Aspecte controversate privind regularizarea cererii de chemare în judecată
andreea alina danciu - noiembrie 1, 2018Deși la nivel teoretic această posibilitate pare să nu suscite discuții contradictorii, din punct de vedere practic se reliefează o serie de consecințe derogatorii de la procedura sesizării Curții Constituționale în etapa judecării propriu-zise a cauzei.
În primul rând, se impune a fi avut în vedere faptul că etapa regularizării cererii de chemare în judecată are un caracter eminamente scris, în care este implicat doar reclamantul și care se desfășoară în absența cerințelor de contradictorialitate ce caracterizează etapele subsecvente ale procesului civil.
Astfel, pornind de la ipoteza în care reclamantul ridcă o excepție de neconstituționalitate prin însăși cererea introductivă sau ulterior, după comunicarea de către instanță a lipsurilor acesteia și sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, instanța va dispune sesizarea Curții Constituționale prin încheiere dată în camera de consiliu și care va cuprinde motivarea reclamantului în susținerea excepției, precum și opinia instanței în acest sens. Apare, așadar, o primă derogare de la dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992[14], constând în aceea că în respectiva încheiere nu se va regăsi și punctul de vedere al părții adverse, aceasta prin ipoteză neavând cunoștință de litigiu în momentul procesual respectiv.
În acest context, se impune a fi menționat faptul că ulterior abrogării alin. (5) al articolului menționat[15], nu mai există o dispoziție legală expresă care să reglementeze suspendarea de drept a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Astfel, s-ar părea că instanța de judecată va trece la următorul pas procedural, respectiv anularea acțiunii sau comunicarea acesteia către pârât, după cum cererea de chemare în judecată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 194-197 C. pr. civ. sau lipsurile constatate nu au fost complinite.
Plecând de la situația premisă în care excepția de neconstituționalitate privește chiar una dintre condițiile prescrise de lege în ceea ce privește forma și conținutul cererii de chemare în judecată și care nu a fost respectată de reclamant, urmând raționamentul expus, instanța va fi nevoită să dispună anularea acțiunii, deși s-a hotărât și sesizarea Curții Constituționale.
Reținem că, în mod corelativ abrogării dispoziției ce reglementa suspendarea de drept a judecării cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, legiuitorul a prevăzut posibilitatea revizuirii hotărârii ce a devenit definitivă, dacă instanța de contencios constituțional s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul excepţiei, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 C. pr. civ. Cu toate acestea, dispoziția legală menționată prevede incidența cazului de revizuire doar în cazul hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Cu privire la această sintagmă nu a fost consacrată o definiție legală, însă a fost dezvoltată pe cale jurisprudențială și doctrinară, fiind reținut în esență faptul că sunt hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul cele prin care litigiul este soluționat prin stabilirea situației de fapt și aplicarea normelor de drept substanțial raportului juridic dedus judecății, nu și cele care sunt pronunțate în soluționarea unei excepții procesuale sau cele prin care se dispun măsuri de administrare judiciară.
Prin Decizia nr. 866/2015, Curtea Constituțională a constatat faptul că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul” din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. pr. civ. este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut la pct. 11 din cuprinsul acestora. Astfel, prin considerentele hotărârii menționate, s-a reținut că „o hotărâre judecătorească care nu este pronunțată asupra fondului sau care nu evocă fondul, deși definitivă, nu poate fi considerată legală atât timp cât se întemeiază pe o dispoziție legală contrară Constituției. Prin excluderea de la posibilitatea revizuirii întemeiată pe constatarea neconstituționalității unei dispoziții legale de către Curtea Constituțională în urma soluționării excepției de neconstituționalitate, având ca obiect acea dispoziție, invocată în cauză, a hotărârilor rămase definitive, dar care nu vizează fondul, se ajunge la situația în care justițiabilul nu poate beneficia de un instrument eficient pentru protejarea drepturilor sale constituționale”, precum și faptul că „prin respingerea ca inadmisibilă a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile pct. 11 al alin. (1) al art. 509 C. pr. civ., din cauză că hotărârea a cărei revizuire se cere nu antamează fondul, este lipsit de eficiență însuși controlul de constituționalitate, întrucât părțile se află în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții, deci ale controlului de constituționalitate pe care ele l-au declanșat, ceea ce reprezintă o veritabilă sancțiune aplicabilă acestora. Astfel, deciziile obligatorii ale Curții Constituționale ar fi lipsite de orice efecte juridice, iar rolul instanței constituționale ar fi negat. În plus, aceasta echivalează cu o limitare nepermisă a exercitării unei căi de atac”.
Analizând cuprinsul art. 509 C. pr. civ., se observă faptul că legiuitorul nu a procedat la modificarea lor, însă potrivit art. art. 147 alin. (4) din Constituție, transpuse și prin art. 31 din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, fiind general obligatorii, cu putere numai pentru viitor. Totodată, se prevede că dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval legiuitorul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În consecință, este evident faptul că în prezent, pot face obiectul căii de atac a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 11 C. pr. civ. și hotărârile definitive ce nu sunt pronunțate asupra fondului sau cele care nu evocă fondul.
Această concluzie înlătură parțial dificultatea în care se găsește reclamantul căruia i s-a anulat cererea de chemare în judecată în temeiul unei dispoziții declarate neconstituționale, ca urmare a invocării de către acesta a excepției de neconstituționalitate.
Astfel, nu trebuie neglijat faptul că pe lângă condiția deja enunțată cu privire la hotărârea susceptibilă de a fi reformată pe calea revizuirii, art. 509 alin. (1) C. pr. civ., legiuitorul o impune și pe aceea constând în caracterul defintiv pe care trebuie să îl aibă. Potrivit art. 424 C. pr. civ., hotărârile judecătorești sunt clasificate în sentințe, decizii și încheieri, în vreme ce art. 634 C. pr. civ. enumeră cazurile în care hotărârile judecătorești sunt definitive, făcând referire doar la sentințe și decizii. Se pune așadar problema situației încheierilor definitive potrivit legii, respectiv dacă acestea pot fi considerate hotărâri defintive în sensul art. 509 alin. (1) C. pr. civ. Apreciem că pentru a răspunde la această întrebare trebuie ținut cont de faptul că art. 634 C. pr. civ. se regăsește în Cartea a V-a a acestui act normativ, Capitolul II, denumit „Titlul executoriu”. Rezultă așadar că legiuitorul a enumerat hotărârile judecătorești considerate definitive din perspectiva posibilității punerii lor în executare, fiind evident în acest caz faptul că poate fi vorba doar de sentințe sau decizii, apte să dea naștere unei proceduri de executare silită, după soluționarea unui litigiu pe fond. Apreciem că a reduce noțiunea de „hotărâre defintivă” prevăzută în alte situații reglementate de Codul de procedură civilă la cea oferită de art. 634 reprezintă o abordare eronată, care vine să înfrângă rațiunea legiuitorului printr-o interpretare mecanică și lipsită de fundament logic.
În concluzie, opinăm că trebuie avut în vedere faptul că art. 424 C. pr. civ., ce include în noțiunea de hotărâre judecătorească și încheierea, este un text cu caracter general, care se aplică în consecință și care spre deosebire de art. 634 C. pr. civ., nu este reglementat într-o procedură specializată cum este aceea a executării silite.
Revenind la ipoteza specifică a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată în procedura regularizării, observăm că împotriva acesteia se poate formula numai cerere de reexaminare, conform art. 200 alin. (4) C. pr. civ., fiind instituită astfel o cale de atac specifică și exclusivă. Conform alin. (6) al aceluiași articol, încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare este definitivă, dispoziție care interpretată sistematic conduce la concluzia potrivit căreia și încheierea de anulare dobândește caracter definitiv în lipsa exercitării căii de atac menționate.
Apreciem așadar că încheierea de anulare a acțiunii în etapa administrativă poate constitui hotărâre definitivă în sensul art. 509 alin. (1) C. pr. civ. și poate fi supusă revizuirii în cazul în care Curtea Constituțională declară neconstituționale dispozițiile legale pe care s-a bazat însăși soluția de anulare.
Totodată, chiar și în ipoteza în care această opinie nu este îmbrățișată, apreciem că reclamantul nu poate fi privat de efectul admiterii excepției de neconstituționalitate invocate, date fiind consecințele deosebit de importante pe care o asemenea împrejurare ar avea-o asupra drepturilor sale.
Astfel, deși în majoritatea cazurilor reclamantul poate formula din nou cererea de chemare în judecată fără a întâmpina dificultăți, există situații în care dreptul de a introduce acțiunea este supus unui termen de decădere[16] sau în care există riscul pierderii dreptului material la acțiune prin împlinirea termenului de prescripție[17].
Pentru a evita această situație profund inechitabilă față de reclamant, apreciem că instanța de judecată ar trebui să dea eficacitate dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., care prevăd posibilitatea suspendării facultative a judecării cauzei în cazul în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, printr-o interpretare sistemtică și extensivă a acestora, care lasă la latitudinea instanței aprecierea asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei. Aceeași este și optica exprimată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care într-o decizie de speță[18] a reținut faptul că lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecării cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, relevă intenția legiuitorului de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia potrivit căreia instanța nu poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.
În consecință, apreciem că instanța va dispune suspendarea judecării cauzei prin încheierea de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, aceasta urmând a fi lăsată în nelucrare până la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale.
În lumina acestor considerații, apreciem că pronunțarea instanței asupra cererii reclamantului de sesizare a Curții Constituționale va avea loc în etapa regularizării doar în cazul în care sunt criticate prin prisma constuționalității dispoziții legale incidente în această etapă procesuală, care să aibă legătură cu condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată și a căror nerespectare conduce la anularea acțiunii. În cazul în care prin cererea de chemare în judecată reclamantul invocă excepția de neconstituționalitate cu privire la dispoziții legale ce privesc fondul cauzei sau aspecte incidente în cursul judecății propriu-zise, instanța va finaliza procedura regularizării, va comunica acțiunea pârâtului și se va pronunța asupra cererii reclamantului de sesizare a Curții Constituționale în condiții de contradictorialitate. Astfel, consecința neîndeplinirii condiției referitoare la legătura cu soluționarea cauzei în etapa regularizării a textelor criticate nu va fi constatarea inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, ci discutarea acesteia ulterior, în cursul cercetării judecătorești.
VIII. Posibilitatea renunțării la judecată în etapa regularizării
Conform art. 406 alin. (1) C. pr. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, legiuitorul neinstituind vreo limită temporală în ceea ce privește efectuarea acestui act de dispoziție.
Dacă posibilitatea manifestării de voință a reclamantului în acest sens în cadrul regularizării cererii de chemare în judecată apare ca fiind evidentă, există o serie de aspecte procedurale ce au suscitat opinii contradictorii în jurisprudența instanțelor judecătorești.
Plecând de la situația premisă în care reclamantul introduce acțiunea pe rolul instanței, însă aceasta nu îndeplinește condițiile de fond și formă prescrise de art. 194-197 C. pr. civ., astfel încât se declanșează procedura regularizării sale, însă ulterior comunicării către reclamant a lipsurilor ce se impun a fi complinite, acesta depune la dosarul cauzei o cerere prin care solicită să se ia act de renunțarea sa la judecarea litigiului, fără a se conforma și obligației de a remedia neregularitățile constatate, apreciem că instanța va proceda totuși la anularea acțiunii în temeiul art. 200 C. pr. civ. Pentru a reține astfel, avem în vedere faptul că sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată primează în raport cu orice alt incident procedural, dat fiind faptul că pentru a se declanșa propriu-zis litigiul este necesară învestirea efectivă a instanței, iar nu doar formală, prin înregistrarea acțiunii.
În ipoteza în care reclamantul introduce acțiunea ce răspunde tuturor cerințelor de fond și formă sau dacă complinește lipsurile învederate de instanță, însă imediat după aceasta și anterior efectuării comunicării către pârât renunță la judecarea cererii sale, instanța va lua act de această manifestare de voință. În acest moment apare prima situație problematică pentru instanța de judecată, constând în aceea de a stabili felul hotărârii judecătorești pe care urmează a o pronunța, respectiv o încheiere sau o sentință, precum și natura căii de atac susceptibilă de a fi exercitată în cauză. Apreciem că se impune pronunțarea unei sentințe prin care să se ia act de renunțarea la judecarea cauzei, împotriva acesteia putând fi exercitată calea de atac a recursului, în termen de 30 zile de la comunicare, conform art. 406 alin. (6) raportat la art. 485 alin. (1) C. pr. civ. Apreciem că pronunțarea unei încheieri în cadrul regularizării se poate face doar în situația în care se dispune anularea cererii de chemare în judecată, iar calea de atac a reexaminării este deschisă doar pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 200 C. pr. civ., acesta fiind de strictă interpretare. Cu toate acestea, faza procesuală în care se află litigiul produce consecințe, în sensul potrivit căruia soluționarea cererii de renunțare la judecată se va efectua în camera de consiliu, fără citarea părților, pârâtul neavând prin ipoteză cunoștință despre proces, iar reclamantul exprimându-și deja voința procesuală prin exercitarea dreptului de dispoziție, astfel încât nu se justifică încunoștințarea sa cu privire la termenul de judecată fixat în vederea constatării acesteia.
[14] Art. 29 alin. (4) Legea nr. 47/1992: Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.
[15] Prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României.
[16] Spre exemplu: Plângerea contravențională formulată împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției trebuie introdusă în termen de 15 zile de la înmânarea sau comunicarea actului sancționator, potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
[17] Conform art. 2539 alin. (2) C. civ., prescripţia este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată și care a fost anulată printr-o hotărâre rămasă definitivă, introduce în termen de 6 luni de la data când hotărârea de anulare a rămas definitivă o nouă cerere, cu condiţia însă ca aceasta din urmă să fie admisă. Cu toate acestea, există posibilitatea ca de la anularea cererii de chemare în judecată și sesizarea Curții Constituționale până la publicarea deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României să treacă mai mult de 6 luni, astfel încât dacă cererea este reiterată înăuntrul termenului de 6 luni, dar anterior producerii efectelor deciziei Curții Constituționale, nu va fi îndeplinită condiția admiterii acțiunii, aceasta urmând a fi anulată din nou dacă îi lipsește aceeași condiție pentru care a fost anulată inițial, astfel încât termenul de prescripție se va împlini. Pe de altă parte, dacă reclamantul introduce din nou cererea de chemare în judecată după publicarea deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, însă ulterior împlinirii termenului de 6 luni, acesta nu va beneficia de efectul întreruperii termenului de prescripție, acțiunea urmând a fi respinsă ca prescrisă.
[18] A se vedea ÎCCJ, s. a II-a civ., dec. nr. 1160/2016.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.