Analiza elementelor subiective ce caracterizează infracțiunea de părăsire a locului accidentului rutier (art. 266 din Codul penal al Republicii Moldova)

Introducere

Reieșind din lucruri firești, după săvârșirea oricărei fapte ilegale, autorul ei părăsește locul în care s-a produs evenimentul infracțional. Dacă, în cazul tuturor infracțiunilor, faptul dat nu prea are influență asupra constatării existenței ei, precum și asupra extinderii efectelor prejudiciabile, atunci, în cazul accidentului rutier, lucrurile stau altfel. În primul rând, starea sănătăți victimei se poate agrava esențial din cauza neacordării simplului ajutor, mijlocul de transport avariat poate lua foc, prejudiciul asupra componentei de mediu din preajma accidentului se poate extinde dacă făptuitorul nu întreprinde măsuri urgente de limitare a lui etc. În al doilea rând, în lipsa posibilității de a vedea poziționarea mijloacelor de transport implicate în accident, analiza evenimentului infracțional devine imposibil, pe cale de consecință și starea conducătorului auto, consecutivitatea acțiunilor acestuia, vinovăția lui, dar în general și persoana făptuitorului.

Din acestea, dar și alte considerente, cunoașterea statutului de subiect al infracțiunii vizate, dar și a elementului intențional ce a stat la baza săvârșirii infracțiunii, devine indubitabil necesară a fi examinată din punct de vedere științific cu preluarea ulterioară a unor idei și reguli de calificare de către cei cu competențe în înfăptuirea justiției.

Metodele și materiale aplicate în procesul studiului fac parte din categoria celor mai diverse, fiind utilizate metodele unanim recunoscute în materia cercetării juridice, dintre care enumerăm: metoda analizei, metoda sintezei, metoda deducției, metoda sistemică, metoda istorică, metoda comparativă, precum și metoda empirică.

 

Rezultate obținute și discuții

Inițierea demersului nostru științific, credem că trebuie să înceapă de la definirea subiectului infracțiunii în sens juridico-penal general, pentru ca mai apoi să stabilim corect statutul subiectului infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier.

Așadar, într-un stil mai simplist de definire, dar, în același timp, și plin de înțeles, autorul român Păvăleanu V. susține că subiect al infracțiunii poate fi recunoscută persoana fizică sau juridică care săvârșește o infracțiune și urmează să răspundă penal[1].

Deci, în contextul respectivei noțiuni arătate, pe lângă faptul cunoașterii că subiect al răspunderii penale[2] pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a accidentului rutier este orice persoană responsabilă, urmează să ne punem întrebarea dacă aceasta poate fi oricare persoană sau doar cea care deține statutul de conducător al mijlocului de transport, precum și dacă subiect al acestei infracțiuni poate fi și o persoană juridică.

Vom începe a da răspuns la cea de-a doua întrebare, pentru că este mai simplă credem noi, prin a susține că subiect al infracțiunii analizate, poate fi doar persoana fizică – omul privit individual ca titular de drepturi și obligații și nicidecum persoana juridică. Or, după natura sa, persoana juridică este o abstracțiune, o entitate inventată de drept pentru a putea face posibilă perceperea în raporturi juridice a unei colectivități de persoane sau de organe, în calitate de unic subiect. Cu toate că persoana juridică, în general, poate avea calitate de subiect al infracțiunii, respectiv, de subiect al răspunderii penale, în cazul infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier, nu poate avea această calitate.

Da, statut de subiect al răspunderii civile pentru prejudiciul cauzat prin comiterea unui accident rutier, persoana juridică îl poate deține în temeiul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, nu și în cazul răspunderii penale pentru părăsirea locului accidentului rutier, deoarece potrivit principiului individualizării pedepsei penale, aceasta revine doar autorului faptei.

Revenind la cea dintâi întrebare formulată mai sus, doctrina aproape unanim susține că nu orice persoană poate fi subiect al infracțiunii date, ci doar acea persoană fizică responsabilă care, la momentul săvârșirii infracțiunii, a atins vârsta de 16 ani.

Într-adevăr, prin prisma acestor impunități, se confirmă ideea de subiect special al infracțiunii de părăsire a locului accidentului rutier, fiind persoana responsabilă cu statut special de conducător auto care acționează direct, imediat și definitiv.

