Aspecte privind partea civilă și partea responsabilă civilmente ca părți în procesul penal
Gheorghe-Iulian Ioniță - ianuarie 6, 20231. Aspecte introductive
Părți sunt, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. proc. pen., subiecții procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară.
Apreciem această definire a termenului „parte”, respectiv subiect procesual care exercită sau împotriva căruia se exercită o acțiune judiciară, ca fiind defectuoasă.
Chiar dacă legiuitorul precizează expres [la art. 32 alin. (2) C. proc. pen.] că părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, acesta nu explică înțelesul expresiei „acțiune judiciară” utilizate la alin. (1) pentru a explica termenul „parte”; or, în lipsa unei asemenea particularizări, este evident că nu doar părțile enumerate limitativ la alin. (2) pot exercita o astfel de acțiune.
De altfel, cu privire la acești participanți în procesul penal, s-a arătat că „(…) părți în procesul penal sunt numai inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente (…) au toate drepturile prevăzute de legea procesual penală precum și de reglementările internaționale în materia drepturilor omului, la care România este parte”[1].
2. Partea civilă. Noțiune, dobândire și încetare calitate
Partea civilă este una dintre părțile din procesul penal, fiind enumerată limitativ (alături de inculpat şi partea responsabilă civilmente) la art. 32 alin. (2) C. proc. pen.; aceasta este parte în procesul penal, nu doar pentru că este precizată (expres) ca fiind una dintre acestea [la art. 32 alin. (2) C. proc. pen.], ci pentru că este cea care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal (subiect activ al acțiunii civile) pentru tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.
Termenul „parte civilă” este definit de legiuitor la art. 84 alin. (1) C. proc. pen.; potrivit dispozițiilor acestui articol, se numește parte civilă și devine parte în procesul penal, persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal.
O precizare este făcută de legiuitor, la alin. (2) al aceluiași articol, unde prevede că au calitatea de parte civilă şi succesorii persoanei prejudiciate, dacă exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal
În același sens sunt și dispozițiile art. 19 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi (după caz) a părţii responsabile civilmente.
Referitor la exercitarea acțiunii civile de către succesori, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării.
Ca un „paradox” de reglementare, persoana vătămată/succesorii acesteia, cu toate că nu sunt părți în procesul penal, în latura sa penală, devin părți în latura sa civilă, prin constituirea ca parte civilă și exercitarea acțiunii civile, în contextul în care acțiunea civilă are un caracter accesoriu acțiunii penale[2].
Mai mult (și, astfel, se confirmă „paradoxul” de reglementare), potrivit dispozițiilor art. 85 alin. (2) C. proc. pen., calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de persoană vătămată în aceeaşi cauză; cu alte cuvinte, aceeași persoană participă în procesul penal (a) ca subiect procesual „principal”, în calitate de persoană vătămată, în latura penală a procesului penal și (b) ca parte (tot subiect procesual, dar nu „principal”), în calitate de parte civilă, în latura civilă a procesului penal. De altfel, textul art. 85 alin. (2) C. proc. pen. este similar celui al art. 15 alin. (3) C. proc. pen. din 1968, singura diferență fiind denumirea calității, respectiv „persoană” vătămată (în reglementarea în vigoare) și „parte” vătămată (în reglementarea anterior în vigoare).
Calitatea de parte civilă se dobândește prin manifestarea de voință a persoanei vătămate/succesorilor acesteia de a se constitui parte civilă [în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) C. proc. pen.], între limite temporale determinate, respectiv ulterior momentului punerii în mișcare a acțiunii penale [întrucât, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2) C. proc. pen., aceasta se exercită împotriva inculpatului], până în momentul începerii cercetării judecătorești [potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza I C. proc. pen.].
