Uniunea Europeană – spațiu de securitate și justiție în vederea unei legi penale europene

Crearea Comunităților Europene nu a pus problema unui drept penal european, însă odată cu dezvoltarea acestora în mod necesar acest tip de drept a fost creat prin Tratatul de la Maastricht din 7 februarie 1992, tratat ce a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Având la bază Comunitățile Europene, prin acest tratat s-a creat Uniunea Europeană care avea anumite competențe clasificate în trei mari grupe, și anume: Comunitățile Europene prin instituțiile sale permiteau exercitarea competențelor pentru care statele membre își transferaseră suveranitatea în domeniile reglementate de tratat; o altă grupă prevedea politica externă și de securitate comună, iar a treia era grupa ce constituia cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne.

Viziunea Uniunii Europene era de a se dezvolta prin metode interguvernamentale, acțiuni comune ce puteau oferi pentru cetățenii Uniunii un spațiu de libertate, de securitate și de justiție.

Metoda comunitară privind domeniile importante ce țineau de securitate și justiție arătate anterior a fost dezvoltată și în cadrul Tratatului de la Amsterdam din 2 octombrie 1997 ce a intrat în vigoare la 1 mai 1999 la care s-a adăugat și integrat prevederile Acordului Schengen[1].

Așa cum arăta Daniel Flore în Droit Penal Europeen[2] conceptul unui drept penal european se poate dezvolta pe trei module și anume: exemplaritatea (ideea că există o bază comună de valori împărtășită între statele care formează Uniunea Europeană ce își are originea în obiectivele Uniunii, cât și în Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului); cooperarea (rolul dreptului penal european poate fi acela de a promova cooperarea dintre autoritățile competente ale statelor membre în cadrul aceluiași spațiu comun de justiție, reducând pe cât posibil obstacolele care rezultă din existența frontierelor naționale) și modelul integrării (prin care justiția națională devine parte a unui întreg european).

Apariția Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene (2007/C 301/01), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C301/1 din 17.12.2007, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a dus la atribuirea de personalitate juridică Uniunii Europene (Uniunea sau UE), arătându-se că aceasta acționează pentru a asigura un înalt nivel de securitate prin măsuri de prevenire a criminalității, a rasismului și xenofobiei, precum și de combatere a acestora prin măsuri de coordonare și de cooperare între autoritățile polițienești și judiciare și alte autorități competente, precum și prin recunoașterea reciprocă a deciziilor judiciare în materie penală și, după caz, prin apropierea legislațiilor penale.

Pentru prevenirea și combaterea unor infracțiuni grave ca, de pildă, terorism, trafic de droguri, fraudă la nivel internațional, imigrația ilegală, dreptul de azil, s-a instituit prin Tratatul de la Lisabona un spațiu de libertatea, securitate și justiție a cetățenilor Uniunii Europene. Deopotrivă, au fost avute în vedere cooperarea judiciară în materie penală și civilă, precum și modalitatea de trecere a frontierelor externe ale comunității.

La fel ca în versiunea consolidată a Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE)[3] (în continuare denumit Tratat), în Capitolul IV a fost instituită Cooperarea judiciară în materie penală ce se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și include apropierea actelor cu putere de lege și a normelor administrative privind cooperarea polițienească și judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră, drepturile persoanelor în procedura penală, precum și drepturile victimelor criminalității (art. 69A). Pentru a suplini cazurile în care nu este posibilă aproprierea actelor cu putere de lege și normelor administrative ale statelor membre în materie penală, cât și pentru a asigura punerea eficientă în aplicare a unei politici penale la nivelul Uniunii în vederea armonizării, acest lucru s-a făcut prin directive ce pot stabili norme minime referitoare la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor domeniului în cauză [art. 69B alin. (2)].

Tot prin acest tratat, în art. 69D s-a prevăzut că Eurojust[4] are misiunea de a susține și consolida coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale de cercetare și urmărire penală cu formele grave de criminalitate ce afectează două sau mai multe state membre, iar în acest context Parlamentul European și Consiliul UE (Consiliul), hotărăsc prin regulamente structura, funcționarea, domeniul de acțiune și atribuțiile Eurojust (începerea de cercetări penale, coordonarea cercetărilor și a urmăririlor penale).

În anul 2018, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul UE 2018/1727 privind Eurojust[5] în care această agenție a Uniunii Europene pentru cooperare în materie de justiție penală sprijină și consolidează coordonarea și cooperarea dinte autoritățile naționale de cercetare și urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care sunt de competența Eurojust, așa cum sunt prevăzute în dispozițiile art. 3, anexa 1 (terorism, criminalitate organizată, traficul de droguri, spălare de bani, traficul de ființe umane, introducerea ilegală de migranți etc.).

Această agenție poate să sprijine cercetările sau urmăririle penale la cererea unei autorități competente a unui stat membru și la alte forme de criminalitate care nu sunt prevăzute în anexa 1 sau pentru infracțiuni conexe ce au legătură cu infracțiunile menționate. Regulamentul prevede în concret Sistemul național de coordonare Eurojust, schimbul de informații cu statele membre și între membrii naționali, informații furnizate de Eurojust autorităților naționale competente, prelucrarea informațiilor, precum și securitatea datelor operaționale cu caracter personal. Se precizează și faptul că Eurojust trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a permite Europol, în limitele mandatului acestuia, să aibă acces indirect pe baza unui sistem de tip rezultat pozitiv/negativ la informațiile furnizate de Eurojust fără a aduce atingere restricțiilor indicate de statul membru, organul, oficiul sau agenția Uniunii, țara terță, organizația internațională. De asemenea, trebuie ca Eurojustul să aibă o colaborare și cu OLAF și Curtea de Conturi a Uniunii Europene[6]. Regulamentul este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele semnate de fiecare stat în parte și intră în vigoare de la 12 decembrie 2019.

