Vânzările succesive ale bunului – Garanţiile ascendente în ambianţa noului Cod civil

În ceea ce privește rolul jucat de clauzele exoneratoare în materia garanției ascendente, vânzătorul inițial are dreptul de a opune subdobânditorului clauzele limitative sau exoneratoare de garanție ce figurează în convenția primului și a cumpărătorului intermediar. Pârâtul poate opune subdobânditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar avea împotriva propriului contractant (cumpărătorul intermediar), după cum se poate prevala de eventuala convenție de arbitraj conexă contractului situat în debutul lanțului de vânzări succesive.

6. Restituirea prețului – Efectele admiterii acțiunii în garanție ascendentă

Urmărit pe o cale judiciară ce a aparținut, inițial, vânzătorului intermediar, primul vânzător nu poate fi obligat să plătească subdobânditorului decât ceea ce a primit cu titlu de preț în contractul originar. Transmiterea acestei acțiuni la subdobânditor ca accesoriu al bunului nu permite luarea în considerare decât a cadrului contractual generator de acțiune. Astfel, în cazurile în care prețul achitat de subdobânditor în cea de-a doua vânzare este mai mare decât prețul obținut de primul vânzător, reclamantul subdobânditor nu poate obține decât suma care a reprezentat prețul primei vânzări, pentru diferență urmând să se îndrepte împotriva celui de la care a cumpărat el însuși[14].

Dacă, dimpotrivă, suma plătită de reclamant cu titlu de preț în propriul contract este mai mică decât cea primită de primul vânzător, pârâtul va datora numai valoarea creanței efective a reclamantului[15].

Acțiunea subdobânditorului în garanție ascendentă este preluată din patrimoniul autorului său de către cumpărătorul subsecvent (acțiunea în garanție contra vânzătorului inițial) și va fi supusă, în principiu, regimului contractului originar, la care cel dintâi vânzător – pârât în această acțiune – și-a dat consimțământul, cu o excepție notabilă, și anume, faptul că vânzătorul pârât nu poate fi obligat să restituie mai mult decât prețul efectiv primit în primul contract (plus daunele-interese generate de eventualul dol comis).

Daunele-interese datorate de vânzător cuprind:

a) valoarea fructelor pe care cumpărătorul subsecvent a fost obligat să le restituie celui care l-a evins;

b) cheltuielile de judecată efectuate de cumpărătorul subsecvent în procesul cu cel care l-a evins, precum și în procesul de chemare în garanție a vânzătorului;

c) cheltuielile încheierii și executării contractului de către cumpărător;

d) pierderile suferite și câștigurile nerealizate de către cumpărător din cauza evicțiunii.

De asemenea, vânzătorul este ținut să ramburseze cumpărătorului sau să facă să i se ramburseze de către acela care evinge toate cheltuielile pentru lucrările efectuate în legătură cu bunul vândut, fie că lucrările sunt autonome, fie că sunt adăugate, dar, în acest din urmă caz, numai dacă sunt necesare sau utile. Dacă vânzătorul a cunoscut cauza evicțiunii la data încheierii contractului, el este dator să ramburseze cumpărătorului și cheltuielile făcute pentru efectuarea și, după caz, ridicarea lucrărilor voluptuare, conform art. 1702 alin. (3) NCC.

O altă precizare importantă ar fi aceea că, în ipotezele în care cumpărătorul subsecvent a păstrat bunul cumpărat plătind terțului evingător o sumă de bani sau dându-i un alt bun, vânzătorul este liberat de urmările garanției, în primul caz prin rambursarea către cumpărător a sumei plătite cu dobânda legală calculată de la data plății, iar în al doilea caz prin plata valorii bunului dat, precum și, în ambele cazuri, a tuturor cheltuielilor aferente, conform dispozițiilor art. 1704 NCC.

7. Care dintre speciile de evicțiune este vizată?

Exprimarea lapidară, extrem de laconică a legiuitorului în textul art. 1706 NCC permite ridicarea unei interogații asupra cazurilor de evicțiune în care ar deveni incidentă garanția ascendentă a subdobânditorului.

Evident că evicțiunea provenind din fapta personală a vânzătorului intermediar[16] deschide doar calea unei garanții directe datorate de acesta cumpărătorului final, nu și calea unei garanții ascendente contra primului vânzător.

În schimb, garanția contra evicțiunii provenind din pretențiile unui terț la care se referă art. 1695 alin. (2) NCC reprezintă domeniul predilect al garanției ascendente preluate de subdobânditor, cât timp sunt întrunite condițiile menționate de respectivul text legal, și anume, dacă pretențiile terțului se întemeiază pe un drept născut anterior datei primei vânzări și care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului intermediar de către primul vânzător, la momentul celei dintâi vânzări.

În ceea ce privește garanția pentru evicțiunea provenind din fapta imputabilă a primului vânzător, ivite chiar și ulterior încheierii celei dintâi vânzări, asemenea fapte privesc fie o tulburare de fapt (de exemplu, vânzătorul inițial îl deposedează pe cumpărător sau pe subdobânditor de bun), fie tulburări de drept (de pildă, vânzătorul inițial constituie ulterior o servitute asupra bunului pe care l-a vândut sau încheie fără drept un contract de închiriere). Asemenea fapte imputabile pot leza și cumpărătorul final în drepturile sale, iar acțiunea are un caracter patrimonial, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că și în aceste cazuri există o acțiune în garanție ascendentă a subdobânditorului, contra primului vânzător vinovat de comiterea respectivelor fapte. De asemenea, devine incidentă excepția de garanție la care se referă art. 1696 NCC care precizează că cel ținut la garanție contra evicțiunii nu poate să evingă pe cumpărător/subdobânditor, direct sau indirect.

8. Există și o acțiune directă redhibitorie ori estimatorie contra primului vânzător?

Legiuitorul român a omis să se pronunțe expres în textele NCC asupra posibilității simetrice, a cumpărătorului final de a-l acționa în garanție contra viciilor bunului pe vânzătorul din amontele șirului de vânzări, în situația în care propriul său vânzător ar fi insolvabil. Omisiunea este regretabilă, întrucât deși legiuitorul a făcut pași spectaculoși prin consacrarea expresă a garanției ascendente pentru evicțiune în textul art. 1706 NCC, absența oricărei referiri legislative la o garanție ascendentă pentru viciile ascunse este deranjantă.

Strict tehnic însă în practica judiciară ar urma să se facă uz de același mecanism al accesorialității, ceea ce, în opinia noastră, face posibilă utilizarea garanțiilor ascendente și în materia viciilor ascunse ale bunului. Odată cu proprietatea bunului, în patrimoniul subdobânditorului intră și garanțiile de care beneficia propriul său vânzător contra celui de la care a achiziționat la rândul său. Este vorba atât despre garanția pentru evicțiune, cât și de garanția pentru viciile ascunse, în pofida tăcerii păstrate de legiuitor asupra celei din urmă. Condițiile de admisibilitate se vor aprecia în persoana cumpărătorului intermediar din lanțul de vânzări succesive, astfel încât dacă acesta a acceptat o clauză exoneratoare de garanție contra viciilor în favoarea primului vânzător, garanția nu va trece la cumpărătorul final, întrucât s-a renunțat la dreptul la garanție în primul contract de vânzare.

Simetric, necunoașterea defectului (caracterul ascuns al viciului) se apreciază în persoana cumpărătorului intermediar, ținând seama de faptul că „este ascuns acel viciu care la data predării nu putea fi descoperit, fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent” [art. 1707 alin. (2) NCC]. Cunoașterea și asumarea defectului la momentul cumpărării bunului de către primul cumpărător face ca acesta să nu beneficieze de o acțiune în garanție care să se transmită la subdobânditor o dată cu vânzarea lucrului[17].

