Cooperarea judiciară internațională în materie penală
Mariana-Alina Ștefănoaia - octombrie 7, 20221. Introducere
Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfăşoară în baza unor instrumente comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din TUE, care, în ultima perioada, în contextul deciziilor luate la Tampere şi la Haga, au din ce în ce mai mult la baza principiul recunoaşterii reciproce. Dacă iniţial preponderente erau Convenţiile, în ultimii ani s-a optat pentru soluţia adoptării unor decizii-cadru şi decizii ale Consiliului, care prezintă avantajul că nu mai este necesară ratificarea de către statele membre (De exemplu, Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 a intrat în vigoare abia în august 2005, întrucât abia atunci s-a îndeplinit condiţia celor 8 ratificări) şi facilitează armonizarea legislaţiei.
Tratatul de la Amsterdam (adoptat la 7 februarie 1992) suţine că Uniunea Europeană trebuie să menţină şi să dezvolte un spaţiu de libertate, securitate şi de justiţie. Libertatea presupune existenţa unui spaţiu judiciar comun, în care cetăţenii europeni să se poată adresa justiţiei oricare din statele membre că şi în propria ţară. Este necesară eliminarea posibilităţii că infractorii să poată beneficia de diferenţele dintre sistemele juridice ale statelor, de aceea se impune că hotărârile judecătoreşti să fie recunoscute şi executate în străinătate fără formalităţile prevăzute de convenţiile clasice privind asistenţă judiciară internaţională. În cadrul Consiliului European de la Tampere, Finlanda, din 15 şi 16 octombrie 1999, s-a decis faptul că recunoaşterea reciprocă a hotărârilor este piatră unghiulară a cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene.
În timpul Preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, a fost adoptat Programul Haga, care îşi propune accelerarea măsurilor menite a da viaţă unui spaţiu judiciar comun. „Cooperarea judiciară la nivel european presupune facilitarea cooperării între membrii profesiilor juridice (judecători, procurori şi avocaţi ai apărării) şi omologii acestora din alte state membre, îmbunătăţind recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti în materie penală de la un stat membru la altul, dezvoltând – atunci când este cazul – apropierea dispoziţiilor de drept material şi procedural, monitorizând aplicarea legislaţiei adoptate şi ţinând seama de aspectele justiţiei penale legate de relaţiile externe (relaţiile cu ţările care nu sunt membre ale UE)” (Morar și Zainea, 2008, p. 52).
2. Asistența judiciară internațională
Asistenţa judiciară în materie penală poate fi înţeleasă în sens larg, dar şi într-un sens mai restrâns: asistenţa judiciară în sens larg include extrădarea, iar asistenţa judiciară în sens restrâns se referă la: transferul procedurilor, transferul persoanelor condamnate, precum şi la recunoaşterea şi executarea hotărârilor. Asistenţa judiciară, în sens restrâns se referă la sprijinul furnizat de autorităţile judiciare ale unui stat, celor ale unui alt stat pentru realizarea anchetelor, comunicarea de citaţii sau de alte acte de procedură, sau pur şi simplu, pentru furnizarea de informaţii. Complexitatea juridică a asistenţei judiciare este o consecinţă a acumulării de reglementări internaţionale şi naţionale, care trebuie aplicate în acelaşi timp: autorităţile solicitante trebuie să stabilească în fiecare situaţie care este instrumentul aplicabil, să verifice dacă există prevederi mai favorabile şi, în ceea ce priveşte convenţiile multilaterale, să identifice părţile, precum şi posibilele declaraţii sau comunicări, cu privire la modalităţile de transmitere şi limbile acceptate.
România a fost şi continuă să fie, atât în planul preocupărilor de ordin legislativ, cât şi în cel al preocupărilor de ordin doctrinar, în avangarda luptei împotriva criminalităţii internaţionale, în ceea ce priveşte realizarea unui cadru juridic adecvat şi punerea în aplicare a prevederilor legale cu privire la cooperarea şi asistenţa judiciară internaţională în materie penală (Stănoiu, 1975, p. 11).
România promovează în relaţiile sale internaţionale principiul cooperării, care astfel a devenit parte integrantă a politicii sale externe. Statele nu-şi realizează astfel opera lor de justiţie în mod ermetic, izolat unele de altele, ci se ajută acordându-şi reciproc asistenţă (Miklos, 1966, p. 678). Deşi iniţial cooperarea internaţională în materie penală avea un caracter exclusiv guvernamental, a căpătat în zilele noastre noi dimensiuni şi valenţe.
