Analiza juridico-penală a unor infracțiuni asemănătoare dezertării prevăzute de Codul penal al Republicii Moldova

Introducere. Codul penal al Republicii Moldova (în continuare, CP) incriminează faptele de eschivare, sub orice formă, de la executarea obligațiilor impuse în legătură cu realizarea misiunii de apărare a patriei prin normă distinctă (art. 371 CP), unde prevede răspunderea pentru absența nejustificată a persoanei din subordinea autorităților responsabile să asigure pregătirea militară a acesteia, precum și să coordoneze acțiunile ei în misiunile de apărare, faptă ce poartă denumirea de dezertare. În contextul delimitării infracțiunii de dezertare de alte fapte penale asemănătoare după modul de săvârșire și pericol social, necesitatea unei analize juridico-penale de detaliu a infracțiunii de dezertare, devine incontestabilă, mai ales pentru Republica Moldova, ținând seama de trecutul ei istoric, de problema separatismului încă nesoluționată, dar și de noile provocări la care suntem expuși în contextul geopolitic. Mai mult, schimbările majore ale mediului de securitate regional şi internațional, apariția amenințărilor hibride, precum şi aspirațiile Republicii Moldova de a se integra în arhitectura de securitate europeană, impune necesitatea proiectării şi realizării unui sistem de apărare viabil, eficient şi adaptat cerințelor actuale, pregătit pentru a riposta orice agresiune, fapt ce nu poate fi asigurat fără implicația factorului uman.

Metodele și materiale aplicate în procesul studiului fac parte din categoria celor mai diverse, fiind utilizate metodele cele mai eficiente în materia cercetării juridice, dintre care enumerăm: metoda analizei, metoda sintezei, metoda deducției, metoda sistemică, metoda istorică, metoda comparativă, precum și metoda empirică.

Rezultate obținute și discuții. Pentru delimitarea corectă a dezertării de alte infracțiuni militare, vom ține seama de toate particularitățile semnelor ce caracterizează infracțiunile similare din grupul celor ce atentează la buna funcționare a sistemului de apărare a statului, dar nu înainte de a veni cu unele concretizări ale specificului infracțiunii de dezertare.

De fapt, în redacția Codului penal al Republicii Moldova din 1961, pe lângă alte infracțiuni militare, însăși dezertarea cunoștea două varietăți și anume, absența samavolnică (art. 246 CP) și părăsirea samavolnică a unității sau a locului de serviciu (art. 247 CP). Cu toate acestea, nu poate fi susținut argumentul că faptele descrise în legea penală anterioară ar fi fost dezincriminate, acestea fiind cuprinse în sfera de incidență a art. 371 CP. În acest sens, are dreptate C. Mitrache, care afirmă: „Nu se poate pune semnul egalității între abrogarea unei norme care prevede o faptă ca infracțiune și dezincriminarea acelei fapte, fiindcă este posibil ca incriminarea faptei să continue printr-un alt text de lege care existase paralel cu dispoziția abrogată”^[1].

Revenind la delimitarea infracțiunii de dezertare de alte infracțiuni militare, vom descrie elementele de similitudine, dar și cele delimitative în următoarea ordine.

Delimitarea infracțiunii de dezertare de infracțiunea prevăzută la art. 372 CP care se manifestă prin eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligațiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor, prin automutilare sau prin simularea unei boli, prin falsificarea documentelor sau prin altă înșelăciune.

Deci, începând de la identificarea elementelor de similitudine, constatăm că cele două infracțiuni comparate se aseamănă prin faptul că latura subiectivă a eschivării de la serviciul militar se caracterizează prin intenție directă și scopul (semn obligatoriu al acestei componente de infracțiune) eschivării temporare sau permanente de la exercitarea serviciului militar.

În ceea ce privește asemănarea după subiect, atunci putem spune că în ambele cazuri, subiectul infracțiunii este special și poate fi oricare militar sau rezervist.

Această infracțiune poate fi săvârșită în scopul de a se eschiva de la serviciul militar în general, de a se eschiva de la exercitarea serviciului militar temporar, iar, uneori, și cu scopul de eschivare de la îndeplinirea unor anumite obligațiuni legate de serviciul militar. Din aceste considerente, spre deosebire de dezertare, infracțiunea de eschivare de la serviciul militar, prevăzută de art. 372 CP, nu este întotdeauna legată de existența făptuitorului în afara dislocației unității militare.

O altă deosebire a dezertării poate fi realizată după semnele secundare obligatorii ale laturii obiective a infracțiunii de dezertare care se referă la locul infracțiunii: unitatea militară, centrul de instrucție sau locul de serviciu, ceea ce nu este specific și pentru infracțiunea de eschivare de la serviciul militar, prevăzută de art. 372 CP, care nu este legată de poziționarea făptuitorului în unitatea militară.

În art. 371 CP nu este prevăzută expres condiția de ilegalitate a acțiunii sau inacțiunii sus-menționate, aceasta fiind prezumată din înseși prevederile normei avute în vedere. Prin urmare, fapta prejudiciabilă analizată reflectă următoarele două modalități normative cu caracter alternativ: acțiunea de părăsire a unității militare, a centrului de instrucție sau a locului de serviciu și inacțiunea de neprezentare la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucție, a repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituția curativă^[2].

Spre deosebire de art. 371, art. 372 alin. (1) CP prevede mai multe forme de eschivare a militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sub formă de serviciul militar cu termen redus sau a rezervistului de la îndeplinirea obligațiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor:

a) prin automutilare;

b) prin simularea unei boli. Simularea unei boli, ca modalitate a acțiunii adiacente din cadrul faptei incriminate la art. 372 CP constituie prezentarea unei boli ca fapt real, recurgându-se la înșelăciune. Spre exemplu, simularea unei boli psihice se caracterizează atât prin prezentarea ostentativ a simptomelor, prin realizarea subiectivă și demonstrativă a unei suferințe în cadrul căreia se întâlnesc simptome contradictorii, cât și prin ineficiența terapiei specifice bolii pe care o afirmă. Nu este exclus ca, pentru simularea unei boli, făptuitorul să folosească anumite substanțe prin care dereglează temporar activitatea normală a unor organe (de exemplu, folosește unele medicamente pentru creșterea pulsului, pentru funcționarea neregulată a inimii etc.)^[3].

c) prin falsificarea documentelor.

d) prin altă înșelăciune. Înșelăciune, în calitate de modalitate normativă a infracțiunii prevăzute la art. 372 CP este o acțiune distinctă față de prezentarea documentelor false). Aceasta se realizează prin: falsul în declarații; folosirea unor documente aparținând unei alte persoane; substituirea de persoane etc.^[4].

În ceea ce privește lista acțiunilor prin care se săvârșește infracțiunea de eschivare de la serviciul militar, autorul susține că lista modalităților acțiunii adiacente este exhaustivă. De aceea, plecarea din țară, săvârșirea unei infracțiuni etc. nu pot fi considerate modalități ale infracțiunii de eschivare de la serviciul militar în termen, de la serviciul militar cu termen redus sau de la serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați. Or, art. 372 CP prevede răspunderea penală pentru eschivarea temporară sau permanentă de la serviciul militar, săvârșită prin diferite metode și mijloace de înșelare a superiorilor militari: prin automutilare, prin simularea unei boli, prin falsificarea documentelor sau prin altă înșelăciune^[5].

Specificul unor asemenea metode ilegale de eschivare de la serviciul militar constă în faptul că făptuitorul își atinge scopurile sale criminale de eliberare ilegală temporară sau permanentă de la exercitarea obligațiunilor legate de serviciul militar, de regulă, cu permisiunea comandanților militari respectivi, care sunt duși în eroare prin acțiunile făptuitorului. Aparent, o asemenea eliberare de la serviciul militar este permisă pe baze legale, dar în realitate, ele sunt fictive, bazate pe înșelăciune.

Latura obiectivă a infracțiunii de dezertare prevăzută la art. 371 CP constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de părăsire a unității militare, a centrului de instrucție sau a locului de serviciu, ori în inacțiunea de neprezentare la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară. În schimb, din punct de vedere a laturii obiective, pentru calificarea faptei prevăzute la art. 372 CP sunt necesare alte condiții și anume^[6]:

a) existența uneia sau altei înșelăciuni în scopul eschivării de la îndeplinirea obligațiunilor legate de serviciul militar;

b) eschivarea temporară sau permanentă de la exercitare acestor obligațiuni legate de serviciul militar.

În final, pentru a finaliza comparația laturii obiective a infracțiunii de dezertare cu cea a eschivării de la serviciul militar, vom consemna că dezertarea este o infracțiune formală. Ea se consideră consumată din momentul încetării activității infracționale (de exemplu, din momentul predării făptuitorului) sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (de exemplu, a reținerii făptuitorului). Acesta se impune întrucât infracțiunea prevăzută la art. 371 CP este o infracțiune ce se caracterizează prin săvârșirea neîntreruptă, în timp nedeterminat, a activității infracționale. De cealaltă parte, eschivarea de la serviciul militar se consideră infracțiune consumată din momentul în care militarul, în baza documentelor false prezentate sau în urma consecințelor acțiunilor de automutilare, a primit dreptul de eliberare permanentă sau provizorie de la exercitarea serviciului militar sau a încetat, de facto, să exercite serviciul militar.

Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor militare este o infracțiune din categoria infracțiunilor militare ce se săvârșește prin încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra Republicii Moldova sau pentru apărarea şi asigurarea securității statului, dacă aceasta a cauzat sau putea să cauzeze daune intereselor securității statului^[7].

Așadar, infracțiunea arătată la art. 375 CP atentează la capacitatea de apărare a statului care constă în acțiuni prin care se încalcă ordinea de intervenție în descoperirea sau respingerea unui atac la adresa statului. Spre deosebire de dezertare, această infracțiune se săvârșește doar prin acțiune, fără a fi în prezența unei abstențiuni a militarului. O altă deosebire ar sta în caracterul intenției, unde în cazul dezertării există doar intenție directă, pe când în circumstanțele săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 375 CP poate fi identificată și imprudența. De asemenea, în cazul ultimei infracțiuni este necesar a fi constatată existența unor daune sau riscul de a se genera anumite daune intereselor securității statului. În rest, pentru ambele infracțiuni sunt specifice circumstanțe agravante, iar în cazul celor prevăzute la alin. (3), sunt identice. Or, potrivit normei (art. 375 alin. (3) din CP), acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvârșite: a) pe timp de război; b) în condiții de luptă, se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.

În plan general, infracțiunea analizată, deși nu presupune o eschivare de la satisfacerea serviciului militar, prezintă un pericol sporit prin îndeplinirea atribuțiilor cu caracter militar, însă în mod necorespunzător, insuficient sau prin utilizarea neadecvată a mijloacelor tehnice încredințate^[8].

Din categoria faptelor ce se săvârșesc prin încălcarea anumitor reguli de exercitare a serviciului militar, face parte și infracțiunea prevăzută la art. 376 CP (Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern).

Astfel, potrivit normei arătate, încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face parte din personalul de zi al unității militare, cu excepția gărzii şi a cartului, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile, se pedepsește cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 60 la 240 de ore.

În opinia unor autori autohtoni, „aceste încălcări se pot manifesta prin diverse forme (de exemplu, permiterea unor persoane străine de a se afla pe teritoriul unității militare sau în locurile interzise, neluarea de către militarul de serviciu pe companie a măsurilor în vederea asigurării pazei armamentului, a obiectelor personale sau a echipamentului efectivului, îngăduirea de către militarul de serviciu pe parcul auto a ieșirii din parc a mașinilor de luptă sau a altor mașini fără permisiunea respectivă). Infracțiunea dată este una materială şi se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor: a daunei în proporții considerabile”^[9].

Primele diferențe între dezertare și infracțiunea analizată le găsim în privința modului de realizare a laturii obiective care, în esență constă în încălcarea unor reguli pe timpul satisfacerii serviciului militar fără ca militarul să se eschiveze de la el. Fapta este săvârșită doar prin acțiune și nu se poate săvârși și prin inacțiune ca în cazul dezertării.

O a doua diferență stă în calitatea subiectului săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 376 CP. Cu toate că în ambele componențe subiecții sunt speciali, în cazul celei analizate, militarul trebuie să se afle în serviciul intern, cu excepția gărzii şi a cartului.

De asemenea, infracțiunea de la art. 376 CP se consideră consumată doar în prezența daunelor în proporții considerabile, ceea ce nu este specific și pentru infracțiunea de dezertare, unde nu sunt necesare pentru calificare rezultatele prejudiciabile^[10].

Ca și în cazul dezertării, în mod identic, art. 376 prevede circumstanțe agravante, iar cele de la alin. (3) constau în acțiuni prevăzute la alin. (1) sau (2), săvârșite: a) pe timp de război; b) în condiții de luptă și se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.

O altă componență care ar indica, la fel ca și dezertarea, o intenție de eschivare de la satisfacerea serviciului militar, ar fi și cea prevăzută la art. 364 care constă în neexecutarea intenționată a ordinului șefului dat în modul stabilit, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile intereselor de serviciu. Or, a te afla în unitate fără ca să îndeplinești atribuții de serviciu prin împotrivire la ordinul dat de superiori, considerăm că presupune același efect, respectiv un pericol social ca și aflarea în afara unității militare, evident fără permisiune. În ambele cazuri, superiorii nu sunt în posibilitatea de a dispune de capacitatea militară a subordonatului său, prin urmare nu vor putea asigura ordinea militară și nici securitatea militară a statului.

Bunăoară, în legislația penală a Armeniei (art. 364 CP)^[11], alături de dezertare este incriminată și fapta de refuz în îndeplinirea sarcinilor de serviciu militar.

Astfel, potrivit alin. (1), refuzul unui militar de a efectua serviciul militar sau îndatoririle sale separate, combinat cu încetarea efectivă a acestora, se pedepsește cu reținere pe o perioadă de maximum trei luni, sau reținere într-un batalion disciplinar pe o perioadă de maximum doi ani, sau închisoare pe o perioadă de maximum doi ani. Alin. (2) prevede că aceeași faptă săvârșită de un grup de persoane se pedepsește cu reținere într-un batalion disciplinar pe o perioadă de la unu la trei ani, sau cu închisoare pe o perioadă de la unu la cinci ani, iar alin. (3) stabilește că fapta prevăzută în prima sau a doua parte a acestui articol, care a fost săvârșită în timpul legii marțiale, a războiului sau a condițiilor de luptă se pedepsește cu închisoare de la cinci la zece ani^[12].