Printre persoanele care se pot constitui parte civilă pentru tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, menționăm:
– subiectul pasiv al infracțiunii;
– (a) persoanele îndreptățite, potrivit legii[3], la întreținere din partea celui decedat [potrivit dispozițiilor art. 1390 alin. (1) C. civ.], dar și persoanele cărora acesta, fără a fi obligat de lege, le presta întreţinere în mod curent [potrivit dispozițiilor art. 1390 alin. (2) C. civ.] (pentru prejudiciile materiale produse), și (b) ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile şi soţul, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi orice alte persoane care ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu [potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (2) C. civ.] (pentru prejudiciile nepatrimoniale produse), în cazul decesului victimei cauzat de infracțiunea comisă;
– (a) moștenitorii persoanei fizice vătămate, în cazul în care decesul acesteia nu este cauzat de infracțiunea comisă și (b) succesorii în drepturi ori lichidatorii persoanei juridice prejudiciate, în cazul încetării acesteia[4], atunci când decesul/încetarea au intervenit anterior constituirii ca parte civilă (pentru prejudiciile materiale produse)[5];
– furnizorii de servicii medicale (aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate), pentru cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane, care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs [în condițiile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006][6];
– asiguratorul RCA, pentru sumele plătite drept despăgubire, de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului [în condițiile art. 25 din Legea nr. 132/2017][7].
Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (3) C. proc. pen., acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal sau (când acesta nu există ori rămâne în pasivitate) de către procuror.
Observarea condițiilor privind constituirea ca parte civilă prevăzute la art. art. 20 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv (a) momentul temporal până la care persoana vătămată/succesorii acesteia (reprezentantul/procurorul, când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă) trebuie să iasă din pasivitate (până la începerea cercetării judecătoreşti) și (b) indicarea naturii, întinderii pretenţiilor, motivele şi probele pe care se întemeiază cererea de constituire ca parte civilă, devine esențială având în vedere sancțiunea prevăzută la art. art. 20 alin. (4) C. proc. pen. (neprevăzută în reglementarea anterior în vigoare); potrivit dispozițiilor acestui alineat, în cazul nerespectării vreuneia dintre aceste condiţii, persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă.
Cu toate acestea, ulterior constituirii, dar până la terminarea cercetării judecătorești, partea civilă, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (5) C. proc. pen. (dispoziții similare celor ale art. 204 alin. (2) pct. 1-3 C. proc. civ.)[8], își poate modifica cererea de constituire ca parte civilă, în sensul de a:
– îndrepta erorile materiale din cuprinsul acesteia;
– mări sau micşora întinderea pretenţiilor;
– solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă repararea în natură nu mai este posibilă.
De asemenea, dacă există o constituire de parte civilă în cauză, moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia, pot prelua calitatea și pot continua exercitarea acțiunii civile în procesul penal (acțiunea civilă rămânând în competența instanței penale), dacă îşi exprimă această opţiune, în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării [potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. pen.]. În situația în care nu își exercită acest drept în termenul precizat (termen de decădere), respectiv nu ies din pasivitate și nu își exprimă opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile în termen de cel mult două luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării ori dizolvării, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (6) C. proc. pen., instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.
3. Partea responsabilă civilmente. Noțiune, dobândire și încetare calitate
Partea responsabile civilmente este una dintre părțile din procesul penal, fiind enumerată limitativ (alături de inculpat şi partea civilă) la art. 32 alin. (2) C. proc. pen.; aceasta este parte în procesul penal, nu doar pentru că este precizată (expres) ca fiind una dintre acestea [la art. 32 alin. (2) C. proc. pen.], ci pentru că față de această persoană se exercită acțiunea civilă (fiind subiect pasiv al acțiunii civile), având obligaţia (legală/convenţională) de a repara (în întregime/parte, singură/în solidar) prejudiciul cauzat prin infracţiune.
Termenul „parte responsabilă civilmente” este definit de legiuitor la art. 86 C. proc. pen.; potrivit dispozițiilor acestui articol, se numește parte responsabilă civilmente și este parte în procesul penal, persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces.
Calitatea de parte responsabilă civilmente se dobândește prin:
– „introducerea” (participare forțată) persoanei care (potrivit legii civile) are obligaţia (legală/convenţională) de a repara (în întregime/parte, singură/în solidar) prejudiciul cauzat prin infracţiune, (a) la cererea, fie a părţii îndreptăţite potrivit legii civile, fie a procurorului (atunci când exercită acțiunea civilă) [potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) C. proc. pen.] și (b) din oficiu, de către procuror (atunci când exercită acțiunea civilă) (așa cum vom explica);
– intervenția (participare voluntară) acestei persoane [în condițiile art. 21 alin. (3) C. proc. pen.].
Legiuitorul reglementează [la art. 21 alin. (1) și (2) C. proc. pen.] deficitar (și de această dată) participarea forțată a părții responsabile civilmente în procesul penal; astfel:
– termenul „introducere”: acesta este discutabil întrucât partea responsabilă civilmente este subiect pasiv al acțiunii civile și, așa cum s-a arătat în doctrină[9], pare improprie formularea privind „introducerea” acesteia în cadrul unei acțiuni exercitate împotriva altuia (inculpatului), când acțiunea se exercită chiar împotriva ei;
– limita temporală în care se poate solicita „introducerea”: se prevede „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)” (respectiv „până la începerea cercetării judecătoreşti”), sintagmă declarată neconstituțională prin Decizia CCR nr. 257/2017; în considerentele acestei decizii s-a reținut[10] că exercitarea efectivă a drepturilor procesuale de către partea responsabilă civilmente depinde exclusiv de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate de a se constitui parte civilă și, în condiţiile în care constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate se poate face în orice fază procesuală „până la începerea cercetării judecătoreşti”, aceasta (având interese contrare părţii responsabile civilmente) îşi poate exercita în mod abuziv dreptul de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare, cu scopul de a limita/exclude accesul părţii responsabile civilmente în faza camerei preliminare, astfel că, după rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia partea responsabilă civilmente, care nu a fost prezentă în camera preliminară, să poată formula cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în această fază procesuală; totuși, în această decizie nu se precizează momentul până la ar trebui solicitată „introducerea” în procesul penal a părții responsabile civilmente ci, doar se subliniază importanța deosebită a camerei preliminare asupra fazelor de judecată ulterioare, prin prisma obiectului ei, și necesitatea participării părţii responsabile civilmente în această procedură; în acest context, s-ar înțelege că nu s-ar exclude posibilitatea ca solicitarea „introducerii” părții responsabile civilmente în procesul penal să fie făcută și în procedura camerei preliminare, până la închiderea acestei proceduri [sintagmă folosită de legiuitor pentru a delimita momentul temporal până la care pot fi invocate, în condițiile art. 281 alin. (4) lit. a), respectiv art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., încălcările dispozițiilor legale acolo prevăzute]; o astfel de ipoteză, așa cum s-a reținut și în doctrină, nu este la adăpost de critici legate de obiectul procedurii de cameră preliminară (care nu constă în stabilirea ori completarea cadrului procesual în ceea ce privește acțiunea civilă), prelungirea duratei procedurii etc., astfel că posibilitatea solicitării „introducerii” acesteia ar putea fi limitată la faza de urmărire penală[11] ori, chiar după emiterea actului de sesizare până în momentul în care judecătorul de cameră preliminară dispune citarea părților și a persoanei vătămate cu mențiunea că pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea urmăririi penale[12].
– modalitatea în care se poate realiza „introducerea”: se prevede „la cererea” (părţii îndreptăţite) și (procurorul este obligat) „să ceară”; astfel [potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) C. proc. pen., așa cum am arătat], „introducerea” părții responsabile civilmente în procesul penal se face la cererea, fie a părţii îndreptăţite potrivit legii civile, fie a procurorului (atunci când exercită acțiunea civilă); or, dacă în ce privește partea îndreptățită potrivit legii civile, dispozițiile nu comportă interpretări, aceasta fiind cea care va solicita, indiferent de faza procesuală (urmărire penală/cameră preliminară) în care o va face, situația procurorului este diferită; în faza de urmărire penală, procurorul nu are cui și de ce să solicite, astfel că va dispune, la cererea părții civile și, din oficiu (obligat fiind, când exercită acțiunea civilă), „introducerea” părții responsabile civilmente în procesul penal[13]; doar în faza de cameră preliminară (dacă se consolidează această ipoteză), acesta este însă obligat să solicite „introducerea” (când exercită acțiunea civilă).
Printre persoanele care (potrivit legii civile) au obligaţia (legală/convenţională) de a repara (în întregime/parte, singură/în solidar) prejudiciul cauzat prin infracţiune (părți responsabile civilmente), menționăm:
– persoana care, în temeiul legii[14], al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti[15], este obligată să supravegheze un minor sau o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială [în condițiile art. 1372 C. civ.][16];
– persoana care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra persoanei care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia, ori de câte ori fapta săvârşită de aceasta are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate [în condițiile art. 1373 C. civ.][17];
– asiguratorul RCA, pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA [în condițiile art. 11 și 14 din Legea nr. 132/2017][18];
– Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR), pentru prejudiciile suferite de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule neasigurate RCA ori neidentificate [în condițiile art. 33 din Legea nr. 132/2017][19];
În caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale, dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă. În situația în care partea civilă nu își exercită acest drept, în termenul precizat (tot termen de decădere), respectiv nu iese din pasivitate și nu indică moştenitorii, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente în termenul de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă, pentru a continua exercitarea acțiunii civile în procesul penal, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (6) C. proc. pen., instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă.
4. Concluzii
Punând, din nou, în discuție „reforma” legislației procesual-penale, sunt unele aspecte care, în reglementarea în vigoare, așa cum am arătat supra, încă necesită reflecție, adaptare, corelare.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] A se vedea Expunerea de motive la Lege privind Codul de procedură penală, p. 5, disponibilă la https://sintact.ro/get/pdf.sintact/douamiinouacpp.pdf, consultată la 16.07.2022.
[2] A se vedea și I. Kuglay, în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole: art. 1-603, ed. 2 rev. și adaug., Ed. C.H. Beck, 2017, București, p. 145.
[3] Persoanele între care există obligația de întreținere și ordinea în care acesta se dotează, sunt prevăzute la art. 516-520 C. civ.; astfel:
– potrivit dispozițiilor art. 516 C. civ., „(1) Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege. (2) Dispoziţiile alin. (1) privind obligaţia de întreţinere între rudele în linie dreaptă, precum şi între fraţi şi surori sunt aplicabile şi în cazul adopţiei. (3) Obligaţia de întreţinere există între foştii soţi, în condiţiile prevăzute de lege”;
– potrivit dispozițiilor art. 517 C. civ., „(1) Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să presteze întreţinere copilului cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie. (2) La rândul său, copilul poate fi obligat să dea întreţinere celui care l-a întreţinut astfel timp de 10 ani”;
– potrivit dispozițiilor art. 518 C. civ., „(1) Moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală sunt ţinuţi, în măsura valorii bunurilor moştenite, să continue întreţinerea, dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreţinut este minor. (2) În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, fiecare dintre ei contribuind la întreţinerea minorului proporţional cu valoarea bunurilor moştenite”;
– potrivit dispozițiilor art. 519 C. civ., „Întreţinerea se datorează în ordinea următoare: a) soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi; b) descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat; c) fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor”;
– potrivit dispozițiilor art. 520 C. civ., după încetarea adopţiei, adoptatul poate cere întreţinere numai de la rudele sale fireşti sau, după caz, de la soţul său.
[4] Potrivit dispozițiilor art. 244 C. civ., persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
[5] Potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (4) C. civ., dreptul la despăgubire pentru prejudiciile nepatrimoniale nu trece la moștenitori, însă aceștia îl pot exercita dacă acțiunea a fost pornită de defunct.
[6] Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătăţii prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii şi au obligaţia reparării prejudiciului produs; cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din fond.
[7] Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 132/2017, asiguratorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situaţii: a) accidentul a fost produs cu intenţie; b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie; c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire; d) persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului a condus vehiculul fără consimţământul contractantului; e) asiguratul a refuzat în mod nejustificat îndeplinirea obligaţiilor sale împiedicând în acest fel asigurătorul RCA să desfăşoare propria investigaţie conform prevederilor art. 21 alin. (3), iar asigurătorul este în măsură să probeze că acest fapt a condus la plata nejustificată a despăgubirii.
[8] Potrivit dispozițiilor art. 204 alin. (2), cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă când: 1. se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii; 2. reclamantul măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii; 3. se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului.
[9] A se vedea și I. Kuglay, în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole: art. 1-603, op. cit., p. 147.
[10] A se vedea pct. 28 și 29 din Decizia C.C.R. nr. 257/2017 publicată în M. Of. nr. 472/22.06.2017.
[11] A se vedea T.-V. Gheorghe în N. Volonciu (coord. șt.), Codul de procedură penal comentat, ed. a 3-a rev. și adaug., Ed. Hamangiu, 2017, București, p. 227.
[12] A se vedea M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală, ed. 5 rev. și adaug., Ed. C.H. Beck, 2018, București, p. 112.
[13] În același sens, I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală: Partea generală: în lumina noului Cod de procedură penală, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, 2015, București, pp. 169-174.
[14] Potrivit dispozițiilor art. 261 C. civ., părinţii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori.
[15] Potrivit dispozițiilor art. 396 C. civ. „(1) Instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă. (2) Dispoziţiile art. 264 sunt aplicabile”. Potrivit dispozițiilor art. 397 C. civ., după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel. Potrivit dispozițiilor art. 398 C. civ., „(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia”. Potrivit dispozițiilor art. 399 C. civ., „(1) În mod excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului. (2) Instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei”.
[16] Potrivit dispozițiilor art. 1372 C. civ., (1) Cel care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti este obligat să supravegheze un minor sau o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială răspunde de prejudiciul cauzat altuia de către aceste din urme persoane. (2) Răspunderea subzistă chiar în cazul când făptuitorul, fiind lipsit de discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie. (3) Cel obligat la supraveghere este exonerat de răspundere numai dacă dovedeşte că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă. În cazul părinţilor sau, după caz, al tutorilor, dovada se consideră a fi făcută numai dacă ei probează că fapta copilului constituie urmarea unei alte cauze decât modul în care şi-au îndeplinit îndatoririle decurgând din exerciţiul autorităţii părinteşti”.
[17] Potrivit dispozițiilor art. 1373 C. civ., „(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3) Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate”.
[18] Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 132/2017, „(1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat. (2) Fără a se depăşi limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi (5) şi în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză; c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii; d) prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate; e) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate; f) cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul. (3) Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul – pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru: a) prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul; b) prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat; c) prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate; d) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic; e) prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor. (4) Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului: a) a condus vehiculul fără consimţământul expres sau prezumat al asiguratului; b) nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv; c) nu a respectat obligaţiile legale cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv. (5) Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule şi este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluşi de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale”. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 132/2017, „(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice. (2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condiţiile legii pentru a-i determina valoarea de piaţă din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluţionarea cazului ca daună totală prin plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei. (3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată. (4) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plăteşte cu titlu de dezdăunare şi pentru cheltuielile de judecată şi/sau cheltuielile aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. (5) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesului, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului din vina căruia s-a produs accidentul. (6) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesului altor persoane în afara conducătorului auto răspunzător de producerea accidentului, se acordă despăgubiri şi pentru prejudiciile produse soţului/soţiei sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat. (7) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesului unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat. (8) Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului. (9) Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1)-(6) şi (8) se acordă şi în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul. (10) Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele prejudiciate nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România”.
[19] Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 132/2017, „(1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuţiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenţi ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidenţă, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staţionează în mod obişnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou naţional auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiţii: a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces; b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri doar pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii ori pentru deces; se acordă despăgubiri şi pentru daune materiale cu aplicarea unei franşize de 500 de euro în echivalent lei la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului; c) în situaţia producerii riscului pe perioada suspendării contractului RCA, conform art. 6 alin. (6). (2) BAAR intervine în calitate de organism de plată a despăgubirilor şi în cazul accidentelor provocate pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru, prin intermediul unui vehicul neasigurat pentru RCA, exportat dintr-un alt stat membru în România, dacă accidentul se produce în termen de 30 de zile de la data acceptării exportului. (3) Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să îşi recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii şi nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedeşte că acestea ştiau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA. (4) Nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la BAAR recuperarea cheltuielilor efectuate. (5) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum şi persoanele care pot beneficia de despăgubiri şi condiţiile de intervenţie ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului. (6) Pentru cazurile de daună care sunt soluţionate prin intermediul organismelor de compensare sau a fondurilor de garantare din statele de reşedinţă ale persoanelor păgubite sau din statele pe teritoriul cărora sau produs accidentele, cuantumul prejudiciului este stabilit de aceste organisme, în condiţiile respectării clauzelor acordului pe care l-au încheiat cu BAAR. (7) BAAR nu poate plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate într-un singur accident care să depăşească limitele de răspundere ale asigurătorului RCA prevăzute de legislaţia în vigoare la data producerii accidentului în România sau de legislaţia în vigoare a celorlalte state pe teritoriul cărora s-a produs accidentul, din care va fi dedusă, după caz, franşiza prevăzută prin lege”.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.