Aspecte privind răspândirea subculturii penitenciare în rândul deținuților minori

Introducere. Unul dintre semnele stabilității oricărei subculturi este continuitatea tradițiilor sale. M. Mid susținea că „continuitatea în fiecare cultură depinde de coabitarea concomitentă în mediul dat a reprezentanților a cel puțin trei generații”. În sistemul penitenciar existent în Republica Moldova, putem ușor identifica aceste trei generații. Stabilitatea existenței sale este condiționată de completarea permanentă a „rândurilor” sale din contul unui procent înalt al criminalității recidive, precum și datorită diferenței de termeni de privațiune de libertate: minori, de regulă, cu termene relativ mici, maturi, care își ispășesc pedeapsa în penitenciarele de tip semiînchis, și, în sfârșit, maturi, care au fost condamnați la termene maxime în penitenciare de tip închis.^[1] Astfel, are loc transmiterea normelor subculturale între cele trei generații de deținuți.

Conţinutul de bază. Odată cu intrarea în penitenciar, individul resimte, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de vârsta, de structura sa psihologică, de maturizarea socială şi de nivelul de cultură, efectul privării de libertate şi reacţionează într-un mod individual în perioada adaptării la regimul și normele de detenţie.

În asemenea cazuri primul pas motivat psihologic va fi străduința individului de a adera la grupul neformal de deținuți, de a-și dezvolta conduite dezirabile prevalente în acest grup, printre altele, și supunerea necondiționată la liderul neformal, chiar dacă riscă să fie prost văzut de administrație. El va face cauză comună cu grupul de condamnați deoarece ei pot să-l sancționeze sau premieze în măsură mai mare decât administrația.^[2]

Rădăcinile subculturii în penitenciar sunt considerate, în cea mai mare măsură, deficienţele din asigurarea mijloacelor esenţiale de subzistenţă pentru deţinuţi şi lipsa încrederii între deţinuţi şi personal, care produc un sistem de conducere informală ce se răspândeşte de la o instituţie la alta din cauza libertăţii de mişcare şi de comunicare.^[3]

Necătând la aceea că în sectorul de carantină, format din celule, este interzisă efectuarea vizitelor de către alți deţinuți, ultimii folosesc diferite modalități de comunicare cu deținuții nou depuși. În acest context, fiind întrebat dacă alți deținuți au acces la deținuții nou veniți, 20% din personalul CDMT Goian, au răspuns afirmativ, completând răspuns cu următoarele afirmații: „doar în momentul când li se distribuie masa și la activități educative și sportive”, comparativ cu 76% din efectiv, care a oferit răspuns negativ, 4 % au indicat că nu cunosc despre aceasta.^[4]

Interdicția de a ciocăni în perete ca mijloc de comunicare, impusă de Statutul executării pedepsei de către condamnați, vorbește despre prezența și actualitatea modalităților de comunicare secretă în mediul deținuților, despre faptul că aceștia îl practică, în special în timpul transportării lor: „deţinuţilor în celulele mijloacelor de transport special (automobil şi vagon): li se interzice să fumeze, să cânte, să facă gălăgie, să transmită înscrisuri unul altuia, să vorbească sau să ciocănească în perete pentru comunicarea cu deţinuţii altor celule, să facă inscripţii pe pereţii, poliţele, pardoseala şi tavanul celulelor, să practice jocuri de masă sau alte jocuri”.^[5]

„Vizarea” este un rit de primire în comunitatea penitenciară a deținutului/condamnatului venit pentru prima oară într-o instituţie de detenţie, scopul final al căruia este divizarea ierarhică, cu lipsirea de statutul social anterior și care constă din jocuri ce includ în sine provocarea durerii fizice şi batjocura, prezentând un pericol pentru sănătatea fizică şi psihică. Fiecărei caste îi sunt stabilite norme neformale cu caracter permisiv şi de interdicţie, pe care este obligată să le respecte, precum şi obiceiuri, tradiţii proprii doar membrilor castei respective.

„Vizarea” este organizată în astfel de condiţii, încât administraţia/personalul penitenciarului să nu poată interveni şi are loc sub forma unei „conversaţii” a novicelui cu liderul neformal, care decide de unul singur privitor la primirea deținutului în comunitatea criminală a deținuților cu sau fără supunerea lui preventivă unor încercări („prikolî”).

