Unele delimitări conceptuale privind serviciile funerare şi prestatorii acestora

Regimul juridic al serviciilor funerare a suferit la finele anului trecut o amplă reformă odată cu intrarea în vigoare a Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare[1], elaborarea acestor norme fiind prevăzută de Legea nr. 102/2014[2], act normativ ce a avut ca scop declarat reglementarea unitară și transparentă a serviciilor funerare[3].

Totuși, normele nu asigură o reglementare unitară a serviciilor funerare de vreme ce, la art. 2 alin (2) se prevede în mod expres că acestea „nu se aplică […] activităților specifice serviciilor de prosectură realizate numai în spitale și în instituțiile de medicină legală (s.n.)”, aceste activități urmând a fi desfășurate potrivit prevederilor Legii nr. 104/2003[4].

Inițial, pentru alinierea la standardele de performanță practicate în statele europene în ceea ce privește serviciile funerare s-a propus, în forma supusă consultării publice, un program de formare profesională unitar, care să includă în competențele profesionale cunoștințe teoretice și practice care să permită abordarea oricărui caz de deces, respectiv atât cele simple, ce necesită doar îmbălsămare, cât și cele complexe, ce implică refacerea corpului și estetica mortuară, iar diploma obținută să permită practicarea autopsiei și tanatopraxiei atât în sistemul de stat (unități sanitare și medico-legale), cât și în sistemul privat (servicii funerare)[5].

Cum asociațiile profesionale și sindicale ale anatomo-patologilor s-au opus unei formări unitare, motivând că, în afara unităților sanitare, nu este permis să se practice autopsia iar ca atare cei care practică îmbălsămările în afara unităților sanitare nu trebuie să primească o formare în acest sens[6], domeniul de aplicare al Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare se oprește la poarta spitalelor și a instituțiilor de medicină legală, dincolo de care nu se poate vorbi de servicii funerare, ci de activităților specifice serviciilor de prosectură, iar manipularea cadavrelor umane este guvernată de Normele metodologice din 1 aprilie 2004 de aplicare a Legii nr. 104/2003[7].

Potrivit art. 21 alin. (1) din lege, serviciile funerare constau în: primirea comenzii pentru înmormântare, transportul persoanei decedate, pregătirea pentru înmormântare, așezarea pe catafalc și organizarea ceremoniei de ultim rămas bun, coborârea sicriului în mormânt, deschiderea și închiderea mormântului, exhumarea și reînhumarea, incinerarea, preluarea urnei și așezarea acesteia în nișa specială, predarea urnei. Normele, prin art. 2 alin. (1) teza a II-a, vin în completare precizând că pregătirea defunctului pentru înmormântare include și îngrijirile mortuare ce sunt adresate direct corpului defunctului, precum manoperele de spălare și igienizare, îmbălsămare și tanatopraxie.

Astfel, serviciile funerare cuprind toate serviciile ce pot fi aduse unui defunct și familiei acestuia după momentul decesului, serviciile funerare îndreptându-se către defunct și familia acestuia din respectul pe care societatea îl manifestă față de demnitatea umană și din solidaritate față de membrii săi.

Trebuie să remarcăm că serviciile funerare avute în vedere de lege și a norme privesc exclusiv rămășițele pământești ale defunctului. De aceea, potrivit art. 21 alin. (4) din lege, serviciul religios oficiat de reprezentanții cultelor cu ocazia înmormântării nu se consideră prestare de servicii funerare, acesta adresându-se nu corpului, ci sufletului celui trecut la cele veșnice. La fel, în cazul serviciilor contractate pentru sufletul defunctului, precum pomenile de 3, 9, 40 zile, apoi cele de 3 luni, 6 luni și de un an[8].

Prevederile legii, potrivit art. 1 alin. (1) lit. b), se aplică persoanelor fizice și/sau juridice care prestează servicii funerare, precum și activități legate de întreținerea și funcționarea cimitirelor, a operelor comemorative sau a crematoriilor umane. Astfel, în principiu, prestatorul de servicii funerare poate fi atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică.

De asemenea, se distinge între serviciile funerare, pe de o parte, și activitățile legate de întreținerea și funcționarea cimitirelor, a operelor comemorative sau a crematoriilor umane, pe de altă parte, acestea din urmă neincluzând serviciile ce pot fi aduse unui defunct și familiei acestuia după momentul decesului (ex. administratorul cimitirului este obligat să asigure, atunci când este nevoie, renovarea clădirilor, întreținerea și menținerea în funcțiune a infrastructurii din cimitir, precum și întreținerea zonelor verzi). Pe lângă activitățile legate de întreținerea și funcționarea cimitirelor, administratorul cimitirului are obligația de a stabili regulile privind prestarea altor servicii – decât prestarea serviciilor de înhumare – de către operatori economici sau de persoane fizice autorizate (ex. executarea și repararea lucrărilor funerare subterane și supraterane).

