Cooperarea Republicii Moldova cu România și Uniunea Europeană în domeniul securității și apărării

1. Introducere

În contextul creșterii tensiunilor, instabilităților din domeniul securității și apărării la nivel internațional, regional, respectiv național, se impune o gestionare mai serioasă și pe alocuri chiar o resetare totală a activităților instituțiilor statului față de aceste domenii.

Aceste două domenii, de securitate și apărare, sunt sisteme complexe și pentru a înțelege buna funcționalitate a acestora este importantă identificarea condițiilor de formare, nivelurile de abordare și cooperarea mediului de securitate din etapa actuală. Mediul de securitate este caracterizat de variația și multiplele riscuri și amenințări interne, externe și transnaționale. Deseori, înțelegerea acestor caracteristici contribuie la elucidarea principalilor factori de impact care influențează mediul intern de securitate și apărare. Conjunctura relațiilor cu statele vecine, precum și procesul integrării europene sunt esențiale pentru analiza mediului național de securitate și apărare.

Astfel, țara are nevoie de legi moderne și actuale, instituții eficiente, procese de guvernare bine definite și oameni dedicați. Pentru fundamentarea proceselor de reformare în care Republica Moldova (în continuare RM) trebuie să se angajeze în perioada ce urmează, sunt necesare analize competente și soluții argumentate^[1].

Agresiunea militară de la hotarul țării, a Federației Ruse în Ucraina, nu a făcut altceva decât să crească nivelul pericolului militar ce necesită mai mult decât niciodată o consolidare, reformare și ajustare a sectorului de securitate și apărare la standardele internaționale. Trebuie să recunoaștem că organele securității și forțelor armate, nicicând nu s-au bucurat de o așa atenție, investiții sistemice, instruiri internaționale, participări în misiuni internaționale etc. Toate acestea au loc în contextul orientării corecte a instituțiilor și politicii externe a statului (aderarea la Uniunea Europeană, în continuare UE).

2. Metodologia și materialele aplicate

Pentru obținerea unei analize pe cât se poate de relevante în domeniul la care ne vom referi, am făcut uz de un șir de metode de cercetare dintre care enumerăm: metoda analizei, metoda sintezei, metoda deducției, metoda sistemică, metoda istorică și metoda empirică. În același timp, în procesul de elaborare a studiului a fost utilizat și analizat conținutul cadrului juridic național și internațional din domeniul securității și apărării, folosind principiile conexiunii, interdependenței, complementarismului și al interinfluenței elementelor unui sistem multidimensional.

3. Conținut de bază

Statutul de stat candidat de aderare la UE presupune mai multe responsabilități: dezvoltarea social-economică a țării, favorizarea la unitatea socială, dar aduce și mai multe beneficii, unul din ele fiind asigurarea securității naționale.

RM, fiind una din cele mai slab dezvoltate state candidate la UE, nu a avut niciodată capacitatea de a fi un actor activ în a participa la asigurarea securităţii regionale sau internaţionale. Una din cauzele care au creat această situație a fost că instituțiile statului responsabile de acest segment nu au acordat importanță reformei sectorului de securitate, dar trebuie să recunoaștem că exista și există și problema financiară. Resursele financiare interne sunt foarte limitate în dezvoltarea acestui sector, dar totodată au existat și obstacole de ordin extern în procesul de democratizare şi europenizare a ţării.

RM a participat la foarte puține misiuni şi operaţiuni coordonate de UE pentru asigurarea securităţii în lume, însă observăm că în ultima perioadă se atestă o implicare activă a organelor securității statului și apărării. Această implicare se datorează intensificării relaţiilor dintre RM, România şi UE şi trasarea obiectivului integrării europene drept prioritate naţională. Este evident faptul că interesele şi obiectivele de securitate ale RM, pe lângă celelalte, pot fi realizate doar prin cooperarea cu statele vecine, cu statele UE şi alte structuri internaţionale care împărtăşesc interese şi valori comune cu cele promovate de conducerea țării.

Cooperarea în continuare cu UE, în același ritm ca în etapa actuală, este esenţială pentru reforma sectorului de securitate și apărare. De aceea, în continuare vom descrie o retrospectivă a evenimentelor de cooperare desfășurate de RM, România și UE în domeniul securității și apărării.

Mai întâi de toate, trebuie să menționăm că în accepțiunea cercetătorului Augustin Fuerea, UE este definită prin trei concepte: „Toate cele trei concepte (libertatea, securitatea și justiția) definesc Uniunea Europeană ca spațiu socio-politic, dar și juridic, sub aspectul obiectivelor propuse spre realizare, și care, prin Tratatul de la Lisabona, ca sediu primar al materiei, își găsesc consacrarea”^[2].

În același context, trebuie să specificăm că UE, la începutul secolului al XXI-lea, și-a concretizat viziunea asupra gestionării crizelor internaționale. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că niciun stat nu este capabil de unul singur să rezolve problemele globale de securitate, nici chiar supraputeri cum sunt SUA, China sau Federația Rusă nu-și pot abroga dreptul de a soluționa în mod individual problemele globale^[3].

Primul act strategic pe segmentul securității ce se referea și la RM a fost Strategia Europeană de Securitate aprobată în decembrie 2003^[4], care a devenit un reper în dezvoltarea politicii externe și de securitate a UE. Acesta este singurul document strategic care menţionează importanţa construirii securităţii în ţările din vecinătatea UE şi prin care comunitatea europeană şi-a propus să ofere asistenţă în reformarea sectorului de securitate statelor şi regiunilor din vecinătatea europeană, în scopul întăririi capacităţilor de asigurare a securităţii, în această concepție fiind integrate și două state fost sovietice, RM și Ucraina. Prin intermediul acestui document intrernațional important, UE a propus RM să integreze reforma sectorului de securitate în documentele sale strategice; să supravegheze coordonarea planificării reformei; să elaboreze instrumente de planificare şi implementare; să organizeze acţiuni de formare specifice reformei şi întărirea cooperării cu partenerii internaţionali. UE îşi propunea să contribuie la pregătirea RM şi a statelor din regiune ca acestea să poată participa la dezvoltarea şi implementarea mecanismelor europene de asigurare a securităţii continentale şi globale, bazate pe prevenirea conflictelor, creşterea rolului modalităţilor diplomatice şi a capacităţilor civile de management al crizelor la nivel subregional^[5].

Tot în anul 2003, a fost lansat Planul de Acțiuni UE-RM în care erau conturate principiile de cooperare în domeniul securității și apărării, dar în acest document nu era prevăzută procedura semnării unor acorduri concrete. Respectiv, la 27 iunie 2014 a fost semnat Acordul de Asociere între RM şi UE, fiind ratificat de Legislativul național la 2 iulie 2014. Astfel, a fost stabilit un nou cadru juridic pentru avansarea relaţiilor dintre țara noastră și structurile europene spre o treaptă calitativ superioară, cea a asocierii politice şi integrării economice cu UE. Abia la 1 iulie 2016, odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Asociere a UE cu RM, acord care a fost aplicat provizoriu începând cu 1 septembrie 2014, au fost concretizate relațiile reciproce privind gestionarea securității: „art. 3 al Acordului de Asociere, urmărește aprofundarea asocierii politice, respectarea și promovarea principiilor suveranității și a independenței, integrității teritoriale și a inviolabilității frontierelor, supremația legii și a bunei guvernări, consolidarea cooperării în sfera securității și apărării, a gestiunii crizelor și abordării provocărilor la nivel global și regional pe baza «multilateralismului efectiv», principiu enunțat, în 2003, în Strategia de Securitate a Uniunii Europene”^[6].

În contextul bunei realizări a acestui Acord, a fost adoptată o Agendă de Asociere dintre RM şi UE, care a prevăzut o listă de priorităţi pentru lucrul comun planificat în perioada anilor 2014-2016 şi prezintă un exemplu bun al interdependenţei dimensiunilor externe şi interne în procesul de integrare europeană a RM. Potrivit documentului, UE susține RM în realizarea obiectivelor și priorităților stabilite în Agenda de Asociere. UE realizează acest lucru prin utilizarea tuturor surselor disponibile de susținere, precum și prin experiență, consultanță, prin schimbul de informații, prin susținerea dezvoltării capacităților și consolidării instituționale.

Analizând agenda de asociere, observăm că aceasta întruneşte elemente politice, cum este dialogul politic, statul de drept, reforma pentru consolidarea instituţiilor democratice, independenţa justiţiei, respectul pentru drepturile omului, cooperarea în domeniul politicii externe şi de securitate, precum şi soluţionarea paşnică a conflictelor, cooperarea în domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii. În această susținere, Morari C. în mod corect a punctat faptul că UE încurajează și va încerca să coordoneze suportul din partea altor parteneri ai Republicii Moldova^[7]. De aceea trebuie să recunoaștem că UE încurajează, susține și coordonează suportul acordat din partea României, în special pe segmentul securității și apărării.

După invazia militară rusă în Ucraina, au fost dezvoltate mai mult ca niciodată instrumente de consolidare a Politicii de Securitate și Apărare Comună a României, a UE, care au permis intensificarea investițiilor în dezvoltarea sectorului de securitate și apărare al RM, ceea ce a făcut să se consolideze cooperarea României și a UE cu RM în materie de securitate, dar și de apărare.

Odată cu lansarea procesului de aderare a RM la UE, decisă de Consiliul European în decembrie 2023, și cu inițierea evaluărilor anuale ale țării de către Comisia Europeană^[8], o evaluare comprehensivă și independentă a guvernării sectorului de securitate, concentrată într-un raport realizat de experți din societatea civilă aduce câteva contribuții importante.

În primul rând, Raportul oferă un punct de vedere independent și asumat de experți naționali asupra performanței instituțiilor și reformelor în domeniul securității. Aceasta asigură o mai mare incluziune a punctelor de vedere, completează evaluările oficiale ale UE și contribuie la o informare consolidată a publicului larg, a Guvernului, dar și a instituțiilor europene. Publicarea unei surse de informare alternativă surselor oficiale poate contribui la creșterea transparenței și responsabilității guvernamentale.

Raportul permite, totodată, o monitorizare mai detaliată a progresului în implementarea reformelor și atingerea obiectivelor stabilite de UE și de Guvernul RM. Acesta evidențiază puncte forte, reforme reușite și bune practici, dar și identifică zonele care necesită îmbunătățiri și oferă recomandări fundamentate și orientate spre acțiune pentru autoritățile moldovene, contribuind astfel la procesul de reformă.

Schimbările din cadrul mediului de securitate trebuie monitorizate, fixate și ajustate necesităților actuale. Evaluarea periodică, obiectivă și argumentată a reformelor și a guvernării sectorului de securitate va permite analiza calității schimbărilor din societate și va contribui la precizarea direcției de avansare^[9].

La data de 21.05.2024, la Bruxelles, prim-ministrul RM, Dorin Recean, și vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, semnează un Parteneriat în domeniul securității și apărării dintre RM și UE. De fapt, RM este prima țară care semnează un parteneriat pentru pace și securitate cu UE. Oficialii europeni și cei de la Chișinău declară că acest document semnat la Bruxelles va ajuta RM să-și consolideze domeniul apărării, să-și sporească securitatea cibernetică și să contracareze tentativele Rusiei de a interveni în procesele democratice ale RM. Tot atunci, prim-ministrul, Dorin Recean, a reiterat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă „cel mai bun mecanism pentru a asigura pacea și stabilitatea cetățenilor Republicii Moldova”^[10].

Unul din pilonii care au stat la baza întemeierii UE a fost asigurarea păcii în Europa, având ca bază cooperarea, solidaritatea și prosperitatea economică comună. De această promisiune inițială încă se călăuzesc țările membre, servind drept fundament al priorităților pentru o Europă puternică și suverană. Provocările fără precedent în lume, care au avut loc în ultimii ani (schimbările climatice, creșterea nivelului instabilității, subminarea ordinii internaționale, readucerea unui război pe continent etc.), au determinat UE să analizeze noi posibilități de cooperare și integrare. Uniunea Europeană depune toate eforturile de a promova pacea, justiția și stabilitatea la nivel mondial, precum și a democrației, a drepturilor universale ale omului și a realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă, în cadrul tuturor forurilor internaționale.

Subliniem că la 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat RM statutul de candidat la aderarea la UE, respectiv, la 14 decembrie 2023, Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor pentru aderarea RM la UE, fiind una dintre cele nouă țări candidate actuale la UE.

În contextul celor menționate supra, UE a prevăzut în Agenda strategică pentru perioada 2024-2029, adoptată în cadrul reuniunii Consiliului European din 27 iunie 2024, pregătirea pentru o uniune mai mare și mai puternică. În Strategie se menționează că ,,Noua realitate geopolitică evidențiază importanța extinderii ca investiție geostrategică în pace, securitate, stabilitate și prosperitate. Procesul de extindere a dobândit un nou dinamism, atât UE, cât și țările care aspiră la aderare au acum responsabilitatea de a valorifica la maximum această oportunitate și de a comunica acest lucru în mod clar. De asemenea, va încuraja eforturile de reformă, în special în ceea ce privește statul de drept, precum și integrarea regională, relațiile de bună vecinătate, reconcilierea și soluționarea diferendelor bilaterale”^[11].

De cealaltă parte, cooperarea RM cu România a cunoscut o evoluție ascendentă, trecute prin mai multe etape și cu multiple rezultate pozitive. În cest sens, lucrurile s-au perindat astfel:

– Semnarea la 19 mai 2006 a primului Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului RM – NATO (în continuare IPAP) de către Consiliul Nord-Atlantic al NATO^[12] a fost o mişcare strategică inteligentă din partea Moldovei, deoarece odată cu aderarea României la NATO în anul 2004, Alianţa devine vecină directă cu ţara noastră. Era necesară o formă de colaborare, iar Programul Parteneriatului pentru Pace nu era suficient în vecinătatea directă. Avansarea colaborării cu NATO în acea perioadă era necesară printr-un document juridic, dar implementarea acestuia a fost mai mult formală, deoarece partea moldovenească nu şi-a demonstrat interesul pentru realizarea prevederilor IPAP. Interpretarea eronată a principiului neutralităţii a făcut ca RM să nu ia în serios implementarea IPAP, pomenindu-se descoperită din punct de vedere a securităţii în conflictul actual dintre Ucraina şi Rusia^[13]. Autoritățile au actualizat în permaneneță IPAP, au ţinut cont de măsurile practice ale acestora, pentru intensificarea cooperării bilaterale convenite între Republica Moldova şi aliaţi; ultima actualizare a fost efectuată prin H.G. nr. 26/2022^[14].

– Următorul act important a fost semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău, la 20 aprilie 2012^[15].

Prin acest acord s-a urmărit interesul comun pentru stabilitatea şi securitatea regională, având ca scop stabilirea cadrului legal necesar cooperării dintre țări în domeniul militar. Cooperarea militară include: politica de apărare; schimburi de cunoştinţe asupra conceptului de securitate şi apărare, precum şi asupra doctrinei de angajare a forţei şi principiilor de pregătire a personalului; controlul armamentelor; pregătirea personalului, precum şi instruirea operativă privind unităţile şi statele majore; legislaţie, reglementări interne şi internațional privind apărarea naţională şi categoriile de forţe ale armatei; managementul resurselor bugetare, planificarea şi executarea bugetului apărării; managementul resurselor umane etc. E de menţionat că acordul prevede studierea şi analizarea reciprocă a posibilităţilor de a executa în comun activităţi de menţinere a păcii sau umanitare sub egida ONU, OSCE şi UE.

Acest acord este necesar din următoarele considerente: România este vecinul direct, care

este parte atât a UE, cât şi a NATO. Prin implementarea acestui acord, RM poate să-şi modernizeze Armata Naţională, care să o apropie de standardele UE. Este cea mai simplă formă de comunicare în colaborarea RM cu alt stat. Este necesară dezvoltarea continuă a cooperăeii în domeniul militar cu România și totodată sincronizarea cu Acordul de colaborare între Ministerul Apărării al RM şi Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria. Transferul de experienţă în accederea acestor state în structurile euroatlantice, va ajuta Moldova să își mărească ritmul de modernizare a Armatei Naţionale^[16].

Primul instrument de implementare a Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar a fost ratificarea de către legislativul RM, prin Legea nr. 47/2017^[17], a Protocolului de amendare a acestui acord, semnat la București la 1 decembrie 2016.