Analiza infracțiunilor de fals prevăzute de Legea nr. 182/2000, în contextul falsificării monedelor ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil

1. Introducere

Categoriile de monede ce aparțin patrimoniului cultural național mobil sunt monedele cu valoarea arheologică și monedele numismatice cu valoare istorică, ce prezintă o semnificație aparte pentru țară sau umanitate. Monedele cu valoare arheologică sunt acele monede descoperite în siturile arheologice, cum sunt de pildă monedele antice (drahmele, staterii, dinarii ș.a.), iar monedele numismatice sunt acele monede de colecție sau destinate colecționării ori acele monede cu putere circulatorie care pot deveni și obiect de colecție, fiind emise cu prilejul unor momente comemorative (spre exemplu, moneda cu valoare nominală de 50 de bani, „100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918”, emisă în anul 2018). Oferta crescută de monede cu valoare istorică și numismatică, tranzacționate în cadrul unor licitații publice, a condus la încurajarea falsificării monedelor clasate în tezaurul sau fondul patrimoniului cultural național[1].

Monedele clasate ca bunuri culturale mobile pot face parte din proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale sau din proprietatea privată a persoanelor fizice și a persoanelor juridice de drept privat. Condițiile de protecție și regimul de circulație a acestor monede sunt reglementate de Legea nr. 182/2000[2]. Falsificarea monedelor ca bunuri culturale mobile clasate poate fi încadrată la infracțiunile de fals prevăzute și sancționate de art. 80, 81 și 88 din Legea nr. 182/2000. Falsificarea monedelor clasate în patrimoniul cultural național constituie un mijloc prin care falsificatorii obțin câștiguri ilicite importante inducând în eroare colecționarii de monede sau alte persoane de bună-credință. Această realitate a condus la instituirea unor măsuri specifice de prevenire și combatere a faptelor care aduc atingere patrimoniului cultural național mobil, inclusiv prin incriminarea falsurilor în materie și prin înființarea unei structuri polițienești specializate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, și anume Serviciul pentru protejarea patrimoniului cultural național din cadrul Direcției de Investigații Criminale[3].

2. Structura incriminării și caracterizare

Protecția juridică a bunurilor culturale mobile clasate împotriva falsurilor este garantată prin incriminările prevăzute de art. 80, 81 și 88 din Legea nr. 182/2000. Astfel, art. 80 din Lege cuprinde o singură variantă de incriminare ce vizează executarea în scopuri comerciale de copii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate, fără acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului. Această variantă de incriminare conține o modalitate normativă unică și mai multe submodalități, în funcție de categoriile de produse ale infracțiunii, respectiv copii, mulaje, tiraje postume sau facsimile. Infracțiunea prevăzută de art. 80 poate fi săvârșită în mai multe modalități faptice ținând cont de modurile multiple de realizare a produsului infracțiunii, dar și de diversitatea bunurilor culturale mobile.

Art. 81 din Lege cuprinde, de asemenea, o variantă de incriminare unică ce constă în executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau expuse în public; și această variantă de incriminare include o singură modalitate normativă. Însă, infracțiunea prevăzută de art. 81 poate fi săvârșită în mai multe modalități faptice din prisma pluralității de bunuri culturale mobile clasate ce sunt înscrise în inventarul patrimoniului cultural național, dar și raportat la tehnologiile și modurile de falsificare ce pot fi utilizate. Art. 88 din Lege conține o singură variantă de incriminare care se referă la topirea sau modificarea, sub orice formă, a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deținute cu orice titlu de Banca Națională a României, de Monetăria Statului sau de celelalte bănci; această variantă de incriminare cuprinde o modalitate normativă și mai multe submodalități ce rezultă din caracterul alternativ al elementului material (topirea sau modificarea) și din multitudinea de posesori ai obiectului infracțiunii (Banca Națională a României, Monetăria Statului și celelalte bănci). Infracțiunea prevăzută de art. 88 poate fi săvârșită în mai multe modalități faptice, având în vedere diversitatea modalităților concrete de topire și modificare a obiectului infracțiunii, dar și categoriile numeroase de bunuri culturale mobile clasate, aflate în posesia Băncii Naționale a României, Monetăriei Statului și celorlalte bănci.

Aceste texte de lege incriminează falsurile prin executarea de copii ale bunurilor culturale mobile clasate și prin modificarea aspectului exterior și structurii acestor bunuri. Incriminarea falsificării bunurilor culturale mobile clasate, inclusiv a monedelor clasate, a fost justificată de nevoia societății de a se garanta autenticitatea și de a se proteja integritatea bunurilor culturale cu semnificație istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, științifică și tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică și epigrafică, de importanță deosebită pentru patrimoniul cultural național sau universal, care de obicei sunt achiziționate cu sume mari de bani doar pentru valoarea lor culturală, pentru vechimea, unicitatea și raritatea lor. Ocrotirea penală a încrederii publice în autenticitatea bunurilor culturale mobile clasate și a integrității lor este necesară pentru securizarea circuitului comercial și numismatic în domeniu, dar și pentru conservarea patrimoniului cultural național mobil.

3. Condiții preexistente

Obiectul juridic generic al infracțiunilor de fals prevăzute de art. 80, 81 și 88 din Legea nr. 182/2000 îl constituie relațiile sociale care se formează și se dezvoltă în jurul încrederii publice în acele lucruri care exprimă un adevăr. Obiectul juridic special al infracțiunilor de fals în discuție constă în acele relații sociale privind încrederea publică în autenticitatea bunurilor culturale mobile clasate și integritatea lor, fără de care eforturile de conservare și circulația acestor bunuri ar fi mult îngreunate, mai ales în privința monedelor numismatice sau altor bunuri de colecție[4]. Falsificarea bunurilor culturale mobile clasate produce o rezonanță negativă puternică în rândul colecționarilor, aceștia devenind neîncrezători în valoarea reală a bunurilor culturale ofertate, cu atât mai mult cu cât falsificatorii folosesc tehnologii și moduri avansate de contrafacere sau alterare a pieselor culturale de patrimoniu. Totodată, sunt generate sentimente de revoltă în ceea ce privește capacitatea redusă a autorităților de a garanta autenticitatea și integritatea bunurilor din patrimoniul cultural național mobil.

Obiectul material al infracțiunilor de fals prevăzute de Legea nr. 182/2000 diferă în funcție de modalitatea de falsificare incriminată. În cazul executării de copii, adică a contrafacerii, obiectul material este reprezentat de materialele folosite pentru producerea copiilor bunurilor culturale mobile clasate – copiile sunt produsul infracțiunii, și nu obiectul, iar bunurile culturale mobile sunt modelul falsificării[5]. În ipoteza modificării aspectului exterior, adică a falsificării prin alterare, obiectul material al infracțiunii îl constituie chiar bunurile culturale mobile clasate, respectiv bunurile culturale din tezaurul sau fondul patrimoniului cultural național mobil, cu valoare excepțională pentu umanitate, respectiv cu valoare deosebită pentru România, așa cum pot fi monedele descoperite în siturile arheologice sau monedele din circuitul numismatic, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 182/2000.

Subiectul activ al infracțiunilor este orice persoană care îndeplinește condițiile răspunderii penale. Totuși, de cele mai multe ori, falsificatorul are anumite aptitudini și cunoștințe în domeniul desenului, graficii, gravurii, tiparului, chimiei sau tehnologiei informației, care îl ajută să creeze un fals de calitate, cât mai apropiat de modelul falsificat[6]. Subiectul pasiv principal al infracțiunilor poate fi titularul dreptului de administrare (spre exemplu, un muzeu[7]), în situația în care moneda sau alt bun cultural mobil clasat se află în proprietatea statului sau unității administrativ-teritoriale, ori proprietarul persoană fizică sau persoană juridică de drept public sau privat, care au suferit un prejudiciu material sau moral în urma executării de copii sau modificării bunurilor culturale mobile clasate. Subiectul pasiv secundar poate fi orice persoană de bună-credință (de pildă, un colecționar) care a primit o copie a unor bunuri culturale mobile clasate sau un alt fals, realizat prin modificarea unor asemenea bunuri, fiind păgubită cu valoarea aferentă bunului achiziționat.

Subiectul pasiv generic este statul, având în vedere că falsificarea bunurilor culturale mobile clasate afectează societatea în ansamblul său, prin atingerea adusă încrederii publice în autenticitatea bunurilor copiate sau alterate, dar și prin afectarea integrității lor, ca valori sociale specifice patrimoniului cultural național mobil. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii nu prezintă relevanță în ceea ce privește existența infracțiunilor de fals reglementate de Legea nr. 182/2000, cu excepția infracțiunii prevăzute de art. 81, în modalitatea expunerii în public de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate. Din interpretarea art. 184 din Codul penal[8], prin expunerea în public a falsurilor se înțelege ca falsurile să fie prezentate într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu se află nicio persoană, în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de față două sau mai multe persoane, într-un loc neaccesibil publicului, dacă a existat intenția ca falsurilor să fie văzute și dacă acest rezultat s-a produs asupra a două sau mai multe persoane ori într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.

4. Conținutul constitutiv

Latura obiectivă. Elementul material al infracțiunilor prevăzute de art. 80, 81 și 88 din Legea nr. 182/2000 constă în acțiunea de executare de copii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate ori de falsuri ale acestor bunuri, precum și în acțiunea de topire sau modificare a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deținute cu orice titlu de Banca Națională a României, de Monetăria Statului sau de celelalte bănci. În cazul infracțiunilor prevăzute de art. 80 și 81, făptuitorul trebuie să urmărească un scop comercial prin săvârșirea acțiunii incriminate. De asemenea, pentru îndeplinirea elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 80, trebuie să lipsească acordul titularului dreptului de administrare sau proprietarului bunurilor culturale mobile clasate. Executarea unor copii ale bunurilor culturale mobile clasate reprezintă niște reproduceri, contrafaceri ale acestor bunuri, care devin o formă de fals dacă sunt realizate fără acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului[9]. Pe cale de consecință, falsurile prevăzute de art. 81 se referă doar la acțiunea de alterare, de modificare a bunurilor culturale mobile clasate, fiind exclusă acțiunea de contrafacere, care este incriminată de art. 80.

Copia unei monede sau altor bunuri culturale mobile clasate nu trebuie să fie perfectă, fiind suficient ca această copie să aibă o minimă aparență de veridicitate și să fie acceptată în circuitul comercial[10]. Falsul prin modificarea bunurilor culturale mobile clasate se referă la alterarea aspectului exterior a bunurilor, caracteristicilor grafice, structurii sau conținutului lor. Urmarea imediată a infracțiunilor de fals prevăzute de Legea nr. 182/2000 constă în periclitarea relațiilor sociale care vizează încrederea publică în autenticitatea bunurilor culturale mobile clasate și integritatea acestor bunuri, prin executarea de copii sau prin modificarea lor cu încălcarea condițiilor legale. Legătura de cauzalitate presupune ca urmarea imediată, și anume starea de pericol generată de bunurile culturale falsificate, să fie o consecință directă a acțiunilor de executare de copii sau de alterare.

Latura subiectivă. Forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunilor prevăzute de art. 80, 81 și 88, în modalitatea executării de copii, respectiv în modalitatea falsificării prin modificarea bunurilor culturale mobile clasate, este intenția directă, în sensul că făptuitorul trebuie să prevadă și să urmărească periclitarea încrederii publice în autenticitatea bunurilor culturale mobile clasate și integrității acestor bunuri. În cazul faptelor de fals incriminate de art. 80 și 81, forma de vinovăție cerută de lege este intenția directă calificată prin scop, fiind necesar ca falsificatorul să urmărească un scop comercial, adică să urmărească obținerea unui folos patrimonial printr-o operațiune frauduloasă de vânzare, închiriere, schimb sau printr-o altă operațiune similară. Așa cum se observă, scopul condiționează existența infracțiunii, fiind o cerință esențială în lipsa căreia latura subiectivă nu s-ar putea îndeplini, cu excepția infracțiunii prevăzute de art. 88. În toate cazurile, mobilul nu are relevanță în ce privește existența infracțiunii, dar se va ține seama de acesta la stabilirea pericolului social concret și la individualizarea pedepsei.

5. Forme și sancțiuni

Formele infracțiunii. Actele pregătitoare și tentativa nu sunt incriminate ca forme ale infracțiunilor prevăzute de art. 80, 81 și 88. Însă, legea incriminează executarea de mulaje de pe bunurile culturale mobile clasate, care poate constitui un act pregătitor pentru realizarea unui fals prin executarea de copii, adică prin contrafacere. Consumarea faptelor de fals are loc în momentul finalizării acțiunilor de executare a copiilor ori de falsificare prin modificarea bunurilor culturale și realizarea rezultatului negativ, respectiv crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ce vizează încrederea în autenticitatea bunurilor și integritatea lor. Faptele de fals prevăzute de art. 80, 81 și 88 pot fi săvârșite și în formă continuată, prin executarea de copii sau falsuri prin alterare la intervale reduse de timp, dar sub aceeași rezoluție infracțională, epuizarea intervenind odată cu săvârșirea ultimului act.

Sancțiuni. Executarea de copii ale unor monede sau altor bunuri culturale mobile clasate, în scop comercial, fără acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului, se poate sancționa cu închisoarea de la trei luni la doi ani sau cu amenda. Falsificarea prin alterare a unor bunuri culturale mobile clasate, în scop comercial, se poate sancționa cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau cu amenda; în ipoteza prevăzută de art. 88, fapta poate fi pedepsită cu închisoarea de la unu la cinci ani.

6. Aspecte procesuale

În cazul faptelor de fals prevăzute de art. 80, 81 și 88 din Legea nr. 182/2000, urmărirea penală se efectuează de lucrători de poliție specializați din cadrul Serviciului pentru protejarea patrimoniului cultural național de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române ori personal de procurori din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii. Acest gen de fapte se judecă în primă instanță de judecătorie, dacă nu sunt aplicabile unele dispoziții privind competența după calitatea persoanei sau alte excepții privind competența instanțelor de judecată.

7. Concluzii

Executarea de copii și modificarea monedelor clasate în tezaurul sau fondul patrimoniului cultural național mobil reprezintă forme de falsuri incriminate de art. 80, 81 și 88 din Legea nr. 182/2000, care reglementează regimul și condițiile de protecție a patrimoniului cultural național mobil. Executarea unor copii de monede clasate, cu încălcarea condițiilor prevăzute de art. 26 și 27 din Legea nr. 182/2000, constituie o modalitate de falsificare prin contrafacere, iar modificarea aspectului exterior sau conținutului unor astfel de monede reprezintă o altă modalitate de falsificare prin alterare Legea cere ca falsurile să fie realizate în scop comercial, adică falsificatorul să urmărească obținerea unui folos material prin acțiunile sale de contrafacere sau alterare a monedelor sau altor bunuri culturale mobile clasate, cu excepția cazului prevăzut de art. 88. Pentru interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale privind falsificarea de monede trebuie să se țină cont de natura monedei și de regimul său juridic statuat de legislația specială.

Bibliografie

Alămoreanu Sorin, Ciglenean Anca, Găzdac Cristian, Aversul și reversul monedei. Metode de contrafacere a monedelor antice și metode de identificare a falsurilor moderne de monede antice, în Lazăr Augustin și colab., Combaterea criminalității contra patrimoniului cultural european. Patrimonium II, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, pp. 231-250.

Antoniu George, Toader Tudorel și colab., Explicațiile noului Cod penal, Vol. 4, Editura Universul Juridic, București, 2016.

Dongoroz Vintilă și colab., Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială, Vol. 4, Editura Academiei Române și Editura All Beck, București, 2003.

Duțu Mircea, Lazăr Augustin, Predescu Ovidiu și colab., Protecția juridică a patrimoniului cultural și natural. Patrimonium, Editura Academiei Române și Editura Universul Juridic, București, 2018.

Lazăr Augustin, Investigarea infracțiunilor la regimul de protecție a patrimoniului cultural național, în Dreptul nr. 2, 2009, pp. 151-182.

Pascu Ilie, Buneci Petre, Buneci Bogdan, Drept penal. Partea specială, Vol. 2, Editura Hamangiu, București, 2020.

Stan Adrian Ioan, Produsul infracțiunii, Editura Universul Juridic, București, 2025.

Tanislav Eliodor, Tanislav Elena, Infracțiuni privind protejarea patrimoniului cultural-național mobil stabilite prin Legea nr. 182/2000, în Dreptul nr. 5, 2001, pp. 58-61.

Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, cu modificările și completările ulterioare, disponibil la https://legislatie.just.ro/public/ detaliidocument/24761, accesat la 26 iulie 2025 (republicat, M.Of. nr. 259 din 9 aprilie 2014).

Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, disponibil la https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/109854, accesat la 28 iulie 2025 (M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009).