Autorii Hisamutdinov F. și Șalaghin A. susțin că „vizarea” este „tipică pentru instituțiile penitenciare pentru minori și tineri”.^[6]

Autorul Carp S.^[7] afirmă că „nici într-un colectiv din societate nu există atât de pronunţat rangurile de clasificare aşa cum sunt în mediul deținuților. Atribuirea la una din castele ierarhiei criminale se face mai des în izolatoarele de urmărire penală şi în penitenciare. Această clasificare se subîmparte în patru grupe: „blatnîe” („ciornîe”); „mujîchi” („serîe”); „cozlî” („crasnîe”); „opuşcenîe” („golubîe”).

1) „Blatnîe” („ciornîe”) este casta superioară în scara ierarhică a lumii criminale. Ei au misiunea de a supraveghea comportamentul tuturor membrilor comunităţii criminale, se ocupă de completarea aşa-numitului „obșeak”, soluţionarea conflictelor, atragerea noilor membri. Astfel, putem spune că această categorie are rolul unei „administraţii” neformale, care are o influenţă deosebită în rândul deţinuţilor;

2) „Mujichi” („serîe”) este cea mai numeroasă castă. Din ea fac parte condamnaţii care nu refuză de a fi antrenaţi în muncă, dar, în acelaşi timp, evită cooperarea cu administraţia, respectând anumite tradiţii ale lumii criminale. După eliberare, de obicei, planifică să se întoarcă la o viaţă normală la libertate;

3) „Cozlî” („crasnîe”) sunt cei care în mod deschis cooperează cu administraţia penitenciarului. În această castă ajung din diferite motive. Unii cooperează benevol, alţii sunt impuşi etc. Deoarece, conform „codului etic” al lumii criminale, între administraţia penitenciarului şi deţinuţi, relaţiile trebuie să se menţină ostile, tratamentul celor care cooperează cu administraţia este practicat ca asupra unor „trădători”;

4) „Opuşcenîe” („golubîe”) este cea mai inferioară treaptă pe scara ierarhică. Decad în această categorie, de regulă, pentru încălcări grave a regulilor şi normelor lumii criminale: furtul de la „ai săi”, datorii neplătite pentru jocurile de cărţi, acţiuni violente (nejustificate) faţă de alţi condamnaţi, colaborarea cu administraţia (îndeosebi cea ascunsă), homosexualitatea, săvârşirea unor infracţiuni, cum ar fi violul, violul sau omorul copiilor etc. De obicei, acestei categorii de condamnaţi îi revine îndeplinirea celui mai „murdar” lucru din penitenciar.

Comunitatea criminală (atât în locurile de recluziune, cât şi în afara lor) urmăreşte strict executarea „legilor” sale. Oricine încalcă normele, obiceiurile şi tradiţiile în vigoare este supus pedepsei.^[8] Pedeapsa constă în „coborâre” şi obţinerea statutului de „umilit”, dar și tortură.

Analizând constatările organismelor internaționale cu referire la situația penitenciarelor din Republica Moldova, inclusiv Penitenciarul nr. 10 Goian, coroborate cu datele acumulate în urma monitorizării, autorii Russu D. și Hriplivîi N., observă că „se menține modelul de conducere a penitenciarelor prin utilizarea elementelor subculturii criminale. Astfel, ordinea socială stabilită este formată din cultura instituțională a instituțiilor penitenciare și coexistența acesteia cu subcultura criminală a sistemului penitenciar. Rezultatele monitorizării indică în mod explicit că în majoritatea instituțiilor penitenciare (mai puțin în penitenciarul de la Rusca) se observă fenomenul subculturii și împărțirea deținuților pe caste potrivit grupurilor de influență. Administrația penitenciarelor este conștientă de faptul existenței influenței informale în instituții, iar situația actuală din penitenciare este tolerată. Analiza datelor a relevat faptul că aceste caste nu există în instituție fără acordul tacit sau, mai mult, cu sprijinul conducerii penitenciarelor”.^[9]

Considerăm grav faptul că personalul penitenciar nu doar că nu întreprinde măsuri ce ar exclude posibilitatea respectării tradiției privitoare la „vizare”, dar le o facilitează prin faptul că normalizează această divizare pe caste în locurile de detenție, nu aplică pedepse organizatorilor, ceea ce fără doar și poate, contribuie la întărirea autorității liderilor deținuților.

