Câteva reflecţii referitoare la medierea și arbitrajul din Republica Moldova

1. Medierea

Introducere. Conform prevederilor legale ale Republicii Moldova, pot fi identificate următoarele mijloace alternative de soluționare a litigiilor: medierea, arbitrajul, concilierea (reglementată în Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443/2004[1] și utilizată de executorii judecătorești) și negocierea[2].

Medierea este considerată de literatura de specialitate[3] ca fiind „cea mai lejeră și productivă soluție pentru rezolvarea conflictelor, asigurând un dialog dintre părțile aflate în conflict[4]. În cadrul acestui proces părțile negociază, mediatorul facilitează comunicarea, iar soluțiile nu sunt impuse ci identificate de comun acord, ceea ce contribuie atât la crearea unui sentiment de echitate, în percepția părților, cât și la obținerea mai rapidă a soluțiilor, excluzând cheltuieli suplimentare”.

Aceasta este o procedură complexă și poate interveni în orice domeniu: civil (familial, de muncă, contencios administrativ, locativ etc.), contravențional și penal. Asemănător legislației naționale, pot fi supuse medierii litigiile civile cu privire la drepturile și obligațiile care sunt, sau pot face, obiect de examinare în instanța de judecată sau arbitraj și de care părțile pot dispune liber, prin tranzacție, în condițiile legii[5]. Medierea în litigiile civile poate avea loc atât în afara proceselor judiciare sau arbitrale, cât și în cadrul acestora[6].

Medierea este reglementată de Legea nr. 137/2015 cu privire la mediere[7], care este completată de dispozițiile art. 1821-1825 C. pr. civ.[8] privind medierea judiciară.

Sesizăm, așadar, că în Republica Moldova există două tipuri de mediere: extrajudiciară și judiciară, care se dezvoltă împreună, constituind cele două componente fundamentale ale justiției contemporane, urmărind scopuri diferite, însă care converg spre un deziderat comun: acela de a soluționa, prin sinergie, conflictele în timp util, într-o manieră satisfăcătoare și economică.

Medierea extrajudiciară. Legea nr. 137/2015 urmărește eficientizarea activității mediatorilor, determinarea părților implicate într-un diferend să apeleze la instituția medierii și decongestionarea instanțelor de judecată. Totodată, se tinde a se recunoaște dreptul părților litigante de a decide asupra modului de soluționare a litigiilor, oferind anumite facilități, respectiv prin art. 33 din Legea nr. 137/2015, care prevede executarea tranzacției, prin art. 39 din același act normativ, legat de motivarea părților pentru a recurgere la soluționarea litigiului prin mediere (scutirea de la achitarea taxei de stat) sau art. 40 al aceleiași legi potrivit căruia, în cadrul procesului de mediere, o parte sau ambele părți au dreptul de a beneficia de serviciile garantate de stat ale unui mediator în modul prevăzut de lege[9].

Potrivit art. 2 din Legea nr. 137/2015 cu privire la mediere, aceasta reprezintă „o modalitate de soluționare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil și confidențial, cu asistența unuia sau mai multor mediatori”. Rezultatul medierii este reprezentat de tranzacția încheiată între părți, prin care se soluționează conflictul.

Medierea este ghidată de un mediator, care este o persoană terță, specializată în soluționarea disputelor și care, asemănător legislației din România, conduce procedura de mediere, facilitând negocierile dintre părți. Soluționarea alternativă a litigiilor este concepută și ca o cale de facilitare a accesului la justiție, ceea ce presupune existența unor mecanisme de susținere a medierii, inclusiv financiară, din partea statului[10].

Potrivit doctrinei[11], comparativ cu alte modalități de rezolvare a litigiilor, medierea are mai multe avantaje, respectiv:

– rezolvarea rapidă a conflictelor cu costuri reduse. Unele conflicte se pot soluționa și într-o singură ședință de mediere;

– participarea benevolă la mediere și libera alegere a mediatorului. Părțile pot recurge, precum și renunța la mediere oricând, fără a suporta consecințe negative;

– flexibilitatea procesului de mediere. Părțile pot alege data, ora și unele reguli ale procesului de mediere;

– păstrarea confidențialității depline a procesului de mediere și a tranzacției semnate în cadrul acesteia;

– deținerea controlului asupra procesului și asupra rezultatului. Părțile vor conveni asupra tuturor clauzelor din tranzacția de împăcare și asupra tuturor elementelor de proces (locul și durata medierii, participanții, subiectele de discuție). Medierea permite identificarea unei soluții creative de rezolvare a conflictului prin care toate părțile au de câștigat;

– posibilitatea de a executa silit tranzacția încheiată la mediator. În cazul în care tranzacția încheiată în cadrul unui proces de mediere în afara procesului civil nu este executată benevol, părțile pot cere confirmarea de către instanța de judecată pentru executare silită, sau învestirea cu formulă executorie de către notar, dacă tranzacția a fost încheiată între persoane juridice;

– reducerea ostilității și a climatului conflictual, prevenirea apariției altor conflicte, conservarea și întărirea relațiilor existente. Hotărârea judecătorească soluționează conflictul, dar nu îl stinge, însă, uneori, face colaborarea viitoare a părților dificilă sau chiar imposibilă.

– reducerea cheltuielilor pentru procedurile judiciare. Un proces judiciar necesită, în mediu, cheltuieli de cca 1 585 lei per cauză (date din 2017)[12], iar pentru asigurarea asistenței juridice garantate de stat cheltuielile cresc;

– degrevarea instanțelor de judecată de examinarea îndelungată a proceselor judiciare care pot fi soluționate operativ prin încheierea unei tranzacții, ceea ce va crește încrederea în justiție, sporind calitatea actului judecătoresc[13].

Observăm că asemănător legislației naționale și în Republica Moldova părțile sunt încurajate a apela la mediator prin acordarea unor facilități financiare, însă cele din statul analizat sunt considerabil mai favorabile, respectiv: eșalonarea achitării taxei de stat; în cazul finalizării procesului de mediere prin tranzacție, taxa de stat se restituie 100% pentru împăcarea în instanța de fond; 75% pentru împăcarea în instanța de apel și 50% pentru împăcarea în instanța de recurs, aspect prevăzut de art. 39 al Legii nr. 137/2015 cu privire la mediere.

Medierea judiciară. Ca urmare a propunerilor legislative ale Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova privind instituirea medierii judiciare obligatorii, ca o modalitate indispensabilă de soluționare prealabilă și amiabilă a litigiilor, a fost adoptată Legea nr. 31/2017 pentru completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225/2003[14], prin care în C. pr. civ. al Republicii Moldova a fost inserat Capitolul XIII1( art. 1821-1825), având denumirea marginală „Medierea judiciară”5.

Prin art. 1821 C. pr. civ. al Republicii Moldova, medierea judiciară a fost definită ca o modalitate obligatorie de soluționare amiabilă a pretențiilor adresate instanței judecătorești, cu ajutorul și sub conducerea acesteia.

Utilizarea procedurii este obligatorie în litigiile ce țin de: protecția consumatorilor, litigiile de familie, litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor între persoane fizice și/sau juridice de drept privat, litigiile de muncă, litigiile care rezultă din răspunderea delictuală, litigiile succesorale, alte litigii a căror valoare este sub 200.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de intentare a procedurii de insolvabilitate. La solicitarea părților, medierea judiciară poate avea loc și în alte cazuri.

Medierea judiciară obligatorie trebuia să aibă un caracter flexibil, să fie rapidă și centrată pe soluționarea amiabilă a litigiului, să înlăture diversele carențe ale sistemului contradictoriu și să reprezinte o alternativă puternică în raport cu un proces care tranșează și mai puțin conciliază, însă reglementarea acestei instituții a stârnit o serie de critici doctrinare[15], printre care amintim:

– prin introducerea obligativității medierii judiciare, apare riscul aplicării mai rare a utilizării medierii benevole extrajudiciare, astfel că activitatea mediatorilor autorizați este considerabil diminuată;

– medierea judiciară conduce la o creștere exponențială a volumului de lucru în judecătorii, fără rezultatele dorite, reprezentând doar o simplă formalitate. Astfel, procesul de mediere necesită discuții confidențiale cu părțile, mediatorul având un rol activ în organizarea discuțiilor pe care le ascultă, îi ajută să își descopere interesele adevărate, nedând eficiență pozițiilor formulate în cererile depuse la dosar de către avocați sau juriști, chiar dacă acestea sunt juridic bine argumentate și întemeiate, lucrând cu emoțiile acestora. O simplă apariție a părților în fața judecătorului în care să li se propună împăcarea, nu este suficientă.

– judecătorul este nevoit să își schimbe statutul, să se adapteze necesităților părților, să le ofere suficient timp și atenție pentru negociere. Or, judecătorul nu discută deschis și nici nu empatizează cu părțile pentru a înțelege doleanțele acestora, deoarece acesta este obișnuit să fie echidistant. Succesul medierii se datorează în mare parte cunoștințelor și aptitudinilor pe care le posedă mediatorul, care ajută părțile să descopere necesitățile reale și să depășească limitele pozițiilor invocate în actele prezentate instanței, oferind, spre deosebire de judecător, siguranță și confort părților;

– se lungește durata examinării cauzelor în judecată: termenul acordat pentru mediere este de până la 50 de zile. În cazul în care medierea eșuează, dosarul urmează a fi redistribuit unui alt judecător, iar punerea cererii pe rol va dura alte câteva zile. Astfel, pentru o mediere judiciară eficientă, durata examinării majorității acestor cauze se va lungi cu cel puțin 2 luni.

Spre deosebire de Deciziile nr. 266/2014[16] și nr. 560/2018[17] pronunțate de Curtea Constituțională a României, prin Hotărârea nr. 8/2018[18], Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat constituțională această procedură, reținându-se în esență că obligativitatea parcurgerii medierii judiciare nu afectează caracterul voluntar al discuțiilor și al negocierilor ce țin de fondul medierii, iar reglementarea unei proceduri pur facultative nu este la fel de eficientă ca una obligatorie care trebuie să preceadă orice litigiu. În plus, s-a statuat că, în cadrul medierii judiciare, părțile sunt cele care dețin prerogativa admiterii sau a respingerii oricărei soluții de rezolvare amiabilă a litigiului, judecătorul având doar rolul de a asista și facilita discuțiile părților, tratându-le dintr-o poziție neutră, pe când părțile au un rol activ în soluționarea litigiului.

Art. 1822 C. pr. civ. al Republicii Moldova reglementează procedura medierii judiciare, statuând că, după acceptarea spre examinare a cererii de chemare în judecată, instanța judecătorească, în termen de 5 zile, stabilește pentru părțile în proces data ședinței de soluționare amiabilă a litigiului. În cadrul ședinței de soluționare amiabilă a litigiului, instanța informează părțile despre legea aplicabilă litigiului, durata procedurilor, posibilele cheltuieli de judecată, posibila soluție asupra cazului și efectele ei pentru părțile la proces.

Scopul ședinței de soluționare amiabilă a litigiului este să ajute părțile să comunice, să negocieze, să identifice interesele lor, să evalueze pozițiile lor și să găsească soluțiile reciproc satisfăcătoare. Instanța întreprinde măsuri pentru ca părțile să soluționeze pe cale amiabilă litigiul sau unele probleme litigioase și, în acest scop, le poate solicita prezența lor personală, (chiar dacă sunt reprezentate în proces) și le acordă un termen de conciliere de maxim 15 zile. Termenul medierii judiciare nu poate depăși 45 de zile de la data la care a fost fixată prima ședință de soluționare amiabilă a litigiului.

Obiectivele principale ale procedurii medierii judiciare sunt: soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești, evitarea cheltuielilor de judecată, adică soluționarea unui litigiu cu celeritate, fără costuri mari și în conformitate cu interesele părților[19].

Art. 1823 C. pr. civ. al Republicii Moldova reglementează obligativitatea păstrării confidențialității, ceea ce exclude aplicarea principiului publicității ședințelor de judecată, astfel că la ședința de soluționare amiabilă a litigiului vor fi prezenți doar participanții la proces. Dacă în procedura medierii judiciare au avut loc sesiuni separate cu părțile, conținutul discuțiilor nu poate fi divulgat nici măcar celeilalte părții fără acordul persoanei vizate.

Soluționarea amiabilă a litigiului are drept finalitate încheierea unei tranzacții, care, în termen de 3 zile este confirmată de către instanță printr-o încheiere de confirmare a acesteia și de încetare a procesului (în care sunt menționate condițiile tranzacției), nu înainte însă ca judecătorul să explice părților efectele acestui act de dispoziție.

Tranzacția nu va fi încuviință dacă contravine legii ori încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului.

În ipoteza în care una sau ambele părți refuză soluționarea litigiului pe cale amiabilă, procesul se examinează în continuare de același judecător, sau, după caz, complet de judecată. Prin derogare de la această regulă, dacă litigiul nu a putut fi soluționat în termenul prevăzut ori părțile nu au ajuns la un consens în privința tuturor pretențiilor, instanța de judecată, în termen de 3 zile de la primirea refuzului sau expirarea termenului de mediere judiciară, emite o încheiere nesusceptibilă de vreo cale de atac cu privire la încetarea procedurii de mediere judiciară, dosarul fiind ulterior repartizat aleatoriu unui alt judecător, sau după caz, unui alt complet de judecată.

În opinia noastră modalitatea în care este reglementată medierea judiciară obligatorie în Republica Moldova este una greoaie și de natură a conduce la tergiversarea soluționării cauzelor, instituind obligații excesive în sarcina judecătorilor.

În plus, constatăm că art. 60 și 212 C. pr. civ. al Republicii Moldova consacră soluționarea litigiului pe cale amiabilă, de natură a asigura celeritatea procesului civil, oferind părților dreptul de a înceta procesul prin tranzacție în orice fază a procesului civil, inclusiv la faza executării hotărârii judecătorești și punând în sarcina judecătorului obligația de a lua măsuri pentru ca părțile să-și rezolve amiabil problemele litigioase[20].

Acesta este motivul pentru care mulți specialiști în domeniu consideră că medierea judiciară obligatorie reprezintă o dublare a procedurii de soluționare a litigiului prin tranzacția părților, apreciind suficient doar Capitolul XLV (art. 487-art. 490) din C. pr. civ. al Republicii Moldova, introdus prin Legea nr. 211/ 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative[21].

Acest capitol, având denumirea marginală „Procedura de confirmare a tranzacției încheiate în scopul prevenirii unui proces civil și de eliberare a titlului executoriu al acesteia”, reglementează procedura de confirmare de către instanța judecătorească a tranzacției încheiată în procesul de mediere, pentru ca aceasta să dobândească autoritate de lucru judecat, constituind o procedură de control prin care instanța verifică îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru valabilitatea tranzacției extrajudiciare, pentru a-i recunoaște forța juridică.

Asemănător legislației naționale, una dintre condițiile esențiale este ca tranzacția să nu contravină legii ori să încalce drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, intereselor societății sau ale statului[22]. Așadar, instanța nu va confirma o tranzacție prin care părțile recunosc valabilitatea unui act juridic ce contravine legii, ordinii publice și bunelor moravuri. Încheierea privind confirmarea tranzacției extrajudiciare produce aceleași efecte ca și încheierea de confirmare a unei tranzacții judiciare, instanța de la domiciliul sau de la sediul pârâtului fiind obligată a elibera titlul de executare silită[23].

De regulă, aceste tranzacții extrajudiciare sunt încheiate pe calea medierii, dar este admisă confirmarea de către instanța de judecată a tranzacțiilor extrajudiciare încheiate fără mediator. Cererea de confirmare a tranzacției prin care părțile previn un proces civil și de eliberare a titlului de executare silită constituie actul de sesizare a instanței de judecată prin care se urmărește recunoașterea forței juridice a acesteia pe cale judiciară și executarea ei silită.

Dacă tranzacția este încheiată pe calea medierii, cererea de confirmare a tranzacției se depune în scris de partea care a câștigat, personal sau prin reprezentant, în cuprinsul acesteia fiind indicate datele de identificare ale părților și ale mediatorului, la care se anexează convenția de mediere și copia de pe procesul-verbal privind încetarea procesului de mediere.

Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 137/2015 încetarea medierii se consemnează într-un proces-verbal, potrivit modelului aprobat de Consiliul de mediere, semnat de mediator, care se înmânează părților și, după caz, se prezintă instanței de judecată, de arbitraj sau organului de urmărire penală, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, acesta se anexează la cerere în copie, fiindcă mediatorul este obligat să asigure păstrarea procesului-verbal și a materialelor aferente procesului de mediere timp de 4 ani de la data încetării procesului de mediere.

Cererea de confirmare a tranzacției este supusă regulilor de drept comun privitoare la soluționarea oricărei cereri de chemare în judecată, cu excepțiile stipulate în art. 489 C. pr. civ. al Republicii Moldova, respectiv: procedura examinării unei astfel de cereri este una urgentă, fiind stipulat un termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii, fără citarea părților. Oportunitatea reglementării urgenței pornește de la asigurarea realizării în termen rezonabil a drepturilor subiective ale părții care cere executarea tranzacției, în acest interval de timp fiind incluse termenul pentru intentarea procesului, pregătirea cauzei pentru dezbateri judiciare, examinarea cererii în fond, deliberarea și pronunțarea încheierii[24].

În vederea respectării principiului contradictorialității în procesul civil, instanța trimite părții care se opune executării benevole a tranzacției copiile de pe cererea de confirmare a tranzacției și de pe materialele anexate, stabilind un termen pentru prezentarea referinței.

Prin urmare, cererea de confirmare a tranzacției încheiate în scopul prevenirii unui proces civil și de eliberare a titlului executoriu al acesteia poate fi examinată doar în baza documentelor anexate la cererea reclamantului și a referinței pârâtului și a probelor anexate la aceasta, adică, în principiu, este o procedură scrisă. Totuși, dacă instanța consideră necesar, aceasta convoacă părțile interesate pentru audieri, înștiințându-le despre data, ora și locul ședinței, fără întocmirea procesului-verbal. O astfel de necesitate poate să apară atunci când trebuie elucidate anumite circumstanțe importante ale cauzei care rezultă din înscrisurile prezentate în instanță, ori pentru a se controla veridicitatea acestor documente.

Cererea de confirmare a tranzacției și de eliberare a titlului de executare silită este soluționată printr-o încheiere, prin care fie se refuză confirmarea acesteia, fie este admisă.

Potrivit art. 489 alin. (3) C. pr. civ. al Republicii Moldova este refuzată confirmarea tranzacției dacă aceasta contravine legii ori încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, interesele societății sau ale statului, ori a fost încheiată cu încălcarea prevederilor 32 alin. (3) din Legea nr. 137/2015 cu privire la mediere. Doar această încheiere este susceptibilă de recurs, astfel cum reiese din art. 490 C. pr. civ. al Republicii Moldova.

Observăm așadar o limitare legislativă cu privire la posibilitatea de a ataca cu recurs încheierea de admitere a cererii de confirmare a tranzacției, pe care, contrar opiniei doctrinare[25], nu o apreciem a încălca regula dublului grad de jurisdicție, care să fie corectată de legiuitor.

Art. 12 alin. (1) C. ex. al Republicii Moldova nr. 443/2004 prevede că de regulă titlul executoriu se eliberează la cererea creditorului, cu excepția cazului în care se emite o încheiere privind confirmarea tranzacției, ipoteză în care judecătorul urmează să elibereze din oficiu și titlul executoriu, susceptibil de executare silită.

2. Arbitrajul

Arbitrajul este o instituție relativ nouă în Republica Moldova, fiind în curs de dezvoltare și guvernat de prevederile Legii nr. 23/2008 cu privire la arbitraj[26] și ale Legii nr. 24/2008 cu privire la arbitrajul comercial internațional[27], reglementarea generală fiind stabilită în art. 477-486 C. pr. civ. al Republicii Moldova.

În doctrină se apreciază că dispersarea reglementărilor arbitrale naționale în aceste acte normative impune redefinirea unui model mai consolidat al legislației arbitrale naționale, impunându-se reglementarea unui cadru legislativ unitar, în vederea asigurării unei transparențe mai mari a acestui sector[28].

Acesta reprezintă o formă privată de soluționare a diferendelor dintre părți, prin numirea unor persoane fizice în calitate de arbitri, fiind considerat a fi un mijloc util de soluționare rapidă și echitabilă a litigiilor care pot să rezulte din tranzacțiile comerciale în domeniul schimburilor de bunuri și de servicii.

Asemănător legislației naționale, și în Republica Moldova arbitrajul prezintă numeroase avantaje pentru părțile în litigiu prin existența încrederii acestora în persoana arbitrilor, confidențialitatea informațiilor, rapiditatea adoptării soluției, cheltuieli de judecată reduse cât și posibilitatea recunoașterii internaționale a sentințelor arbitrale. Acesta poate fi ad-hoc, organizat pentru soluționarea unui litigiu sau instituționalizat, fiind creat de către instituții permanente de arbitraj sau în cadrul acestora, activând în baza propriilor regulamentelor interne și având un număr determinat de arbitri.

Procedura arbitrajului are ca temei convenția de arbitraj a părților prin care se remit spre soluționare în arbitraj toate litigiile sau o parte din ele, care au apărut sau care vor putea eventual apărea între părți. Convenția de arbitraj poate exista sub formă de clauză compromisorie sau compromis[29].

În literatura de specialitate[30] s-a notat că derularea afacerilor presupune anumite relații contractuale, de aceea un rol extrem de important în soluționarea litigiilor între agenții economici îi revine Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Aceasta are sarcina de a promova arbitrajul comercial intern și internațional precum și procedura medierii și alte căi alternative de soluționare a litigiilor comerciale în mediul de afaceri al Republicii Moldova[31].

Comparativ cu alte Curți de Arbitraj din țară, aceasta este cea mai solicitată, grație experienței vaste și reputației ireproșabile. Dacă inițial prevalau dosarele internaționale, întreprinzătorii autohtoni fiind sceptici față de eficiența metodelor alternative de soluționare a litigiilor, însă treptat percepția lor s-a schimbat, inclusiv datorită faptului ca partenerii de business de peste hotare preferă arbitrajul și mai puțin procesele în instanțele judecătorești tradiționale care, de obicei, sunt anevoioase și nu lasă loc de negocieri. Astfel, în ultimii ani tot mai mulți agenți economici din Moldova apelează la această Curte de Arbitraj[32].

Arbitrii sunt persoane cu o înaltă calificare și o bogată experiență în domeniul dreptului și/sau în relațiile economice internaționale și posedă cunoștințe speciale necesare pentru soluționarea litigiilor ce țin de competența Curții de Arbitraj, fiind independenți și imparțiali. Lista arbitrilor este publică și conține informații despre arbitrii, experiența și calificarea acestora. Părțile litigante sunt cele care desemnează arbitrii și pot conveni asupra numărului celor care vor forma tribunalul arbitral. De regulă, acesta este format din 3 arbitri: doi arbitri numiți de părți și președintele tribunalului arbitral[33].

Subliniem faptul că doar litigiile în baza contractelor ce conțin clauza de arbitraj pot fi soluționate de Curtea de Arbitraj, de aceea întreprinderile sunt încurajate să includă în contractele comerciale clauza compromisorie privind arbitrajul[34].

Potrivit doctrinei, Curtea de Arbitraj își aduce permanent aportul și la îmbunătățirea cadrului legislativ național, astfel că, pe lângă activitatea de soluționare a litigiilor, aceasta a oferit expertiza la perfecționarea legislației în domeniul arbitrajului și la racordarea acesteia la standardele internaționale[35].

Observăm că spre deosebire de Republica Moldova, în care această instituție este relativ nouă, în România aceasta se bucură de o reglementare unitară, bine structurată în C. pr. civ., având o sferă de cuprindere mult mai extinsă și o utilizare mult mai vastă.

3. Concluzii

Medierea este considerată de către literatura de specialitate din Republica Moldova ca reprezentând cea mai lejeră și productivă soluție pentru rezolvarea conflictelor, asigurând un dialog dintre părțile aflate în conflict.

Asemănător legislației naționale și în statul analizat pot fi supuse medierii litigiile civile cu privire la drepturile și obligațiile care sunt, sau pot face, obiect de examinare în instanța de judecată sau arbitraj și de care părțile pot dispune liber, prin tranzacție, în condițiile legii.

Constatăm că, spre deosebire de legislația din Republica Moldova, în România nu există un capitol special în C. pr. civ. consacrat medierii judiciare.

Cât privește arbitrajul, chiar dacă asemănător legislației naționale, și în Republica Moldova acesta prezintă numeroase avantaje pentru părțile în litigiu, în acest din urmă stat trebuie redefinit un model mai consolidat al legislației în materie, în vederea asigurării unei transparențe mai mari a acestei instituții.
DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 214-220 din 5 noiembrie 2010.

[2] A. Zubco, Recomandări teoretico-practice privind soluționarea litigiilor dintre autoritățile publice și persoane private, publicată în „Materiale ale Conferinței științifico-practice cu participare internațională. Teoria și practica administrării publice”, p. 31, disponibilă [Online] la adresa http://dspace.aap.gov.md/bitstream/handle/123456789/924/30-34%20Zubco.pdf?sequence=1&isAllowed=y, accesată la 2 noiembrie 2022.

[3] F. Chifa, V. Mihailov-Moraru, Medierea garantată de stat Analiză empirică a situației și perspective pentru Republica Moldova, Editura Millennium DPI Partners, Chișinău, 2020, p. 7.

[4] Și în practica judiciară din România s-a reținut că „procedura medierii, activitate de interes public, este o modalitate alternativă de soluționare a unor litigii, la care părțile pot recurge în mod voluntar”. (Decizia nr. 514/2022 pronunțată de Tribunalul Harghita, cod RJ dee73528d, disponibilă [Online] la adresa https://www.rejust.ro/juris/dee73528d, accesată la 2 noiembrie 2022.

[5] Aspecte similare au fost reținute și prin sentința nr. 5350/2022 pronunțată de Judecătoria Brașov, respectiv că „acordul de mediere dedus judecății conține înțelegerea părților în domeniul unui litigiu civil având ca obiect plata unei sume de bani, aspect care poate face obiectul medierii, nefiind constatate impedimente de ordine publică sau incidența unor drepturi de care părțile nu pot dispune”, disponibilă [Online] la adresa https://www.rejust.ro/juris/4ee927344, accesată la 2 noiembrie 2022.

[6] F. Chifa, V. Mihailov-Moraru, op. cit., pp. 17-18.

[7] Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 224-233 din 21 august 2015.

[8] Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. CP225/2003 din 30.05.2003 a fost republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 285-294 art. 436 din data de 3 august 2018, cu modificările și completările ulterioare.

[9] S. Goldwyn, V. Cupcea, O. Cernole, Medierea prin prisma legislației Republicii Moldova. Funcționarea medierii în Republica Moldova, publicată în Conferința Internațională „Procesul civil și executarea silită. De la clasic la modern”, Târgu Mureș, 2019, în „Revista Română de Executare Silită” nr. 3/2020, disponibilă și [Online] la adresa https://sintact.ro/#/publication/151020583?keyword=mediere%20Republica%20Moldova&cm=SREST, accesată la 2 noiembrie 2022.

[10] F. Chifa, V. Mihailov-Moraru, op. cit., p. 13.

[11] Ibidem.

[12] V. Verdeș, Studiu privind legislația națională care reglementează cuantumul și modul de calculare a cheltuielilor de judecată, precum și a practicilor de aplicare a acestora, realizat în colaborare de Ministerul Justiției și Agenția de administrare a Instanțelor Judecătorești, Republica Moldova, 2017, disponibil [Online] la adresa http://www.justice.gov.md/public/files/2018/sistemul_judiciar_/23052018/studiu_final_R.pdf., accesat la 2 noiembrie 2022.

[13] F. Chifa, V. Mihailov-Moraru, op. cit., pp. 14-15.

[14] Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 144-148 din 5 mai 2017.

[15] S. Goldwyn, V. Cupcea, O. Cernole, op. cit.

[16] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014.

[17] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 13 noiembrie 2018.

[18] Hotărârea nr. 8/2018 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003 (medierea judiciară) disponibilă [Online] la adresa https://www.constcourt.md/ccdocview.php?tip=hotariri&docid=654&l=ro, accesată la 2 noiembrie 2022.

[19] S. Goldwyn, V. Cupcea, O. Cernole, op. cit.

[20] Ibidem.

[21] Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 338-341 din 30 septembrie 2019.

[22] În jurisprudența din România aceste aspecte sunt ușor nuanțate. De exemplu, prin sentința nr. 962/2022 pronunțată de Judecătoria Oltenița s-a reținut că „Tranzacția nu este contrară legii și regulilor de conviețuire socială” și că „obiectul ei este în circuitul civil, privește drepturi de care părțile pot să dispună și nu contravine legii și ordinii publice (…)”, disponibilă [Online] la adresa https://www.rejust.ro/juris/g886e2gg9, accesată la 2 noiembrie 2022.

[23] S. Goldwyn, V. Cupcea, O. Cernole, op. cit.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-89 din 20 mai 2008.

[27] Publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-89 din 20 mai 2008.

[28] Studiul comparativ privind accesul la justiție, la asistență și consiliere juridică, căi alternative de rezolvare a litigiilor, inclusiv a litigiilor administrative în state membre ale Uniunii Europene și ale Consiliului Europei, București, 2019, p. 153, disponibil [Online] la adresa https://www.transparency.org.ro/sites/default/files/download/files/StudiuComparativAccesJustitie.pdf, accesată la 2 noiembrie 2022.

[29] Despre arbitraj, disponibil [Online] la adresa https://cacic.amcham.md/?go=page&p=68, accesată la 2 noiembrie 2022.

[30] L. Cibuc, L. Catrinici, Consolidarea și modernizarea legislației naționale privind utilizarea mecanismelor alternative de soluționare a litigiilor în contextul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, p. 190, disponibilă [Online] la adresa https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/187-194.pdf, accesată la 2 noiembrie 2022.

[31] Despre Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, disponibilă [Online] la adresa https://arbitraj.chamber.md/despre-caci/, accesată la 2 noiembrie 2022.

[32] L. Cibuc, L. Catrinici, op. cit., pp. 190-191.

[33] Despre Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, op. cit.

[34] L. Cibuc, L. Catrinici, op. cit., pp. 190-191.

[35] L. Cibuc, L. Catrinici, op. cit., p. 191.

Câteva reflecții referitoare la medierea și arbitrajul din Republica Moldova was last modified: December 21st, 2022 by Ioana-Anamaria Filote-Iovu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista