Condițiile de formă ale contractului în reglementarea noului Cod civil
Gabriel Tița-Nicolescu - martie 1, 2018Mai precizăm aici și faptul că, în practică, sunt cazuri frecvente în care părțile încheie un contract într‑o anumită formă (de regulă, forma autentică), deși legea nu o cere. În ultimii ani s‑a întâmplat astfel tot în materie de societăți, unde actul constitutiv era de multe ori semnat în fața notarului public, deși legea nu îi obliga pe semnatari să încheie actul în astfel de condiții[5]. Trebuie știut că, în astfel de situații, încheierea actului în formă autentică nu oferă o forță juridică mai mare acestuia, în condițiile în care legea nu cere această formalitate; mai mult, forma notarială autentică presupune, de regulă, costuri mult mai ridicate decât simpla formă sub semnătură privată a actului. Este însă tot atât de adevărat că, dacă actul (contractul) respectiv are ca obiect plata unei sume de bani (și ne referim aici la alte cazuri decât la contractele de societate), încheierea lui în formă autentică, deși legea nu o cerea, conferă acestuia o forță juridică (executorie) mai mare decât în cazul în care actul s‑-ar fi încheiat sub semnătură privată[6].
Aplicarea principiului accesorium sequitur principalem în materia formei contractului
Un principiu important care trebuie reținut în această materie este cel potrivit căruia, dacă forma unui act juridic este cerută, potrivit legii, ad validitatem, atunci și actele necesare încheierii acelui act sau subsecvente actului respectiv trebuie să respecte aceeași formă, ad validitatem; vorbim, așadar, despre actul juridic accesoriu, care trebuie să aibă aceeași formă ca și actul juridic principal, potrivit principiului accesorium sequitur principale)[7].
De pildă, actul de vânzare‑ a unui teren (care se încheie, potrivit legii, în forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute) încheiat printr‑un mandatar (împuternicit), trebuie însoțit de o procură dată tot în forma autentică[8]. Aceeași situație o putem întâlni și în cazul donației, unde una dintre părți (sau ambele părți) pot fi reprezentate printr‑un mandatar (împuternicit), caz în care mandatul (împuternicirea) trebuie dată, sub sancțiunea nulității absolute, în formă autentică[9]. Exemplele pot continua aici, chestiunea de reținut fiind aceea că mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme, trebuie să respecte acea formă, regulă instituită expres în noul nostru Cod civil [art. 2.013 alin. (2)]. O ultimă precizare care se impune aici este că o procură autentică trebuie să fie, potrivit legii activității notariale, și specială, adică să indice exact actele juridice pentru care este dată.
De asemenea, un act adițional ce modifică prevederile unui contract pentru care legea cere forma scrisă sau autentică ad validitatem trebuie încheiat în aceeași formă, sub sancțiunea nulității absolute. De exemplu, contractul de arendă care se încheie sub sancțiunea nulității în forma scrisă [art. 1.838 alin. (1) NCC] poate fi modificat numai printr‑un act adițional care trebuie să îmbrace aceeași formă scrisă, sub sancțiunea nulității. Tot cu titlu de exemplu, în materia dreptului societar, unde aportul în bunuri imobile impune, ad validitatem, întocmirea în formă autentică a actului constitutiv [art. 5 alin. (6) Legea nr. 31/1990], modificarea actului constitutiv prin aducerea ca aport a unor alte bunuri imobile necesită, de asemenea, forma autentică (de precizat însă că dacă noile aporturi sunt aduse în numerar sau în bunuri mobile, nu se mai impune forma autentică; în schimb, dacă noile aporturi constau în bunuri imobile, forma autentică este cerută ad validitatem, chiar dacă la constituire nu au fost aportate bunuri imobile).
Apoi, în aplicarea regulii despre care vorbim aici, reținem că un act de garantare a unei obligații care face obiectul unui act juridic pentru care legea cere o formă ad validitatem trebuie încheiat sub aceeași formă. De pildă, contractul de ipotecă sau contractul de fideiusiune prin care se garantează o obligație ce derivă dintr‑un contract de vânzare a unui bun imobil. În acest caz, întrucât, potrivit legii, actul de vânzare trebuie să îmbrace, sub sancțiunea nulității, forma autentică, și actul de garanție trebuie să îmbrace aceeași formă, sub aceeași sancțiune, potrivit principiului accesorium sequitur principalem.
În fine, este evident că, potrivit principiului despre care vorbim aici, actul juridic care constată încetarea efectelor unui act juridic pentru care legea cere forma autentică trebuie să îmbrace, la rândul său, forma autentică. Precizăm însă că forma autentică este cerută doar actului juridic bilateral, adică doar convenției prin care părțile hotărăsc încetarea, de comun acord, a contractului autentic; în schimb, actul unilateral (declarația de reziliere sau de denunțare unilaterală) prin care se tinde la desființarea contractului (chiar autentic) nu trebuie să îmbrace forma autentică.
În schimb, un antecontract sau o promisiune de încheiere a unui contract pentru care legea cere o anumită formă nu trebuie să îmbrace acea formă; acest aspect produce deseori confuzii, întrucât Codul civil român nu îl lămurește, așa cum o fac, în mod expres, alte coduri (art. 1.415 C.C.Q., art. 1.351 Cod civil italian).
Desigur, facem precizarea pe care am făcut‑o și în cazul actelor juridice considerate, în ipoteza de față, principale: forma ad validitatem a actului juridic accesoriu este cerută numai dacă legea cere forma ad validitatem a actului juridic principal. Dacă părțile au încheiat un anumit act juridic într‑o anumită formă pe care legea nu o cerea (de pildă forma autentică), nu este obligatoriu ca și actul juridic accesoriu (împuternicirea, actul adițional sau actul de garanție) să fie tot în forma autentică, fiind suficientă și forma sub semnătură privată.
Conversiunea actelor juridice
Principiul conversiunii forței actelor juridice presupune că un act juridic care nu poate fi considerat valabil sub o anumită formă poate produce efecte sub o altă formă. Potrivit doctrinei recente, întemeiate pe noile dispoziții de drept material, conversiunea unui act juridic poate avea două înțelesuri, și anume conversiune formală și conversiune substanțială[10]. Conversiunea formală este cea care ne interesează aici, întrucât are în vedere atribuirea unor efecte juridice unui contract afectat de nulitate ca urmare a încălcării unor cerințe de formă; conversiunea substanțială ar putea fi abordată cu ocazia analizării cazurilor de nulitate, unde se poate vorbi despre situațiile în care un contract viciat sub aspectul cerințelor de fond va putea produce totuși efecte (de pildă, dacă un contract este anulabil pentru cauză ilicită, când, ca urmare a conversiunii, va putea fi considerat ca fiind valabil, însă cauza va fi readaptată în limitele legii).
Conversiunea înscrisului autentic este o aplicație a principiului conversiunii actelor juridice și este reglementată expres prin dispozițiile art. 271 alin. (2) NCPC. Textul de lege sancționează expres cu nulitatea absolută înscrisul autentic întocmit fără respectarea formelor prevăzute pentru încheierea sa valabilă ori de o persoană incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competenței, însă acordă unui astfel de înscris deplina dovadă ca înscris sub semnătură privată (dacă este semnat de părți) sau a unui început de dovada scrisă (dacă nu este semnat)[11]. Tot astfel, potrivit aceluiași principiu al conversiunii, înscrisurile sub semnătură privată pentru care nu s‑au îndeplinit formalitățile multiplului exemplar și „bun și aprobat” valorează ca început de dovadă scrisă (art. 276 NCPC).
Forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară
Din economia actualului Cod civil am putea concluziona că noua reglementare instituie și o altă categorie de formă a actului juridic, și anume, forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară. Potrivit art. 1.244 NCC, în afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară. În opinia noastră, forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară nu poate fi considerată o formă aparte a contractului, ci se include în categoria condițiilor de formă cerute ad validitatem.
Forma cerută pentru probațiunea contractului (forma cerută ad probationem)
Forma ad probationem a unui act juridic sau a unui contract constă în acea cerință de formă care presupune ca actul juridic respectiv sau contractul să fie încheiat în scris pentru a putea fi probat. Forma ad probationem se impune pentru considerente practice, întrucât asigură posibilitatea părților contractante de a putea dovedi conținutul contractului pe care l‑au încheiat, drepturile și obligațiile părților.
Ca și forma ad validitatem, forma ad probationem trebuie respectată în cazurile anume prevăzute de lege; cu alte cuvinte, legea impune și prevede expres cazurile în care un contract trebuie încheiat în scris pentru a se putea proba existența lui. Așadar, și forma ad probationem este obligatorie, diferența esențială față de forma ad validitatem fiind aceea că nerespectarea formei ad probationem atrage imposibilitatea dovedirii contractului, pe când nerespectarea formei ad validitatem atrage însăși nulitatea actului. În cazul nerespectării formei ad probationem, contractul nu este nul, el produce efecte depline între părți, însă va fi aproape imposibil de dovedit în lipsa înscrisului constatator pe care legea îl impune. Această soluție derivă din principiul consensualismului, despre care am mai vorbit, potrivit căruia, pentru validitatea unui contract este necesar doar consimțământul, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege (atunci când contractul este solemn sau real). Iată, așadar, motivele pentru care antamam, cu mai multe ocazii, dificultățile pe care le implică, în practică, aplicarea unui astfel de principiu, întrucât inexistența unui înscris, ca instrumentum, care să exteriorizeze consimțământul părților, face extrem de greoaie și uneori chiar imposibilă probarea convenției.
Mai facem aici o precizare extrem de importantă, menită să delimiteze situațiile în care legea cere o anumită formă a actului juridic. Astfel, trebuie reținut faptul că este posibil ca forma scrisă a unui contract să fie cerută nu doar pentru probațiunea actului juridic, ci pentru însăși validitatea acestuia. Confuzia ar putea apărea din ideea preconcepută potrivit căreia forma ad validitatem ar presupune întotdeauna un înscris autentic, nu și sub semnătură privată. Într‑adevăr, forma ad validitatem se referă, de regulă, la un act juridic autentic, însă sunt situații prevăzute expres de lege (destul de rare, este adevărat) în care forma ad validitatem este respectată prin simpla formă scrisă sub semnătură privată a actului juridic (eventual, căruia i s‑a acordat și dată certă). Amintim doar forma scrisă a contractului de societate prin care se creează o societate cu personalitate juridică, forma scrisă a contractului de arendare ori forma scrisă a contractului de ipotecă mobiliară. Astfel, potrivit art. 1.884 NCC, în ceea ce privește contractul de societate, acesta trebuie încheiat în forma scrisă, iar potrivit textului de lege citat, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului; prin excepție, sub sancțiunea nulității absolute, contractul prin care se înființează o societate cu personalitate juridică trebuie încheiat în forma scrisă. Așadar, societățile fără personalitate juridică (societățile simple și societățile în participație) se constituie prin contract de societate încheiat în forma scrisă ad probationem, iar societățile cu personalitate juridică (societățile în nume colectiv, în comandită simplă și pe acțiuni, societățile pe acțiuni și cele cu răspundere limitată) se constituie prin contract de societate încheiat în forma scrisă, cerută însă ad validitatem.
[5] Ideea preconcepută de încheiere a actului constitutiv în formă autentică reprezenta și mai reprezintă încă (este adevărat, din ce în ce mai rar) o reminiscență a vechii reglementări din legea societăților comerciale, în forma adoptată imediat după Revoluția din 1989, când oamenii s‑-au grăbit să își înființeze societăți private. În forma inițială, Legea nr. 31/1990 cerea forma autentică a actului constitutiv al societății comerciale în toate cazurile, indiferent de tipul de societate și de tipul de aport. În prezent însă, după câte știm, legea mai cere forma autentică doar în trei situații: când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil, când se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă și când se constituie o societate pe acțiuni prin subscripție publică. Au trecut mai bine de 20 ani de la această modificare legislativă, însă unii oameni tot mai cred că este obligatorie semnarea unui act constitutiv al societății în fața notarului public.
[6] Actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă constituie titlu executoriu [art. 639 alin. (1) NCPC și art. 100 din Legea nr. 36/1995].
[7] Lorsqu’une forme particulière ou solennelle est exigée comme condition nécessaire à la formation du contrat, elle doit être observée; cette forme doit aussi être observée pour toute modification apportée à un tel contrat, à moins que la modification ne consiste qu’en stipulations accessoires – art. 1.414 C.C.Q.
[8] O importantă excepție de la această regulă o instituie art. 70^1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, text potrivit căruia actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți comerciale pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății, după caz, prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale actului constitutiv al societății, nefiind necesară o procură specială și în formă autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziție trebuie încheiate în forma autentică.
[9] Mai trebuie să menționăm aici și o altă cerință a mandatului autentic, cerută expres de legea privind activitatea notarială, și anume înregistrarea procurii într‑-un registru special, numit Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora. În cazul în care în acest registru este menționată revocarea procurii, notarul public va respinge cererea de autentificare a actului juridic principal care urma a fi încheiat de către persoana care se pretinde mandatarul părții (art. 90 din Legea nr. 36/1995).
[10] I. Reghini, Conversiunea actului juridic – o posibilă consecință a nulității, în revista on‑line „Iurisprudentia” (pe studia.law.ubbcluj.ro).
[11] Textul se regăsea și în vechiul Cod civil: „Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetenței sau a necapacității funcționarului, sau din lipsă de forme, este valabil ca scriptură sub semnătură privată, dacă s‑a iscălit de părțile contractante” (art. 117 C. civ. 1864).
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.