Varietăți de donații și particularitățile acestora

 

Abstract

  Abstract
Not always donation contract has the classic form concluded in authentic form between
the donor and the recipient of the donation. So, in judicial practice are used certain
varieties/types of donation contracts, such as simulated donations (disguised donations and
donations by interposing people) as well as indirect donations. In this context, we preseted
succintly donation as a manual gift as well as the donation with obligations, equally used in
legal practice, in respect of which we pointed strictly the essence and the particularities.
Keywords: simulation, disguised donation, donation by interposing people, indirect
donation, donation as a manual gift, donation with obligations.

1. Considerații introductive

Contractul de donație îmbracă în practică diferite forme, numite varietăți sau tipuri de donații. Sunt avute în vedere în acest sens donațiile simulate, care se împart la rândul lor în donații deghizate sau donații prin interpunere de persoane, iar apoi avem donațiile indirecte, respectiv cele prin care persoana este gratificată pe calea unui alt act juridic decât contractul de donație. Tot aici vom face câteva observații punctuale cu privire la darul manual, precum și la donația cu sarcină, care la rândul lor prezintă anumite elemente care le particularizează.

2. Donațiile simulate

Așa cum am amintit anterior, donațiile simulate se împart în categoria donațiilor deghizate și cea a donațiilor prin interpunere de persoane. Vom analiza pe rând aceste varietăți ale donației simulate. Donațiile simulate reprezintă, astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate[1], aplicarea în materia liberalităților inter vivos, a procedeului civil al simulației.

Donația este deghizată atunci când potrivit actului public apare încadrată într-o operațiune cu titlu oneros, respectiv în această ipoteză actul public este simulat, neadevărat și ascunde o donație[2]. Așadar în această ipoteză donația este simulată sub aparența unui act cu titlu oneros. Mecanismul simulației constă în faptul că actul public este contract cu titlu oneros, însă, în realitate, intenția părților a fost aceea de a încheia un contract cu titlu gratuit, respectiv o donație (spre exemplu, păr­țile încheie un contract de întreținere, însă înțe­legerea lor secretă este că, în realitate, nu se va presta întreținerea prevăzută în contract)[3]. Distincția de regim juridic între actul juridic cu titlu oneros și actul juridic cu titlu gratuit a fost în mod constant subliniată în literatura de specialitate[4], astfel amintim următoarele: regimul juridic este diferit în materia capacității, legiuitorul impunând condiții mai severe în cazul actelor cu titlu gratuit; viciile de consimțământ au la rândul lor un regim juridic diferit, spre exemplu, leziunea nu este incidentă în ipoteza actelor cu titlu gratuit; o altă distincție are în vedere că în ipoteza actelor cu titlu oneros obligațiile părților și răspunderea acestora sunt reglementate mult mai strict decât în ipoteza actelor cu titlu gratuit și nu în ultimul rând, o altă distincție privește acțiunea revocatorie, reglementată în dispozițiile art. 1562-1565 C. civ., care este mult mai ușor de dovedit în ipoteza în care se urmărește înlăturarea opozabilității unor acte cu titlu gratuit. Iată de ce prezintă relevanță scopul urmărit de părți la încheierea actului juridic, respectiv dacă ne aflăm în ipoteza unui act juridic cu titlu oneros sau a unui act juridic cu titlu gratuit. Făcând o paranteză, vom reaminti și faptul că legiuitorul român a consacrat principiul voinței reale, astfel potrivit art. 1266 C. civ., contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor.

La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului. Reamintim și prevederile art. 1289 C. civ., potrivit cărora contractul secret produce efecte numai între părți și, dacă din natura contractului ori din stipulația părților nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal.

Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părți dacă nu îndeplinește condițiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

În ceea ce îi privește pe terții de bună-credință, vom reaminti dispozițiile art. 1290 C. civ., potrivit cărora contractul secret nu poate fi invocat de părți, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular și nici de către creditorii înstrăinătorului aparent împotriva terților care, întemeindu-se cu bună-credință pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.

Terții pot invoca împotriva părților existența contractului secret, atunci când acesta le vatămă drepturile.

