Consideraţii relative la ruperea relațiilor diplomatice dintre state
Mădălina Cocoșatu - decembrie 1, 2017Introducere
Abstract
The merger or the division of states, declaring war between two states, or the disparition if one
of them, are considered to be some of the means of ending diplomatic relations. The legal doctrine has
established he proceedings in this field, as the suspension of diplomatic relations and the unilateral or
bilateral retirement of diplomatic representatives are the most general accepted forms of ending
diplomatic relations
Key words: diplomatic relations, states, international conflict, international law
Deși relațiile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate și permanență ca stare de normalitate, există posibilitatea încetării acestora.
Încetarea relațiilor diplomatice poate fi totală, caz în care ne aflăm în situația ruperii relațiilor diplomatice, sau temporară, caz în care ne aflăm în prezența suspendării relațiilor diplomatice.
Dreptul internaţional nu argumentează nici condiţiile, nici temeiul pentru care un stat poate rupe relaţiile diplomatice, ruperea relaţiilor diplomatice fiind diferită de încetarea misiunii unei reprezentanţe diplomatice.
Fiecărui stat îi este recunoscută, prin dreptul internaţional, posibilitatea de a hotărî, suveran, acest lucru. Prin ruperea relaţiilor diplomatice, înţelegem „un act unilateral cu efecte bilaterale, în sensul că dacă un subiect al relaţiilor diplomatice decide ruperea acestora, ambele state trebuie să-şi retragă misiunile, nu este exclusă posibilitatea ca părţile să convină bilateral ruperea relaţiilor dacă declaraţiile sunt succesive, ultima desigur, este superfluă, căci relaţiile încetează de la data primei declaraţii”[1].
I. Motivele ruperii relaţiilor diplomatice
Motivele majore care duc la ruperea relaţiilor diplomatice sunt reprezentate precum: nemulţumirea unui stat faţă de comportamentul celuilalt stat cu care se află în relaţii diplomatice, prezenţa unui act discreţionar al statului respectiv sau a unui act convenit sau impus în virtutea unor tratate sau organizaţii internaţionale, schimbarea neconstituţională a guvernului, printr-o ocupaţie străină, lovitură de stat sau revoluţie, prin ruperea sau stabilirea relaţiilor statului respectiv cu un stat terţ, sau ca reacţie a unui act ilicit care a condus la violarea unui drept. Restrângând cauzele ruperii relaţiilor diplomatice, observăm că acestea se referă fie la raţiuni de ordin politic, fie la violarea unui drept. Cauzele pot fi modalităţi ale unui protest sau ale voinţei de a exercita presiuni politice asupra statului respectiv. În general, ruperea relaţiilor diplomatice este un act unilateral al statului suveran[2], discreţionar, fără a se discuta pentru a ajunge la un acord asupra împrejurărilor care au condus la această măsură extremă.
De-a lungul timpului s-a demonstrat diversitatea momentelor juridice şi politice care au stat şi stau la baza ruperii relaţiilor diplomatice. Astfel, Siria a rupt relaţiile diplomatice cu România în 1969 ca reacţie de nemulţumire faţă de România că a ridicat la rang de ambasador relaţiile cu Israel[3], Nigeria a rupt relaţiile diplomatice cu Franţa, deoarece aceasta a experimentat bomba cu neutroni în Sahara în anii 1960, fapt care a avut efecte dăunătoare pentru Nigeria[4], Marea Britanie a rupt relaţiile diplomatice cu Iranul în 1989 deoarece musulmanii au emis un decret de condamnare la moarte a scriitorului britanic care a compus aşa-numitele versete satanice, în 1963, Marocul a rupt relaţiile cu Siria deoarece Siria, cu ajutorului presei, s-a amestecat în politica internă a Marocului, Arabia Saudită și Iranul au avut relațiile diplomatice rupte, din 1987 până în 1991, în urma unor ciocniri sângeroase între pelerinii iranieni și forțele saudite la pelerinajul de la Mecca din 1987. De asemenea, în anul 2016 Regatul saudit a rupt relațiile diplomatice cu Iranul, invocând faptul că refuză să trateze cu un stat care patronează terorismul și care a propagat haosul și segregarea confesională în Orientul Mijlociu și în lumea musulmană.
II. Natura juridică a actului de rupere a relaţiilor diplomatice
Ruperea relaţiilor diplomatice are, indiferent de cauzele care o provoacă, un dublu caracter: juridic şi politic. Caracterul juridic reiese din faptul că, consecinţele actului de rupere a relaţiilor diplomatice schimbă situaţia juridică dintre cele două state, în timp ce caracterul politic se defineşte prin stat, deoarece acesta stabileşte momentul ruperii relaţiilor diplomatice, cât şi motivaţia oficială a poziţiei sale. Când premisele ce au fondat acordul pentru stabilirea relaţiilor diplomatice nu mai subzistă, atunci, acest acord poate înceta prin hotărârea oricăreia dintre părţi.
Actul ruperii relaţiilor diplomatice este un act temporar, deoarece, statele respective pot reveni oricând asupra acestuia. Ruperea relaţiilor diplomatice este un act liber, discreţionar al statului, „iar din punct de vedere al normelor de drept, această decizie rămâne un act licit”[5], deoarece niciun stat nu este obligat, dacă acesta nu doreşte, să încheie sau să continue relaţiile cu un alt stat, în timp ce dreptul de a întrerupe relaţiile cu un alt stat, necontând motivele acestuia, nu poate fi contestat, iar orice acord între state există atâta vreme cât ambele state îl consideră valabil. În comparaţie cu modalitatea de stabilire a relaţiilor diplomatice, unde ambele state trebuie să fie de acord, pentru a întrerupe aceste relaţii diplomatice este nevoie doar de un acord unilateral pentru a pune capăt acestora, de unde rezultă că relaţiile diplomatice încetează prin efectul primei declaraţii de rupere a lor.
Deşi caracterul actului de întrerupere are caracter unilateral, efectele acestuia sunt bilaterale, adică acest act afectează ambele state, în ideea în care relaţiile diplomatice încetează să mai existe între statele respective, având ca şi consecinţă stingerea misiunilor diplomatice ale ambelor state[6].
III. Modalităţi prin care se efectuează ruperea relaţiilor diplomatice
Ruperea relaţiilor diplomatice este efectuată de către organul competent, conform prevederilor interne din statul respectiv (de către şeful statului sau şeful guvernului), de exemplu, în România, Preşedintele ţării efectuează modalitatea de rupere a relaţiilor diplomatice. Dacă şeful misiunii diplomatice este, fie expulzat, fie retras, acestea nu înseamnă că se întrerup relaţiile diplomatice. Modalitatea tacită şi modalitatea expresă sunt cele două forme prin care se întrerup relaţiile diplomatice, ambele modalităţi necesitând voinţa clară a statului respectiv.
Prin modalitatea expresă, înţelegem acţiunea guvernului statului de a iniţia ruperea relaţiilor cu celălalt stat cu care se află în relaţii diplomatice, printr-o declaraţie oficială şi scrisă, ministrul de externe convocând cel de-al doilea stat prin ambasadorul acestuia pentru a îi notifica celui din urmă, această măsură[7]. Menţionăm că actul ruperii relaţiilor diplomatice poate fi motivat sau nu, iar când acesta este motivat, motivarea oficială poate să nu corespundă cu cea reală. Modalitatea tacită are la bază acţiuni neechivoce săvârşite de guvern, precum: plecarea voluntară a agenţilor diplomatici, fără nicio explicaţie, în ţara de origine, neacceptarea recunoaşterii unui nou guvern „de facto”, cât şi războiul care implică ruperea relaţiilor diplomatice.
IV. Războiul – cauză a ruperii relaţiilor diplomatice
„Războiul întrerupe ipso factu relaţiile diplomatice între state, pentru că aceste relaţii sunt incompatibile cu ostilităţile care se desfăşoară între ele”[8]. Prin război înţelegem acele acţiuni militare care au ca scop satisfacerea intereselor statului/statelor. Dreptul internaţional public face diferenţa între acţiunea de război, înţeleasă ca război propriu-zis, şi starea de război, aşa-numitul război pe hârtie. Războiul pe hârtie se succede perioadei de declarare a războiului şi conduce la ruperea relaţiilor diplomatice între state, chiar dacă acţiunile armate nu au început. Un exemplu relevant este declaraţia de război din 1913 dintre România şi Bulgaria.
Chiar dacă, în mod general, războiul înseamnă ruperea relaţiilor diplomatice între cele două state, există şi excepţia conform căreia războiul nedeclarat poate să nu cauzeze ruperea relaţiilor diplomatice, un exemplu relevant este momentul 1931-1932, când a avut loc conflictul armat dintre China şi Japonia, conflict nedeclarat de niciuna din cele două ţări, fapt ce a dus la menţinerea relaţiilor diplomatice, deoarece niciuna dintre aceste ţări nu voiau să aibă conflicte pe plan internaţional, Japonia nedorind să fie sancţionată de către Liga Naţiunilor deoarece, acceptând războiul ca agresiune armată, încălca pactul Brian-Kellong, iar China dorea ajutorul militar din partea S.U.A., ajutor militar care ar fi fost suspendat dacă războiul ar fi fost declarat în mod oficial[9]. De asemenea, armistiţiul reprezintă o altă formă de a păstra relaţiile diplomatice între state prin negociere între acestea, deşi starea de război continuă.
V. Ruperea relaţiilor diplomatice ca acţiuni colective concertate în cadrul alianţelor
Dacă ruperea relaţiilor diplomatice între două state reprezintă un act unilateral de voinţă având ca efect întreruperea raporturilor oficiale ale unui stat cu altul, fără a se mai amesteca în problemele interne ale celuilalt stat, ruperea colectivă a relaţiilor diplomatice are ca scop interesul dreptului şi ordinii internaţionale, adică apărarea unor ordini internaţionale, a unor drepturi colective şi aplicarea în concret a dispoziţiilor generale care stau la baza unei organizaţii internaţionale.
Recomandarea Organizaţiei Unităţii Africane adresată statelor africane pentru a întrerupe relaţiile diplomatice cu regimul rasist din Africa de Sud[10] reprezintă cerinţa unei organizaţii internaţionale de a nu mai menţine relaţii diplomatice, printr-o sancţiune colectivă a Africii de Sud, deoarece acest stat ameninţa statele africane care fac parte dintr-o comunitate internaţională. Acţiunea colectivă vizează apărarea şi menţinerea valorilor obiective ale ordinii juridice internaţionale, apărarea drepturilor omului, menţinerea şi restabilirea păcii între state[11], ajutarea statului ameninţat sau deja atacat. În cadrul ruperii colective, organizaţia internaţională este superioară fiecărui stat şi are putere de decizie, decizia organului colectiv care ordonă ruperea relaţiilor diplomatice reprezintă aplicarea dispoziţiilor generale.
Obligaţia juridică asumată de statele membre pentru a executa hotărârile, de exemplu, când Consiliul de Securitate al O.N.U. cere unui stat agresor să încheie agresiunea, reprezintă caracteristica generală a acţiunii colective. Societatea Naţiunilor este prima organizaţie internaţională care a încercat aplicarea sancţiunii colective de rupere a relaţiilor diplomatice în anul 1935, în conflictul dintre Italia şi Etiopia, Italia fiind statul agresor.
Carta O.N.U. prevede că „Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri – care nu implică forţa armată – trebuie luate pentru a da eficienţă hotărârii sale şi poate invita şi pe membrii O.N.U. să aplice aceste măsuri. Ele pot include şi ruperea relaţiilor diplomatice”.
VI. Suspendarea şi ruperea relaţiilor diplomatice – consecinţa schimbărilor radicale ale situaţiei politice
Ruperea relaţiilor diplomatice şi suspendarea sunt două instituţii juridice diferite, care deşi diferite, se întrepătrund. Dacă, spre exemplu, relaţiile diplomatice între două state s-au rupt, reînnoirea acestora presupune un nou acord de voinţă, cât şi parcurgerea procedurii de stabilirea a relaţiilor diplomatice. În cazul suspendării relaţiilor diplomatice între două state, acestea se reiau pur şi simplu, nu există o procedura specială sau vreun alt acord de voinţă al statelor.
De regulă, dacă într-un stat are loc o schimbare fundamentală, statul respectiv trebuie să notifice celălalt stat cu care se află în raport diplomatic şi să-i solicite recunoaşterea. Din momentul când primul stat a notificat al doilea stat cu privire la schimbarea sa, până când cel din urmă îi recunoaşte schimbarea, relaţiile între aceste state sunt suspendate. Dacă recunoaşterea este de lungă durată, aceasta duce la ruperea relaţiilor diplomatice dintre statele respective.
O altă modalitate care conduce la ruperea relaţiilor diplomatice este schimbarea guvernului statului, noul guvern hotărând încheierea acestor tipuri de relaţii. Dacă, cel de-al doilea stat declară menţinerea relaţiilor diplomatice, aceasta înseamnă că, implicit, este recunoscută şi schimbarea primului stat. Prin urmare, ruperea relaţiilor diplomatice şi suspendarea acestora reprezintă modalităţi de încetare a relaţiilor între acestea. Franţa este ţara care aplică principiul recunoaşterii automate, adică aceasta nu reacţionează în vreun fel când se produc schimbări neconstituţionale în celălalt stat, deoarece statul francez nu este interesat de regimul intern al celuilalt stat. România, de asemenea, nu recunoaşte noile schimbări ale statelor cu care se află în relaţie, aceasta gândind că recunoaşterea este o preocupare a statelor respective.
Suspendarea relaţiilor este o încetare pentru moment a activităţii între două state, această încetare temporară nu înseamnă ruperea relaţiilor între acestea. Dacă teritoriul unui stat este ocupat de o armată străină, dacă apare o lovitură de stat sau şeful misiunii este înlocuit de un agent inferior acestuia sau alte cazuri diverse, relaţiile între cele două stat sunt suspendate temporar, urmând a fi reluate după soluţionarea problemelor.
VII. Efectele actului de rupere a relaţiilor diplomatice
Ruperea relaţiilor diplomatice înseamnă încetarea existenţei acestor relaţii între statele implicate, înseamnă momentul când agenţii diplomatici şi ceilalţi membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului-gazdă, prin acestea înţelegându-se dispariţia mijloacelor prin care se realizează raportul diplomatic. „Misiunea unui ambasador încetează atunci când a terminat treburile care l-au adus, în cazul în care este obligat să plece – indiferent de motive – funcţiile sale încetează atunci, dar privilegiile şi drepturile sale nu expiră câtuşi de puţin pe această dată, le conservă până la reîntoarcerea sa la suveranul căruia trebuie să-i dea socoteală de ambasada sa. Securitatea sa, independenţa şi inviolabilitatea sa nu sunt mai puţin necesare pentru succesul ambasadei, la plecarea, decât la sosirea lui”[12]. Chiar dacă raporturile diplomatice s-au încheiat, statul-gazdă este obligat, conform Convenţiei de la Viena, prin principiul inviolabilităţii, să apere sediile misiunilor, precum bunurile şi arhivele acestora.
[1] A. Bonciog, Drept diplomatic, Ed. Paideia, Bucureşti, 1997, p. 50.
[2] Ch. Rousseau, Droit international public, vol. IV, Les relations internationales, Sirey, 1980, p. 160.
[3] A se vedea și doctrina Hallstein potrivit căreia reacția provocată de comportamentul neamical al unui stat sau de strângerea relațiilor cu un anumit stat terț constituie motiv de rupere a relațiilor diplomatice.
[4] www.leparisien.fr/, accesat la data 20.10.2017.
[5] L. Delbez, Les principes generaux du droit international public, Paris, 1964, p. 301.
[6] A. Maresca, Il precedimento protocollare internazionale, Milano, 1969, p. 133.
[7] F. Moussa, Manuel de pratique diplomatique, L ‘Ambassade Bruxelles, 1972, p. 176.
[8] G.E. do Nascimento e Silva, Diplomacy in International Law, Sijhoff, Leiden, 1972, p. 172, apud Ph. Cahier, Le droit diplomatique contemporain, ed. a 2-a, Droz, Geneva, 1996, p. 180.
[9] A. Sida, Drept diplomatic, Ed. RISOPRINT, Cluj-Napoca, 1999, p. 48.
[10] I.M. Anghel, Dreptul diplomatic şi dreptul consular, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 61.
[11] Ch. Rousseau, op. cit., p. 162.
[12] E. Vattel, Le droit des gens, Livre IV, ch. IX, 125, Paris, 1930, apud I.M. Anghel, op. cit., p. 65.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.