• Grup editorial Universul Juridic
    • Editura Universul Juridic
    • Editura Pro Universitaria
    • Editura Neverland
    • Libraria Ujmag.ro
  • Contact
  • Autentificare
  • Inregistrare
Skip to content
  • Acasă
  • Echipa editorială
  • Autori
  • Procesul de recenzare
  • Indexare BDI
  • Contact
  • PORTAL UNIVERSUL JURIDIC

Calendar

aprilie 2026
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
« mart.    

Archives

  • martie 2026
  • februarie 2026
  • ianuarie 2026
  • decembrie 2025
  • noiembrie 2025
  • octombrie 2025
  • septembrie 2025
  • august 2025
  • iulie 2025
  • iunie 2025
  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • martie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • Supliment 2021
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • mai 2021
  • aprilie 2021
  • martie 2021
  • februarie 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019
  • iulie 2019
  • iunie 2019
  • mai 2019
  • aprilie 2019
  • martie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • noiembrie 2018
  • octombrie 2018
  • septembrie 2018
  • august 2018
  • iulie 2018
  • iunie 2018
  • mai 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • septembrie 2017
  • august 2017
  • iulie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • Supliment 2016
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015

Categories

  • Abstract
  • Actualitate legislativă
  • Alte categorii
  • Din jurisprudența CCR
  • Din jurisprudența ÎCCJ
  • Editorial
  • HP
  • Interviu
  • Prefata
  • Recenzie de carte juridică
  • RIL
  • Studii, articole, opinii
  • Studii, discuții, comentarii (R.  Moldova și Ucraina)
  • Supliment 2016
  • Supliment 2021
Revista Universul JuridicRevistă lunară de doctrină și jurisprudență | ISSN 2393-3445
  • Acasă
  • Echipa editorială
  • Autori
  • Procesul de recenzare
  • Indexare BDI
  • Contact
  • PORTAL UNIVERSUL JURIDIC

Considerații referitoare la utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor în procesul penal

Frăsilă Alexandru - august 19, 2025

I. Introducere

Criminalitatea constituie un obstacol semnificativ pentru funcționarea armonioasă a societății contemporane, iar de cele mai multe ori complexitatea și varietatea fenomenului infracțional generează dificultăți în procesul de identificare și tragere la răspundere penală a persoanelor implicate.

Metodele folosite și mijloacele tehnice diverse fac dificilă descoperirea și probarea activităților infracționale prin mijloacele legale tradiționale, motiv pentru care au fost reglementate metode apte din punct de vedere logistic să asigure realizarea unei probațiuni eficiente[1].

Legiuitorul român a reglementat, în cuprinsul Capitolului IV din CPP[2], o serie de metode speciale de supraveghere sau cercetare, care au natura juridică a unor procedee probatorii[3], utilizate pentru obținerea și administrarea mijloacelor de probă necesare aflării adevărului în procesul penal.

II. Utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor

În cursul urmăririi penale, conform art. 148 CPP, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate dispune autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală și a colaboratorilor, dacă sunt îndeplinite anumite condiții prevăzute expres de legiuitor.

În scopul obținerii de mijloace de probă, aceștia culeg date și informații în baza ordonanței procurorului și pot participa la anumite activități autorizate, conform prevederilor art. 150 CPP, iar în cursul procesului penal, pot fi audiați în aceleași condiții ca și martorii amenințați.

Competența procurorului de a autoriza această metodă specială derivă din caracterul confidențial și tactic al măsurii, ce impune identificarea momentelor operative și posibilitatea adaptării condițiilor de autorizare, în funcție de mediul infracțional în care este integrat investigatorul sau colaboratorul[4].

În doctrina de specialitate, a fost promovată opinia conform căreia competența de autorizare a metodei speciale de cercetare a utilizării investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor ar trebui să revină judecătorului de drepturi și libertăți, având în vedere interferențele semnificative în normala exercitare a drepturilor fundamentale ale persoanei[5].

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare CtEDO) a reținut că autorizarea de către procuror respectă standardele impuse și este suficientă pentru protejarea drepturilor, dacă este însoțită de garanții privind condițiile de autorizare, limitele în care acționează investigatorul, supravegherea efectivă a acestuia și controlul ulterior al unui judecător (Miliniene împotriva Lituaniei, 2008)”[6].

Prima condiție prevăzută de legiuitor este existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate expres în cuprinsul art. 148 alin. (1) lit. a) CPP, caracterizate printr-un grad ridicat de pericol social abstract. În cuprinsul textului legal sunt menționate, de exemplu, infracțiunile de trafic de droguri, evaziune fiscală sau spălarea banilor, alături de alte infracțiuni de o gravitate similară ori pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare.