Deși 63% din deținuții minori respondenți au negat faptul că toți deținuții nou veniți în penitenciar trec „vizarea”, (22% – au confirmat, 15% au indicat că „nu cunosc”), la întrebarea dacă liderii deținuților decid din ce castă să facă parte fiecare deținut, 55,5% din respondenți au răspuns afirmativ (40,5% au negat, 4% au răspuns că nu cunosc această practică).^[10] Prin urmare, constatăm, cu regret, că „vizarea” continuă să fie practicată în mediul deținuților minori, ceea ce este alarmant.

Tipul de bază stabilit pentru penitenciarul nr. 10 – Goian este Centru de detenţie pentru minori și tineri, pentru detenţia condamnaţilor minori și tineri cu vârsta de până la 23 ani, de sex masculin. Iar în conformitate cu prevederile alin. (2) art. 252 Codul de executare al Republicii Moldova, „condamnaţii care nu au împlinit vârsta de 18 ani pot executa pedeapsa şi în sectoare separate ale penitenciarelor pentru adulţi, însă în condiţiile centrului de detenţie pentru minori şi tineri”.

Deși alin. (3) din articolul indicat prevede că „Condamnaţii minori sunt deţinuţi separat de condamnaţii adulţi”, considerăm periculos acest lucru din cauza existenței diferitelor modalități de comunicare, inclusiv secretă, prin care este posibilă familiarizarea minorilor cu normele subculturii penitenciare (inclusiv atitudinea față de normele legale, regulile ordinii interioare ș.a.) sau transmiterea către aceștia a modalităților de comitere sau tăinuire a actelor infracționale în detenție. Pericolul inițierii deținuților minorilor în subcultura penitenciară de către deținuți adulți a fost identificat și semnalat de către mai mulți autori, dar și de către organisme la nivel european, care au intervenit în măsura posibilității pentru a schimba situația.

Numeroase cercetări privitoare la ispășirea pedepsei privative de libertate au indicat răspândirea largă și influența puternică pe care o are subcultura penitenciară, fiind îngrijorați de impactul pe care aceasta o are asupra deținuților minori. Astfel, din considerentul protecției minorilor de subcultura penitenciară „CPT a solicitat ca minorii din închisoarea Chișinău să fie transferați la închisoarea pentru minori Goian”.^[11]

Datele statistice ne indică numărul minorilor condamnați și preveniți deținuți în anii 2020-2025^[12] în diferite instituții penitenciare din țară:

– în anul 2020, în P 13 erau deținuți 6 condamnați minori, în P 17 – 1, iar în P 10 – 27, iar preveniți minori: în P 17 – 1, în P 11 – 6; în P 13 – 10.

– în anul 2021, în P 13 – 4 condamnați minori, pe când în P 10 – 31, iar preveniți minori: în P 5 – 1, în P 11 – 5, în P 13 – 15, în P 16 – 1, în P 17 – 4.

– în anul 2022, în P 13 – 5 condamnați minori, în P 17 – 2, iar în P 10 – 28; preveniți minori: în P 5 – 1, în P 11 – 4, în P 13 – 14, în P 17 – 4.

– în anul 2023, în P 13 – 5 condamnați minori, în P 10 – 29. Preveniți minori: în P13 – 13.

– în anul 2024, în P 11 – 5 condamnați minori, în P 10 – 26; preveniți minori: în P 5 – 1, în P 10 – 1, în P 11 – 1.

