuvintele „bogăție” și „tehnologie” s-au unit pentru a da naștere unei noi generații de companii de tehnologie financiară care creează soluții digitale pentru a transforma industria de investiții și managementul activelor.

[13] A se vedea Armin von Bogdandy, Matthias Goldmann, Ingo Venzke, From Public International to International Public Law: Translating World Public Opinion into International Public Authority, European Journal of International Law, Volume 28, Issue 1, 1 February 2017, pp. 115–145.

[14] Benvenisti, E., The Law of Global Governance. Leiden, The Netherlands: Brill | Nijhoff, 2014; Brunnée, J., & Toope, S., Legitimacy and Legality in International Law: An Interactional Account (Cambridge Studies in International and Comparative Law), Cambridge: Cambridge University Press, 2010, doi:10.1017/CBO9780511781261; Cassese, Administrative Law without the State? The Challenge of Global Regulation, 37 New York University Journal of International Law and Policy (NYU JILP) (2005) 663; Chimni, International Institutions Today: An Imperial Global State in the Making, 15 European Journal of International Law (EJIL) (2004) 1; Law and Contemporary Problems, Vol. 68, No. 3/4, The Emergence of Global Administrative Law (Summer – Autumn, 2005), pp. 15-61 (47 pp.) ed. Duke University School of Law; J. Klabbers, A. Peters and G. Ulfstein (eds), The Constitutionalization of International Law, Published to Oxford Scholarship Online: February 2010, apud Armin von Bogdandy, Matthias Goldmann, Ingo Venzke, op. cit., p. 116.

[15] Conform Armin von Bogdandy, Matthias Goldmann, Ingo Venzke op. cit, terminologia este folosita de Kadelbach, From Public International Law to International Public Law, in A. von Bogdandy et al. (eds), The Exercise of Public Authority by International Institutions (2010) 33.

[16] J. Pauwelyn, R.A. Wessel and J. Wouters (eds), Informal International Lawmaking (2012); K.E. Davis et al. (eds), Governance by Indicators: Global Power through Quantiification and Rankings, Published to Oxford Scholarship Online: September 2012; J.E. Alvarez, International Organizations as Law-Makers, Published to Oxford Scholarship, 2005.

[17] N. Krisch, The Decay of Consent: International Law in an Age of Global Public Goods, American Journal of International Law, 108(1), 1-40, 2014, apud Armin von Bogdandy, Matthias Goldmann, Ingo Venzke, op. cit.

[18] Venzke, I., International Bureaucracies from a Political Science Perspective – Agency, Authority and International Institutional Law, in von Bogdandy, A., Wolfrum, R., von Bernstorff, J., Dann, P., Goldmann, M. (eds) The Exercise of Public Authority by International Institutions, Beiträge zum ausländischen öffentlichen Recht und Völkerrecht, vol. 210. Springer, Berlin, 2010.

[19] Le Fur Louis, Précis de droit international public, Series: Petits précis Dalloz, Paris: Dalloz, 1931, p. 6.

[20] A se vedea R. Higgins, International Law and the Avoidance, Containment and Resolution of Disputes, Collected Courses of the Hague Academy of International Law, Volume 230, Martinus Nijhoff Publishers, The Hague/Boston/London, 1991, p. 25, apud Carmen Moldovan, Drept internațional public, Curs universitar, Ed. Hamangiu, 2015, p. 3.

[21] Cazul S.S. „Lotus,” 1927 P.C.I.J. (ser. A) No. 9, at 18.

[22] Vezi Lehmann, Matthias, Global Rules for a Global Market Place? – The Regulation and Supervision of FinTech Providers (July 18, 2019). Boston University International Law Journal, Vol. 37, 2019, European Banking Institute Working Paper Series 2019 – no. 45, p. 138, disponibil la SSRN: https://ssrn.com/abstract=3421963 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.3421963, accesate la data de 09.05.2022.

[23] A se vedea tratatul de tip Pod FinTech dintre Regatul Unit și Australia, ce a fost semnat la Londra, în martie 2018. Regatul Unit a încheiat 5 acorduri FinTech Bridge cu alte hub-uri FinTech: Singapore, Coreea de Sud, China, Hong Kong și Australia. Aceste tratate personalizate deschid oportunități valoroase prin depășirea barierelor din calea intrării pe piața internațională și prin încurajarea și pregătirea FinTech-urilor din Marea Britanie în fața oportunităților de investiții internaționale.

Cum sunt reglementate tehnologiile financiare de dreptul tratatelor? was last modified: august 4th, 2022 by Cristina Elena Popa Tache

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Cristina Elena Popa Tache

Cristina Elena Popa Tache

Este doctor în drept, cercetător ştiinţific asociat în cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, asociat în cadrul Chartered Institute of Arbitrators, arbitru şi mediator în cadrul Vienna International Arbitral Centre şi membru în Arbitral Women.
A mai scris: