Considerații privind acceptarea voluntară expresă a moștenirii – Partea I

1. Definiția şi felurile acceptării moștenirii

Prin acceptarea moștenirii înțelegem actul sau faptul juridic unilateral al succesibilului, prin care acesta își consolidează calitatea de moștenitor, astfel încât se definitivează transmisiunea succesorală care, ope legis, a operat provizoriu la data deschiderii moștenirii. Sau așa cum s-a subliniat în literatura juridică^[1], prin acceptarea moștenirii succesibilul nu dobândește nici un drept, ci consolidează numai dobândirea care s-a produs ope legis de la data deschiderii moștenirii.

Acceptarea moștenirii este reglementată în art. 1106-1119 C. civ. Se impune a preciza că dispozițiile vizând acceptarea moștenirii se aplică deopotrivă atât moștenirii legale, cât și moștenirii testamentare.

Acceptarea moștenirii poate opera în două feluri, prin acceptare voluntară (care la rândul ei poate fi expresă sau tacită) sau prin acceptare forțată. Prezenta parte a studiului dedicat acceptării moștenirii va trata acceptarea voluntară expresă a moștenirii.

2. Acceptarea voluntară expresă a moștenirii

Potrivit art. 1108 alin. (2) C. civ., acceptarea este expresă când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.

Așadar, condițiile cerute de lege pentru a opera acceptarea expresă a moștenirii sunt ca succesibilul să își însușească explicit calitatea de moștenitor, iar manifestarea opțiunii sale de acceptare a moștenirii să fie făcută printr‑un înscris autentic sau sub semnătură privată, deci obligatoriu în formă scrisă^[2]. În alte cuvinte, acceptarea expresă a moștenirii reprezintă un act solemn^[3], forma scrisă fiind cerută ad validitatem. În literatura juridică s-a afirmat că intenția (negotium) de a accepta moștenirea trebuie să fie prezentă, fiind exprimată printr-un înscris (instrumentum), indiferent de forma lui^[4]. În ipoteza în care acceptarea moștenirii se face prin act autentic, art. 1109 C. civ. prevede că declarația de acceptare se va înscrie în registrul naţional notarial, ţinut în format electronic, potrivit legii. Dacă, spre exemplu, acceptarea expresă a moștenirii se face prin înscris sub semnatură privată însă acesta este nesemnat de succesibil, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută. De asemenea, declarația verbală a succesibilului nu valoarează acceptarea moștenirii^[5], întrucât, așa cum am menționat anterior, forma scrisă este cerută ad validitatem. Așadar atât testamentul verbal, cât și acceptarea expresă verbală a moștenirii sunt nule absolut.

Termenul în care trebuie să se producă acceptarea expresă a moștenirii (fie prin înscris autentic, fie prin înscris sub semnătură privată) este cel instituit de art. 1103 C. civ. Astfel, dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii. Data de la care începe să curgă acest termen va fi stabilită raportat la prevederile art. 1103 alin. (2) C. civ., respectiv:

a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;

c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;

d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

Totodată, trebuie să avem în vedere și prevederile art. 1113 C. civ., care reglemenează posibilitatea ca termenul de opțiune succesorală să fie redus. Astfel, pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, să îşi exercite dreptul de opţiune succesorală înăuntrul unui termen stabilit de instanţa judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1103 C. civ.

În ceea ce privește acceptarea expresă a moștenirii, se impune a analiza această manifestare de voință a succesibilului raportat la capacitatea acestuia.

Astfel, în ipoteza succesesibilului cu capacitate de exercițiu deplină este de precizat că acesta poate accepta expres moștenirea fie personal, fie prin mandatar.

Pentru ipoteza acceptării exprese a moștenirii prin mandatar se impun a fi făcute câteva precizări^[6]:

a) este necesar ca împuternicirea scrisă să fie dată special pentru acceptarea moștenirii, fiind vorba despre un act juridic de dispoziție;

b) mandatarul va trebui să accepte moștenirea în termenul de decădere prevăzut de art. 1103 C. civ. și în forma prescrisă de lege;

c) procura dată mandatarului nu valorează acceptare a moștenirii, deoarece aceasta este revocabilă (art. 2031 C. civ.), în vreme ce acceptarea moștenirii constituie un act irevocabil;

d) pentru ipoteza decesului mandantului anterior acceptării moștenirii de către mandatar, deși din art. 2035 alin. (2) C. civ. ar rezulta că mandatarul este obligat să continue executarea mandatului dacă întâr­zierea acesteia riscă să pună în pericol interesele moștenitorilor mandantului, în realitate, nu va exista un astfel de risc, deoarece moștenitorii vor avea posibilitatea să exercite dreptul de opțiune succesorală prin retransmitere.

Dacă succesibilul are capacitate de exercițiu restrânsă, va putea accepta expres moștenirea, fie personal, fie prin mandatar. Succesibilul cu capacitate de exercițiu restrânsă acceptă personal și singur moștenirea (fără să aibă nevoie de încuviințarea prealabilă a ocrotitorului legal și autorizarea instanței de tutelă). Prin excepție, este posibil ca prin hotărârea prin care a fost instituită consilierea judiciară, instanţa de tutelă să dispune altfel^[7]. Astfel, potrivit art. 168 alin. (4) C. civ., prin hotărârea prin care a fost instituită consilierea judiciară sau tutela specială, instanţa de tutelă stabileşte, în funcţie de gradul de autonomie al persoanei ocrotite şi de nevoile sale specifice, categoriile de acte pentru care este necesară încuviinţarea actelor sale sau, după caz, reprezentarea ei. Instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să privească chiar şi numai o categorie de acte. De asemenea, instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai la persoana celui ocrotit sau numai la bunurile sale.

În ceea ce privește acceptarea expresă a moștenirii a succesibilului cu capacitate de exercițiu restrânsă, se impune doar a preciza că trebuie respectate condițiile de acordare a mandatului.

Acceptarea expresă a moștenirii de către succesibilul fără capacitate de exercițiu are loc prin reprezentant legal și cu autorizarea instanței de tutelă. Reprezentantul legal poate accepta moștenirea și prin mandatar, cu respectarea condițiilor anterior menționate, precum și a celor privind acordarea mandatului^[8].

Nu în ultimul rând, vom menționa faptul că acceptarea expresă a moștenirii poate fi făcută de către creditorii succesibilului. Astfel, potrivit art. 1107 C. civ., creditorii succesibilului pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor.

3. Concluzii

Prima parte a prezentului studiu a analizat acceptarea voluntară expresă a moștenirii. Am definit inițial acceptarea moștenirii și am arătat care sunt felurile acceptării moștenirii. Acceptarea expresă a moștenirii trebuie să respecte două condiții, respectiv succesibilul să își însușească explicit calitatea de moștenitor, iar manifestarea opțiunii sale de acceptare a moștenirii să fie făcută printr‑un înscris autentic sau sub semnătură privată, deci obligatoriu în formă scrisă. Am prezentat particularitățile acceptării voluntare exprese în cazul succesibililor care au capacitate deplină de exercțiu, a celor cu capacitate restrânsă de exercițiu, precum și a celor lipsiți de capacitatea de exercițiu.

Bibliografie:

Nicolae I., Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016;

Boroi G., Anghelescu C.A., Nicolae I., Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022,

Deak Fr., Tratat de drept succesoral, Ediția a II-a, actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002;

Bacaci Al., Comăniță Gh., Drept civil. Succesiunile, Editura Universul Juridic, București, 2013;

Kocis J., Vasilescu P., Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016.

^[1] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ediția a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 411.

^[2] Și în vechea reglementare condițiile acceptării exprese erau identice. În acest sens, a se vedea Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Ediția a II-a, actualizată și completată, Ed.Universul Juridic, București, 2002, pp. 412-413.

^[3] S-a exprimat și punctul de vedere opus, respectiv că nu ne aflăm în prezența unui act solemn. A se vedea, în acest sens, Al.Bacaci, Gh.Comăniță, Drept civil.Succesiunile, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 203.

^[4] J. Kocis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 276.

^[5] Interzicerea acceptării exprese orale a voit să-l ferească pe succesibil de consecințele unui cuvânt rostit la întâmplare și, de asemenea, pentru a evita dovada cu martori, care poate fi echivocă. A se vedea, Al. Bacaci, Gh. Comăniță, Drept civil. Succesiunile, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 203.

^[6] G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022, pp. 696-697.

^[7] G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 697.

^[8] G.Boroi, C.A Anghelescu, I.Nicolae, Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 697.