9. Observații conclusive

În textele noului Cod civil, garanția pentru evicțiune de care beneficiază subdobânditorul unui bun se dedublează în garanția directă datorată de propriul său vânzător (i) și garanția ascendentă datorată propriului său vânzător de către vânzătorul anterior al bunului, preluată în patrimoniul subdobânditorului o dată cu proprietatea bunului (ii). Garanția contra evicțiunii provenind din pretențiile unui terț la care se referă art. 1695 alin. (2) NCC reprezintă domeniul predilect al garanției ascendente preluate de subdobânditor, cât timp sunt întrunite condițiile menționate de textul legal, și anume, dacă pretențiile terțului se întemeiază pe un drept născut anterior datei primei vânzări și care nu a fost adus la cunoștința cumpărătorului intermediar de către primul vânzător la momentul celei dintâi vânzări. În pofida opțiunii legiuitorului de a nu menționa în textele noului Cod civil existența unei garanții ascendente simetrice pentru viciile lucrului vândut, o asemenea garanție credem că poate fi recunoscută în practică la fel ca în cazul garanției ascendente pentru evicțiune, vânzătorul din debutul lanțului de vânzări succesive putând fi pârât, în opinia noastră, într-o acțiune redhibitorie sau estimatorie introdusă de cumpărătorul final al bunului.

Recunoașterea în practică a necesității de a pune subdobânditorul la adăpost de insolvabilitatea cocontractantului, pe această cale, a precedat identificarea unui fundament juridic adecvat, pentru litigiile apărute înainte de 2011. Am încercat să arătăm că, în viziunea legiuitorului român materializată în art. 1706 NCC, între extremele unui lanț de contracte translative de proprietate urmează să existe o garanție ascendentă pentru evicțiune, transmiterea acestei acțiuni operând ca accesoriu, odată cu transferul proprietății.

Putem concluziona menționând că acțiunea subdobânditorului în garanție ascendentă este preluată din patrimoniul autorului său (cumpărătorul intermediar) contra vânzătorului inițial și va fi supusă, în principiu, regimului contractului originar, la care cel dintâi vânzător – pârât în această acțiune – și-a dat consimțământul, cu o excepție notabilă, și anume, faptul că vânzătorul pârât nu poate fi obligat să restituie mai mult decât prețul efectiv primit în primul contract (plus daunele-interese generate de eventualul dol comis).

O a doua concluzie importantă ar fi aceea că vânzătorul inițial are dreptul de a opune subdobânditorului reclamant clauzele limitative sau exoneratoare de garanție ce figurează în convenția primului cu vânzătorul intermediar; tot astfel, devin incidente eventualele convenții de arbitraj care ar acompania prima vânzare.

Trebuie remarcat, totodată, că necunoașterea și neasumarea cauzei de evicțiune – de care este condiționată antrenarea garanției – va fi apreciată în raport cu persoana vânzătorului intermediar; faptul că subdobânditorul a cunoscut la cumpărare viciile proprietății devine indiferent, cu condiția ca vânzătorul intermediar să le fi ignorat atunci când a contractat el însuși, în calitate de cumpărător, relativ la acel bun. Pe de altă parte, subdobânditorul exercită acțiunea autorului său, cu consecința raportării la prima vânzare a termenelor de prescripție.

În pofida omisiunii regretabile a legiuitorului de a menționa în textele NCC existența unei garanții ascendente simetrice contra viciilor lucrului vândut, o asemenea garanție credem că poate fi recunoscută în practică pornind de la considerente de simetrie, la fel caîn cazul garanției ascendente pentru evicțiune, garanția ascendentă pentru vicii ascunse urmând să pătrundă în patrimoniul cumpărătorului final concomitent cu proprietatea bunului cumpărat.


[14]De exemplu, dacă mai întâi bunul imobil s-a vândut cu prețul de 80.000 euro, iar ulterior cumpărătorul a revândut imobilul cu 90.000 euro, cumpărătorul final evins de un terț nu poate recupera de la vânzătorul inițial decât 80.000 euro, urmând ca pentru diferența de 10.000 euro să se îndrepte contra propriului său vânzător (care, prin ipoteză, este insolvabil pentru suma totală de 90.000 euro, pentru că în caz contrar l-ar fi acționat în garanție în mod direct pe acesta, iar nu pe vânzătorul inițial).

[15] De pildă, inversând cifrele, dacă prin ipoteză bunul imobil s-a vândut cu prețul de 90.000 euro, iar ulterior cumpărătorul a revândut imobilul cu 80.000 euro, cumpărătorul final evins de un terț nu poate recupera de la vânzătorul inițial decât prețul efectiv achitat de el, în valoare de 80.000 euro, urmând ca pentru diferența de 10.000 euro să subziste o acțiune în garanție a vânzătorului intermediar contra primului vânzător.

[16] Reamintim că, în acest context, sintagma „vânzător intermediar” se referă la situațiile în care de pildă, A vinde lui B un bun imobil, iar ulterior B în vinde lui C, B fiind în acest caz vânzătorul aflat pe poziția intermediară, mediană în lanțul de vânzări consecutive; garanția ascendentă îl va presupune ca reclamant pe C, iar ca pârât pe A. Garanția directă pentru evicțiune este cea datorată de A lui B, respectiv de B lui C. Strict tehnic, garanția datorată de A și B este preluată de către C în patrimoniul propriu odată cu proprietatea lucrului, cu excepția unei clauze exoneratoare consimțite între A și B.

[17] În vânzările către consumatori, garanția contractuală de conformitate prezintă avantaje indeniabile care justifică expansiunea acesteia în raporturile consumeriste: (1) inversarea sarcinii probei plasează consumatorul într-o poziție considerabil mai favorabilă, întrucât cumpărătorul nu este ținut să facă dovada anteriorității defectului, anterioritate care – precum în cazul garanției legale de conformitate – este prezumată până la proba contrară adusă de către vânzătorul profesionist; (2) garanția în discuție este fondată pe dispoziții contractuale precise și suficient de detaliate în privința obligației profesionistului în cazul apariției unei defecțiuni în perioada de garanție (înlocuirea bunului cu unul nou sau repararea acestuia, de regulă), remedii mult mai adecvate trebuințelor concrete ale consumatorului decât soluțiile clasice ale anulării vânzării (pentru eroare asupra substanței, de exemplu), rezoluționării contractului (printr-o acțiune redhibitorie) sau a reducerii prețului (în temeiul admiterii unei acțiuni quanti minoris, de pildă) ș. a.; (3) profesioniștii comerțului sunt mult mai deschiși ideii de a respecta (voluntar) clauzele de garanție a căror formulare le aparține, în comparație cu respectarea unei garanții legale, de orice tip ar fi aceasta din urmă, ceea ce este de natură să evite substanțial declanșarea unui litigiu și, deci, intervenția judecătorului (repararea sau înlocuirea bunului, în temeiul garanției contractuale este principalul „filtru” de evitare a proceselor inutile). Pentru detalii, a se consulta, M. Girolami, I criteri di conformità al contratto fra promissio negoziale e determinazione legislativa nel sistema dell’art. 129 del Codice del consumo, în “Rivista di diritto civile” (Padova) nr. 2/2006, pp. 227-281; J. Calais-Auloy, Une nouvelle garantie pour l’acheteur: la garantie de conformité, în “Revue trimestrielle de droit civil” nr. 4/2005, pp. 701-712.

Vânzările succesive ale bunului – Garanțiile ascendente în ambianța noului Cod civil was last modified: iulie 6th, 2016 by Juanita Goicovici

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii