Analiza laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie

Autori:

Andrei Nastas

Alexandru Negoiță

Introducere: Latura obiectivă, în calitate de element indispensabil al componenței infracțiunii, cuprinde ansamblul trăsăturilor ce evidențiază manifestarea exterioară a faptei ilicite, concretizată printr-un comportament determinat care generează o consecință prejudiciabilă. Astfel, autorul Alexandru Mariţ susţine că latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin manifestarea exterioară a omului – acţiune sau inacţiune, care atinge, lezează valorile (obiectul juridic) ocrotite de legea penală, atingere care poate consta într-o anumită schimbare în realitatea obiectivă, denumită „urmare infracţională”[1].

În această lucrare, analizând conţinutul laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie, în mod firesc vom face referinţă, cu ajutorul metodei studiului de drept penal comparat, la legislaţia penală a statului român cu referire la incriminarea infracţiunii de tâlhărie în acest fel accentuând bunele practici.

În doctrina dreptului penal se susţine faptul că „stabilirea unui cadru incriminator penal bine definit şi ajustat la realităţile obiective, care ar asigura o protecţie eficientă a dreptului la viaţă a persoanei împotriva unor atentate criminale, se înscrie cu perfecţiune în categoria obligaţiei pozitive de a asigura dreptul la viaţă de către stat. Aceste obligaţii însă sunt ineficiente fără o aplicare şi interpretare coerente a normelor penale din domeniul protejării vieţii persoanei”[2].

Determinarea laturii obiective asigură o calificare exactă și echitabilă a faptei penale săvârșite, reprezentând totodată un element fundamental în descoperirea acesteia, întrucât în structura sa se regăsesc caracteristicile esențiale și tipice ale infracțiunii, care, la rândul lor, au o relevanță majoră pentru distingerea corectă între diferitele categorii de ilicit penal.

Conform opiniei autorului Constantin Bulai, prin latura obiectivă se înţelege manifestarea exterioară a conduitei umane, sub forma unui consum sau a unei înfrânări de energie fizică, prin care s-a produs sau se putea produce o modificare în lumea obiectivă externă[3].

Alţi autori, precum Maria Zolyneac consideră că prin latura obiectivă a infracţiunii se înţelege fapta manifestată sub formă de acţiune sau inacţiune, împreună cu urmările pe care le produce, urmări ce reprezintă atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală[4].

Dintre toate acestea, ne vom referi la noțiunea cea mai succintă și în același timp atotcuprinzătoare care exprimă ideea că prin latura obiectivă a infracțiunii trebuie înțeleasă totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduită pentru considerarea existenței infracțiunii[5].

Conținut de bază. Ținând cont de dispoziţia normei penale prevăzută de legiuitor la art. 188 Cod penal al Republicii Moldova, menționăm faptul că latura obiectivă a tâlhăriei se manifestă prin două acţiuni, dintre care una este principală, de bază, iar a doua constituie o acţiune adiacentă. Astfel acţiunea de bază constă în atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate, iar a doua acţiune adiacentă se exprimă prin aplicarea, fie prin ameninţarea aplicării violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei.

Conform hotărârii plenului CSJ cu privire la practica judiciară în procesele penale privind sustragerea bunurilor nr. 23 din 28.06.2004, prin noţiunea de „atac”, se au în vedere acţiunile agresive ale făptuitorului, care sunt însoţite de violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe[6].

Tot aici vom menţiona faptul că potrivit pct. 6 al hotărârii menţionate mai sus, prin violenţă periculoasă se înţelege violenţa care s-a soldat cu vătămare medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori care, deşi nu a cauzat aceste urmări, comportă la momentul aplicării sale, datorită metodei de operare, un pericol real pentru viaţă şi sănătate.

În cazul infracţiunii de tâlhărie, infractorul acţionează nemijlocit cu intenţie directă în raport atât cu acţiunea principală cât şi cea adiacentă şi acest fapt se justifică prin faptul că acesta conştientizează pe deplin caracterul prejudiciabil a acţiunii de atac însoţit de violenţă periculoasă în scopul sustragerii bunurilor şi doreşte nemijlocit săvârşirea acestuia.

Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie, violenţa trebuie să fie exercitată direct împotriva victimei, violenţa faţă de lucruri poate constitui o ameninţare (de exemplu, ruperea legăturii telefonice, lovirea fundului unei ambarcaţiuni pentru a o face să se scufunde, stropirea cu benzină a încărcăturii dintr-un camion cu scopul de a o incendia)[7].

Deseori, infracţiunile contra patrimoniului printre care se înscrie şi infracţiunea de tâlhărie, se săvârşesc pe timp de noapte, din considerentul că probabilitatea de a fi văzut făptuitorul este mult mai redusă decât pe timp de zi, iar potenţialului făptuitor îi este mai simplu de a se îndepărta de la locul faptei; nu în ultimul rând vigilenţa cetăţenilor asupra bunurilor proprii este mai redusă. Ținând cont de aceste circumstanțe, era binevenit şi ca legislaţia penală a R.M. să prevadă împrejurarea ,,timpul nopţii”, ca circumstanţă agravantă.

În continuare, vom prezenta mai multe argumente în vederea justificării prezenţei unei astfel de circumstanţe agravante la art. 188 Cod penal. Astfel, cu siguranţă vom menţiona faptul că săvârşirea infracţiunii în timpul nopţii îngreunează procesul de acumulare a probelor de la locul săvârşirii faptei, dat fiind faptul că vizibilitatea este mai redusă, respectiv devine complicată procedura de identificare şi ridicare/examinare a urmelor existente comparativ cu cele din timpul zilei. În acelaşi timp, noaptea oamenii sunt mai puţin apăraţi, iar acest fapt determină motivaţia de a săvârşi atacurile tâlhăreşti în timpul nopţii. Tot aici vom adăuga faptul că ziua constituie o piedică pentru eventualii făptuitori în vederea săvârşirii actelor de tâlhărie.

În legislaţia penală a R. Moldova, nu regăsim o astfel de circumstanţă agravantă precum ,,tâlhăria săvârşită în timpul nopţii”, spre deosebire de Codul penal al României, unde legiuitorul a prevăzut expres astfel de agravantă incriminată la art. 234 alin. (1) lit. e) Cod penal[8].

Potrivit DEX-ului, prin noţiunea ,,timp de noapte”, se are în vedere intervalul de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric[9]. Totodată, la aprecierea timpului de noapte, nu se va reţine doar criteriul astronomic ci noaptea reală, adică momentul când efectiv s-a făcut întuneric.

Referindu-ne la ,,timpul nopţii”, textul menţionat are în vedere noaptea reală, adică intervalul de timp de când întunericul s-a substituit luminii până când lumina va lua locul întunericului[10].

Este de menţionat faptul că reţinerea agravantei „timp de noapte” generează numeroase semne de întrebare şi dificultăţi în procesul de calificare a infracţiunii şi aici ne referim la două situaţii concrete, una dintre ele conferă un caracter subiectiv privind reţinerea agravantei „timp de noapte”, iar alta generează un caracter obiectiv: se va considera că atacul tâlhăresc s-a săvârşit pe timp de noapte, dacă acţiunea prejudiciabilă a fost săvârşită între apusul și răsăritul soarelui. În această accepţiune, organului de urmărire penală îi revine sarcina de a stabili concret timpul săvârşirii infracţiunii şi de a constata, dacă acţiunea prejudiciabilă se încadrează între apusul şi răsăritul soarelui. În această ordine de idei, suntem în prezenţa unui caracter obiectiv prin prisma celor justificate mai sus.

Într-o altă accepţiune, ceea ce conferă un caracter subiectiv reţinerii agravantei respective, este situaţia în care atacul tâlhăresc a avut loc în timpul nopţii, iar această împrejurare a favorizat săvârşirea infracţiunii; în concret, dacă făptuitorul a profitat efectiv de această împrejurare. În această situaţie, reţinerea agravantei în cauză se va stabili în urma cercetării complete şi obiective a circumstanţelor în care s-a produs infracţiunea şi dacă timpul de noapte într-adevăr a înlesnit săvârşirea faptei prejudiciabile.

Reieşind din cele menţionate mai sus, în cele ce urmează vom susţine ideea conform căreia pentru reţinerea agravantei în cauză, raţional ar fi ca aceasta să fie luată în calcul doar dacă din probele administrate de către organul de urmărire penală rezultă cu certitudine că făptuitorul a profitat de această împrejurare în vederea săvârşirii actului de tâlhărie. Considerăm că constatarea acestui aspect o va aprecia instanţa de judecată, care în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei va reţine sau nu această agravantă la adoptarea sentinţei motivate.

În acest sens, elocventă este Sentința penală nr. 501/16.03.2021 a Judecătoriei Galaţi, cu privire la furtul a două parfumuri, săvârşit în incinta unui magazin la orele 18.00, locul fiind iluminat artificial. Astfel, prin rechizitoriul întocmit de către procuror, fapta a fost încadrată drept furt calificat, conform art. 229 alin. (1) lit. b) Cod penal „furtul în timpul nopţii”. Prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii din furt calificat în furt simplu conform art. 228 alin. (1) Cod penal, totodată stabilind şi pedeapsa, fapt pentru care procurorul a declarat apel împotriva sentinţei invocând faptul că ori de câte ori s-ar săvârși o faptă de furt, într-un loc iluminat artificial, nu ar fi posibilă reținerea acestei circumstanțe[11].

