Vătămarea fătului

Din nefericire, întrucât aceste interpretări nu au fost interpretate în maniera propusă de cea mai mare parte a literaturii de specialitate juridică, sens în care legiuitorul s-a simțit obligat să intervină și să incrimineze o infracțiune nouă în peisajul juridic românesc, respectiv infracțiunea de vătămarea fătului.

Mai mult, au existat opinii[21] în literatura de specialitate medico-legală care au criticat această soluție legislativă, aceștia precizând că este lipsită de importanță dacă fătul „aflat încă intrauterin dar angajat în procesul nașterii devine nou-născut (extrauterin) a fost interpretat ca având importanță în atribuirea calității de subiect pasiv al infracțiunii (…). Apreciem această construcție juridică contrară realității medicale, întrucât amplul proces fiziologic al nașterii, odată declanșat, decurge în mod natural, conform legilor biologice, iar acest moment de separarea a copilului de corpul mamei (…) este fără importanță din punct de vedere medical și implicit medico-legal”.

Deși nu pot fi contestate argumentele invocate, totuși, se va reține că știința dreptului este o disciplină distinctă și, deși aceasta trebuie corelată întotdeauna cu celelalte științe, este necesar ca și viața fetușilor să fie protejată prin incriminarea penală, cu respectarea principiului legalității incriminării, fără ca aceasta să se datoreze unei interpretări doctrinare, pentru a se putea respecta cerința echitabilității și previzibilității procesului penal.

Existența unei incriminări a unei fapte de vătămare a fătului a fost astfel necesară pentru ca subiectul care trebuie să respecte norma care interzice un comportament penal să poată fi cunoscută de către toți subiecții de drept, mai ales fiindcă, așa cum este bine-cunoscut, cele mai multe persoane nu cunosc doctrina penală și nici nu au această obligație, ele având obligația doar de a cunoaște legea penală, cea din urmă trebuind respectată întrucât a fost publicată în monitorul oficial (nemo censetur ignorarem legem).

3. Obiectul material al infracțiunii

Spre deosebire de infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii, unde obiectul material este unul multiplu, format din produsul de concepție și corpul femeii însărcinate, după caz, în cazul infracțiunii de vătămare a fătului obiectul material este unul singular, fiind ori fătul conceput dar nenăscut ori corpul copilului născut, asupra căruia au fost exercitate acțiunile sau inacțiunile infracționale în timpul sarcinii.

Dacă faptele au fost săvârșite asupra copilului după momentul terminării procesului nașterii, respectiv din momentul în care acesta nu mai este dependent de corpul mamei sale, fapta va fi o infracțiune contra persoanei și nu infracțiunea de vătămare a fătului.

O chestiune ce se impune a fi lămurită se referă la statutul produsului de concepție înainte ca acesta să împlinească vârsta de 14 săptămâni, deci înainte de a fi considerat un făt, el fiind numai la stadiul de embrion.

Analizând definiția dată anterior noțiunii de „făt” prin raportare la lipsa unei definiții date de legiuitor și observând prevederile stricte ale art. 202 C. pen. care incriminează numai faptele vătămătoare care aduc atingere fătului, rezultă concluzia că embrionul nu intră sub protecția articolului menționat.

Altfel spus, trebuind a fi respectat principiul legalității incriminării, corpul produsului de concepție ce se prezintă sub forma unui embrion, nu poate constitui obiect material al infracțiunii de vătămare a fătului, protecția acestuia putându-se face numai prin infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii.

Legiuitorul român a recunoscut, astfel, dreptul la protecție penală a unei forme de viață umane care nu este recunoscută ca fiind o persoană cu drepturi depline, stabilind astfel un standard de protecție a drepturilor omului mai ridicat decât standardul minim cerut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului unde, în cauza X c. Marii Britanii[22] s-a considerat, mai degrabă, că drepturile fătului sunt o extensie a drepturilor mamei, cel dintâi menționat neputând fi considerat ca o persoană, care să beneficieze direct de protecția dreptului său la viață.