În sensul combaterii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, potrivit art. 69E s-a hotărât ca printr-o procedură legislativă specială să se instituie un Parchet European ce ar avea competența de a cerceta, de a urmări și de a trimite în judecată, după caz, în colaborare cu Europol autorii și coautorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, acest parchet putând exercita în fața instanțelor competente ale statelor membre acțiunea publică în legătură cu aceste infracțiuni. Trebuie remarcat faptul că în dispozițiile art. 86 alin. (4) din Tratat se arată că în același timp sau ulterior Consiliul European poate extinde atribuțiile Parchetului European ce ar putea include combaterea criminalității grave de dimensiune transfrontalieră.

Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO)[7], a stabilit competența acestuia de a investiga și a urmări penal infracțiuni care afectează bugetul UE, precum: frauda, corupția, spălarea de bani și frauda transfrontalieră în materie de TVA.

S-a instituit dreptul Parlamentului European și al Consiliului ca potrivit art. 83 din Tratat să poată hotărî prin directive, norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o importanță deosebită transfrontalieră, cum ar fi terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică și criminalitatea organizată[8].

În Capitolul 5 (Cooperare polițienească) al Titlului V (Spațiul de libertate, securitate și justiție) din Tratat, art. 87-89 s-a prevăzut cooperarea polițienească care implică toate autoritățile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliție, serviciile vamale și alte servicii specializate de aplicare a legii în domeniul prevenirii sau al depistării și al cercetării infracțiunilor. Astfel, Parlamentul European și Consiliul pot lua hotărâri cu privire la colectarea, stocarea, prelucrarea și analizarea informațiilor în domeniu, schimbul de informații, sprijinirea formării profesionale a personalului, cooperarea privind schimbul de personal, echipamente și cercetare criminalistică, precum și tehnici comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate organizată. În acest scop, Europol[9] are misiunea de a susține și consolida acțiunea autorităților polițienești și a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum și cooperarea acestora pentru prevenirea și combaterea criminalității grave care afectează două sau mai multe state membre, a terorismului și a formelor de criminalitate ce aduc atingere unui interes comun care face obiectul unei politici a Uniunii [art. 88 alin. (1)].

Potrivit dreptului penal național, legea penală română[10] se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României (art. 8), cât și în afara teritoriului țării conform art. 10 și 11 privitoare la realitatea și universalitatea legii penale. Așa cum prevede art. 12 C. pen. referitor la legea penală și tratatele internaționale, dispozițiile în legătură cu teritorialitatea legii penale se aplică dacă nu se dispune altfel printr-un tratat internațional la care România este parte.


* Materialul a fost prezentat în cadrul Conferinței „Globalizarea societății. Globalizarea dreptului” care a avut loc la Cheia în perioada 12-14 iulie 2019, conferință organizată de Universitatea Internațională de la Cheia sub egida Academiei de Științe Juridice din România – Secția de drept internațional și drept comparat.

[1] Semnat la data de 14 iunie 1985, prin care statele semnatare au convenit să renunțe treptat la controlul de la frontierele comune și să introducă libera circulație pentru toți cetățenii statelor membre semnatare, ai altor state membre sau ai unor terțe țări – România încă nu face parte din Schengen.

[2] D. Flore în Droit Penal Europeen, Les enjeux d`une justice penale euroeenne, 2e edition, Ed. Lancier, Bruxelle, 2014, p. 9.

[3] Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C-326/47 din 26 octombrie 2012.

[4] Eurojust este o agenție a Uniunii Europene înființată la 6 martie 2002 care se ocupă de cooperarea judiciară .în materie penală între agențiile statelor membre cu sediul la Haga, Olanda.

[5] Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L295/138 din 21 noiembrie 2018.

[6] Curtea Europeană de Conturi a fost instituită în 1977 având ca obiect de activitate examinarea legitimității și regularității intrărilor și ieșirilor din Uniunea Europeană și supraveghează gestiunea financiară a bugetului UE.

[7] Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L283/1/31.10.2017.

[8] În acest sens au fost adoptate următoarele directive: Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului; Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului; Directiva (UE) 2017/2103 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului „drog” și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului; Directiva (UE) 2017/853 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2017 de modificare a Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziționării și deținerii de arme; Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei; Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal; Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor; Directiva 2013/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013 privind atacurile împotriva sistemelor informatice și de înlocuire a Deciziei-cadru 2005/222/JAI a Consiliului.

[9] Oficiul European de Poliție (Europol), agenția UE înființată în anul 1999 care răspunde de aplicarea legii având ca obiectiv creșterea nivelului de siguranță în Europa, acordând asistență autorităților competente din statele membre.

[10] Codul penal – Legea nr. 286/2009 publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009, intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

Uniunea Europeană – spațiu de securitate și justiție în vederea unei legi penale europene was last modified: octombrie 16th, 2019 by Bogdan Buneci

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii