Aspecte juridice ale hrănirii exemplarelor din speciile de faună sălbatică din habitatele naturale

1. Introducere

Apariția fenomenului de hrănire a exemplarelor din speciile de faună sălbatică – motivat preponderent de bune intenții – a fost identificat cel mai frecvent în activitățile de cercetare științifică, management al faunei sălbatice, turism, precum și în așa-numitele „moduri oportuniste” care fac referire la hrănirea pe marginea drumului, în curțile caselor sau locuri publice[1].

Pe termen lung, hrănirea de către om a exemplarelor din speciile de faună sălbatică aflate în habitatele naturale s-a demonstrat a avea (și) o serie de efecte negative, precum alterarea comportamentului sălbatic al acestora – tradus în special prin dependența față de hrana oferită și obișnuirea lor cu contactul uman – dezvoltarea unei veritabile patologii derivată din sursele artificiale de hrană sau influențarea efectivelor speciilor[2], concluzia doctrinei fiind aceea că, pe de-o parte, „multe activități de hrănire duc la probleme de siguranță publică, conservare și bunăstare a animalelor”, iar pe de altă parte, că identificarea formelor acceptabile și a celor inacceptabile de hrănire, prin raportare la efecte, constituie fundamentul atât pentru reglementarea acestor activități, cât și pentru educația ecologică și de protecție a mediului[3].

Cu toate acestea, nu poate fi trecut cu vederea faptul că hrănirea artificială și-a dovedit eficiența în efortul de conservare a populațiilor reduse de faună sălbatică, atunci când a fost subsidiară procesului de refacere a habitatelor degradate[4], într-o abordare de tip ecosistemic. Efectele benefice ale hrănirii artificiale ale faunei sălbatice pot fi atât directe[5], cât și indirecte[6].

În România, ca de altfel și în alte state, reglementările cele mai amănunțite, prin raportare și la vechimea apreciabilă a activității sunt cele din domeniul managementului resurselor cinegetice.

2. Clasificarea legală a hranei faunei sălbatice

Analiza reglementărilor privitoare la hrănirea sistematică a exemplarelor din speciile de faună sălbatică, specifică domeniului cinegetic, ne-a condus la clasificarea legală a hranei acestora (care, până în prezent, nu a făcut obiect de studiu) în funcție de scopul pentru care s-a procedat la administrarea ei, în următoarele categorii:

1. hrană complementară;

2. hrană de abatere, destinată abaterii exemplarelor din speciile de faună sălbatică de interes cinegetic de la frecventarea culturilor agricole, pentru prevenirea pagubelor;

3. hrana destinată hrănirii exemplarelor de faună sălbatică de interes cinegetic în cazul producerii unor calamități naturale, precum și

4. hrana, ca nadă menită să atragă exemplare ale faunei sălbatice într-o anumită locație, în vederea recoltării/ capturării.

În afara hranei astfel clasificate, în funcție de scopul pentru care s-a procedat la administrarea ei sistematică în cadrul oferit de regimul cinegetic, dispozițiile legale cuprinse în alte acte normative au avut în vedere hrănirea incidentală a exemplarelor din speciile de faună sălbatică.

În continuare, ne vom referi la fiecare tip de hrană astfel clasificată.

 

2.1. Hrana complementară

Asigurarea hranei complementare constituie una dintre condițiile sine qua non ale exonerării gestionarului fondului cinegetic de la plata despăgubirilor pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexa nr. 1 a Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006[7], cu modificările și completările ulterioare, și suportarea acestora de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate, din bugetul aprobat cu această destinație[8].

Obligația asigurării în cursul fiecărui sezon de vânătoare, „pentru perioada 1 noiembrie – 31 martie, pe bază de documente, conforme cu reglementările legale în domeniul financiar, înregistrate în contabilitate”, a unor cantități minimale de hrană complementară, „prin administrarea căreia să prevină producerea unor pierderi faunei de interes cinegetic” subzistă în sarcina gestionarilor fondurilor cinegetice în temeiul contractului de gestionare a faunei cinegetic încheiat pentru fiecare dintre fondurile cinegetice aflate în gestiunea lor[9].

Hrana complementară constă în furaje fibroase (fân, lucernă, frunzare și altele), furaje concentrate (cereale, semințe, furaje combinate etc.) și furaje suculente (fructe proaspete sau conservate, sfeclă, napi, cartofi, gulii, morcovi etc.).

Cantitățile minime per specie/per capita/per tip de furaj sunt fie determinate[10], fie determinabile[11], legiuitorul stabilind că, pe de-o parte, acestea trebuie asigurate, în proporție de 50%, până la data de 31 octombrie[12], iar, pe de alta, că, în condiții excepționale date de abundența fructificației speciilor forestiere sau a cantități de furaje fibroase, suculente sau verzi accesibile faunei cinegetice în fondul cinegetic respectiv, situație constatată în prealabil împreună cu reprezentanții administratorului[13] și consemnată în documente încheiate în prealabil, se poate proceda la o diminuare cu maximum 50% a cantităților de hrană prescrise[14].

 

2.2. Hrana destinată abaterii exemplarelor din speciile de faună sălbatică de interes cinegetic de la frecventarea culturilor agricole, pentru prevenirea pagubelor, respectiv hrana destinată hrănirii exemplarelor de faună sălbatică de interes cinegetic în cazul producerii unor calamități naturale constituie noțiuni pe care legislația le uzitează – fără a le defini și fără a le stabili specificațiile sub aspect calitativ sau cantitativ.

În economia ei, legislația delimitează cele două noțiuni de noțiunea de „hrană complementară” și, considerăm noi, stabilește în sarcina gestionarilor fondurilor cinegetice obligația administrării lor în măsura în care situația de fapt existentă în teren o impune[15].

O situație aparte se înregistrează în situația gestionării temporare a faunei cinegetice[16], în care obligațiile gestionarului, sub aspectul administrării de hrană exemplarelor de faună sălbatică de interes cinegetic din cuprinsul fondului cinegetic gestionat, fiind restrânse. Astfel, gestionarului temporar – calitate care aparține în exclusivitate administratorului fondului forestier proprietate publică a statului (Regia Națională a Pădurilor – Romsilva)[17] – căruia i se încredințează gestiunea în situația imposibilității de încheiere, din motive independente de voința administratorului, în termen de 120 de zile de la data încetării din oricare cauză a contractului de gestionare anterior, a unui nou contract de gestionare a faunei cinegetice, pe durata continuării procedurii de scoatere la licitație a fondului cinegetic[18]– îi incumbă obligația „să administreze hrană în scopul îndepărtării faunei cinegetice de la culturile agricole frecventate, pentru prevenirea pagubelor sau pentru hrănirea acesteia în perioadele critice”[19].

Această restrângere a obligațiilor gestionarului temporar cu privire la administrarea de hrană complementară exemplarelor de faună sălbatică de interes cinegetic din cuprinsul fondului cinegetic gestionat comportă unele discuții referitoare la legalitatea prevederilor legislației secundare care o stabilesc, în condițiile în care un act normativ de rang superior stipulează că pe perioada în care „gestionează fauna cinegetică (…), administratorul pădurilor proprietate publică a statului este scutit de la plata tarifului de gestionare, nu și de restul obligațiilor contractuale”[20].

Totodată, legislației secundare[21] i se pot aduce critici și în ceea ce privește nerespectarea normelor de tehnică legislativă, tradusă prin inconsecvența terminologică manifestată în contractul de gestionare a faunei cinegetice, respectiv în contractul de gestionare temporară a faunei cinegetice, deși, în context, sinonimia dintre noțiunile de „hrană care trebuie administrată în teren (…) pentru hrănirea acestora în cazul producerii unor calamități naturale”[22] și cea de „hrană (…) pentru hrănirea acesteia în perioadele critice”[23] este evidentă.

 

2.3. Hrana ca nadă

Noțiunea de „nadă” nu este definită de legislația românească, însă legislația cinegetică secundară, clasificând metodele de vânătoare, explică înțelesul noțiunii de „vânătoare «la nadă»” care „constă în administrarea de hrană pentru ademenirea vânatului în vederea recoltării sau capturării în scop didactic, de cercetare științifică, pentru populări, repopulări, precum și pentru prevenirea producerii de pagube sectorului cinegetic sau șeptelului, în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare”[24], ceea ce denotă că sensul juridic al noțiunii excedează celui comun[25].

Clasificarea hranei vânatului, în funcție de scopul în care s-a procedat la administrarea ei sistematică este însă pusă sub semnul întrebării de inadvertențele vădite dintre actele normative de rang diferit din legislația cinegetică secundară. Astfel, din formularea prevăzută de art. 1 lit. b) din Anexa nr. 4 (Obligații ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic) din Hotărârea de Guvern nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor[26], cu modificările și completările ulterioare – „să asigure și să administreze hrana complementară pentru exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cel puțin jumătate din cantitățile de hrană complementară prevăzute în contractele de gestionare a fondurilor cinegetice pe raza cărora s-a produs paguba, în scopul menținerii acestora în zonele de hrănire și pentru abaterea de la culturile agricole sau din vegetația forestieră în care s-ar putea produce pagube”, teză susținută ulterior și de prevederile art. 3 lit. b), care stabilește că dovada îndeplinirii obligației se face „prin procese-verbale de administrare a hranei complementare în locurile destinate pentru hrănire și abatere” – este natură să conducă la interpretarea potrivit căreia între noțiunile de „hrană de abatere” și „hrană complementară” există o relație de tip parte-întreg, interpretare aflată în contradicție cu prevederile anexelor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 219/2008, cu modificările și completările ulterioare.
DOWNLOAD FULL ARTICLE


[1] Sara DUBOIS, David FRASER, A Framework to Evaluate Wildlife Feeding in Research, Wildlife Management, Tourism and Recreation, Animals, vol. 3 (2013), №. 4, p. 978-994. Material disponibil pe: 10.3390/ani3040978. Accesat la data de 28 aprilie 2022.

[2] Mark B. ORAMS, Feeding wildlife as a tourism attraction: a review of issues and impacts, Tourism Management, vol. 23 (2002), №. 3, p. 281-293. Material disponibil la https://doi.org/10.1016/S0261-5177(01)00080-2. Accesat la data de 28 aprilie 2022.

[3] Sara DUBOIS, David FRASER, op. cit.

[4] Jurgen TACK, Alain SCRIBAN, Valérie VANDENABEELE, Anne-Sophie MULIER, José GOMEZACEBO, Josef JARY, Amedeo MISSIR di LUSIGNANO, Martin FOX, Stephanie VAN MEENEN, Charles de FIERLANT DORMER, Small wildlife of fields and meadows in Europe, European Landlordsʼ Association (ELO)/ Fondation François Sommer, 2021, p. 8, col. 2. Material disponibil https://www.friendsofthecountryside.org/wp-content/uploads/2021/03/Small-wildlife-EN-LR-1.pdf. Accesat la data de 29 aprilie 2022.

[5] Spre exemplu, un studiu efectuat în Franța, a concluzionat existența hrănitorilor în fondurilor cinegetice a condus la o creșterea efectivelor de avifaună sălbatică, în special al celor de potârnichi (Perdix perdix) (Jurgen TACK, Alain SCRIBAN, Valérie VANDENABEELE și alții, op. cit., p. 36 col. 1).

[6] Un alt studiu, efectuat în Scoția, a relevat că hrana oferită perechilor de erete vânăt (Circus cynaeus) în perioada de cuibărire a avut un efect benefic asupra populațiilor de cocoși încălțați (Lagopus lagopus scoticus), uciderea puilor celor din urmă de către ereți vineți scăzând de la 3,7 exemplare/100 ha. la 0,5/100 ha. (Idem.).

[7] Publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006.

[8] Legea nr. 407/2006: art. 13 alin. (3).

[9] Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 219/2008 pentru stabilirea modelului-cadru al contractelor de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafața fondurilor cinegetice și al actelor adiționale, publicat în M. Of. al României, partea I, nr. 297 din 16 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare: Anexa nr. 1: art. 7 alin. (6).

– În cazul anumitor specii, prevederile Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 219/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt întregite de cele ale altor acte normative. Spre exemplu, una dintre măsurile pentru ameliorarea și protecția populației indigene a speciei iepure-de-câmp (Lepus europaeus) constă în „administrarea obligatorie de hrană complementară în fondurile cinegetice în perioada de iarnă cu zăpadă mai mare de 10 cm” [art. 1 lit. j) din Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 301/2014 privind adoptarea de măsuri pentru ameliorarea și protecția populației de iepure-de-câmp (Lepus europaeus) din România, publicat în M. Of. al României, partea I, nr. 256 din 9 aprilie 2014].

[10] Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 219/2008: Anexa nr. 1: art. 7 alin. (6) lit. a) [„furaje fibroase (…): câte 75 kg pentru fiecare exemplar de cerb comun sau cerb lopătar, câte 25 kg pentru fiecare căprior și câte 1,5 kg pentru fiecare iepure”] și b) [„furaje concentrate (…): pentru fiecare exemplar de cerb comun și cerb lopătar câte 25 kg, pentru fiecare mistreț câte 60 kg și pentru fazan și potârniche câte 6 kg”].

[11] Idem: Anexa nr. 1: art. 7 alin. (6) lit. c) [„suculente (…) în proporție de 30% din cantitățile de furaje concentrate prevăzute la lit. b), pentru speciile cerb comun, cerb lopătar și mistreț, cu posibilitatea compensării acestei cantități cu furaje concentrate”].

[12] Idem: Anexa nr. 1: art. 7 alin. (7).

[13] În sensul dat termenului de art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare: „administrator ‒ autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice”.

[14] Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 219/2008, cu modificările și completările ulterioare: Anexa nr. 1: art. 7 alin. (8).

[15] Idem: Anexa nr. 1: art. 7 alin. (9): „Cantitățile prevăzute la alin. (6) nu cuprind necesarul de hrană care trebuie administrată în teren, în scopul abaterii faunei cinegetice de la frecventarea culturilor agricole, pentru prevenirea pagubelor sau pentru hrănirea acestora în cazul producerii unor calamități naturale”.

[16] Idem: Anexa nr. 2.

[17] Idem: art. 2 alin. (3); Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare: art. 12 alin. (8).

[18] Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare: art. 12 alin. (1) și (8).

[19] Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 219/2008, cu modificările și completările ulterioare: Anexa nr. 2: art. 7 lit. d).

[20] Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare: art. 12 alin. (9).

[21] Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 219/2008, cu modificările și completările ulterioare.

[22]  Idem: Anexa nr. 1: art. 7 alin. (9).

[23] Idem: Anexa nr. 2: art. 7 lit. d) teza finală.

[24] Regulamentul privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii din 04.06.2008, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 353/2008, publicat în M. Of. al României, partea I, nr. 501 din 3 iulie 2008, cu modificările și completările ulterioare: art. 28 lit. f).

[25] „NÁDĂ, (1) nade, (2) năzi, s.f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. (…) ‒ Din bg. nada”. (Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, ed. A 2-a, rev., Ed. Universul Enciclopedic Gold, 2016, p. 759 col. 1).

[26] Publicată în M. Of. nr. 890 din 29 decembrie 2008.

Aspecte juridice ale hrănirii exemplarelor din speciile de faună sălbatică din habitatele naturale was last modified: iunie 23rd, 2022 by Mihai-Bogdan Ionescu-Lupeanu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Mihai-Bogdan Ionescu-Lupeanu

Mihai-Bogdan Ionescu-Lupeanu

Este doctorand, Școala Doctorală de Drept, Universitatea din București, și consilier juridic, R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Comana R.A.