Dacă în trecut se folosea sintagma „asistenţă juridică internaţională” pentru a desemna diferite forme de întrajutorare interstatală în acest domeniu, astăzi folosindu-se termenul de „cooperare” pentru a evidenţia o nouă abordare: nu mai este vorba doar de a acorda, pasiv, asistenţă unui alt stat în diverse proceduri judiciare, ci de a colabora activ cu toate autorităţile acelui stat (Radu, 2009, p. 19).
Cum până şi între statele membre ale Uniunii Europene suveranitatea statelor ramâne una din limitele cooperării împotriva criminalităţii, singura soluţie este asistenţa pe care statele şi-o acordă reciproc în combaterea infracţionalităţii (Radu, 2009, p. 76).
Unul dintre obiectivele declarate ale U.E. este aşa cum se statuează la art. 29 paragraful 1 din Tratatul Uniunii Europene: „să asigure cetăţenilor săi un nivel ridicat de protecţie într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, elaborând o acţiune în comun în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, prevenind rasismul şi xenofobia şi luptând cu aceste fenomene”. În conformitate cu prevederile celui de-al doilea paragraf al art. 29, acest obiectiv este atins prin prevenirea criminalităţii organizate, dar nu numai, şi lupta împotriva acestui fenomen, în principal a terorismului, traficului de fiinţe umane şi a infracţiunilor împotriva copiilor, traficului de droguri, traficului de arme, corupţiei şi fraudei, prin următoarele mijloace: cooperarea mai strânsă între forţele de poliţie, autorităţile vamale şi celelalte autorităţi competente din statele membre, deopotrivă direct şi prin intermediul Oficiului European de Poliţie (Europol); cooperarea mai strânsă între autorităţile judiciare şi celelalte autorităţi competente din statele membre, inclusiv Unitatea europeană de cooperare judiciară (Eurojust); apropierea, atât cât este nevoie, a normelor de drept penal ale statelor membre.
Cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu este o noţiune inventată în secolul trecut,fiind cunoscută din cele mai vechi timpuri. Fireşte că la început cooperarea judiciară se rezuma la rezolvarea intereselor, de multe ori personale ale monarhilor în lupta acestora cu opozanţii lor politici (Boroi și Rusu, 2008, p. 16). Dezvoltarea fără precedent a relaţiilor internaţionale în societatea contemporană a fost însoţită de o creştere, de asemenea fără precedent, a criminalităţii internaţionale, prin proliferarea unor forme ale criminalităţii organizate pe teritoriul mai multor state. La momentul actual cooperarea judiciară internaţională în materie penală reprezintă o necesitate stringent asumată de majoritatea statelor, care poate conduce la obţinerea unor succese importante în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere. La nivelul Uniunii Europene s-au creat structuri specializate, atât pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii transfrontaliere, cât şi pentru identificarea, prinderea şi tragerea la răspundere penală a autorilor unor infracţiuni care se sustrăgeau cercetărilor. Simplificarea procedurilor de extrădare prin introducerea mandatului european de arestare reprezintă, un exemplu elocvent din acest punct de vedere. Crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, deziderat declarat şi asumat de Uniunea Europeană, nu se poate realiza decât în contextul perfecţionării cooperării judiciare în materie penală între statele membre.
Examinând instituţia extrădării, apariţia şi evoluţia în timp a acesteia de la legislaţiile interne şi convenţiile bilaterale încheiate la sfârşitul secolului al XIX-lea, continuând cu Convenţia europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957 şi cele două Protocoale Adiţionale ale acesteia, până la formele moderne adoptate în legislaţia Uniunii Europene, respectiv Decizia-cadru privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, a demonstrat importanţa acesteia, rolul determinant pe care l-a jucat în întreaga arhitectură a prevenirii şi combaterii criminalităţii (Boroi și Rusu, 2008, p. 299). Mandatul european de arestare nu trebuie confundat cu mandatul de arestare preventivă din dreptul intern, întrucât mandatul european de arestare este o decizie judiciară care are întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan intern. Cooperarea judiciară în materie penală are drept scop stabilirea unui spaţiu european comun de libertate, de securitate şi de justiţie ce răspunde încrederii mutuale între sistemele justiţiei penale din statele membre, care se sprijină pe principiile libertăţii şi democraţiei statului de drept şi respectă drepturile fundamentale garantate de Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
3. Formele speciale de asistență judiciară
Dintre formele de asistență judiciară putem aminti tehnicile de investigare speciale sau măsurile de investigare sau măsuri corective sau pur și simplu ca instrumente de investigare. Considerăm că nu trebuie insistat pe a defini sau a face orice clasificare, în primul rând deoarece conceptul de tehnici de investigare speciale se schimbă în permanență și va continua să facă acest lucru și în viitor, și în al doilea rând (și în principal) deoarece abordările naționale sunt diferite cu toate că nevoile operaționale pe care le deservesc de fapt sunt similare sau chiar identice.
La nivel CE, următoarele tehnici sunt considerate tehnici de investigare speciale: operațiuni sub acoperire (inclusiv investigații sub acoperire), operațiuni comerciale de fațadă (societate sub acoperire), informatori, livrare supravegheată, observare (inclusiv observare transfrontalieră), supraveghere electronica, interceptarea comunicațiilor (telefon, fax, e-mail, mail, rețele publice și private), percheziții (inclusiv de imobile, obiecte, precum computere, automobile prin diferite mijloace, inclusiv scanare), urmăriri transfrontaliere, agenți provocatory, pseudo-achiziții sau alte pseudoinfracțiuni.
La nivel UE, Convenția AJR 2000 consideră drept tehnici de investigare speciale schimbul spontan de informații, audierile prin conferință video, audierile martorilor și experților prin telefon, livrarea supravegheată, echipele comune de anchetă și investigațiile sub acoperire.
Conceptul utilizat de Directiva EIO este acela al măsurilor de investigare și exclude din domeniul său de aplicare supravegherea transfrontalieră (punctul 9). Lista măsurilor de investigare prevăzute de Directiva EIO este deschisă pentru a aduce la viață capacitățile sistemelor naționale de justiție penală. Convenția Schengen și Convenția Napoli II se referă la supravegherea transfrontalieră. În acest context, merită menționată compilația de fișe naționale, care conține toate informațiile practice necesare pentru efectuarea operațiunilor transfrontaliere, care este cunoscută în prezent sub denumirea de Manualul privind operațiunile transfrontaliere – fișe naționale. Copii ale acestuia și informații actualizate pot fi obținute de la Biroul Național SIRENE. Interpol, Schengen și Europol sunt cele trei structuri formale oficiale pentru cooperare transfrontalieră operațională utilizate de autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre UE.
4. Concluzii
Fiecare țară are propriile sale valori, propriile idei în care alege să își investească tradițiile, convingerile și cultura. Asumarea unicității înseamnă asumarea responsabilităților și, printre altele, definirea gradului în care ne urmărim așteptările și construim încrederea.
Conceptul de încredere are sensuri diferite în contexte diferite, fiind considerat și parte din filozofia morală, politică și juridică. Astăzi încrederea este mai mult decât un sentiment, ea înseamnă predictibilitate și nu trebuie măsurată doar prin lucrurile făcute, ci și prin o mai mare înțelegere a valorilor fundamentale și a culturii juridice ale fiecăruia dintre noi. Încrederea între țări se bazează pe valori comune și calitatea sa este legată, într-adevăr, de importanța valorilor comune. Unele țări au tradiții juridice îndelungate și o complexă cultură juridică pentru care încrederea este esențială nu doar pentru cooperarea judiciară în materie penală, ci și pentru cooperare, în general.
Cooperarea judiciară este cea mai apropiată de aceste concepte. Ea reușește să aducă laolaltă aceste sisteme și valori diferite și, din perspectiva Uniunii Europene, reclamă o anume interacțiune de așa manieră încât organele de poliție, procurorii și judecătorii să reușească să formeze un sistem comun şi unic: cel al recunoașterii reciproce.
5. Referințe bibliografice
1. Boroi A., Rusu I., Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
2. Ferenc M., Cooperarea internaţională penală, Ed. Alma, Cluj Napoca, 1966.
DOWNLOAD FULL ARTICLEArhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.