Însă, la compartimentul acțiunii de conducere a mijlocului de transport este nevoie de a face o precizare, și anume: conducerea mijlocului de transport este acea operație tehnică prin care o persoană pune în mișcare mijlocul de transport și îl dirijează potrivit cu scopurile urmărite de ea. Cât timp mijlocul de transport nu a pornit, nu se poate vorbi despre o conducere a acestuia. Se consideră conducere și dirijarea unui mijloc de transport ce se deplasează pe o șosea, în pantă, coborând, în virtutea inerției, nu prin acționarea dispozitivului mecanic de propulsie[3].

În context, analizând și legislația României în același compartiment, constatăm că semnele laturii obiective ale infracțiunii precăutate care, se manifestă doar sub forma acțiunii, sunt puse pe seama mai multor subiecți chiar prin textul normei de incriminare (art. 338 C. pen.), și anume este vorba de părăsirea locului faptei de către: conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere. Evident, această concretizare nu o găsim și în textul normei de la art. 266 C. pen. al Republicii Moldova (denumit, în continuare, C. pen. al RM), neînsemnând că acest fapt ar crea mari dificultăți de aplicare în planul identificării subiectului infracțiunii, în condițiile în care conducător al mijlocului de transport va fi considerat și elevul aflat la orele practice de conducere a mijlocului de transport. De ce nu ar răspunde și acesta, având în vedere că are vârsta necesară tragerii la răspundere, mai ales că în urma accidentului ar fi necesară și stabilirea stării sale. În mod evident, dacă și instructorul va părăsi locul accidentului, atunci urmează și el a fi sancționat pentru aceiași faptă săvârșită personal, distinctă de cea a elevului. Or, prin concretizarea pe care o face legiuitorul român, s-ar lăsa de înțeles că elevul nu va fi pedepsit pentru părăsire, deși, în realitate el a comis accidentul, ceea ce nu e prea corect. Mai mult, dacă elevul pleacă de la fața locului cu automobilul accidentat, chiar dacă instructorul rămâne, ce s-ar mai alege din tabloul infracțional, oare mai contează prezența lui la fața locului, mai ales când însuși instructorul este traumatizat. Și invers, dacă instructorul părăsește locul accidentului, iar elevul rămâne, acordă primul ajutor victimelor, anunță poliția, semnalizează accidentul, păstrează locul faptei intact, pentru ce s-ar cere pedepsirea instructorului fugar dacă stabilirea tabloului infracțional este posibilă, victimele au fost salvate, circumstanțele s-au stabilit, unde e pericolul social aici? De aceea, punerea acțiunii de părăsire a locului accidentului rutier pe seama unor anumiți subiecți ar fi dezastruoasă pentru calificare, respectiv pentru atingerea scopului răspunderii penale pentru asemenea fapte. Și, până la urmă, care ar fi diferența pericolului generat de părăsirea locului accidentului rutier de către un elev în timpul lecțiilor practice, persoană care nu are un permis de conducere, respectiv nu are statutul special de conducător auto și, părăsirea locului accidentului rutier de către o persoană care în genere nu are permis de conducere (drept de a conduce mijloace de transport) și nici studii (auto) sau i s-a retras dreptul de a conduce mijloace de transport pe o anumită perioadă de timp?

Dintre toate aceste întrebări apărute, ni se creează anturajul prielnic în a considera că subiectul infracțiunii de părăsire a locului a accidentului rutier nu este conducătorul mijlocului de transport ce are o calitate specială de șofer – deținător al unui permis de conducere, ci orice persoană care conducând un mijloc de transport, a comis un accident rutier după care a părăsit locul faptei.

De altfel, calitatea specială a subiectului prevăzută de art. 266 C. pen. al RM, de conducător auto, este determinată de natura activității pe care o realizează persoana (conducerea unui mijloc de transport), nu însă de existența unei abilități pentru desfășurarea acestei activități. Este suficient ca făptuitorul să conducă de facto un mijloc de transport, chiar dacă această calitate nu se sprijină pe o recunoaștere oficială. Aceasta rezultă și din pct. 7 al Hotărârii Plenului nr. 20/1999[4], conform căruia lipsa permisului de conducere nu poate servi ca temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. De asemenea, nu contează, la calificare, dacă făptuitorul este sau nu proprietar al mijlocului de transport sau dacă l-a răpit ori proprietarul i-a predat sau nu conducerea mijlocului de transport. Pentru acțiunile enumerate făptuitorul urmează a fi pedepsit suplimentar conform normei respective, această pedeapsă nu absolvă făptuitorul de pedeapsa corespunzătoare pentru părăsirea locului accidentului rutier.

Deși legislația penală a Republicii Moldova, spre deosebire de cea a României, nu prevede expres responsabilitate elevului pentru fapta de părăsire a locului accidentului comis în timpul instruirii auto, acest lucru este completat de pct. 8 al Hotărârii Plenului CSJ nr. 20/1999. Actul interpretativ menționat prevede că, în cazul încălcării regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport în timpul instruirii cursanților, răspunderea o poartă instructorul auto, dacă el nu a întreprins la timp măsuri pentru a preveni urmările prejudiciabile specificate în art. 264 C. pen. al RM.

Ce e drept, cu reglementări suplimentare ce ar preveni accidentele comise în timpul instrucției auto, vine Regulamentul circulației rutiere, care, la alin. (4) pct. 108, spune că: la faza incipientă de instruire în conducerea autovehiculului, trebuie utilizate terenuri speciale, instruirea efectuându-se sub controlul permanent al instructorului. Instruirea pe drumurile publice poate fi efectuată numai pe itinerarele autorizate de organele poliției rutiere locale deplasându-se numai pe banda extremă dreaptă, și numai în cazul în care cursanții au dexteritate suficientă în conducerea autovehiculului, cunosc și respectă exigențele Regulamentului circulației rutiere.

Și totuși, persoana care a părăsit locul accidentului rutier s-ar considera a fi subiect special, în condițiile în care doar subiectul ce a comis un accident deține acest statut, anume prin aceasta el ar fi un subiect special. Evident, aici se mai cere a fi menționat că, atunci când accidentul rutier a fost provocat de către un alt participant la trafic, acesta devenind victimă, după care părăsește locul accidentului rutier, nu va fi considerat subiect al infracțiunii analizate.

Totodată, pentru că părăsirea locului accidentului de către un conducător auto constituie o faptă destul de periculoasă, mai ales când se lasă în urmă persoane rănite sau decedate, acesta nu are dreptul moral să părăsească locul faptei fără vreo motivație legală.

În situațiile date, subiecți ai infracțiunii sunt conducătorii mijloacelor de transport care în ambele cazuri au tamponat pietonii și în mod vădit și conștient au părăsit locul accidentului rutier. În asemenea circumstanțe vinovăția lor este evidentă fără careva interpretări. Alta ar fi situația în cazul în care conducătorii ar fi părăsit locul accidentului rutier pentru a chema ajutor sau echipele de intervenție specială necesare, dacă chemarea lor fără părăsirea locului accidentului nu ar fi fost posibilă. Aici nu e vorba de părăsirea locului accidentului rutier, deoarece însăși acțiunea de părăsire trebuie să întrunească câteva condiții, și anume părăsirea trebuie să fie definitivă, intenționată, imediată și nemijlocit de către conducătorul vinovat.

Astfel, părăsirea definitivă presupune plecarea de la fața locului fără revenire, autorul având scopul de a se eschiva de la răspunderea penală. Dacă totuși conducătorul vinovat a transportat victimele la unitate medicală sau a mers după organele de poliție și a revenit, subiectul infracțiunii va răspunde doar pentru accident, nu și pentru părăsire. De asemenea, dacă, după accident, conducătorul auto continuă deplasarea eliberând traseul pentru a nu bloca traficul, fapta sa nu va constitui infracțiune de părăsire a locului accidentului rutier, evident dacă rămâne la fața locului și întreprinde toate măsurile impuse de RCR.

În ceea ce privește părăsirea intenționată, aici se cere și o precizare: conducătorul auto care se face vinovat de accident, adesea în mod premeditat pleacă de la fața locului fără a-i păsa de soarta victimelor, fiind tentat să se ascundă de organele competente pentru a nu fi atras la răspundere. Imprudența în partea acțiunii de părăsire a locului accidentului rutier este imposibilă.


[1] Păvăleanu V., Drept penal general. Conform noului Cod penal, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 126.

[2] Conturăm aici expresia: subiect al răspunderii penale, încercând a arăta că anume subiectul răspunderii urmează fi identificat în contextul analizei semnelor subiective ale oricărei infracțiuni și nu subiectul infracțiunii, pentru că acesta poate fi orice persoană (un minor, un alinat mintal), în timp ce subiect al răspunderii nu poate fi oricine.

[3] Stati V., Infracțiunea de încălcare a regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport (art. 264 CP RM): conotații practice și teoretice, în Revista Națională de Drept nr. 9/2009, pp. 32-41.

[4] Păvăleanu V., op. cit., p. 126.

Analiza elementelor subiective ce caracterizează infracțiunea de părăsire a locului accidentului rutier (art. 266 din Codul penal al Republicii Moldova) was last modified: august 4th, 2022 by Ana Chiruța

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista