Aspecte generale ale competenţei actuale a Curţii Constituţionale
Ioan Chelaru - iulie 1, 2015Potrivit Constituţiei, ceea ce nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, chiar dacă priveşte conformitatea cu dispoziţiile Constituţiei, intră în sfera contenciosului administrativ, în sensul de litigiu de competenţa instanţelor judecătoreşti[7]. Curtea a decis, în jurisprudenţa sa, că actele normative şi individuale ale Guvernului, ministerelor şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice, centrale sau, după caz, locale, indiferent de materia la care se referă, sunt controlate, sub aspectul legalităţii, de instanţele de contencios administrativ[8].
În jurisprudenţa Curţii s-a considerat, în mod constant, că în cadrul competenţei sale, aceasta nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care, printr-un control de constituţionalitate, le-ar socoti nesatisfăcător redactate[9]. În raport cu alte autorităţi jurisdicţionale, Curtea Constituţională nu se poate substitui instanţelor în ceea ce priveşte calificarea unei situaţii de fapt[10].
Curtea Constituţională nu are dreptul să-şi asume, prin deciziile pe care le pronunţă, rolul de legiuitor pozitiv, subrogându-se astfel funcţiei legiuitoare a Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României, republicată, este unica autoritate legiuitoare a ţării[11]. În îndeplinirea atribuţiilor sale, Curtea se poate pronunţa numai asupra caracterului constituţional al reglementării ce face obiectul controlului său constituţional[12].
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a decis constant că aceasta este competentă să controleze numai constituţionalitatea normelor juridice, nu şi pe cea a actelor individuale[13].
În ceea ce priveşte actele supuse controlului de constituţionalitate, prevăzute de Legea fundamentală, precum şi în Legea nr. 47/1992, acestea sunt: legile adoptate de Parlament, atât înainte de promulgare, cât şi cele intrate în vigoare, inclusiv legile de revizuire a Constituţiei; tratatele ori alte acorduri internaţionale; regulamentele celor două Camere legislative şi hotărârile parlamentare; ordonanţele Guvernului; iniţiativele de revizuire a Constituţiei (indiferent de iniţiator) şi iniţiativele legislative prezentate de către cetăţeni.
În condiţiile în care sistemul de drept este structurat pe trepte ierarhice, între care există raporturi clare de subordonare, se ridică problema aplicării directe a dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile în care Adunarea legiuitoare „a omis” să convertească o normă constituţională într-un act legislativ ordinar. Problema este identică în situaţia în care Curtea Constituţională ar declara anumite dispoziţii cuprinse într-o lege sau ordonanţă, ca fiind neconstituţionale. Care este, într-o asemenea ipoteză, norma aplicabilă pentru judecător, într-un caz pe care îl are de soluţionat, iar Parlamentul sau, după caz, Guvernul sunt inactive normativ? Întrebarea este pe deplin justificată, întrucât art. 124 alin. (1) din Constituţia României, republicată, stabileşte cu valoare de principiu că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, or, în cazul evocat, legea lipseşte. Pe de altă parte, vechiul Cod civil prevedea în art. 3 că judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate. O reglementare asemănătoare găsim şi în noul Cod civil, care prevede în art. 1 alin. (2) că în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.
În legătură cu problema obligaţiei instanţelor judecătoreşti de aplicare directă a dispoziţiilor constituţionale, atunci când nu există reglementare legală sau când a fost constatată neconstituţionalitatea reglementării legale existente, Curtea a admis că aplicarea directă, în astfel de situaţii, a prevederilor constituţionale nu numai că este corectă, dar este şi pe deplin necesară. De altfel, Constituţia este tot o lege, iar judecătorul nu poate susţine că „nu există reglementare legală”. Articolul 73 alin. (1) din Constituţia României, republicată, este clar: „Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare”[14]. Deşi legile constituţionale au un domeniu strict de reglementare (revizuirea Constituţiei), ele se încorporează în corpul Constituţiei ca atare. Într-un sens mai larg şi convenţional, se poate admite chiar că Legea fundamentală este, prin conţinutul şi esenţa ei, un act constituţional. Aşa fiind, rezultă cu claritate că dispoziţiile constituţionale pot şi trebuie să fie aplicate în mod direct de către instanţele judecătoreşti atunci când legiuitorul nu a adoptat legi prin care să se procedeze la detalierea reglementării constituţionale. Adoptarea de către legiuitor a unor astfel de legi este, de regulă, necesară, dar absenţa lor nu poate împiedica aplicarea imediată a voinţei legiuitorului constituant[15].
Există o situaţie aparte, atunci când se impune aplicarea unei dispoziţii legale vădit neconstituţionale, dar a cărei neconstituţionalitate nu a fost încă constatată formal, prin procedură jurisdicţională de către Curtea Constituţională. Astfel de dispoziţii beneficiază de o prezumţie relativă de constituţionalitate, iar instanţa de judecată nu are dreptul să constate ea însăşi caracterul neconstituţional al unor astfel de dispoziţii legale, întrucât Curtea este unica autoritate de jurisdicţie în materie de constatare a neconstituţionalităţii legilor. Iată deci că într-o atare situaţie, instanţa de judecată nu are dreptul să înlăture textul legal vădit neconstituţional în favoarea aplicării directe a unei dispoziţii constituţionale. Într-o speţă asemănătoare, Senatul României (Senatul) a aplicat două reglementări legale vădit neconstituţionale care beneficiau de prezumţia de constituţionalitate [art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi art. 173 din propriul regulament] şi a respins prin hotărâre cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării unui senator. Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea acestei hotărâri, dar în decizia sa nu a amintit nimic de faptul că Senatul a adoptat aceea hotărâre aplicând două texte care beneficiau de prezumţia de constituţionalitate. Decizia Curţii, discutabilă pe fond, a anulat prezumţia relativă de constituţionalitate a două texte legale, fără să le constate explicit caracterul neconstituţional.
În practica sa jurisdicţională, Curtea Constituţională a decis, cu valoare de principiu, că pentru aceleaşi raţiuni, dispoziţiile constituţionale pot şi trebuie să fie aplicate în mod direct de către instanţele judecătoreşti şi în cazul în care anterior a fost constatată neconstituţionalitatea prevederilor legale existente, iar legiuitorul nu a procedat încă la modificarea sau abrogarea, după caz, a acelor prevederi legale[16].
Deşi dispoziţiile Legii fundamentale referitoare la competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii anumitor categorii de acte adoptate de Camerele legislative, separat sau reunite în şedinţă comună, sunt clare, această autoritate a fost sesizată uneori să verifice constituţionalitatea altor acte decât cele menţionate expres în art. 146 din Constituţie. În astfel de situaţii, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat pe fondul sesizărilor, constatând doar că nu sunt de competenţa sa[17].
În literatura de specialitate s-a pus problema, ipotetic şi ca speţă de dezbateri la seminar, dacă Curtea Constituţională ar fi competentă – în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei – să controleze şi, după caz, să sancţioneze „comportamentul neconstituţional” al oricărei autorităţi publice în exerciţiul atribuţiilor sale[18]. Problema ridicată nu este ruptă de realitate. Nu puţine au fost situaţiile când Preşedinţilor României li s-au adus acuze din partea unor grupuri parlamentare, partide, organizaţii neguvernamentale, oameni politici, jurnalişti, că au avut, cu diferite ocazii, un comportament neconstituţional. Unele dintre aceste acuze au fost convertite procedural în sesizări adresate Curţii Constituţionale, în virtutea art. 146 lit. e) din textul Constituţiei revizuite în 2003. Curtea Constituţională a soluţionat astfel de sesizări, confirmând în deciziile pronunţate existenţa unor conflicte juridice de natură constituţională între Preşedintele României şi unele autorităţi publice. În alte decizii, Curtea Constituţională nu a constatat astfel de conflicte şi a reţinut că Preşedintele României beneficiază de imunitate pentru opiniile sale politice şi că acestea nu pot da naştere prin ele însele la conflicte juridice de natură constituţională. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că opiniile, judecăţile de valoare sau afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publică, referitoare la alte autorităţi publice, nu constituie prin ele însele conflicte juridice între autorităţi publice. În opinia Curţii, părerile sau propunerile privind modul cum acţionează o anumită autoritate publică, chiar critice fiind, nu declanşează blocaje instituţionale. Reţinând aceste lucruri, Curtea dovedeşte că nu are voinţa sau aptitudinea teoretică să facă distincţia între opinii politice – pentru care Preşedintele României nu este ţinut să răspundă juridic – şi declaraţii politice, care au un alt conținut. De asemenea, opiniile politice nu pot fi confundate mecanic cu păreri, propuneri, judecăţi de valoare ş.a.m.d. În doctrina constituţională occidentală, ca şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, exonerarea de răspundere juridică a membrilor Parlamentului pentru opiniile politice exprimate – aplicabilă şi Preşedintelui României – nu este absolută şi nu acoperă cazurile în care parlamentarii recurg în dispute personale la injurii, ultraj, jicniri etc. sub adăpostul imunităţii.
În doctrina de drept constituţional s-a precizat cu temei că, într-un stat de drept, controlul constituţionalităţii este una dintre formele importante nu numai de verificare, dar şi de consolidare a comportamentului constituţional al autorităţilor publice, categorie ce se defineşte prin ea însăşi[19].
Cum problematica competenței Curții Constituţionale nu poate fi epuizată într-un articol de mici dimensiuni, cum este şi acesta, orice expunere teoretică este în substanţa sau prin natura sa o invitaţie la dialog, în spiritul loialităţii liber asumate faţă de principiul obiectivităţii analizei doctrinare. În această cheie este conceput şi demersul nostru consacrat aspectelor generale ale competenței Curții Constituţionale.
[7] Dec. C.C. nr. 37 din 6 iulie 1993, publicată în M. Of. nr. 215 din 1 septembrie 1993.
[8] Ibidem.
[9] Dec. C.C. nr. 1/1992, publicată în M. Of. nr. 178 din 26 aprilie 1992.
[10] Dec. C.C. nr. 56/1994, publicată în M. Of. nr. 156 din 26 aprilie 1994.
[11] A se vedea Dec. C.C. nr. 99 din 14 februarie 2008, publicată în M. Of. nr. 154 din 28 februarie 2008.
[12] A se vedea Dec. C.C. nr. 45 din 10 martie 2008, publicată în M. Of. nr. 182 din 18 mai 2008.
[13] A se vedea Dec. C.C. nr. 10 din 24 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 74 din 25 aprilie 1995.
[14] Dec. C.C. nr. 186 din 18 noiembrie 1999, publicată în M. Of. nr. 213 din 16 mai 2000.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17] A se vedea, de pildă, Dec. C.C. nr. 17/2000 privind constituţionalitatea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 1 septembrie 1999 pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, publicată în M. Of. nr. 40 din 31 ianuarie 2000.
[18] I. Deleanu, op. cit., p. 219.
[19] I. Muraru, M. Constantinescu, Curtea Constituţională a României, Ed. Albatros, Bucureşti, 1997, p. 82.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.