Capacitatea civilă de folosință a persoanei fizice în reglementarea Codului civil al Republicii Moldova

Introducere

După cum se observă din titlul subiectului examinat, ne referim la capacitatea civilă a persoanei fizice, și nu la capacitatea juridică, încercând a arăta că aceasta este o capacitate ramurală, specifică doar dreptului civil. Deși, în unele surse, mai este numită capacitatea juridică a persoanei, iar acest fapt nu-l putem nega – instituția persoanei reprezintă o stare juridică, pentru a face distincția între capacitate juridică de ordin general a persoanei, din care poate face parte și capacitatea juridică de drept penal, de drept administrativ, fiscal etc., în materia capacității civile, am ales totuși să operăm cu sintagma „capacitatea de drept civil a persoanei”, care cuprinde, la rândul ei, capacitatea de folosință și cea de exercițiu.

De fapt, această opinie este susținută și de alți autori, care menționează că: capacitatea de drept civil este o capacitate de ramură, admițând că în orice categorie (ramură) de drept, unde există o reglementare în această materie, se poate admite și recunoaște o capacitate specială a participanților la raporturile juridice respective, denumite capacitate de drept penal, de drept administrativ, de dreptul muncii, de drept comercial etc.[1].

Metodele și materiale aplicate în procesul studiului fac parte din categoria celor mai diverse, fiind utilizate metodele cele mai eficiente în materia cercetării juridice, dintre care enumerăm: metoda analizei, metoda sintezei, metoda deducției, metoda sistemică, metoda istorică, metoda comparativă, precum și metoda empirică.

Rezultate obținute și discuții

După cum e și firesc să se procedeze în cadrul oricărui studiu în materie juridică, vom începe discuțiile asupra capacității civile de folosință a persoanei fizice de la definirea acesteia.

Noțiunea capacității civile de folosință

Spre deosebire de capacitatea juridică civilă, capacitatea civilă de folosință, beneficiază de o noțiune legală, conținută în art. 24 din Codul civil al Republicii Moldova, potrivit căruia, capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații civile.

Și în literatura de specialitate sunt întâlnite diverse noțiuni ale capacității de folosință a persoanei fizice, nule din ele fiind definite pornindu-se de la două elemente: capacitatea de folosință este parte a capacității civile a omului; ea constă în aptitudinea omului de a avea drepturi și obligații civile[2]. Deși, elementele incluse în noțiune nu trezesc motive de critică, totuși în privința expresiei, „aptitudinea omului”, avem temei de a contrazice autorul. Or, aptitudinea persoanei, nu este altceva decât însușirea ei psihică, abilitatea de a deține, de a fi titulară de drepturi, ceea ce în sensul juridico-civil al capacității de folosință, această aptitudine nu este necesară, chiar și persoanele fără discernământ, incapabile etc., au vocația de a deține drepturi.

Din acest considerent, poate, legiuitorul nostru a renunțat în varianta actuală a Codului civil [art. 24 alin. (1)], de după 1 martie 2019, la sintagma: „aptitudinea de a avea”, având în vedere că, în redactarea anterioară, la art. 18 alin. (1) se vorbea expres despre aptitudine.

În opinia noastră, prin capacitatea civilă de folosință a persoanei fizice se înțelege acea parte a capacității juridice datorită căreia orice persoană deține drepturi și obligații civile, de la naștere și până la moartea sa, în mod necondiționat.

Caracterele juridice ale capacității civile de folosință

Din noțiunea legală, dar și din întregul text de la art. 24 alin. (1) din Codul civil și următoarele, putem deduce următoarele caractere juridice ale capacității civil de folosință:

– legalitatea, deoarece ea, capacitatea de folosință, este creația legiuitorului, este consacrară și recunoscută de legea civilă, precum și este garantată de legea supremă. Or, potrivit art. 15 din Constituție, cetățenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea;

– egalitatea, indică asupra faptului că fiecărei persoane în măsură egală i se recunoaște capacitatea civilă de folosință [ 24 alin. (1) fraza a II-a din Codul civil]. Mai mult, potrivit art. 31 alin. (1) din Codul civil, capacitatea civilă este recunoscută în măsură egală tuturor persoanelor, indiferent de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere, origine socială, grad de cultură sau de alte criterii similare;

– universalitatea, presupune recunoașterea tuturor persoanelor fizice a capacității de folosință, fapt consfințit și în art. 6 al Declarației universale a drepturilor omului, care prevede că fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea sa juridică;

– generalitatea are în vedere că persoana fizică are o capacitate de folosință generală, spre deosebire de aceeași capacitate a persoanei juridice, care are o capacitate de folosință specială, exprimată prin principiul specialității capacității de folosință. Acest principiu înseamnă că acest din urmă subiect de drept civil nu poate avea decât acele drepturi și obligații civile care sunt necesare realizării scopului său legal sau statutar[3]. În rest, persoana fizică se poate bucura de absolut toate drepturile și obligațiile civile pe care le poate avea o persoană;

– inalienabilitatea capacității de folosință exprimă ideea inadmisibilității înstrăinării sau renunțării la ea în tot sau în parte. În acest sens, potrivit art. 31 alin. (4) al Codului civil, renunțarea totală sau parțială a unei persoane fizice la capacitatea de folosință (…) sunt nule;

– intangibilitate este un caracter juridic al capacității de folosință potrivit căruia nimeni nu poate fi limitat în capacitatea de folosință, decât în modul prevăzut de lege.

Începutul capacității de folosință

De regulă, capacitatea civilă de folosință a persoanei fizice apare din momentul nașterii omului [art. 24 alin. (2) al Codului civil]. În termeni juridici, momentul nașterii este o dată, în principiu, certă, de la care persoana devine titular de drepturi și obligații. În cazul în care se naște într-o instituție medicală, de stat sau privată, dovada momentului nașterii, respectiv, al dobândirii drepturilor și obligațiilor, se face prin certificatul ce confirmă nașterea (act medical), dată preluată și inclusă în certificatul de naștere (act de stare civilă)[4] eliberat în conformitate cu legislația în vigoare[5].

În lipsa actelor medicale constatatoare, înregistrarea nașterii copilului se face pe baza hotărârii instanței judecătorești privind stabilirea faptului nașterii copilului.

Spuneam de la început, de regulă, atunci când vorbeam despre momentul dobândirii capacității de folosință, pentru că există și excepția. Anume, persoana fizică dobândește statutul de persoană, respectiv, dobândește drepturi, iar ca urmare, capacitate civilă de folosință, și înainte de a se naște. Or, acest lucru ni-l spune alin. (3) al art. 24 din Codul civil, dreptul de moștenire a persoanei fizice apare la concepțiune dacă se naște vie.

Conținutul capacității de folosință

Conținutul dreptului de folosință se află în strânsă legătură cu caracterul generalității capacității de folosință descris mai sus, potrivit căruia, persoana se bucură de toate drepturile și are toate obligațiile civile pe care le poate prevedea legea.

Prin urmare, este inutil, dar și imposibil de făcut o inventarierea a tuturor drepturilor pe care le poate avea o persoană, doar cu o excepție ce se leagă de categoria persoanei fizice sau, după cum se spune în literatura de specialitate de felul capacității de folosință (capacitatea de folosință anticipată). Or, persoana neconcepută sau chiar cea concepută, dar încă nenăscută poate avea un singur drept, dreptul la moștenire, iar de numărul obligațiilor nici nu încape discuție, acesta ne având absolut nicio obligație.

De asemenea, mai avem de punctat că, în plan juridico-civil, numărul drepturilor subiective și obligațiilor civile este nedeterminat și nedeterminabil cu excepția drepturilor reale, și aici cu unele excepții și doar prin compararea cu numărul drepturilor altei persoane ce face parte din aceleași împrejurări juridice. Bunăoară, dacă unul din doi frați, este dezmoșteni, în mod evident, conținutul capacității de folosință a celui dezmoștenit[6], prin comparație, este mai restrâns.

Faptul că în unele surse, atunci când se apreciază conținutul capacității de folosință, în funcție de anumite criterii, iar în calitate de criterii se aduc unele limitări, îl considerăm eronat, atâta timp, cât persoana este limitată în exercitarea unor drepturi și nu este lipsită de ele definitiv.

Limitarea capacității civile de folosință

Cu toate că, după caracterele sale juridice, capacitatea civilă de folosință este intangibilă, iar acest fapt este menționat expres în art. 31 alin. (3) din Codul civil (nimeni nu poate fi limitat în capacitatea de folosință), tot în aceeași normă, se adaugă sintagma: (…) decât în cazul și în modul prevăzut de lege.

Deci, care ar fi acele îngrădiri ale capacității de folosință impuse prin lege? Deși Codul civil nu le enumeră expres, dar acest lucru nici nu ar ține doar de competența lui, din conținutul său putem distinge unele dispoziții legale ce vin să sancționeze pentru anumite fapte, uneori să protejeze pe cineva, iar acestea au în același timp și efectul limitării capacității de folosință a persoanei fizice. Aceste îngrădiri, de fapt, ar putea fi grupate în mai multe categorii:

– sancțiuni de drept penal față de persoana care a săvârșit infracțiuni, se pot aplica pedepse sub formă de privațiune de libertate, interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, îngrădirea de ași alege locul de trai etc.;

– sancțiuni de drept civil din care am enumera:

– nedemnitatea succesorală[7];

– decăderea din drepturile părintești[8].

– măsuri de ocrotire a unor categorii de persoane (minorii, persoanele cu deficiențe mintale etc.).

Încetarea capacității civile de folosință

Fără nicio excepție, capacitatea civilă de folosință încetează odată cu moartea persoanei.

Din acel moment, încetează toate drepturile și obligațiile, anume în persoana celui ce a decedat, pentru că drepturile patrimoniale ale defunctului nu se sting odată cu persoana, ci se transmit, de drept, moștenitorilor acesteia.

Fiind o ficțiune juridică, distinctă de corpul uman, persoana acestuia, în unele cazuri prevăzute de lege, poate să decedeze la o dată diferită. Prin urmare, legea civilă recunoaște două situații în care persoana se consideră decedată (atenție!, persoana, și nu omul): moartea biologică, fiind numită și moartea fizică, și moartea declarată (decesul civil).

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] E. Lupan. I.S. Pop, Tratat de drept civil Persoanele, Ed. C.H. Beck, București, 2007, p. 40.

[2] A. Suba, Drept civil. Persoana fizică și persoana juridică, București, 1994, p. 21.

[3] E. Lupan, I.S. Pop, Tratat de drept civil Persoanele, Ed. C.H. Beck, București, 2007, pp. 48-49.

[4] Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice de stat, prin care se confirmă faptele și evenimentele ce influențează apariția, modificarea sau încetarea drepturilor și obligațiilor persoanelor și se caracterizează statutul de drept al acestora.

[5] Legea privind actele de stare civilă nr. 100/2001, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 97-99 din 17 august 2001.

[6] În temeiul art. 2196 din Codul civil al Republicii Moldova, testatorul poate dezmoșteni prin testament rudele și/sau soțul fără a desemna un moștenitor. Dreptul la rezervă succesorală rămâne neafectat.

[7] În temeiul art. 2169 din Codul civil, o persoană este exclusă de la moștenire în următoarele cazuri: a) dacă l-a omorât pe cel care a lăsat moștenirea sau a săvârșit o tentativă de a-l omorî; b) dacă intenționat și ilegal l-a împiedicat pe cel care a lăsat moștenirea să întocmească sau să revoce o dispoziție testamentară; c) dacă prin dol sau violență l-a determinat pe cel care a lăsat moștenirea să întocmească sau să revoce o dispoziție testamentară; d) dacă în mod intenționat și ilegal a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat o dispoziție testamentară a celui care a lăsat moștenirea.

De asemenea, părintele care a fost decăzut din drepturile părintești în privința copilului nu poate fi moștenitor legal al acelui copil.

[8] Potrivit art. 67 din Codul familiei, părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești dacă: a) se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești, inclusiv de la plata pensiei de întreținere; b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituție curativă, educativă, dintr-o instituție de asistență socială sau alta similară; c) fac abuz de drepturile părintești; d) se comportă cu cruzime față de copil, aplicând violența fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului; e) prin comportare amorală, influențează negativ asupra copilului; f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie; g) au săvârșit infracțiuni premeditate contra vieții și sănătății copiilor sau a soțului; precum și h) în alte cazuri când aceasta o cer interesele copilului.

Capacitatea civilă de folosință a persoanei fizice în reglementarea Codului civil al Republicii Moldova was last modified: iulie 29th, 2021 by Grigore Ardelean

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista