Unele observaţii cu privire la conţinutul incrimănărilor şi limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal în cadrul incriminărilor care fac parte din sfera unităţii legale de infracţiune

Abstract

“Certain remarks regarding the content of indictments and the limits of punishment set forth in the Criminal Code as regards the indictments falling within the scope of the legal crime unit”

In this study, the author examines the content of the incriminations and the limits of punishment set forth in the Criminal Code.

The structure and the content of the study reveal the comments upon the basic principles of criminal law, upon the special limits of punishments, upon certain crimes provided for by the Romanian, German, Spanish, Italian and French Criminal Code, considering, in the light of the above, the doctrine developed by some important names in the field of the domestic and international law (Jose Luis de la Cuesta, G. Antoniu, Gh. Diaconescu, C. Duvac, A. Voicu, K. Guiu, M. Oprea).

As a conclusion, the author makes brief considerations regarding the mismatch of the special limits of punishments depending on the hierarchy of the protected social values.

Keywords: limits of punishment; criminal law principles; crimes; Romanian Criminal Code; German Criminal Code; Spanish Criminal Code; Italian Criminal Code; French Criminal Code; social values; indictments; legal crime unit.

Îmbunătățirea tehnică a noii legislații penale constituie unul dintre scopurile urmărite de legiuitorul penal în adoptarea noii codificări penale, iar codificarea în general are ca scop de a crea raționalitate producției legislative, promulgării și punerii în aplicare a normelor penale. Nu în ultimul rând, normele penale sunt rezultatul politicilor penale adoptate de statul român, iar acestea ar trebui să aibă ca finalitate consolidarea democrației și a principiilor constituționale. Politicile penale adoptate de fiecare stat au ca premisă cunoașterea fenomenului infracțional – date care sunt furnizate de diferite științe între care un loc important îl are criminologia – după care, analizându-le, trebuie să se propună diferite măsuri materializate în norme penale care să servească mai bine la prevenirea criminalității și să combată actele infracționale la un nivel rațional și suportabil.

În cadrul principiilor de bază de drept penal, un loc important îl ocupă principiul necesității, acest principiu selectând și definind valorile protejate și stabilind nivelul de agresivitate ce justifică intervenția penală, iar pedepsele stabilite nu trebuie să fie disproporționate și trebuie să reflecte caracterul „de ultima ratio” al dreptului penal.

Însă legiuitorul trebuia să aibă în vedere ca limitele speciale ale pedepselor să fie fixate rațional, să existe o conexiune rațională între limitele pedepselor prevăzute în situații faptice asemănătoare și o anumită ierarhie a pedepselor în situația în care legea penală protejează același obiect juridic, însă acestea se comit cu o poziție subiectivă diferită.

De pildă, limitele speciale ale incriminării complexe de genocid, prevăzută în art. 438 NCP, au făcut obiectul criticii încă dinaintea intrării în vigoare a noilor dispoziții penale, în doctrină[1] subliniindu-se că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune provoacă încă o mare surpriză pentru cineva care citește noile prevederi, deoarece pedeapsa închisorii de 25 de ani nu este o pedeapsă mică, însă comparația pare a fi dezechilibrată cu termenul prevăzut pentru omor sau omorul anumitor persoane protejate special (până la 30 de ani).

Este oare legiuitorul noului Cod penal consecvent în ceea ce privește stabilirea rațională a limitelor speciale ale pedepselor?

Astfel, infracțiunea complexă de genocid comisă în modalitățile normative de ucidere de membri ai grupului/sau vătămarea integrității fizice și mintale a unor membri ai grupului prevăzută în art. 438 alin. (1) lit. a) și b) NCP se pedepsește cu pedeapsa alternativă a detențiunii pe viață ori închisoarea de la 15 la 25 de ani în timp ce omorul calificat prevăzut în art. 189 NCP se sancționează cu aceleași pedepse alternative și cu aceleași limite. Așa cum s-a mai precizat, pedeapsa cuprinsă între 15 și 25 ani nu este o pedeapsă mică însă aceasta pare dezechilibrată dacă o raportăm la limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea de omor calificat.

Aceeași remarcă în privința limitelor speciale ale pedepselor o facem și în cazul incriminării complexe de „infracțiuni contra umanității”, prevăzută în art. 439 NCP, ori infracțiunii complexe de „infracțiuni de război contra persoanelor” prevăzută în art. 440 NCP. Deși aceste incriminări prezintă în mod obiectiv un grad de pericol social mai ridicat decât incriminarea de omor calificat, legiuitorul a stabilit pentru acestea aceleași limite speciale ale pedepselor cu infracțiunea de omor calificat.

În altă ordine de idei, aceste infracțiuni care fac parte din Titlul XII al noului Cod penal – intitulat „Infracțiuni de genocid, contra umanității și de război”, sunt sancționate cu aceleași pedepse alternative și în aceleași limite cu incriminările complexe de „atentat care pune în pericol securitatea națională”, prevăzută în art. 401 NCP și „atentatul contra colectivității” prevăzut în art. 402 NCP. Este de reflectat dacă aceste pedepse alternative și limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 15 și 25 de ani închisoare sunt rațional stabilite și dacă de lege ferenda acestea nu ar trebui modificate, deoarece în aceste limite de pedeapsă fixate de legiuitor se include sancționarea faptei de atentat, indiferent, dacă infracțiunea absorbită a fost consumată ori a rămas în formă tentată ori acestea constituie o vătămare corporală ori un omor.

Ca atare, în ipoteza acestor incriminări, pedepsele alternative apar ca decisive, deși gradul de pericol social al infracțiunii absorbite se reflectă în mod diferențiat și nu corespunde cu gradul de pericol social al infracțiunii complexe.

1. Anumite discuții în ceea ce privește modul de stabilire a pedepselor comportă și infracțiunea complexă de actele de diversiune” prevăzută în art. 403 NCP și sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, raportată la infracțiunea absorbită de distrugere care, chiar în formă agravată, se pedepsește cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi [art. 254 alin. (1) NCP]. Și în această ipoteză limitele de pedeapsă ale infracțiunii complexe de „actele de diversiune” sunt excesive întrucât prin această incriminare sunt ocrotite în principal relațiile referitoare la siguranța statului și în subsidiar relațiile sociale cu caracter patrimonial. Or, din punct de vedere al ierarhiei valorilor sociale protejate în noul Cod penal, relațiile sociale referitoare la securitatea statului sunt reglementate cu câteva trepte mai jos decât infracțiunile contra patrimoniului.

2. Anumite inconsecvențe le întâlnim și în cazul infracțiunilor complexe de ultraj prevăzute în art. 257 NCP și ultraj judiciar prevăzută în art. 279 NCP. Astfel, în cazul formei de bază și formei asimilate a ultrajului judiciar [art. 279 alin. (1), (2) și (3) NCP] sancțiunea constă în pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate. În cazul în care această infracțiune complexă absoarbe infracțiunea de omor calificat (pedepsită cu pedeapsa alternativă a detențiunii de viață sau închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), constatăm că majorarea cu încă jumătate a pedepsei închisorii cuprinse între 15 și 25 ani ar conduce către limite cuprinse între 22,5 ani și 37,5 ani închisoare, pedepse care nu se pot aplica în acest cuantum deoarece conform prevederilor art. 60 NCP, limita generală maximă a pedepsei închisorii este de 30 ani.

Aceleași discuții suscită și infracțiunea de „violențe în familie” prevăzută în art. 199 NCP. raportat la art. 189 NCP (omorul calificat), ca infracțiune absorbită în infracțiunea complexă de ultraj judiciar. În această ipoteză, maximul special al infracțiunii de omor calificat (25 de ani) se majorează cu o pătrime (15 ani – 31,3 ani), iar aceste limite se majorează cu încă jumătate, stabilindu-se în mod ipotetic un maxim special ce depășește 40 ani închisoare, maxim ce este limitat de prevederile art. 60 NCP.

Ca atare, s-ar putea ajunge, ca în abstract, în situația în care infracțiunea absorbită de infracțiunea complexă de ultraj judiciar este infracțiunea de omor calificat ori infracțiunea de violențe în familie [art. 199 NCP raportat la art. 188 sau 189 NCP], dispozițiile referitoare la majorarea limitelor speciale ale pedepselor cu încă jumătate să nu poată fi aplicabile. Astfel, în aceste ipoteze, legiuitorul ar fi trebuit să stabilească o normă specială de sancționare, precum este cea stipulată în art. 39 alin.(2) NCP – referitoare la pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni (când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață). În asemenea situații, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă reguli speciale de sancționare care să fie efectiv aplicate, astfel încât toate sporurile de pedeapsă să poată fi efectiv valorificate, una dintre soluții fiind aceea ca în asemenea situații speciale maximul general al pedepsei să fie de până la 40 de ani închisoare. O asemenea sugestie a fost făcută de profesorul Jose Luis de la Cuesta[2] – președintele Asociației Internaționale de Drept Penal, directorul Institutului Basc de Criminologie din cadrul Universității din Țara Bascilor „San Sebastian” exemplificându-se cu Codul penal spaniol în care durata limită superioară a pedepsei cu închisoarea a fost stabilită la 40 de ani de reforma din anul 2003, în cazul concursului anumitor infracțiuni foarte grave, deși în timpul dictatorului pedeapsa cu închisoarea nu a depășit 30 de ani.

DOWNLOAD FULL ARTICLE


* „Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul „Studii doctorale și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată românească”, număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în Oameni!

[1] Jose Luis de la Cuesta, Noul Cod penal român, Considerații generale și preliminare prin prisma principiilor cheie ale politicii penale, în Revista de Drept Penal nr. 3/2013, p. 157.

[2] Jose Luis de la Cuesta, Noul Cod penal român. Considerații generale și preliminare prin prisma principiilor cheie ale politicii penale, Revista de Drept Penal nr. 3/2013, p. 159.

Unele observații cu privire la conținutul incrimănărilor și limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal în cadrul incriminărilor care fac parte din sfera unității legale de infracțiune was last modified: ianuarie 14th, 2016 by Cristinel Hrițcu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii