Caracterul ilicit al actului prin care interesele cetățeanului au fost lezate ca și condiție generală a protecției diplomatice. Aspecte ale teoriei „clean hands”
Daniel Mazilu - septembrie 1, 2015“Unlawful instrument by which the citizen’s interests were prejudiced as a general condition of the diplomatic protection. Aspects of the “clean hands” theory
By way of explanation, diplomatic protection of aliens and their property may correctly be described as an institution in the international legal system.
Diplomatic protection means action taken by a State against another State in respect of an injury to the person or property of a national caused by an internationally wrongful act or omission attributable to the latter State. In exceptional circumstances, diplomatic protection may be extended to a non-national.
Diplomatic protection consists of the invocation by a State, through diplomatic action or other means of peaceful settlement, of the responsibility of another State for an injury caused by an internationally wrongful act of that State to a natural or legal person that is a national of the former State with a view to the implementation of such responsibility.
There is a distinction between the situation where the initial injury is a private wrong or the alien is a defendant in a proceeding, and that in which the State commits a wrong which may be equated to an international wrongful delict or tort against the alien. The difference between the two situations is that in the one the alleged initial wrong does not by itself generate a violation of international law, while in the other it does.
Keywords: Concept of diplomatic protection, violation of international law, the international minimum standard, internationally wrongful act/internationally unlawful act or omission of the respondent State, the defendant state, the injured alien, denial of justice, the “Clean Hands” Doctrine.
1. Caracterul ilicit al actului prin care interesele cetăţeanului au fost lezate
Doctrina din domeniul protecţiei diplomatice este strâns legată de răspunderea statelor faţă de lezările aduse străinilor prin acte ilicite. Ideea că actele ilicite ori omisiunile care cauzează lezări străinilor angajează statul căruia îi pot fi imputabile astfel de acte ori omisiuni a început să fie răspândită în comunitatea internaţională către sfârşitul anilor 20. În acele vremuri era general acceptat că, deşi statul nu era obligat să accepte străini pe teritoriul său, odată ce o făcea, acesta se regăsea obligat faţă de statul de naţionalitate a străinului să confere și să asigure un grad de protecţie persoanei şi proprietăţii străinului în conformitate cu un aşa-zis minim standard internaţional de protecţie (tratament) a străinilor.[1]
De-a lungul timpului, au avut loc câteva încercări de codificare a acestui principiu.
În 1927, Institutul de Drept Internaţional a adoptat o rezoluţie cu privire la „Responsabilitatea internaţională a statelor pentru lezările petrecute pe teritoriul lor şi aduse persoanelor şi proprietăţilor străinilor”, în care se prevedea că statul este responsabil pentru lezările aduse străinilor prin orice acţiune sau omisiune contrară obligaţiilor sale internaţionale.[2]
În 1930, la cea de-a treia adunare a Conferinţei de la Haga de codificare a dreptului internaţional a fost adoptată în primă lecturare o prevedere legală ce specifica că responsabilitatea internaţională incumbă statului, dacă există orice fel de neîndeplinire a executării obligaţiilor internaţionale ale acestuia, venite din partea organelor sale şi care cauzează prejudicii persoanei şi proprietăţii străinului pe teritoriul statului sus-menţionat.
Mai târziu, Proiectul de Convenţie asupra responsabilităţii statului pentru prejudicii aduse străinilor (Harvard, 1960) a propus ca un stat să fie internaţional responsabil pentru un act ori omisiune care, conform dreptului internaţional, este ilicit, poate fi atribuit statului şi cauzează un prejudiciu, o violare, o încălcare a drepturilor străinului.[3]
Astfel, acest principiu a început să fie acceptat ca regulă cutumiară internaţională şi să fie aplicat în numeroase decizii judiciare şi arbitrale.
Trebuie precizat, totuşi, că în timpul perioadei decolonizării, unii au respins aplicabilitatea universală a acestui principiu pe motiv că deschidea uşa abuzurilor puterilor imperialiste, că era o invenţie esenţială pentru puterile vestice şi că străinii nu trebuiau să se bucure de o protecţie mai extinsă decât cea a propriilor naţionali ai statului în cauză. În ciuda unor astfel de critici, responsabilitatea statului pentru lezări aduse străinilor este general acceptată astăzi. De asemenea, este general acceptat că o astfel de responsabilitate este însoţită de o obligaţie sau datorie de a repara prejudiciul cauzat.
Deci, problema protecţiei diplomatice nu se pune decât în cazul în care există o violare a dreptului internaţional, adică în caz de răspundere internaţională. Exercitarea protecţiei diplomatice se caracterizează prin apariţia unui raport juridic interstatal, în cadrul căruia statul naţional îşi manifestă dreptul său faţă de statul de reşedinţă, care este obligat să răspundă internaţional, deoarece pe teritoriul său au fost prejudiciate interesele unui cetăţean străin. Deşi obligaţia statului teritorial culpabil apare în domeniul dreptului privat, răspunderea acestuia este internaţională din momentul în care statul naţional îşi face proprii interesele prejudiciate ale naţionalului său şi îşi asumă apărarea acestora în temeiul dreptului de protecţie diplomatică.
Trebuie să existe o încălcare a unui drept sau interes care să se fi produs ca rezultat al violării unor norme ale dreptului internaţional sau a unor angajamente interstatale valabile ori să fie consecinţa nerespectării de către organele statului acreditar a legilor şi regulamentelor în vigoare pe teritoriul acestuia sau, pe scurt, conduita ilegală, activitatea contrară dreptului internaţional, a statului faţă de care se întreprinde acţiunea diplomatică.[4]
Dreptul la protecţie diplomatică se regăseşte în statul de naţionalitate a persoanei ale cărei drepturi au fost violate ori lezate. Acest drept se bazează pe ficţiunea că o lezare adusă individului reprezintă o lezare adusă statului său de naţionalitate. Originile acestei doctrine sau ficţiune datează din secolul al XVIII-lea, când Emmerich de Vattel a precizat că oricine tratează necorespunzător un cetăţean aduce lezări statului care trebuie să protejeze acel cetăţean.[5] De asemenea, el a elucidat regula de aur a suveranităţii, şi anume că „acela care este tratat aşa cum tratează el pe alţii nu se poate plânge/nu poate reclama”.[6]
Deşi această doctrină tradiţională a ridicat o considerabilă controversă, în special cu privire la ce drepturi sunt revendicate atunci când statul exercită protecţia diplomatică în numele naţionalului său, este eminamente acceptată ca regulă cutumiară internaţională aserţiunea că statul are dreptul să îşi protejeze naţionalii aflați în afara graniţelor teritoriului său.
Autori ca Vattel și Hefter au tratat subiectul, în contextul chestiunii mai largi a responsabilității statului, dar fundamentarea clasică a protecției diplomatice este văzută până la urmă, ca un compromis între două principii în conflict – cel al suveranității personale și cel al suveranității teritoriale a statelor.[7] Se susține că ea și-ar găsi fundamentarea în obligația impusă de către dreptul internațional statelor de a asigura străinilor care se găsesc pe teritoriul lor un tratament care să nu fie inferior unui anumit standard minim[8] sau că există un principiu fundamental de drept internațional, potrivit căruia fiecare stat are dreptul să protejeze naționalii săi – persoane fizice și juridice – contra oricărei violări din partea autorităților statului de reședință sau a cetățenilor acestuia. Nu se poate contesta existența unui principiu elementar de drept internațional, în virtutea căruia un stat este îndreptățit să protejeze cetățenii prejudiciați prin acte contrare dreptului internațional comise de un alt stat.[9]
În doctrină însă, condiția caracterului ilicit al faptei prin care a fost violat un drept, a fost suplimentată și de ideea că persoana pentru care se exercită protecția diplomatică, trebuie să fi avut o conduită corectă – teoria „clean hands”; în cazul în care a violat legea internă a statului de reședință sau a desfășurat o activitate contrară dreptului internațional, cererea este inadmisibilă. Se invocă fie principii juridice (nullum commodum capere de sua iniuria propria sau ex delicto non oritur action), fie echitatea. S-a conchis, în doctrină și în jurisprudență, în sensul existenței unei reguli cutumiare, potrivit căreia nu s-ar putea exercita protecția diplomatică și pretinde o reparație, pentru prejudiciul suferit de un național culpabil (nemo auditur propriam turpitudinen allegans).[10]
2. Teoria „Clean Hands”
Conform lui Sir Gerald Fitzmaurice „cel care cere reparație trebuie să vină cu mâinile curate”.[11] În contextul protecției diplomatice, doctrina este invocată deseori cu scopul de a împiedica Statul să exercite protecția diplomatică în cazul în care naționalul, pe care dorește să îl apere ori protejeze, a suferit o violare ori lezare a drepturilor sale drept consecință a unui comportament delictual ori ilegal. Această doctrină nu se aplică în cazul disputelor ori conflictelor referitoare la relațiile interstatale, unde Statul nu caută să își protejeze naționalul, ci se aplică cazurilor în care Statul dorește să-l protejeze, și anume cazurilor de protecție diplomatică.
Vagul concept al teoriei „clean hands” nu a fost diferit de înțelesul principiului general al bunei-credințe în contextul relațiilor dintre state și nu a avut consecințe independente, doar efecte practice minore asupra regulilor generale ale răspunderii internaționale. Totuși, în contextul protecției diplomatice, care implică relații între state și cetățeni, acest concept a conturat o nouă semnificație: a devenit funcțional, deoarece în absența „clean hands” exercițiul protecției diplomatice fusese paralizat. Adică, dacă o persoană fizică, cetățean care s-a bucurat de protecție diplomatică, a violat ori nu a respectat fie normele dreptului internațional, fie legea internă a Statului de reședință, în contextul general al cererii, Statul chemat să facă exercițiul protecției diplomatice nu va mai putea face uz de instituția sus-menționată.[12] Această doctrină își produce efectele numai în contextul protecției diplomatice, existând deja numeroase cazuri în care a fost aplicată.[13] Invocarea teoriei a dus la rezultatul ca cererea de protecție diplomatică să fie inadmisibilă.
2.1. Aplicabilitatea sau non-aplicabilitatea doctrinei „Clean Hands” în disputele inter-State
Deși se susține că teoria „clean hands” nu se aplică disputelor cu privire la relațiile inter-State, în practică aceasta a fost invocată și în contextul acestor relații unde Statele ori judecătorii au găsit de cuviință să considere o cerere ca fiind inadmisibilă ori drept respinsă pentru motivul că „mâinile statului aplicant ar fi murdare”.
Cel mai recent argument în această direcție a fost ridicat de Israel în procedurile advisoriale pe tema consecințelor legale atribuite construcției unui zid în Teritoriul Palestinian Ocupat. În acest caz, Israelul a susținut că Palestina, stat considerat ca fiind responsabil pentru o plenitudine de acte de violență îndreptate împotriva populației israelite, nu poate căuta în instanță un remediu pentru situația creată prin comportamentul său delictual ori ilegal. În acest context Israelul a invocat principiul nullus comodus capere potest de sua injuria propria, care este considerat a fi relevant în procedurile advisoriale, ca și în cazurile contencioase. De aceea, Israelul a concluzionat că buna-credință și principul „clean hands” constituie un factor hotărâtor și diriguitor ce ar trebui să determine instanța să refuze cererea Adunării Generale.[14] Instanța nu a considerat acest argument ca fiind pertinent, motivând că opinia ori avizul fusese cerut Adunării Generale, și nu unui Stat anume ori entitate. În mod semnificativ însă, instanța nu a respins relevanța argumentului în disputele inter-State în procedurile contencioase.
În alt caz, Oil Platforms, SUA a ridicat argumentul „caracterului primar” prin care solicitau instanței să respingă cererile Iranului datorită conduitei ilegale a acestui stat. Iranul considerase argumentul drept un argument „clean hands”, care era (conform reclamației) irelevant în conflictele directe dintre state, în comparație cu cererile pentru protecție diplomatică, arătând că instanța se găsește în fața unei cauze de inadmisibilitate a petiției. Iranul realizase că acest principiu ar putea avea impact și semnificație în faza de fond a judecării cauzei. Instanța a respins argumentul conform căruia cererea SUA era una inadmisibilă și a hotărât că nu era necesar să analizeze cererea SUA (de a clasa ori respinge cererea Iranului) pe baza conduitei ilegale a ultimului. De asemenea, instanța nu a făcut nici un comentariu privind argumentarea Iranului că teoria „clean hands” ar putea fi aplicată pe baza inadmisibilității cererii în contextul protecției diplomatice.
[1] Joseph, C., Nationality and Diplomatic Protection-The Commonwealth of Nations, 1969, precum şi Jennings, R.Y. and Watts, A., Oppenheim’s International Law, ediţia a 9-a, 1992.
[2] Vezi primul raport A/CN.4/96 al raportorului Garcia Amador, F.V., 1956.
[3] Sohn, L.B. and Baxter, R.R., Responsibility of States for Injuries to the Economic Interests of Aliens, 1961.
[4] Rousseau, Ch., Drept Internaţional Public, 1953, precum şi Borchard, E.M., The Diplomatic Protection of Citiyens Abroad or The Law of International Claims, the Banks Law Publishing Co., New York, 1916.
[5] De Vattel, E., The Law of Nations or The Principles of National Law Applied to the Conduct and to the Affairs of Nations and Sovereigns, 1758.
[6] „One cannot complain when he is treated as he treats others”.
[7] Borchard, E., Protection diplomatique des nationaux a l’etranger (Session de Cambridge), 1931.
[8] Roth, A.H., The minimum standard of international law applied to aliens, Leiden, 1949.
[9] Mavrommatis Palestine Concessions Case, 1942, P.C.I.J., Ser. A nr. 2.
[10] Anghel, Ion M., Drept diplomatic și consular, Ed. Lumina Lex, 2002.
[11] ”He who comes to equity for relief must come with clean hands. Thus a State which is guilty of illegal conduct may be deprived of necessary locus standi in judicio for complaining of corresponding illegalities on the part of other States, especially if these were consequential on were embarked upon in order to counter its own illegality-in short were provoked by it.” – Sir Gerald Fitzmaurice.
[12] Allan Pellet citat de către John Dugard în cel de-al șaselea Raport pe protecție diplomatică, Comisia de Drept Internațională, A/CN.4/546,2004.
[13] Cazul Ben Tillett Case.
[14] Documentul A/ES-10/273 și Corr.1.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.