Efectuând vizita în 2022, CPT și-a exprimat temerile referitoare la plasarea minorilor arestați preventiv în închisori pentru adulți. „În opinia sa, toți deținuții minori, inclusiv cei aflați în arest preventiv, ar trebui ținuți în centre de detenție special concepute pentru persoanele de această vârstă. Acest lucru este considerat deosebit de important având în vedere prevalența ierarhiei neformale a deținuților în închisori pentru persoanele adulte de sex masculin și necesitatea de a proteja minorii de expunerea la acest fenomen”.^[13] Pericolul deținerii minorilor în P nr. 13 și cel din Bălți a fost remarcat și de autorii Saharneanu E. și Mărgărint T., care au afirmat următoarele: „în aceste penitenciare există posibilitatea de a comunica cu deținuții maturi de la care preiau comportamentul specific al lor, acele straturi sociale, acel argou, acea modalitate de a pune porecle, acele reguli informale, cunoștințe ce țin de simbolistica tatuajelor. Iar odată cu transferarea lor în penitenciarul Goian perpetuează, fixează și mai mult acest mod de existență, această cultură între ceilalți minori”.^[14]

După cum a relatat un membru al personalului penitenciar, „limbajul acesta îl [n.n. minorii] preiau de la maturi, din Izolator, acolo ei au acces la maturi și de acolo ei vin deja cu o imagine formată: ce înseamnă penitenciar, ce înseamnă grupuri”^[15]. De asemenea, este prezentată relatarea unui membru al personalului penitenciar despre categoriile din penitenciar: „Sunt 3 pături – cei care nu fac nimic, de ei toți se tem, ei formează toate regulile. Apoi sunt copii care lucrează, și aici tot în funcție de ce caracter ai. Dacă știi să stai pentru tine, ai poziția ta, atunci ei pur și simplu sunt lăsați în pace. Pe ei nimeni nu-i atinge, ei lucrează, lor li se plătește – eu nu știu care este regula. Și a treia categorie care fac tot lucrul negru, spală coridoare, WC-ul, oferă relații sexuale”.^[16]

Cele expuse supra confirmă faptul că minorii care au fost deținuți în instituțiile penitenciare pentru maturi, au fost inițiați în subcultura penitenciară.

Drept confirmare servesc constatările CPT în urma vizitei din decembrie 2022, una dintre multiplele vizite efectuate începând cu anul 1998: „la închisoarea Chișinău (se are în vedere Penitenciarul nr. 13, unde se dețineau până în 2023 și minorii), celulele de primire încă aveau găuri în pereții de legătură (măsurând aprox. 10 cm în diametru) care au servit drept canale de comunicare către celulele învecinate, ocupate de „reprezentanții” ierarhiei neformale.^[17]

Prin urmare, a trecut prea puțin timp de când minorii care se aflau în arest în Penitenciarul nr. 13 (unde au fost familiarizați cu elementele subculturii penitenciare) au fost transferați în Centrul de detenție pentru minori și tineri Goian, ca să vorbim de neutralizarea influenței subculturii penitenciare în rândul actualilor deținuți minori, în special dacă luăm în considerare și rezultatele unui sondaj, potrivit căruia, „obshchak” („hazna comună”) este impus deţinuţilor mai evident în centrele de arest preventiv decât oriunde altundeva”^[18]. Altfel spus, sunt înaintate solicitări de bani şi de bunuri în folosului „haznalei comune”, în schimbul repartizării într-o castă decentă, ceea ce presupune un trai relativ uşor în locurile de recluziune.

Cele expuse supra sunt confirmate de personalul DCMY Goian care a participat la sondaj.^[19] Fiind întrebați „unde, de regulă, are loc repartizarea (ierarhică) a deținuților nou veniți, pe caste?”, 72% din respondenți au indicat izolatorul de urmărire penală, 20% – penitenciarul, 8% – „nu cunosc”. La întrebarea dacă „se obișnuiește ca deținuții nou veniți să se subordoneze liderilor neformali ai deținuților”, 52% din respondenți au răspuns „da”, 24 % – „nu”, 8% – „nu sunt lideri”, 8% – „uneori”, 8 % – „nu cunosc”.

În opinia autorilor Moraru V. și Samoilenco V., „subcultura criminală în mediul de detenție nu s-a răspândit ca urmare a imperfecțiunii legii, ci ca rezultat al nerespectării ei de către angajați pe o durată mare de timp, ca rezultat al întorlocării oamenilor legii cu reprezentanții elitei criminale, în scopul de a crea o stabilitate aparentă în penitenciar fără a depune efort sau vorbim chiar de o întorlocare ce poartă emblema corupției, devenită atât de tipică țării noastre, încât ne-am obișnuit cu ea și ne pare a fi o normalitate”^[20].