Curtea de Apel Galaţi a respins apelul declarat de către procuror ca fiind nefondat, prezentând în Decizia nr. 696 din 22.06.2021 următoarele argumente:

– nu poate fi reținută varianta calificată a furtului comis pe timp de noapte deoarece nu este suficient ca la momentul consumării să fie întuneric în mediul înconjurător, ci este necesar ca inculpatul să fi profitat de această împrejurare, în sensul de a se folosi de întuneric pentru a pătrunde sau părăsi mai ușor locul de unde urma să sustragă bunurile ori de a prinde mai mult curaj la comiterea faptei;

– în cazul comiterii furtului în spațiile închise în care se desfășoară activități și după lăsarea întunericului și în care iluminatul artificial face să fie lipsită de relevanță lăsarea întunericului în mod natural, nu există niciun motiv pentru reținerea agravantei săvârșirii faptei pe timp de noapte[12].

Totodată, Curtea a reiterat faptul că în fiecare caz de sustragere pe timp de noapte se necesită a fi efectuată o analiză detaliată, de la un caz la altul, în vederea stabilirii corecte a tuturor împrejurărilor săvârşirii faptei şi respectiv după caz a reţinerii sau nu a elementului agravant corespunzător.

Analizând astfel de elemente, precum ora când a fost săvârşită fapta, data calendaristică, condiţiile meteorologice regionale existente în acel timp, poziţia topografică a regiunii, organul competent va putea stabili dacă fapta a fost sau nu săvârşită pe timp de noapte.

Făcând o referinţă la speţa de mai sus, vom menţiona faptul că chiar dacă afară se făcuse întuneric, acest fapt nu a servit drept motiv relevant de determinare a făptuitorului să săvârşească actul de sustragere a bunurilor respective şi acest fapt se justifică prin faptul că magazinul respectiv se afla în interiorul unui mall, unde era prezentă iluminarea artificială.

Concluzii

Analiza comparativă cu legislația penală română scoate în evidență faptul că, spre deosebire de Republica Moldova, în România legiuitorul a consacrat expres „timpul nopții” ca o circumstanță agravantă în cazul tâlhăriei. Această diferență relevă necesitatea adaptării cadrului normativ moldovenesc la realitățile infracționale actuale, în care săvârșirea faptelor pe timp de noapte este frecvent întâlnită și implică un grad sporit de pericol social, atât prin dificultatea probării, cât și prin vulnerabilitatea crescută a victimelor.

În același timp, jurisprudența română demonstrează că reținerea acestei agravante nu trebuie să fie una formală, bazată exclusiv pe criteriul astronomic al întunericului, ci condiționată de dovedirea faptului că făptuitorul a profitat efectiv de împrejurarea comiterii faptei în timpul nopții pentru a-și asigura reușita infracțiunii. Această abordare echilibrată poate servi drept model de lege ferenda și pentru Republica Moldova.

În lipsa unei astfel de reglementări exprese în Codul penal al Republicii Moldova, instanțele sunt puse în situația de a valorifica elementul „timpul nopții” doar în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, ceea ce conduce la soluții neuniforme și la un grad mai redus de previzibilitate a sancțiunilor.

Prin urmare, concluzionăm că este necesară o reconsiderare a reglementării infracțiunii de tâlhărie în legislația națională, prin introducerea circumstanței agravante a comiterii faptei pe timp de noapte, cu precizarea expresă că această împrejurare va fi reținută doar atunci când se demonstrează că făptuitorul a profitat efectiv de întuneric. O astfel de soluție ar contribui la consolidarea cadrului juridico-penal, la asigurarea unei protecții sporite pentru victime și la realizarea principiului echității și proporționalității în aplicarea sancțiunilor penale.

Referințe bibliografice

Mariţ A. Drept penal. Partea generală. Vol. I. Chişinău, 2002.

Чеберяк К. С. Проблемы применения законодательства об ответственности за убийство, совершённое в состояние аффекта. În: Борьба с преступностью: теория и практика, nr. 1, 2015, 432 c.

Bulai C. Manual de drept penal. Partea generală. Bucureşti: ALL, 1997.

Zolyneac M., Michinici M. Drept penal. Partea generală. Iaşi: Chemarea, 1999.

Dima T. Drept penal. Partea generală. Volumul I București: Lumina Lex, 2001.

Hotărârea plenului CSJ cu privire la practica judiciară în procesele penale privind sustragerea bunurilor nr. 23 din 28.06.2004.

Dongoroz, în Explicaţii teoretice (…), vol. III.

Codul penal român., publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009.

Accesat la data de 05.01.2024 https://dexonline.ro/.

Antoniu, C. Bulai, Practica judiciară, vol. III, op. cit.

Sentința nr. 501/16.03.2021 a Judecătoriei Galați.

Decizia nr. 696/22.06.2021 a Curții de Apel Galați.