În procesul de analiză a îndeplinirii condițiilor de autorizare se impune a fi avute în vedere criteriile conturate în practica CtEDO. Existența suspiciunii rezonabile presupune existența unor date sau informații apte să convingă un observator obiectiv și imparțial că persoana vizată de măsură ar fi putut săvârși o infracțiune (Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, 1990)[7]. De exemplu, s-a reținut că nu este suficientă simpla mențiune potrivit căreia poliția deține informații cu privire la implicarea unei persoane în traficul de droguri (Vanyan împotriva Rusiei, 2005)[8]. De asemenea, nu este suficientă o suspiciune întemeiată doar pe o sursă indirectă (Ramanauskas împotriva Lituaniei, 2008) sau pe o sursă care nu era de încredere (Khudobin împotriva Rusiei, 2006)”[9].

În contextul în care folosirea acestui procedeu probatoriu ridică probleme reale privitoare la dreptul fundamental la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din CEDO[10], dar și a dreptului la viață privată prevăzut de art. 8 din CEDO (Bykov împotriva Rusiei, 2009)[11], legiuitorul impune analiza necesității și proporționalității măsurii în raport de restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, având în vedere particularitățile cauzei, importanța informațiilor sau a probelor ce urmează a fi obținute ori gravitatea infracțiunii.

Ultima condiție privește subsidiaritatea măsurii, având în vedere că autorizarea este permisă doar dacă probele sau localizarea și identificarea autorului faptei nu ar putea fi obținute în alt mod sau dacă obținerea lor în alt mod ar putea periclita ancheta ori dacă există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. Legiuitorul a reglementat principiul subsidiarității, în contextul în care nu este adecvat ca o parte însemnată a probațiunii dintr-o cauză să fie reprezentată de acte ale investigatorilor sub acoperire, efectuate în faza actelor premergătoare[12]. Astfel, metoda de cercetare se impune a fi utilizată cu titlu de excepție, doar dacă alte măsuri, mai puțin intruzive, nu sunt apte să conducă la aceleași rezultate sau ridică obstacole semnificative de ordin practic[13].

III. Participarea autorizată la anumite activități

Organele judiciare, investigatorii sau colaboratorii pot participa la anumite activități autorizate, în scopul obținerii de mijloace de probă, cu respectarea unei proceduri și a unor condiții expres prevăzute de lege în cuprinsul art. 150 CPP.

Conform art. 138 alin. (11) CPP, participarea la anumite activități autorizate presupune săvârșirea unor acțiuni, precum efectuarea de tranzacții, operațiuni sau prestarea unui serviciu, desfășurate cu autorizarea organului judiciar competent.

În această situație, dacă este necesar ca investigatorul sau colaboratorul să săvârșească acțiuni specifice laturii obiective a unei infracțiuni, se impune ca procurorul să autorizeze prin ordonanță participarea autorizată la anumite activități, situație în care faptele nu constituie contravenție sau infracțiune, dacă s-au desfășurat în baza și în limitele autorizării.

Condițiile impuse de legiuitor privind proporționalitatea și subsidiaritatea măsurii sunt similare celor reglementate de art. 148 CPP privind utilizarea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor, iar prin raportare la condiția existenței unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, lista infracțiunilor pentru care poate fi autorizată măsura este mai restrânsă, nefiind indicate explicit în textul legal infracțiunile contra securității naționale.

Aplicarea practică a acestui procedeu probatoriu implică probleme reale din perspectiva dreptului la un proces echitabil, având în vedere riscurile ca investigatorul sau colaboratorul să determine persoana cercetată să săvârșească o infracțiune. În acest sens, CtEDO a statuat constant în jurisprudența sa că rolul agentului sub acoperire trebuie să se limiteze expres la o investigare pasivă a activității infracționale, în sensul de a se alătura unei activități în curs de desfășurare, fără a o determina (Texeira de Castro împotriva Portugaliei, 1998)[14].

Punerea în executare a acestor măsuri se consemnează într-un proces-verbal în care sunt detaliate datele la care măsura a început și s-a încheiat, date cu privire la persoanele care au desfășurat activitățile autorizate și descrierea dispozitivelor tehnice utilizate, în cazul în care s-a autorizat de către judecătorul de drepturi și libertăți folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere. Acest proces-verbal constituie un mijloc de probă derivat din activitatea desfășurată de investigator sau de colaborator, în care sunt consemnate elemente de fapt cu privire la activitatea infracțională desfășurată de persoana anchetată.

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) CPP, precum şi de articolul 150 alin. (5) CPP, este obligatorie sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare[15].

Având în vedere considerentele expuse, în absența unui mandat emis de judecătorul de drepturi și libertăți, mijloacele de probă rezultate în urma supravegherii tehnice sunt obținute în mod nelegal și pe cale de consecință se impune a fi excluse în faza camerei preliminare.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] A. Crișu, Drept Procesual Penal, Partea Generală, Ediția a 5-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2021, p. 382.

[2] Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 486 din 15 iulie 2010.

[3] A. Crișu, op. cit., p. 384.

[4] M. Bulancea, R. Slăvoiu, în M. Udroiu (coordonator), Codul de Procedură Penală, Comentariu pe articole, Ediția 3, Editura C.H. Beck, 2020, p. 1021.

[5] Gh. Mateuț, Tratat de Procedură Penală, Partea Generală, Vol. II, Editura C.H. Beck, București 2012, p. 209, apud M. Suian, Unele aspecte privind folosirea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor, în Revista Penalmente/Relevant nr. 2/2016, p. 12, disponibil la: https://www.revista.penalmente.ro/wp-content/uploads/2016/12/@Mihai-SUIAN-Unele-aspecte-privind-folosirea-investigatorilor-sub-acoperire-si-a-colaboratorilor.pdf (accesat la data de 06.08.2025).

[6] M. Bulancea, R. Slăvoiu, în M. Udroiu (coordonator), op. cit., p. 1021.

[7] Ibidem, p. 1020.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, Roma, 4.XI. 1950, disponibilă la https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/convention_ron (accesat la data de 06.08.2025).

[11] M. Bulancea, R. Slăvoiu, în M. Udroiu (coordonator), op. cit., p. 1019.

[12] M. Udroiu, O. Predescu, Protecția europeană a drepturilor omului și procesul penal român, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 782.

[13] Ibidem.

[14] M. Bulancea, R. Slăvoiu, în M. Udroiu (coordonator), op. cit., pp. 1031-1032.

[15] Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia 64/2023, disponibilă la https://www.iccj.ro/2023/11/21/decizia-nr-64-din-2-octombrie-2023-2/ (accesat la data de 06.08.2025).

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

1 2 3 4

Arhive

  • martie 2026
  • februarie 2026
  • ianuarie 2026
  • decembrie 2025
  • noiembrie 2025
  • octombrie 2025
  • septembrie 2025
  • august 2025
  • iulie 2025
  • iunie 2025
  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • martie 2025
  • februarie 2025
  • ianuarie 2025
  • decembrie 2024
  • noiembrie 2024
  • octombrie 2024
  • septembrie 2024
  • august 2024
  • iulie 2024
  • iunie 2024
  • mai 2024
  • aprilie 2024
  • martie 2024
  • februarie 2024
  • ianuarie 2024
  • decembrie 2023
  • noiembrie 2023
  • octombrie 2023
  • septembrie 2023
  • august 2023
  • iulie 2023
  • iunie 2023
  • mai 2023
  • aprilie 2023
  • martie 2023
  • februarie 2023
  • ianuarie 2023
  • decembrie 2022
  • noiembrie 2022
  • octombrie 2022
  • septembrie 2022
  • august 2022
  • iulie 2022
  • iunie 2022
  • mai 2022
  • aprilie 2022
  • martie 2022
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • Supliment 2021
  • decembrie 2021
  • noiembrie 2021
  • octombrie 2021
  • septembrie 2021
  • august 2021
  • iulie 2021
  • iunie 2021
  • mai 2021
  • aprilie 2021
  • martie 2021
  • februarie 2021
  • ianuarie 2021
  • decembrie 2020
  • noiembrie 2020
  • octombrie 2020
  • septembrie 2020
  • august 2020
  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • aprilie 2020
  • martie 2020
  • februarie 2020
  • ianuarie 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • septembrie 2019
  • august 2019
  • iulie 2019
  • iunie 2019
  • mai 2019
  • aprilie 2019
  • martie 2019
  • februarie 2019
  • ianuarie 2019
  • decembrie 2018
  • noiembrie 2018
  • octombrie 2018
  • septembrie 2018
  • august 2018
  • iulie 2018
  • iunie 2018
  • mai 2018
  • aprilie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • noiembrie 2017
  • octombrie 2017
  • septembrie 2017
  • august 2017
  • iulie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • Supliment 2016
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015

Calendar

aprilie 2026
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
« mart.    

Categorii

  • Abstract
  • Actualitate legislativă
  • Alte categorii
  • Din jurisprudența CCR
  • Din jurisprudența ÎCCJ
  • Editorial
  • HP
  • Interviu
  • Prefata
  • Recenzie de carte juridică
  • RIL
  • Studii, articole, opinii
  • Studii, discuții, comentarii (R.  Moldova și Ucraina)
  • Supliment 2016
  • Supliment 2021

© 2023 Copyright Universul Juridic. Toate drepturile rezervate. | Theme by ThemeinProgress | Proudly powered by WordPress