4. Subiectul activ al infracțiunii

Subiectul activ care poate săvârși această infracțiune este unul general, necircumstanțiat, cât timp acesta săvârșește faptele de agresiune asupra fătului în calitate de autor, coautor, complice sau instigator.

Analizând prevederile art. 202 C. pen. rezultă că subiectul activ al infracțiunii poate fi atât o persoană care are calitatea de medic cât și o persoană care nu are această calitate.

Spre deosebire de infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii unde se face vorbire de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, în cazul infracțiunii de vătămare a fătului, art. 202 alin. (6) C. pen. menționează un medic sau o persoană autorizată să asiste nașterea sau să urmărească sarcina.

Este evident că una dintre persoanele autorizate să asiste nașterea sau să urmărească sarcina este medicul de specialitate obstetrică-ginecologie, sens în care acesta s-ar putea să se încadreze în condițiile articolului menționat anterior.

Cu toate acestea, analizând conținutul articolului menționat anterior, rezultă că, pe lângă medicul de specialitate obstetrică-ginecologie, în exprimarea folosită poate intra și medicul de specialitate radiologie, când efectuează operațiuni de monitorizare a sarcinii, asistenții medicali sau chiar moașele.

În anumite condiții, care vor fi analizate pe larg în secțiunea laturii obiective, toate persoanele menționate anterior vor putea fi subiecți activi a infracțiunii de vătămare a fătului.

Este relevant a fi menționat faptul că și femeia însărcinată poate fi subiect activ al infracțiunii de vătămare a fătului, chiar dacă art. 202 alin. (7) C. pen. menționează expres că femeia însărcinată care vatămă fătul în perioada sarcinii nu se pedepsește.

Pentru a se putea vorbi despre o cauză de nepedepsire, trebuie să existe o infracțiune, iar o infracțiune fără subiect activ nu poate fi concepută. Astfel, intervenția unei cauze de nepedepsire nu înlătură caracterul infracțional al faptei, ci doar înlătură posibilitatea aplicării unei pedepse pentru acea faptă, sens în care femeia însărcinată poate fi subiect activ al acestei infracțiuni.

De asemenea, femeia însărcinată poate fi subiect activ și în cazul săvârșirii faptelor de agresiune asupra fătului în timpul nașterii când nu este incidentă cauza de nepedepsire despre care s-a făcut mențiune anterior.

În cazul formei atenuate prevăzute de art. 202 alin. (4) C. pen., subiectul activ este circumstanțiat, acesta putând fi doar mama aflată într-o stare de tulburare psihică.

Întrucât în cazul acestei forme este vorba despre o circumstanță personală a mamei, respectiv o stare de tulburare psihică și, având în vedere că aceste circumstanțe nu se răsfrâng asupra participanților, rezultă că participația penală nu este posibilă în cazul acestei forme atenuate, întrucât participanții vor răspunde automat pentru forma de bază a infracțiunii[23].

Cu excepția formei atenuate menționate anterior, participația penală este posibilă în toate formele, coautorat, complicitate sau instigare.

5. Subiectul pasiv al infracțiunii

În materia subiectului pasiv al infracțiunii de vătămare a fătului au existat și vor exista controverse între autorii de specialitate, acestea fiind favorizate de inexistența unei definiții a noțiunii de făt, aspecte care au fost menționate anterior.

Mai întâi, se impune precizarea că subiectul pasiv al aceste infracțiuni este fătul sau copilul conceput dar nenăscut respectiv copilul născut cu vătămări rezultate în urma acțiunilor infracționale exercitate în timpul sarcinii ori al nașterii.

Problema care trebuie lămurită este însemnătatea noțiunii de „făt” și care este momentul temporal sau criteriul în funcție de care se consideră că un produs de concepție este sau nu făt.

Există opinii[24] care consideră că fătul este acel produs de concepție din uterul mamei, din momentul când acesta începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când acesta se naște.

De asemenea, au fost exprimate păreri că embrionul este produsul de concepție ce există de la începutul sarcinii și până sfârșitul celei de-a opta săptămâni a sarcinii, după acest moment, produsul de concepție fiind denumit făt[25].

Această opinie este argumentată prin aceea că, de la împlinirea a 2 luni lunare (8 săptămâni în limbajul medico-legal), produsul de concepție își dezvoltă capacitatea de a prelua impulsul durerii de la nervii senzoriali, dând comanda locului afectat de durere să reacționeze.

Apreciez însă că, această opinie nu este suficient argumentată și fundamentată, neputându-se reține numai în baza criteriului posibilității de a simți durere, că un produs de concepție este, sau nu, un făt.

Astfel, prima opinie expusă, consideră că un produs de concepție trebuie să fie considerat făt prin raportare la posibilitatea acestuia de a se mișca și de când are trăsături similare speciei umane iar cea de-a doua opinie se raportează strict la posibilitatea produsului de concepție de a simți durere.

Ambele opinii au deficiențele lor, considerându-se că, de fapt, criteriul în funcție de care trebuie să se rețină că un produs de concepție este făt sau embrion este acela al dezvoltării sale în ansamblu, în cursul sarcinii, criteriu care este mult mai complex și include și criteriul aptitudinii de a simți durere și cel de a avea mișcări proprii precum și trăsăturile de similaritate cu specia umană.

Totodată, există opinii[26], care, de altfel, sunt și opinii majoritare, care susțin că, prin embrion se înțelege o ființă umană, respectiv un produs de concepție al ființei umane, aflat într-un stadiu de dezvoltare celulară în primele 14 săptămâni de la data fecundării ovulului. Embrionul devine fetus după depășirea momentului precizat anterior, respectiv după cea de-a treia lună de sarcină.

Analizând toate opiniile menționate anterior, se pare că cea din urmă perspectivă pare a corespunde mai bine și imaginii legiuitorului român cu privire la aceste noțiuni, aspect care rezultă dintr-o analiză a dispozițiilor art. 201 alin. (1) lit. c) C. pen., care incriminează vătămările aduse produsului de concepție după depășirea vârstei de 14 săptămâni, produs de concepție care se prezintă astfel sub forma unui făt din momentul menționat.

Altfel spus, înainte ca produsul de concepție să fi împlinit vârsta de 14 săptămâni, când acesta se prezintă numai sub forma unui embrion, el nu va putea fi considerat subiect pasiv al infracțiunii de vătămare a fătului, nefiind întrunite cerințele de tipicitate obiectivă. În această ipoteză, protecția embrionului se va putea face numai dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii.

6. Latura obiectivă a infracțiunii

O condiție preexistentă în cazul infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii este existența unei stări de graviditate, astfel cum aceasta a fost definită anterior. Condiția menționată este una esențială, în lipsa ei neputându-se reține săvârșirea acestei infracțiuni.

De asemenea, este imperios necesar ca fătul din cavitatea uterină să fie viabil (în viață), adică să aibă aptitudinea de a trăi singur în afara corpului mamei sale, întrucât nu se poate imagina că este subiect pasiv o persoană care nu este aflată în viață la momentul săvârșirii infracțiunii[27].

Înainte de a se trece la analiza elementului material al acestei infracțiuni, se constată că o relevanță deosebită are momentul de la care poate fi săvârșită această infracțiune.

Făcându-se o sumară analiză a prevederilor art. 202 C. pen., se observă că, de fapt, acesta urmărește să protejeze dreptul la viață și integritate corporală a fătului, aflat în cavitatea uterină, de o parte, sau în timpul procesului nașterii, de cealaltă parte.

Cu toate acestea, legiuitorul nu a definit noțiunea de făt, iar acest aspect este unul problematic întrucât, în literatura de specialitate medicală și juridică există opinii diferite referitor la momentul în care produsul de concepție trece de la forma de embrion la forma de făt.

Astfel, facem trimitere la clarificările noționale menționate anterior, apreciind că legiuitorul a considerat că fătul este acel produs de concepție al ființei umane, aflat într-un stadiu de dezvoltare celulară după împlinirea a 14 săptămâni de la data fecundării ovulului.

Această perspectivă pare a corespunde imaginii legiuitorului român cu privire la noțiunea de făt, aspect care rezultă dintr-o analiză a dispozițiilor art. 201 alin. (1) lit. c) C. pen., care incriminează vătămările aduse produsului de concepție după depășirea vârstei de 14 săptămâni, produs de concepție care se prezintă astfel sub forma unui făt din momentul menționat.

Elementul material al infracțiunii de vătămare a fătului, săvârșit în forma de bază, presupune vătămarea fătului, în timpul nașterii, aspect care reiese din art. 202 alin. (1) C. pen.

Se observă că infracțiunea este una cu conținut deschis întrucât textul de lege nu restricționează modalitățile în care această faptă poate fi săvârșită. Astfel, fapta poate fi săvârșită atât prin comisiune cât și prin omisiune.

Se poate săvârși prin aplicarea de lovituri cu diferite obiecte contondente, injectarea unei substanțe toxice, nașterea fătului în condiții absolut improprii, de natură a aduce atingere vieții fătului.

Cu privire la momentul în care această faptă trebuie să fie săvârșită, se observă că, în forma de bază a infracțiunii, fapta trebuie săvârșită în timpul procesului nașterii.

Dacă fapta va fi săvârșită înainte de acest moment, se va reține forma agravată prevăzută de alin. (3) al art. 202 C. pen. dacă produsul de concepție are împlinită vârsta de 14 săptămâni iar dacă nu a împlinit această vârstă se va putea reține infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii în ipoteza în care sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În ipoteza în care infracțiunea este săvârșită după momentul finalizării procesului nașterii, respectiv atunci când nou-născutul trăiește independent de corpul mamei sale, atunci se va reține o infracțiune contra persoanei, acesta fiind considerat „o persoană” cu drepturi depline în viziunea legiuitorului penal.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni constă în împiedicarea vieții extrauterine a fătului ca urmare a vătămărilor săvârșite asupra acestuia în timpul nașterii.

Este relevant a se lămuri ce presupune noțiunea de „vătămare” și, mai exact, dacă aceasta trebuie raportată la dispozițiile art. 194 C. pen. unde este prevăzută infracțiunea de vătămare corporală.

Analizând prevederile textului de lege menționat, se va reține că pentru existența infracțiunii de vătămare corporală, textul de lege prevede producerea unor consecințe altele decât decesul subiectului pasiv.

Or, în cazul infracțiunii de vătămare a fătului, săvârșită în forma de bază, este imperativ necesar să se fi produs decesul fătului, împiedicându-se astfel instalarea vieții extrauterine.

Față de cele menționate anterior, atunci când se va face referire la sintagma de „vătămare a fătului” se va reține că aceasta nu trebuie raportată la infracțiunea de vătămare corporală[28].

Trebuie să existe o legătură de cauzalitate între acțiunile sau inacțiunile vătămătoare și rezultatul de împiedicare a vieții extrauterine a fătului, iar această legătură de cauzalitate trebuie să fie dovedită de către organele judiciare.


[21] V. Iftenie, D. Dermengiu, op. cit., p. 488.

[22] Hotărârea Comisiei Europene a Drepturilor Omului din data de 13.05.1980 în cauza X c. Marii Britanii.

[23] În același sens, A. Boroi. Drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014, pp. 108-109.

[24] Ibidem.

[25] M. Moise, op.cit., p. 135.

[26] S. Bogdan, op. cit., p. 117, M. Udroiu, op.cit., p. 78.

[27] T. Toader, G. Antoniu și alții, Explicațiile noului Cod penal, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 112.

[28] În același sens, S. Bogdan, D. A. Șerbanop. cit., p. 151.

Vătămarea fătului was last modified: noiembrie 2nd, 2018 by Valentin Gheorghe Toduța

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii