Comisiune și omisiune în purtarea nelegală de arme letale și muniții

Domeniul armelor şi al muniţiilor a constituit constant o preocupare a legiuitorului român, atent la instituirea unui cadru normativ adecvat, corelat cu cadrul legislativ european amintit, grație importanței acestui domeniu pentru siguranța și securitatea statului și a persoanei. Regimul armelor şi al muniţiilor este reglementat atât prin dispoziţiile Codului penal, cât şi de o legislaţie specială cu caracter penal. Existenţa unui dublu sediu al materiei ar putea crea o confuzie şi de aceea trebuie realizată distincţia între infracţiunile la regimul armelor şi al muniţiilor care constituie încălcări ale cadrului legal cu privire la deţinerea, portul, transportul, confecţionarea şi orice alte operaţiuni cu arme şi muniţii, pe de o parte, şi infracţiunile săvârşite cu ajutorul armelor şi muniţiilor, cum ar fi omorul, vătămări corporale grave, tâlhăria, lipsirea de libertate în mod ilegal, violarea de domiciliu, infracţiuni ce ţin de crima organizată şi chiar de terorism, pentru care armele şi muniţiile reprezintă elemente circumstanţiale agravante, pe de altă parte[1].

Escaladarea infracţionalităţii a impus, prin urmare, crearea unui cadru legislativ în materia armelor şi muniţiilor menit să protejeze autoritatea publică, proprietatea, drepturile fundamentale şi libertăţile cetăţenilor, ordinea şi liniştea publică. Actuala legislaţie corespunde, într-o măsură mai mare decât cea anterioară, situaţiei de fapt din România, constituind un instrument mai eficace de luptă şi combatere a acestui veritabil flagel al zilelor noastre. Adoptarea unei noi legislaţii a venit din necesitatea armonizării cadrului legislativ naţional cu reglementările internaţionale în acest domeniu, în condițiile integrării României în Uniunea Europeană și a transpunerii în plan intern a directivelor europene amintite. În structura și conținutul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 342 Cod penal sunt cuprinse: situația premisă și conținutul constitutiv. Situația premisă constă în preexistența unei stări sau situații periculoase pentru siguranța persoanelor, a bunurilor acestora etc., determinată de încălcarea dispozițiilor legale privind regimul armelor și al munițiilor. Fără îndoială că situația premisă diferă de la o infracțiune la alta, în raport cu acțiunea sau inacțiunea incriminată.

Astfel, infracțiunea prevăzută în art. 342 alin. (6), care constă în nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de zece zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, nu poate fi concepută fără preexistența unui permis de armă valabil[2]. Latura obiectivă a infracțiunii cuprinde elementul material, cerințe esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate. Elementul material al laturii obiective se realizează prin acțiuni sau inacțiuni specifice fiecărei infracțiuni, motiv pentru care vom proceda la examinarea lor separată. În cazul infracțiunii prevăzute în alin. (1) al art. 342 C. pen., elementul material al laturii obiective se realizează prin una dintre următoarele acțiuni: deținerea, portul sau confecționarea fără drept a uneia sau a mai multor arme letale; efectuarea fără drept a altor operații privind circulația armelor letale (altele decât cele menționate mai sus); deținerea, portul sau confecționarea fără drept a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor unor arme letale și funcționarea fără drept a atelierelor de reparat arme letale. Pentru existența elementului material al laturii obiective este suficient a se constata comiterea unei singure acțiuni dintre cele enumerate mai sus[3].

Pentru a evita unele interpretări unilaterale care să nu fie în acord cu voința legiuitorului, în Legea nr. 295/2004[4] privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările și completările ulterioare, au fost definiți unii termeni specifici domeniului, termeni care apar menționați și în textul de incriminare examinat. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 din actul normativ menționat, prin sintagma de „arme și muniții letale” se înțeleg acele arme și muniții prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor și care sunt prevăzute în categoria B din anexă, iar „muniția” este un ansamblu format din tub cartuș, încărcătură de azvârlire, capsă de aprindere și, după caz, proiectil. Precizăm că în categoria B din anexă sunt prevăzute 14 tipuri de arme și muniții letale. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din legea specială, sintagma „sisteme și dispozitive” constă în: sisteme de ochire care funcționează pe principiul laser, sisteme de ochire pe timp de noapte și dispozitive destinate sau adaptate diminuării zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături.

Prin „mecanism” se înțelege un sistem tehnic alcătuit din mai multe piese mobile și fixe care sunt angrenate între ele, astfel încât unele elemente mobile, transmițând forțele de la elementul conducător la elementele conduse, pot antrena mișcarea acestora. Acțiunea de deținere presupune primirea și păstrarea de către o persoană fizică sau juridică a armelor letale, munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora, indiferent cu ce titlu. Remarcăm că legiuitorul a asimilat în acest caz infracțiunii consumate un act care ar constitui, în alte împrejurări, un act preparatoriu al infracțiunii, care, de regulă, nu se pedepsește, tocmai datorită periculozității sporite a primirii și păstrării de către o persoană a armelor letale, munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora. „Deţinerea” reprezintă o anumită poziţie a armei sau muniţiilor în puterea de dispoziţie faptică, iar nu cu semnificaţie juridică, a persoanei care le deţine[5].

Procurarea, primirea şi păstrarea armelor şi muniţiilor implică deţinerea acestora, indiferent dacă deţinătorul a dobândit armele şi muniţiile şi le deţine pentru el sau pentru altul. Este indiferent mijlocul prin care armele şi muniţiile au fost dobândite (prin cumpărare, furt, împrumut, donaţie, moştenire, comodat). Modul de dobândire are relevanţă nu sub aspectul probării existenţei infracţiunii, ci pentru documentarea altor laturi ale activităţii infracţionale. Nu are relevanţă nici dacă făptuitorul deţine o singură armă sau muniţie în cantitate mică. Deţinerea, procurarea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor sunt permise persoanelor fizice şi juridice numai cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor. Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin structurile sale de specialitate de la nivel central şi local, este autoritatea competentă care exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor, precum şi cu privire la operaţiunile cu arme şi muniţii.

Realizarea oricăreia dintre modalităţile elementului material al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor de către orice persoană fizică sau juridică, cu excepţia instituţiilor care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, este considerată „fără drept” în ceea ce priveşte armele interzise. Rezultă din aceste reglementări că persoanele fizice sau juridice nu pot deţine cu drept arme ascunse, arme automate, cu aer comprimat ce dezvoltă o viteză mai mare decât cea admisă în Uniunea Europeană sau artizanale. Se remarcă faptul că legiuitorul român a instituit regimuri juridice diferite privind operaţiunile cu arme şi muniţii în funcţie de distincţia subiect individual de drept – subiect colectiv de drept (persoana fizică şi persoana juridică), precum şi de categoria de arme care fac obiectul acestor operaţiuni (arme letale şi arme neletale). Cetăţenii români au dreptul să procure arme letale numai începând cu data la care autorităţile competente au emis autorizaţia de procurare a armei, cu o valabilitate de 90 de zile.

Portul presupune acțiunea subiectului activ persoană fizică de a avea asupra sa arme letale și/sau muniții, indiferent de perioada de timp sau loc. „A purta” arme şi muniţii presupune a avea asupra sa arme şi muniţii. Nu are relevanţă timpul cât persoana care a purtat arma sau dacă portul s-a făcut pe faţă sau pe ascuns. Spre deosebire de deţinere, când existenţa infracţiunii nu este condiţionată de starea în care se găseşte arma, în cazul portului, arma trebuie să fie încărcată sau persoana care o poartă să aibă asupra ei şi muniţia . Această precizare este utilă pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii în modalitatea „portului”, în caz contrar realizându-se modalitatea normativă a „deţinerii”[6]. Într-o opinie, s-a susținut că pentru existența infracțiunii în această modalitate este necesar ca arma letală să fie încărcată sau persoana care o poartă să aibă asupra sa și muniția aferentă[7], iar în altă opinie s-a susținut că pentru existența infracțiunii nu este necesar ca persoana care are asupra sa o armă să posede și muniția aferentă[8].

S-a apreciat în altă opinie[9] și că pentru existența infracțiunii este necesar ca persoana în cauză să poarte o armă, indiferent dacă este încărcată sau nu, iar infracțiunea va exista chiar și atunci când o persoană este identificată având asupra sa numai muniția aferentă. Important este ca atât arma letală, cât și muniția să fie în stare de funcționare. Considerăm că cerințele elementului material al laturii obiective al acestei forme a infracțiunii vor fi realizate în oricare din ipotezele analizate și că infracțiunea subzistă indiferent dacă arma este încărcată sau nu, dacă făptuitorul deține muniția aferentă sau nu, cu condiția ca arma și/sau muniția să fie apte de a aduce atingere valorilor sociale ocrotite amintite, aflându-ne în prezența unei infracțiuni de pericol. Portul şi utilizarea armelor de tir în incinta locurilor de antrenament sau de concurs se fac în condiţiile stabilite prin regulamentele de ordine interioară ale acestor locuri.

Confecționarea armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora presupune acțiunea subiectului activ persoană fizică sau juridică de producere a acestora, în urma unui proces complex care are ca finalitate fabricarea armei, muniției, mecanismului sau dispozitivului prevăzut de lege. „A confecţiona” arme şi muniţii înseamnă a produce, a realiza arme şi muniţii. Nu are importanţă dacă arma a fost confecţionată de o singură persoană sau de mai multe persoane. Producerea, confecţionarea, modificarea, prelucrarea, experimentarea, casarea şi distrugerea armelor letale şi armelor neletale pot fi efectuate numai de către armurierii constituiţi în subordonarea sau coordonarea instituţiilor care au competenţe în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice, în condiţiile stabilite prin ordine ale conducătorilor fiecăreia dintre aceste instituţii. Astfel, operaţiunea de confecţionare realizată de către orice persoană, cu excepţia acestei categorii de armurieri, este considerată fără drept şi atrage sancţiuni de natură penală[10].

„Transportul” de arme şi muniţii înseamnă deplasarea acestora în afara unei clădiri sau împrejmuiri, unde se găseau armele şi muniţiile în mod legal, în aceeaşi localitate sau dintr-o localitate în alta. Acţiunea de transport presupune întotdeauna deţinerea armelor şi muniţiilor care formează obiectul material al infracţiunii, dar nu şi portul acestora[11]. Transportul de arme şi muniţii este fără drept atunci când s-a efectuat de persoane fizice fără ordinul de transport emis de autoritatea competentă. Ordinul de transport cuprinde: numele şi prenumele delegatului (persoana fizică ce efectuează transportul) şi ale paznicilor (prezenţa lor este obligatorie), numărul şi felul armelor şi muniţiilor, locul unde sunt transportate, traseul folosit, numărul autorizaţiei (în baza căreia se efectuează transportul) şi denumirea organului de poliţie care a eliberat autorizaţia. În același timp, operațiunile cu arme, piese și muniții constau în producerea, confecționarea, asamblarea, intermedierea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donația, comodatul, sponsorizarea, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea și distrugerea armelor de foc, a pieselor și a munițiilor pentru acestea.

Prin „operaţiuni privind circulaţia armelor şi muniţiilor” se înţelege orice activitate materială prin care armele şi muniţiile sunt transmise de la un deţinător la altul sau din ţară în străinătate şi invers. Aceste operaţiuni sunt efectuate fără drept ori de câte ori sunt făcute de persoane fizice sau juridice în alte condiţii decât cele stabilite de legea română. Operaţiunile cu arme şi muniţii pe teritoriul României pot fi efectuate numai de către sau prin intermediul armurierilor autorizaţi în acest sens, cu excepţia persoanelor fizice care, în baza autorizaţiei de procurare, pot cumpăra din străinătate şi introduce în ţară, în condiţiile legii, arme letale şi neletale. Sunt considerate fără drept următoarele: a) împrumutul sau înstrăinarea armelor sau muniţiilor de către persoane care nu sunt în drept să le deţină; trebuie respectată destinaţia armelor şi muniţiilor precum şi scopul pentru care s-a dat autorizaţia. b) introducerea sau scoaterea din ţară de către cetăţenii români sau cetăţenii domiciliaţi sau veniţi temporar în România a altor arme decât cele de vânătoare, tir, muniţii pentru acestea, arme de foc pentru panoplie[12].

Legiuitorul român a stabilit, de asemenea, prin lege[13] numărul de arme ce pot fi procurate, în funcţie de scopul pentru care a fost solicitată autorizarea: cel mult două arme de apărare şi pază de către aceeaşi persoană şi un număr nelimitat de arme de vânătoare, de tir sau de colecţie letale, cu condiţia procurării de la un armurier autorizat din România. Autoritatea competentă autorizează persoanele fizice şi juridice să procure, să deţină şi, după caz, să poarte şi să folosească arme letale şi muniţia aferentă, eliberând în acest sens permise de armă, respectiv autorizaţii pentru persoanele juridice[14]. În cazul armelor neletale şi pentru muniţia aferentă acestora, persoanele interesate să le deţină şi să le folosească fac o notificare prealabilă către autoritatea competentă, care – după verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor prevăzute de lege – eliberează certificatul de deţinător, care conferă dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor înscrise în acesta.

Ca element de noutate trebuie semnalat[15] că, pentru prima dată în legislaţia română în materie, se face diferenţa între dreptul de deţinere[16] şi dreptul de port şi folosire a armelor[17]. Dreptul de deţinere se poate acorda numai pentru armele de vânătoare, de tir de colecţie sau de autoapărare, iar cel de port şi folosire – numai pentru armele de apărare şi pază, de vânătoare şi de tir. Astfel, pistoalele şi revolverele confecţionate special pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare şi proiectile din cauciuc, fiind arme de autoapărare, pot fi doar deţinute, nu şi purtate[18]. Titularul dreptului de deţinere a armelor poate fi autorizat de către organul de poliție competent teritorial, la cerere, fie să scoată armele deţinute în condiţiile legii din incinta locului unde acestea sunt păstrate cu ocazia depunerii armelor la un armurier sau cu ocazia schimbării locului unde sunt păstrate armele, fie să le folosească într-un poligon special amenajat şi autorizat, cu excepţia celor de autoapărare. Sunt scutiţi de obligaţia de a obţine permisul de armă pentru arme de apărare şi pază membrii personalului misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, pe bază de reciprocitate sau în condiţii stabilite prin acorduri bilaterale.

Străinii titulari ai unui permis de şedere temporară sau permanentă ori cei care se bucură de statutul şi regimul refugiaţilor pot fi autorizaţi, cu îndeplinirea tuturor celorlalte condiţii prevăzute pentru cetăţenii români, să procure numai arme de vânătoare, de tir sau de colecţie. Străinii veniţi în România pentru a participa la concursurile oficiale de tir sau pentru a practica vânătoarea, pot deţine, purta şi folosi arme de tir sau de vânătoare şi muniţia corespunzătoare, doar dacă le au înscrise în documentele de trecere a frontierei şi dacă au avizul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Pot procura, deţine şi folosi arme şi muniţii următoarele categorii de persoane juridice: instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale; persoanele juridice de drept public, precum şi persoanele juridice şi unităţile subordonate sau aflate în coordonarea acestora, pentru exercitarea atribuţiilor specifice stabilite prin actele normative de organizare şi funcţionare a acestora; persoanele juridice de drept privat, care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea unor instituţii publice în funcţie de obiectul lor de activitate pentru: înarmarea personalului abilitat să desfăşoare activităţi de pază; desfăşurarea activităţilor de executare a tragerilor cu arme în poligoane special amenajate, pentru antrenament sau divertisment, precum şi organizarea şi desfăşurarea cursurilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. g) din Legea armelor şi muniţiilor; desfăşurarea activităţilor artistice, în centrele de producţie cinematografică şi televiziune, precum şi în cadrul spectacolelor de circ și teatru; muzeele pentru arme de colecţie, precum şi arme neletale.

Persoanele juridice străine nu pot fi autorizate să deţină sau să folosească, pe teritoriul României, arme militare şi arme letale, precum şi muniţia corespunzătoare acestora. Persoanele juridice de drept public, precum şi persoanele juridice şi unităţile subordonate sau aflate în coordonarea acestora sunt obligate să elibereze ordine de serviciu individuale angajaţilor proprii, care au avizul organelor de poliţie, pe care îi dotează cu arme şi muniţii. Aceştia pot deţine, purta sau folosi armele sau muniţiile corespunzătoare numai în timpul şi în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce le revin. Prin „funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale” se înțelege desfășurarea unei activități organizate de reparare, asamblare etc. a armelor letale, într-un sediu special amenajat, cu respectarea dispozițiilor legale privind autorizarea, funcționarea etc., de către armurieri autorizați în condițiile legii[19]. Nu are relevanţă dacă atelierul este încadrat cu una sau mai multe persoane.

În afară de instituţiile publice care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, de instituţiile publice care, prin competenţele conferite de lege, desfăşoară activităţi ce necesită deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor, precum şi Federaţia Română de Tir Sportiv, Federaţia Română de Schi şi Biatlon, cluburile sportive afiliate acestora şi gestionarii fondurilor de vânătoare – care sunt armurieri de drept – societăţile comerciale se pot constitui ca armurieri, cu avizul structurii specializate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme şi muniţii[20]. Autorizaţia pentru desfăşurarea operaţiunilor de reparare a armelor se acordă numai dacă armurierul îndeplineşte condiţiile prevăzute în lege[21]. Repararea armelor de către persoane fizice sau de către armurieri în lipsa autorizaţiei este considerată a fi făcută cu încălcarea prevederilor legale. Nu pot fi primite spre reparare decât arme pentru care posesorul face dovada că sunt deţinute legal, în caz contrar, cel căruia i s-a prezentat arma spre a o repara este obligat să înştiinţeze de îndată organul de poliţie cel mai apropiat.