Considerații referitoare la reglementarea nulității și la validarea contractului nul sau anulabil în viziunea noului Cod civil
Gabriel Tița-Nicolescu - martie 1, 2016Considerations on the regulation of the cases of nullity and on the validation of the void or voidable agreement in the light of the new Civil Code
In this article, the author presents certain considerations relating to the regulation of the cases of nullity and to the validation of the void or voidable agreement in the light of the new Civil Code, to the nullity as prevention measure or as sanction.
The structure and the content of the study reveal the comments on the concept of nullity, on the importance of distinct approach of the matter, on the legal regulation, on the effects of nullity, as well as on the introductory considerations on the validation of the agreement, on the validation of the agreement by confirmation, on the renewal of the void agreement, on the conversion of the void agreement and finally, on the common and unavoidable error.
Finally, the author formulates brief considerations regarding the exceptional situation in which the legal act, even if annulled, produces legal effects, namely, the common and unavoidable error.
Keywords: nullity; validation; void agreement; effects of nullity; conversion; common and unavoidable error
1. Considerații introductive referitoare la nulitate
Noțiune. Nulitatea[1] actului juridic, ca instituție juridică, a fost și va fi amplu dezbătută în doctrina națională, discuțiile fiind provocate, în principal, de reglementarea anterioară (sau, mai corect spus, de lipsa reglementărilor anterioare), în care nu exista o abordare unitară a materiei, de unde au și apărut controversele inerente cu privire la cauzele nulității, dar și la efectele acesteia.
Vom evita toate teoriile exprimate în literatura juridică, pentru simplul motiv că reglementarea actuală a nulității ne lămurește pe deplin cu privire la anumite chestiuni esențiale, și anume că această sancțiune se aplică pentru nerespectarea cerințelor de validitate (ea fiind reglementată după condițiile actului juridic) și că stipulează motive diferite pentru cele două principale tipuri de nulitate, absolută și relativă. Credem, prin urmare, spre deosebire de alte opinii exprimate în literatura juridică recentă, că actuala reglementare de principiu a nulității este suficientă, în temeiul acesteia putând concepe și o definiție a noțiunii cu care lucrăm aici: nulitatea este o sancțiune care intervine atunci când nu sunt respectate condițiile de validitate ale actului juridic și are ca efect desființarea actului și lipsirea acestuia de efecte.
Ca domeniu de aplicare, nulitatea, ca instituție juridică, se aplică tuturor actelor juridice civile, dar se aplică, deopotrivă, și persoanelor juridice, acestea din urmă având la bază tot un act juridic, și anume, actul de înființare a persoanei juridice (de pildă, contractul de societate care este tot un act juridic, un contract plurilateral). Nulitatea se aplică și actelor de stare civilă (cu anumite particularități), în materia actelor administrative, dar și actelor procesuale emise în materia dreptului procesual civil.
Reglementarea nulității are mai multe scopuri, unanim reținute în doctrină și în jurisprudență, pe care le considerăm și noi importante de reținut aici: nulitatea este o măsură de prevenire (legea avertizând că nerespectarea anumitor condiții poate atrage nulitatea actului), dar este, în același timp, și o sancțiune (atunci când prevenirea nu a avut succes, legea lipsește de efecte actul juridic). În fine, mai trebuie precizat și faptul că, în cazurile în care nu sunt respectate condițiile de validitate, legea poate prevedea și alte sancțiuni decât nulitatea cum ar fi, sancțiuni contravenționale sau penale care, după caz, pot fi sau nu pot fi reținute în concurs cu nulitatea.
Importanța abordării distincte a materiei. În lipsa unor reglementări exprese în Codul civil 1864, majoritatea cursurilor și lucrărilor de drept (atât românești, cât și cele franceze) nu trata distinct această chestiune, făcând referire la nulitate, așa cum proceda și Codul civil, în mod absolut sporadic, la materia contractelor și, mai cu seamă, la capitolul referitor la contractul de vânzare-cumpărare (nulitatea era uneori abordată și la viciile de consimțământ). Lucrurile s-au schimbat însă în prezent. În ceea ce ne privește, considerăm problematica în discuție foarte importantă din cel puțin două motive:
• în primul rând, nulitatea este o instituție juridică aplicabilă tuturor actelor juridice și, pe cale de consecință, tuturor contractelor, contractul fiind principalul izvor de obligații civile; cunoașterea regimului juridic al nulității, în general, ne ajută să înțelegem o așa-numită teorie generală a nulității aplicabilă, cu caracter de principiu, oricărui contract și oricărui act juridic;
• în al doilea rând (dar la fel de important), cunoașterea condițiilor și efectelor nulității ne ajută să ne clarificăm implicit, dar inechivoc aspecte foarte importante legate de cerințele de validitate pe care trebuie să le respecte o convenție, cu implicații multidisciplinare, legate atât de forma contractului, dar și de condițiile de fond ale acestuia; ne va fi mai ușor, cu alte cuvinte, să reținem chestiunile esențiale legate de condițiile de validitate ale convenției, dar și de viciile sale de consimțământ.
Față de aceste considerente și având în vedere și faptul că, așa cum arătam, în prezent, subiectul în discuție beneficiază de o reglementare distinctă, considerăm că nulitatea, ca instituție juridică aparte, se impune a fi abordată în amănunt, dar ca un capitol aparte la ramura de drept ce tratează teoria generală a obligațiilor contractuale, în corelație cu efectele contractelor în general.
Reglementare legală. Reglementarea noastră actuală este destul de cuprinzătoare, spre deosebire de vechiul Cod civil român, de Codul civil francez în vigoare și astăzi (care nu abordează distinct problema nulității) și chiar față de principalele noastre surse de inspirație, Codul civil Quebec și Codul civil italian, coduri care, deși tratează aparte problematica, conțin foarte puține prevederi de principiu. O astfel de abordare s-a impus însă în sistemul nostru de drept tocmai din cauza nenumăratelor discuții care s-au purtat pe această temă, dat fiind că nici Codul civil francez nu conține o reglementare expresă a nulității, întocmai ca și vechiul nostru Cod civil care era, practic, o copie a legii franceze.
„Nulitatea contractului” este titlul marginal al secțiunii din actualul Cod civil, secțiune cuprinsă în titlul referitor la obligații și care cuprinde nu mai puțin de 20 de articole (art. 1.246-1.265 NCC) structurate corect și coerent în patru subsecțiuni, intitulate: („Dispoziții generale”), („Cauzele de nulitate”), („Efectele nulității”) și („Validarea contractului”). Aceasta este reglementarea legală de bază a nulității în dreptul privat român, am putea spune, „dreptul comun” în materia nulității; așadar, chiar și în aceste condiții de legiferare, actuala reglementare, cuprinsă în art. 1.246-1.265 NCC, este considerată o normă juridică generală, de drept comun, urmând a fi observate și dispoziții particulare referitoare la cauzele de nulitate, dar și la efectele nulității (e adevărat, particularitățile sunt destul de reduse, dar importante).
Efectele nulității. Nulitatea unui act juridic produce o consecinţă generală, dar definitorie şi cât se poate de firească, consecinţă care constă în lipsirea actului juridic de toate efectele pe care acesta le-a produs ori ar fi putut şi/sau ar fi trebuit să le producă, adică, așa cum se spunea în dreptul roman, quod nullum est, nullum producit effectum (ceea ce este nul, produce efecte nule). Indiferent de tipul său, absolută sau relativă, odată dovedită și pronunțată de instanță, nulitatea produce aceleași efecte, și anume, desființarea actului. De aici derivă toate cele trei principii ale efectelor nulității despre care vom vorbi mai jos.
Cu privire la efectele nulității, trebuie menționate, încă de la început, cele două modalități prin care aceasta poate fi constatată, expres reglementate de actualul Cod civil, și anume:
• Constatarea nulității prin acordul părților;
• Constatarea nulității pe cale judecătorească.
De noutate este, așa cum arătam, posibilitatea legală oferită părților de a constata nulitatea unui contract și, pe cale de consecință, de a stabili efectele acestei nulități[2]. Dacă sub acest aspect (al efectelor nulităţii) există o libertate a părților, reamintim că, în ceea ce privește cauzele de nulitate, acestea nu pot fi stabilite și nici înlăturate prin acordul părților. Orice convenție sau clauză contrară este considerată nescrisă. Ipoteza este însă mai mult ipotetică, astfel că, în aproape toate cazurile, nulitatea va fi constatată de către instanță, în urma unei acțiuni formulate de partea interesată, numită acțiune în constatarea nulității (absolute) sau în declararea nulității (relative). Este vorba despre o acțiune în realizarea dreptului (chiar dacă o numim acțiune în constatare) și se taxează la valoare, întrucât presupune și restituirea unor prestații, de cele mai multe ori. Restituirea prestațiilor (sau, mai general, repunerea părților în situația anterioară) are caracterul unei acțiuni subsecvente (dacă se cere ulterior, pe cale principală), întrucât depinde de succesul constatării nulității, sau a unei cereri accesorii (a unui petit accesoriu), dacă se face în cadrul aceleiași acțiuni. În fine, sub acest aspect, din punct de vedere procedural, dacă nu s-a cerut restituirea prestațiilor, nici pe cale de acțiune,și nici prin cerere reconvențională, instanța nu o poate pronunța din oficiu.
Trei sunt principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil:
• Desființarea retroactivă a actului;
• Restituirea prestațiilor;
• Desființarea actelor subsecvente.
După cum știm deja, în vechiul nostru Cod civil, efectele nulității nu erau reglementate expres, într-un capitol aparte, fiind creația doctrinei, întocmai ca în dreptul civil francez, în care, de asemenea, nu există o reglementare expresă[3]. Și atunci, care este sursa de inspirație în materie de efecte ale nulității ? Se pare că tot Codul civil Quebec, dar și celelalte coduri care au influențat linia noului nostru Cod civil.
2. Validarea contractului
Considerații introductive. Așa cum am arătat și cu alte ocazii, în actualul Cod civil se constată o preocupare evidentă a legiuitorului de a salva actul juridic afectat de o cauză de nulitate și, pe cale de consecință, de a înlătura efectele (de multe ori, inoportune) ale nulității. În acest sens, există, în actualul Cod civil, reglementări foarte permisive (inexistente în Codul civil 1864) care tind la aceeași finalitate: menținerea, într-o formă sau alta, a efectelor actelor juridice anulabile.
Salvgardarea, protejarea existenței unui contract cu privire la care se pune problema anulării sale se face prin mai multe procedee legale, respectiv prin validarea actului nul, prin refacerea actului nul și prin conversiune. Încă de la început trebuie făcută distincția clară între aceste procedee recunoscute de lege pentru menținerea efectelor unui contract.
Validarea este operațiunea prin care părțile își manifestă intenția de a acoperi cauza de nulitate a contractului; urmare a validării, contractul își va produce pe deplin efectele prevăzute de lege, încă de la data încheierii sale. Validarea se poate face, potrivit legii, prin confirmare sau prin alte moduri anume prevăzute de lege. Refacerea reprezintă o nouă manifestare de voință a părților, prin care părțile încheie din nou, cu respectarea legii, un contract, având același obiect cu cel supus nulității; contractul refăcut își va produce efectele doar pentru viitor. Conversiunea constă în înlocuirea actului juridic nul cu un alt act juridic care poate produce aceleași efecte, cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.
În fine, mai există o singură situație (cu caracter absolut excepțional și cu condiția îndeplinirii anumitor cerințe legale stricte), în care un act juridic anulat produce totuși efecte față de anumite persoane, este vorba despre eroarea comună și invincibilă, despre care vom vorbi mai jos.
Validarea contractului prin confirmare. În primul rând, în mod firesc, părțile pot acoperi cauza de nulitate care afectează contractul lor (adică pot valida contractul), prin confirmare, atunci când, evident, se înțeleg în acest sens. Confirmarea unui contract reprezintă voința manifestată de partea contractantă, în mod expres sau tacit[4], de a renunța la dreptul de a invoca nulitatea.
Primul aspect ce trebuie menționat aici – important în opinia noastră – este cel legat de tipul de nulitate ce poate fi confirmată. Reiterăm, așadar, cu caracter de principiu, că nulitatea relativă poate fi confirmată, în schimb, nulitatea absolută, tot ca regulă de principiu, nu poate fi confirmată (prin excepție, nulitatea absolută poate fi confirmată în cazurile anume prevăzute de lege). Acesta este un aspect de noutate, dat fiind că, sub imperiul vechiului Cod civil, nu se admitea în niciun caz confirmarea actului juridic lovit de nulitate absolută. Apoi, reținem o altă chestiune, legată de momentul confirmării, și anume, regula potrivit căreia poate fi confirmat un act juridic numai dacă la momentul confirmării pot fi respectate cerințele imperative ale legii.
Față de aceste prime precizări, notăm faptul că, pentru a putea vorbi de o confirmare a unui act juridic anulabil, trebuie îndeplinite trei condiții :
• voința de a confirma actul trebuie să fie certă (chiar dacă nu este manifestată expres, ci doar tacit);
• actul juridic respectiv să fie susceptibil de confirmare, adică legea să permită validarea sa;
• în momentul confirmării este necesar ca toate condițiile de validitate ale contractului să fie întrunite.
[1] La nullite, în dreptul francez și dreptul canadian al provinciei Quebec. În dreptul cutumiar, nulitatea este frecvent folosită sub termenul de cancellation, însă trebuie precizat că termenul englez este mai larg decât conceptul nostru de nulitate, incluzând și situațiile de desființare a contractului prin denunțare unilaterală.
[2] Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatată sau declarată prin acordul părților [art. 1.246 alin. (3) NCC].
[3] Codul civil francez cuprinde, totuși, spre deosebire de Codul nostru civil, recent abrogat, un articol (1.304) referitor la instituția juridică a nulității și, mai cu seamă, la termenele de prescripție instituite în materie, dar acest text nu a influențat, se pare, bogata noastră literatură juridică în materie de nulitate. Textul art. 1.304 C. civ. Napoleon instituie doar termenul de prescripție de 5 ani pentru o acțiune în anulare a unui act juridic.
[4] Codul nostru civil impune ca voința de confirmare să fie certă, însă permite să fie manifestată fie în mod expres, fie tacit (1.262 NCC); în schimb, art. 1.423 C.C.Q. cere ca voința de confirmare să fie certă și evidentă, ceea ce, în principiu, exclude ideea de confirmare tacită.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.