În literatura de specialitate s-a remarcat faptul că, de multe ori, prin donațiile deghizate se ascunde intenția de a eluda drepturi sau interese recunoscute de lege și acestea au o cauză ilicită[5]. În ipoteza existența unei cauze ilicite sau a fraudei la lege donația deghizată nu este valabilă.

Concluzionând menționăm că donațiile deghizate sunt în principiu valabile, întrucât deghizarea sau simulația în general, nu este sancționată cu nulitatea[6]. Întrucât donația deghizată reprezintă în esență o veritabilă donație, ea trebuie să îndeplinească condițiile de fond prevăzute pentru valabilitatea donației. De asemenea, se impune a preciza că actul public trebuie să îndeplinească condițiile de fond prevăzute de lege pentru actul în cauză. În ceea ce privește forma actului public, acesta trebuie să îmbrace forma prevăzută de lege pentru actul public, nefiind necesar să îmbrace forma autentică prevăzută de legiuitor în materia donației. De altfel, potrivit art. 1011 alin. (2) C. civ., nu sunt supuse formei autentice donațiile indirecte, cele deghizate și darurile manuale.

În ceea ce privește proba simulației, art. 1292 C. civ. prevede că dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.

Cea de-a doua formă a donațiilor simulate este reprezentată de donațiile prin interpunere de persoane. Donația prin interpunere de persoane are caracter simulat în ceea ce privește adevărata persoana destinatară a donației, spre deosebire de donația deghizată în care simulația privea natura gratuită a contractului[7]. Astfel, în acest caz persoana donatarului este ascunsă, adică în actul public figurează o altă persoană decât adevăratul beneficiar al donației, care este indicat doar în actul secret (numit și contraînscris).

Prin acest procedeu, se urmărește eludarea dispozițiilor privitoare la incapacități de a dispune sau de a primi donații (sancționate cu nulitatea absolută sau, după caz, relativă), prin înlocuirea donatorului sau a donatarului cu o altă persoană (interpusă) care îndeplinește condiția capacității cerută de lege, pe când alteori, donația prin interpunere de persoane nu are un scop ilicit, când spre exemplu, se dorește evitarea unor ecouri nefavorabile în familia donatorului sau chiar a donatarului, donatorul dorește ca donatarul să creadă că o altă persoană l-a gratificat (de exemplu, soțul actual al mamei dorește ca donatarul să creadă că a fost gratificat de mama sa)[8].

Donația prin interpunere de persoane trebuie să respecte condițiile de fond prevăzute pentru valabilitatea contractelor dar totodată și cerințele specifice prevăzute de legiuitor în privința donației.

În ceea ce privește forma pe care trebuie să o îmbrace donația prin interpunere de persoane, este de menționat că aceasta trebuie să îmbrace forma autentică, sub sancțiunea nulității absolute, întrucât contractul încheiat cu persoana interpusă reprezintă o donație. Așadar, donația prin interpunere de persoane nu este exceptată de la cerința formei autentice.

Întrucât dovada simulației prin interpunere de persoane este deosebit de dificilă, legiuitorul a prevăzut prin dispozițiile art. 992 alin. (2) C. civ. că sunt prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenții, descendenții și soțul persoanei incapabile de a primi liberalități, precum și ascendenții și descendenții soțului acestei persoane. Este vorba despre o prezumție relativă[9], care poate fi combătută făcându-se dovada contrară, respectiv donatarul din actul public face dovada că el este adevăratul beneficiar al donației și nu persoana incapabilă.

3. Donațiile indirecte

Donațiile indirecte reprezintă acte juridice întemeiate pe intenția de a gratifica, întocmite însă sub forma unor acte de altă natură, dar care produc efectele unei donații[10]. În alte cuvinte, donațiile indirecte sunt acte juridice încheiate nesimulat, cu intenția de a gratifica dar înfăptuite pe calea unui act juridic diferit de contractul de donație[11].

Donațiile indirecte se realizează prin remiterea de datorie (iertarea de datorie), renunțarea la un drept sau stipulația pentru altul.

În privința formei donațiilor indirecte, textul art. 1011 alin. (2) C. civ., le exceptează de la forma actului autentic, astfel cum se întâmplă și în ipoteza donațiilor deghizate precum și a darurilor manuale. Este de precizat în acest sens că donațiile indirecte trebuie să respecte condițiile de fond și de formă pentru actul încheiat dar în același timp trebuie să respecte condițiile de fond impuse le lege donației.

Remiterea de datorie[12] sau iertarea de datorie reprezintă actul prin care creditorul renunță cu titlu gratuit la dreptul său de a‑și mai valorifica dreptul de creanță de la debitorul său iar prin contractul încheiat în acest sens, se produce stingerea raportului obli­ga­țional și, în consecință, stingerea datoriei debitorului, în acest fel se poate considera că de­bi­torul a fost gratificat de către creditor prin iertarea sa de datorie, care are drept efect spo­rirea patrimoniului debitorului cu valoarea creanței de care a fost iertat[13]. Pentru a ne afla în prezența unei donații indirecte, se cere ca remiterea de datorie să fie acceptată de către debitor și totodată ca remiterea de datorie să fie făcută de creditor cu intenția de a gratifica.

Renunțarea la un drept, astfel cum s-a subliniat în literatura de specialitate, nu este, prin ea însăși, o liberalitate ci doar dacă este făcută cu intenția de a gratifica capătă o astfel de valoare[14]. Astfel, spre exemplu, dacă un moștenitor renunță la cota ce i se cuvine dintr-o moștenire, renunțarea sa are drept efect mărirea cotei celuilalt sau a celorlalți moștenitori, potrivit art. 1120-1124 C. civ. Pentru a ne afla în prezența unei donații indirecte, în acest caz, renunțarea la dreptul succesoral trebuie să se realizeze pur și simplu, fără a se indica, spre exemplu, persoana în favoarea căreia se face renunțarea, situație în care actul ar fi considerat o donație veritabilă, supusă, pe cale de consecință, tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute pentru donații[15]. În alte cuvinte, renunțarea trebuie să fie pur abdicativă și nu făcută în favoarea anumitor moștenitori. Prin renunțarea la un drept nu se realizează întotdeauna o donație indirectă, spre exemplu în ipoteza în care moștenitorul renunță la moștenire pentru a nu suporta sarcinile și datoriile succesiunii[16].

Stipulația pentru altul[17] reprezintă acel contract prin care o parte, denumită promitent, se obligă față de cealaltă parte, denumită stipulant, să execute o prestație în beneficiul unei a treia persoane, denumită terț beneficiar. Stipulația pentru altul reprezintă o donație indirectă în ipoteza în care promitentul procură terțului beneficiar un avantaj gratuit iar intenția părților este aceea de gratificare. Pentru ca stipulația pentru altul să își producă efectele, este necesar ca terțul beneficiar să accepte stipulația făcută în favoarea sa, deși el este străin de contractul încheiat între promitent și stipulant. Astfel, potrivit art. 1286 alin. (1) C. civ., dacă terțul beneficiar nu acceptă stipulația, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată. În ce privește forma, stipulația pentru altul nu trebuie să îmbrace forma autentică prevăzută în materia donației. Ca exemplu de stipulație pentru altul care reprezintă o donație indirectă amintim constituirea unei rente viagere în favoarea terțului beneficiar, fără a exista o prestație din partea acestuia din urmă.

4. Darul manual

Potrivit art. 1011 alin. (4) teza finală C. civ., darul manual se încheie valabil prin acordul de voințe al părților, însoțit de tradițiunea bunului. Așadar, în ipoteza darului manual, pe lângă condiția privind acordul de voință al părților trebuie îndeplinită și condiția privind tradițiunea bunului, respectiv predarea efectivă a acestuia către donatar. Darul manual reprezintă așadar un contract real. Reținem că tradițiunea bunului în ipoteza darului manual ține de esența acestui contract. În aceste condiții, bunurile viitoare nu pot forma obiectul unui dar manual, acestea nefiind susceptibile de a fi predate efectiv la momentul realizării acordului de voințe.

Trebuie menționat că potrivit art. 1011 alin. (2) C. civ., darul manual este exceptat de la forma autentică a donației.

În ceea ce privește obiectul darului manual, potrivit art. 1011 alin. (4) teza întâi C. civ., bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 de lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Bunurile incorporale nu sunt susceptibile de tradițiune, însă prin excepție, titlu­rile la purtător pot face obiectul darului manual, în acest caz înscrisul se confundă cu însăși dreptul pe care îl conține, putând fi valorificat de persoana care îl deține[18].

5. Donația cu sarcină

Donația cu sarcină este o varietate a contractului de donație prin care se impune donatarului să îndeplinească o obligație determinată (să dea, să facă sau să nu facă ceva), numită sarcină, fie în folosul donatorului, a donatarului, fie în folosul unei terțe persoane[19]. În ipoteza în care donatarul a acceptat donația, el este obligat la executarea sarcinii pentru că în limita sarcinii contractul are caracter sinalagmatic.

Potrivit art. 1027 C. civ., dacă donatarul nu îndeplinește sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donației.

În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terț, acesta poate cere numai executarea sarcinii.

Dreptul la acțiunea prin care se solicită executarea sarcinii sau revocarea donației se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată.

De asemenea, potrivit art. 1028 C. civ., donatarul este ținut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat, actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită.

6. Concluzii

Contractul de donație se poate prezenta sub forma unei donații simulate, a unei donații indirecte, după cum poate îmbrăca forma darului manual sau a donației cu sarcină. În privința acestor varietăți de donații legiuitorul a prevăzut reguli speciale, derogatorii de la regulile generale prevăzute în materie de donație. De aceea în prezentul studiu ne-am aplecat asupra acestora, punctând atât esența acestora, cât și particularitățile lor.

Bibliografie

– G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2012;
– G. Boroi, M.M. Pivniceru, C.A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, T.V. Rădulescu, Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017;
– Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1996;
– F. Moțiu, Contracte speciale. Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2015;
– C. Murzea, E. Poenaru, Donația și testamentul. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2007;
– T. Prescure, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, București, 2012;
– D.N. Theohari, Liberalități afectate de termen, condiție și sarcină, Ed. Hamangiu, București, 2009.


[1] F. Moțiu, Contracte speciale. Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 134.

[2] Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1996, p. 110.

[3] G. Boroi, I. Nicolae în G. Boroi, M.M. Pivniceru, C.A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, T.V. Rădulescu, Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 604.

[4] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2-a revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2012, pp. 113 și 114.

[5] C. Murzea, E. Poenaru, Donația și testamentul. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 42. În același sens, v. T. Prescure, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 211.

[6] Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1996, p. 110.

[7] A se vedea, Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1996, p. 113.

[8] G. Boroi, I. Nicolae în G. Boroi, M.M. Pivniceru, C.A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, T.V. Rădulescu, Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 604.

[9] Art. 812 din vechiul Cod civil instituia o prezumție absolută. „Dispozițiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse. Sunt reputate ca persoane interpuse tatăl și mama, copiii și descendenții și soțul persoanei incapabile”.

[10] G. Boroi, I. Nicolae în G. Boroi, M.M. Pivniceru, C.A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, T.V. Rădulescu, Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 605.

[11] Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1996, p. 114.

[12] Remiterea de datorie este reglementată în cuprinsul art. 1629-1633 C. civ.

[13] G. Boroi, I. Nicolae în G. Boroi, M.M. Pivniceru, C.A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, T.V. Rădulescu, Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 605.

[14] A se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, București, 1996, p.115, T. Prescure, Curs de contracte civile, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 210, F. Moțiu, Contracte speciale. Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 136.

[15] G. Boroi, I. Nicolae, în G. Boroi, M.M. Pivniceru, C.A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, T.V. Rădulescu, Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 605.

[16] C. Murzea, E. Poenaru, Donația și testamentul. Studiu de doctrină și jurisprudență, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 39.

[17] Stipulația pentru altul este reglementată prin dispozițiile art. 1284-1288 C. civ.

[18] F. Moțiu, Contracte speciale. Curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 137; G. Boroi, I. Nicolae în G. Boroi, M.M. Pivniceru, C.A. Anghelescu, B. Nazat, I. Nicolae, T.V. Rădulescu, Fișe de drept civil, ed. a 2-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 606.

[19] D.N. Theohari, Liberalități afectate de termen, condiție și sarcină, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 68.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Varietăți de donații și particularitățile acestora was last modified: aprilie 2nd, 2018 by Ioana Nicolae

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii