Convenția matrimonială: contract principal sau accesoriu căsătoriei?
Georgeta Crețu - decembrie 5, 2022A. Reguli generale contractuale
Contractul este „acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic” (art. 1166 C. civ.).
Contractul este un act juridic de formație bilaterală[1], în care se părțile urmăresc scopuri comune sau diferite.
În doctrina franceză, contractul este apreciat drept „acte juridique type”, alături de actul juridic unilateral și actul juridic colectiv[2].
La baza oricărui contract stă principiul libertății de a contracta. Astfel, părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri[3].
Părţile contractante trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale (art. 1170 C. civ.).
În continuare, prezentăm succint regulile generale aplicabile celei mai importante instituții de drept civil (contractul, s.n.), numai pentru introducere în domeniul supus atenției noastre.
Ca orice act juridic, perfectarea contractului atrage două etape distincte: faza formării contractului și executării acestuia (a producerii efectelor urmărite de părți).
a) Faza formării contractului este caracterizată prin negocieri, oferte, acceptări etc.
Pe fond, faza formării presupune îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului.
Condițiile esențiale cerute pentru validitatea contractului sunt: capacitatea de a contracta; consimţământul părţilor; un obiect determinat şi licit, o cauză licită şi morală și, uneori „o anumită formă” [art. 1179 alin. (1) și (2) C. civ.].
În materia capacității contractuale, ca regulă, poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită de lege să încheie anumite contracte[4].
Potrivit art. 43 alin. (1) C. civ., nu are capacitate de exercițiu, minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani și interzisul judecătoresc.
În schimb, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă. Astfel, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor [art. 41 alin. (1) și (3) C. civ.].
Restrângeri ale capacității de a contracta au și persoanele juridice fără scop lucrativ care, pot avea „doar drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut” [art. 206 alin. (2) C. civ.].
Consimţământul părţilor (acordul de voințe la contractare, s.n.) trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză.
Consimţământul dat în contract este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenţă (sau leziune).
Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale [art. 1225 alin. (1) C. civ.].
În formularea Codului civil de mai sus, obiectul contractului poate fi o vânzare, un schimb, o donație etc.
Doctrina distinge însă între, obiectul contractului („operațiunea juridică”) și obiectul obligației, respectiv prestația la care se obliga una dintre părți. Astfel, „prin obiectul convențiilor sunt desemnate lucrurile, în înțelesul de bunuri care constituie, în realitate obiectul prestației sau obiectul derivat al obligației”[5].
Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit.
Cauza contractului este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul (art. 1235 C. civ.).
Precizăm că obiectul şi cauza contractului sunt elemente ale structurii actului juridic. Astfel, cauza contractului ar putea fi, chiar mai mult decât o simplă condiție de validitate[6].
Cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală.
Forma contractului constă în exteriorizarea voințelor concordante ale părților.
Doctrinar, formalismul contractual este analizat pe trei direcții: forma ad validitatem, forma ad probationem şi forma prevăzută de lege pentru opozabilitate.
Forma ad validitatem este o condiţie esenţială ce presupune îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege pentru valabila încheiere a contractului.
De regulă, contractele se încheie valabil, în formă consensuală. Astfel, contractul poate fi încheiat prin simplul acord de voinţe, al părţilor (art. 1178 C. civ.).
Ca excepție, convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale imobiliare trebuie să îmbrace forma autentică (art. 1244 C. civ.)[7].
Tot astfel, convenția matrimonială trebuie încheiată prin înscris autentificat de notarul public, sub sancțiunea nulității absolute [art. 330 alin. (1) C. civ.].
Forma ad probationem este o cerință care constă în întocmirea unui înscris, care să dovedească existența contractului încheiat de părți.
Forma cerută pentru probațiune prezintă avantajul practic al redării fidele a conţinutului contractului şi previne eventualele litigii.
Legea instituie obligativitatea formei ad probationem pentru unele acte juridice (de exemplu, contractul de societate, contractul de asigurare, contractul de tranzacție etc.).
Forma pentru opozabilitate față de terți are drept scop protejarea persoanelor care nu au participat la încheierea contractului.
Forma cerută pentru opozabilitate este dată de formalităţile impuse pentru ca actul juridic să devină opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui.
Forma cerută pentru opozabilitate este obligatorie.
Potrivit art. 18 alin. (1) C. civ., obiectul publicităţii îl formează „drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora, precum şi orice alte raporturi juridice”.
Potrivit art. 1246 alin. (1) C. civ., orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus sancțiunii nulităţii.
b) Faza efectelor contractului este posterioară încheierii contractului și înseamnă executarea acestuia[8].
Prin efectele contractului se înțeleg, în general, obligațiile pe care contractul le creează în sarcina părților contractante[9]. De exemplu, căsătoria valabil încheiată obligă soții la respect reciproc, fidelitate, sprijin moral, coabitare etc.
Efectele contractului sunt diriguite de două principii: principiul forţei obligatorii și principiul relativității.
Principiul forţei obligatorii reprezintă regula potrivit căreia „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante” [art. 1270 alin. (1) C. civ.].
În materia actelor juridice bilaterale, principiul forţei obligatorii este fundamentul sintagmei „contractul este legea părţilor” (pacta sunt servanda).
Forța obligatorie a contractului presupune executarea întocmai a clauzelor sale, imposibilitatea modificării unilaterale sau imposibilitatea denunțării unilaterale [art. 1270 alin. (2) C. civ.].
Sunt excepţii de la principiul pacta sunt servanda[10]: impreviziunea, forța majoră, cazul fortuit și prorogarea legală.
În cazul impreviziunii, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună: adaptarea contractului sau încetarea contractului [art. 1271 alin. (2) C. civ.].
Forța majoră este un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil [art. 1351 alin. (2) C. civ.].
Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă, dacă evenimentul nu s-ar fi produs [art. 1351 alin. (3) C. civ.].
Prorogarea legală a contractului presupune prelungirea efectelor acestuia, prin lege (de exemplu, prelungirea termenelor contractelor de închiriere a locuințelor prin O.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor).
Relativitatea efectelor contractului desemnează faptul că ele se produc numai față de autorii lor, fără a putea să profite ori să dăuneze terțelor persoane.
Cele mai cunoscute excepții de la principiul relativității efectelor contractului sunt: promisiunea faptei altuia și stipulația pentru altul[11].
Promisiunea faptei altuia este un contract prin care o promitentul se obligă faţă de creditorul promisiunii să determine terţul ca să încheie, să adere sau să ratifice un act (art. 1283 C. civ.)
Stipulația pentru altul conferă beneficiul stipulației terței persoane, care nu este nici parte și nici reprezentant în contact (art. 1284-1288 C. civ.).
Contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitatea fortuită de executare (precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege).
Ca efect al încetării contractului, părţile sunt liberate de obligaţiile asumate.
B. Căsătoria: „uniune” juridică sau contract ?
Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți. Astfel, scopul căsătoriei este întemeierea unei familii.
Căsătoria este ”uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, încheiată în condiţiile legii [art. 259 alin. (1) C. civ.].
Căsătoria este monogamă, solemnă, laică şi întemeiată pe egalitatea în drepturi şi obligaţii între soți.
În cele ce urmează, vom prezenta succint, instituția căsătoriei și raportul în care aceasta se află cu o altă instituție reprezentativă în dreptul familiei, convenția matrimonială.
a) Natura juridică a căsătoriei.
Deoarece căsătoria este „uniunea” liber consimțită între un bărbat și o femeie, în doctrina supusă Codului civil de la 1864, s-a susținut că aceasta este ”actul juridic” prin care se încheie căsătoria, dar care „nu poate fi considerat un contract”[12] deoarece între căsătorie și contractul de drept civil există următoarele deosebiri.
În cazul contractului, fiecare parte urmărește un scop diferit de celelalte părți, pe când ”în cazul căsătorie ambele părți urmăresc un scop comun”, respectiv întemeierea familiei.
Efectele juridice ale contractului sunt determinate de părți (și în anumite limite de lege), putând îmbrăca cele mai diferite aspecte, în timp ce efectele căsătoriei sunt prestabilite de lege, „voința părților neavând decât rolul de a determina statutul legal al căsătoriei, fără posibilitatea de a-l modifica în vreun fel”.
În principiu, contractul poate fi susceptibil de modalități (condiția și termenul) pe când „căsătoria nu poate fi afectată de asemenea modalități”.
Contractul, fiind stabilit prin voința părților (mutuus consensus), poate înceta prin acordul lor de voință (mutuus disensus), pe când „căsătoria nu poate lua sfârșit prin acordul de voință al soților”.
În cazul contractului, dacă o parte nu-și execută obligațiile, cealaltă parte poate cere rezoluțiunea, pe când „căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, în condițiile stabilite de lege”.
Nulitățile căsătorie prezintă „anumite particularități” față de cele ale contractului și ale celorlalte acte juridice.
Prin adoptarea Codului civil 2009, multe dintre susținerile doctrinare anterioare, au fost consacrate legislativ (inclusiv definirea căsătoriei, s.n.).
Tot astfel, și în literatura juridică recentă, se admite unanim că termenul de „căsătorie” desemnează, în general, „actul juridic” pe care îl încheie bărbatul și femeia care vor să se căsătorească[13].
În contextul de mai sus, căsătoria este un act juridic de dreptul familiei, bilateral, solemn și irevocabil însă, caracterul său bilateral ”nu transformă acest act într-un contract”.
Într-o susținere asemănătoare, căsătoria a fost calificată drept un „act juridic civil sui generis”[14].
b) Încheierea căsătoriei.
Căsătoria se încheie între bărbat şi femeie, prin consimţământul personal şi liber al soților.
Pentru a încheia valabil căsătoria, viitorii soţi trebuie să fi împlinit vârsta de 18 ani.
Ca excepție, pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători, în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul [art. 273 alin. (2) C. civ.][15].
Este interzisă încheierea căsătoria:
− între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv [art. 274 alin. (1) C. civ.];
− între tutore şi persoana minoră care se află sub tutela sa (art. 275 C. civ.);
−între persoane de același sex [art. 277 alin. (1) C. civ.];
− de către o persoană căsătorită deja anterior (bigamia, s.n.).
Anterior oficierii căsătoriei, viitorii soții trebuie să depună fiecare o declaraţie de căsătorie, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
În conținutul declaraţiei de căsătorie, viitorii soţi trebuie să declare că nu există niciun impediment legal la căsătorie.
Tot odată viitorii soți trebuie să declare numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul matrimonial ales [art. 281 alin. (1) C. civ.].
În cadrul procedurii, în aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă trebuie să dispună publicarea declarației, prin afişarea în extras, într-un loc special amenajat.
Căsătoria se încheie după 10 zile de la afişarea declaraţiei de căsătorie.
Orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinţe ale legii nu au fost îndeplinite [art. 285 alin. (1) C. civ.].
Pentru celebrarea căsătoriei, viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-şi da consimţământul la căsătorie, în mod public, în prezenţa a 2 martori și în faţa ofiţerului de stare civilă [art. 287 alin. (1) C. civ.].
Căsătoria între soți, se încheie în momentul în care, după exprimarea consimţământul fiecăruia dintre viitorii soţi, ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi (art. 289 C. civ.).
În baza consimțământului, ofițerul de stare civilă întocmește actul de căsătorie, de îndată.
Actul de căsătorie se semnează de către soţi, de cei 2 martori şi de către ofiţerul de stare civilă (art. 290 C. civ.)[16].
Dovada căsătoriei se face, de regulă, cu certificatul de căsătorie[17].
c) Nulitatea căsătoriei.
Neîndeplinirea condițiilor de validitate de drept comun (art. 1179 C. civ.) precum și a celor speciale, atrag nulitatea actului căsătoriei.
Nulitatea căsătoriei poate fi absolută sau relativă.
Nulitatea absolută a căsătoriei intervine atunci când nu s-au respect dispozițiile legale referitoare la: consimțământul soților, bigamie, rudenie, alienare și debilitate mintală și procedura celebrării căsătoriei [art. 293 alin. (1) C. civ.].
De asemenea căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este „lovită de nulitate absolută”.
Cu toate cele de mai sus, „nulitatea căsătoriei se acoperă” dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, ambii soţi au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soţia a născut ori a rămas însărcinată [art. 294 alin. (1) și (2) C. civ.].
Situația este asemănătoare și atunci când, căsătoria a fost încheiată „în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie” însă, „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, a intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei” [art. 295 alin. (1) și (2) C. civ.].
Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei poate fi introdusă de orice persoană interesată.
Nulitatea relativă a căsătoriei intervine atunci când nu au fost obținute „încuviinţările sau autorizarea prevăzute de lege”, pentru vicii de consimțământ sau lipsa discernământului ori a tutelei prevăzute de art. 300 C. civ.
Termenul de prescripţie în anularea căsătoriei este de 6 luni.
După caz, termenul curge diferit: de la data la care cei a căror încuviinţare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunoştinţă de aceasta; de la data încetării violenţei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnică a discernământului ori de la data încheierii căsătoriei (între tutore și persoana minoră).
Ca efect al căsătoriei putative, soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii (nule sau anulate) păstrează „calitatea unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă[18].
Căsătoria valabil încheiată produce efecte juridice între cele două părți.
Căsătoria încetează prin decesul sau declararea judecătorească a morții unui a dintre soți ori prin divorț, în timpul vieții soților [art. 259 alin. (5) și (6) C. civ.].
În finalul scurtei prezentări a instituției căsătoriei, facem următoarele aprecieri.
Familia este o instituție importantă a vieții noastre sociale.
În accepțiunea sa socială, căsătoria este „uniunea” dintre un bărbat și o femeie în scopul întemeierii unei familii.
Căsătoria este deci, o instituție complexă ce excede unei simple manifestări de voință de formație juridică.
În stabilirea naturii juridice a căsătoriei, acceptată unanim ca „act juridic”, trebuie să avem în vedere elementele esențiale ale actului juridic, în general și ale contractului, în special[19].
Reamintim că, potrivit art. 1166 C. civ., „Contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.
Rezultă că, elementele esențiale ale contractului sunt: acordul de voințe și intenția de crea, modifica sau stinge un raport juridic, între părți.
În raport de cele prezentate mai sus, strict juridic, instituția căsătoriei îndeplinește elementele esențiale ale unui contract civil.
În condițiile de mai sus, apreciem definirea căsătoriei drept o „uniune” cel puțin nepotrivită juridic.
În plus, refuzul doctrinar de a recunoaște caracterul contractual al căsătoriei a determinat apariția unor argumente nesusținute științific. De exemplu, s-a afirmat că actul căsătoriei ”nu poate fi afectat de modalități” (ceea ce este neesențial pentru contract, majoritatea actelor juridice fiind pure și simple).
Căsătoria, prin domeniul special de afectațiune (social, familial, educațional, economic etc.) este desigur o uniune a soților juridic însă actul căsătoriei pare un contract complex, sui generis.
Căsătoria produce efecte juridice patrimoniale și nepatrimoniale.
Obligaţiile nepatrimoniale ale soților constau în: respect reciproc, fidelitate, sprijin moral, coabitare etc.
Obligațiile patrimoniale ale soţilor vizează „regimurile matrimoniale”.
C. Convenția matrimonială: contract accesoriu ?
Convenţia matrimonială este „actul juridic prin care viitorii soţi, uzând de libertatea conferită de legiuitor, îşi stabilesc, prin acordul lor, regimul matrimonial propriu sau îşi modifică, în timpul căsătoriei, regimul matrimonial sub care s-au căsătorit”[20].
Din cele de mai sus, rezultă că prin convenția matrimonială se poate deroga de la dispozițiile regimului comunității legale al soților (art. 366 C. civ.).
Potrivit legii, în cadrul regimului comunității legale, bunurile soților sunt bunuri comune și bunuri proprii (art. 339 și art. 340 C. civ.).
Bunurile comune sunt cele dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt (de la data dobândirii lor) respectiv, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.
De asemenea sunt bunuri comune, veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale şi altele asemenea, precum şi veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală (art. 341 C. civ.).
Sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ: bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, bunurile de uz personal; bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi; drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală; bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă; indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile aferente; bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, fructele bunurilor proprii.
Precizăm că, prin convenția matrimonială, nu se pot aduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii legale a moștenirii [art. 332 alin. (2) C. civ.].
În concordanță cu obiectul lucrării de față, ne propunem să analizăm exclusive natura contractuală a convenției matrimoniale.
a) Convenție matrimonială sau contract matrimonial?
În Codul civil 2009, acordul de voințe a două sau mai multe persoane este denumit în două feluri: „contract” sau „convenție”[21].
Deși legislativ nu se face distincție între cei doi termeni, literatura de specialitate, de inspirație franceză, s-a pronunțat în sensul că raportul dintre convenție și contract este cel de la general, la particular. Astfel, contractul este „o specie a convenției”.
Susținerea de mai sus a avut în vedere dispozițiile art. 1101 din Codul civil francez potrivit căruia „contractul este o convenție prin care una sau mai multe persoane se obligă să dea, să facă sau să nu facă ceva” (s.n.).
Tot astfel, s-a susținut că efectele convenției sunt mai extinse decât cele ale contractului. Astfel, „convenția poate crea, transmite sau stinge drepturi și obligații, pe când contractual ar putea numai să creeze ori să transmit astfel de drepturi și obligații”[22].
Mai aproape de realitate, în doctrina națională s-a apreciat că aceasta reprezintă un „pact de familie”, un act cu o cauză juridică specifică (affectio conjugalis)[23].
În literatura recentă s-a făcut și precizarea potrivit căreia, încercările doctrinare fundamentate pe legislația franceză sunt „contrare sensului de bază a celor două noțiuni care sunt identice, motiv pentru care în prezent sunt considerate sinonime”[24].
Din cele de mai sus, rezultă că indiferent de denumirea sa, așa zisa „convenție matrimonială”, este un contract civil, supus regulilor generale contractuale (art. 1166 și urm. C. civ.).
b) Convenția matrimonială: contract principal sau accesoriu?
Convenţia matrimonială se delimitează de alte contracte prin caracterele sale juridice:
Convenţia matrimonială este un contract încheiat între soţi;
Convenţia matrimonială este un contract sinalagmatic, deoarece naşte obligaţii reciproce și interdependente (art. 1171 C. civ.);
Convenţia matrimonială este un contract patrimonial deoarece regimurile patrimoniale vizează exclusiv obligațiile soților[25];
Convenţia matrimonială este un contract affectio conjugalis deoarece se află în legătură directă cu raporturile de familie;
Convenţia matrimonială este un contract complex, sui generis ce poate cuprinde manifestări de voință inter vivos, dar și mortis causa (vezi clauza de preciput – art. 333 C. civ.);
Convenţia matrimonială este un contract intuitu personae deoarece se încheie în considerația anumitor persoane (numai a soților);
Convenţia matrimonială este un contract accesoriu căsătoriei deoarece se află în legătură directă cu aceasta și îşi produce efectele doar pe perioada existenței căsătoriei;
Convenţia matrimonială este, în principiu, un contract nesusceptibil de modalităţi[26].
Convenţia matrimonială este un contract solemn deoarece forma autentică (notarială) este cerută ad validitatem.
Convenţia matrimonială este un contract supus publicității (deoarece pentru opozabilitate trebui înscrisă în Registrul național al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit legii.
Încheiem prin a remarca dependența convenției matrimoniale față de actul căsătorie. Astfel, această instituție (specifică raporturilor de familie), se constituie într-un contract accesoriu căsătoriei.
Concluzii
Contractul este „acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic”.
Prin domeniul special de afectațiune (social, familial, educațional, economic etc.), căsătoria este în general, o „uniune” a soților care, juridic însă se concretizează într-un raport contractul complex, sui generis și cu afectațiune specială.
Căsătoria produce efecte juridice, respectiv obligaţii nepatrimoniale (de respect reciproc, fidelitate, sprijin moral, coabitare etc.) și obligații patrimoniale (ce vizează „regimurile matrimoniale”).
Convenţia matrimonială este un contract prin care viitorii soţi își stabilesc regimul matrimonial propriu (înaintea încheierii căsătoriei) sau îşi modifică regimul matrimonial (în timpul căsătoriei).
Prin convenția matrimonială nu se pot aduce atingere egalității dintre soți, autorității părintești sau devoluțiunii legale a moștenirii.
Convenției matrimonială se află într-un raport de dependență față de actul căsătorie.
În concluzie, convenția matrimonială se califică drept un contract accesoriu căsătoriei.
Bibliografie
• Avram M., Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013,
• Avram M., Nicolescu C., Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010,
• Bodoașcă T., Dreptul familiei, Ed. ALL Beck, București, 2007,
• Boroi G., Anghelescu C. A., Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012,
• Crăciunescu C.M., Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000,
• Filipescu I.P., Filipescu A.I., Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2001,
• Ghestin J., Traite de droit civil. La formation du contrat. Tome 1: Le contrat – Le consentement, L.G.D.J., Paris, 2013,
• Lupascu D., Crăciunescu C. M., Dreptul familiei, ediția a III, Ed. Universul Juridic, București, 2017,
• Pop L., Popa I.F., Vidu S.I., Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul juridic, București, 2012,
• Prediger E.J., Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic civil, actul juridic civil și prescripția extinctivă, Ed. Hamangiu, București, 2011,
• Ungureanu C.T., Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2016.
DOWNLOAD FULL ARTICLE
[1] A nu se confunda „actul juridic bilateral” cu „contractul bilateral”. Astfel, actul juridic bilateral exprimă acordul de voințe a două persoane (contractul, s.n.); vezi G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 110.
[2] Vezi J. Ghestin, Traite de droit civil. La formation du contrat. Tome 1: Le contrat – Le consentement, L.G.D.J., Paris, 2013, p. 3.
[3] Libertatea de a contracta înseamnă dreptul unei persoane de a-și alege partenerul contractant, conținutul contractului și implicit, efectele acestuia; vezi L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Universul juridic, București, 2012, pp. 64-65.
[4] Contractele pot fi încheiate și prin reprezentare. Reprezentarea poate fi legală sau convențională; vezi Gh. Lachieze, Droit des contrats, Ellipses, 2012, Paris, pp. 60-61.
[5] De exemplu, în contractul de vânzare, obiectul prestației vânzătorului este transferul dreptului de proprietatea către cumpărător; vezi L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile. Vol. II Contractul, Ed. Universul juridic, București, 2009, p. 306.
[6] Vezi C.T. Ungureanu, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2016, pp. 161-164.
[7] Astfel, înstrăinarea terenurilor și construcțiilor trebuie realizate în formă autentică; vezi G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil. Drepturile reale principale, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 51.
[8] Efectele actului juridic civil sunt reglementate, în mod general, de Codul civil în Cartea a V-a „Despre obligaţii”, Titlul II „Izvoarele obligaţiilor”, Secţiunea a VI-a „Efectele contractului” (art. 1270-1294 C. civ.).
[9] Vezi Fr. Deak, St. Cărpenaru, Contracte civile și comerciale, Ed. Lumina Lex, București, 1993, p. 47.
[10] Vezi E.J. Prediger, Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic civil, actul juridic civil și prescripția extinctivă, Ed. Hamangiu, București, 2011, pp. 164-165.
[11] Vezi C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. Hamangiu, București, 2008, pp. 70-71.
[12] Vezi I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. All Beck, București, 2001, p. 12.
[13] Vezi D. Lupascu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, ediția a III-a amendată și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2017, p. 57 și urm.
[14] Vezi T. Bodoașcă, Dreptul familiei, Ed. ALL Beck, București, 2007, p. 47.
[15] Potrivit legii, este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv [art. 274 alin. (1) C. civ.] sau între tutore şi persoana minoră care se află sub tutela sa (art. 275 C. civ.). Tot astfel, este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex [art. 277 alin. (1) C. civ.].
[16] De asemenea, pe actul de căsătorie, se face mențiune despre regimul matrimonial ales de soți.
[17] Ca derogare de la regula aplicabilă actelor juridice, în situaţiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă [art. 292 alin. (2) C. civ.].
[18] Tot astfel, nulitatea căsătoriei „nu are niciun efect în privinţa copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie” [art. 305 alin. (1) C. civ.].
[19] În literatura juridică de specilitate, actului juridic civil a fost definit ca „manifestarea de voință sau, după caz, acordul de voințe cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, de a modifica sau de a stinge un raport juridic civil concret; vezi G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 109.
[20] Vezi C.M. Crăciunescu, Regimuri matrimoniale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 11.
[21] Tot astfel, și în Codul civil de la 1864 în care, potrivit art. 942, titlul III poartă denumirea „Despre contracte sau convenții”.
[22] Vezi C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 15 și lucrările citate de autori.
[23] Vezi M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 69.
[24] Vezi L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, op. cit., pp. 55-56.
[25] Vezi M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 178.
[26] Ca excepție, potrivit art. 330 alin. (3) C. civ., „Convenția încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părți sau, în lipsă, de la data încheierii ei”.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.