În concluzie, în materie funerară trebuie să distingem între serviciile funerare, serviciile religioase oficiate de reprezentanții cultelor, activitățile legate de întreținerea și funcționarea cimitirelor, a operelor comemorative sau a crematoriilor umane, precum și alte servicii prestate în cadrul cimitirului de către operatori economici sau de persoane fizice autorizate.

În ceea ce privește prestatorul de servicii funerare, art. 25 alin. (1) din lege precizează însă că pot presta servicii funerare operatorii care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege și de norme și care obțin avizul consiliului local al unității administrativ-teritoriale în care își desfășoară activitatea.

Cum legea a consacrat o viziune ce are ca pilon central protecția consumatorului de produse și servicii funerare[9], pentru înțelesul noțiunii de „operator” ar trebui să ne raportăm la Codul consumului[10]. Acesta definește operatorul economic ca fiind persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activității sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau prestează servicii. Astfel, prestatorul de servicii funerare ar putea fi atât o persoană fizică autorizată, cât și o persoană juridică.

Normele ce explicitează prevederile legii impun însă ca, anterior efectuării activităților specifice, prestatorii de servicii funerare să fi obținut, pe lângă avizul consiliului local al unității administrativ-teritoriale, și o autorizație sanitară de funcționare emisă de către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.

În vederea obținerii autorizației sanitare, potrivit alin. (2) lit. b) din anexa 1 la norme, prestatorul de servicii funerare trebuie să depună la direcția de sănătate publică inclusiv o copie de pe certificatul de înregistrare a societății la registrul comerțului. Față de această cerință, o persoană fizică autorizată nu va putea avea calitatea de prestator de servicii funerare, numai o societate putând avea această calitate. Prin urmare, numai operatorul economic, persoană juridică care îmbracă forma unei societăți (ex. S.R.L. sau S.A.) va putea presta serviciile funerare prevăzute de Legea nr. 102/2014 și de normele sale de aplicare[11].

Prestatorii de servicii funerare nu pot realiza însă întregul spectru de servicii funerare enumerate la art. 21 alin. (1) din lege și art. 2 alin. (1) teza a II-a din norme. Unele servicii funerare nu pot fi efectuate decât de anumite persoane anume desemnate în mod expres de lege, precum este cazul exhumărilor și reînhumărilor care pot fi realizate numai de către administrațiile cimitirelor, în prezența familiei persoanei decedate sau a unui reprezentant al acesteia și a administratorului cimitirului, cu respectarea normelor sanitare antiepidemice. Cimitirele sunt unicele în măsură a desfășura și activitățile de înmormântare[12]/înhumare, la fel cum numai crematoriile umane pot incinera persoanele decedate.

Deși cimitirele și crematoriile oferă servicii funerare (ex. coborârea sicriului în mormânt, deschiderea și închiderea mormântului), nu sunt prestatori de servicii funerare în sensul legii. În timp ce, precum am văzut, prestator de servicii funerare nu poate fi decât o societate înscrisă în registrul comerțului, cimitirele și crematoriile umane, potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din lege, se pot afla în proprietatea sau în administrarea „cultelor, bisericilor și comunităților religioase, […] autorităților administrației publice locale (sic!)[13], operatorilor economici, fundațiilor și asociațiilor”. Unele cimitire se află proprietatea publică a statului și sunt administrate de Ministerului Apărării Naționale[14].

Anterior reglementării unitare a activităților de înființare, funcționare, închidere a cimitirelor, precum și a serviciilor funerare, potrivit art. 22 alin. (2) din Regulamentul-cadru din 15 iunie 2004 de organizare și funcționare a serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local[15] serviciile necesare colectivităților locale, respectiv organizarea și funcționarea cimitirelor, erau asigurate în sistem privat de către unitățile parohiale, iar în sistem public prin cimitirele de stat/locale. Legea a lărgit însă sfera persoanelor care pot deține în administrare cimitire prin introducerea operatorilor economici, a asociațiilor și fundațiilor, însă trebuie să subliniem că activitățile legate de organizarea, întreținerea și funcționarea cimitirelor nu constituie servicii funerare.

Prestatorul de servicii funerare, potrivit art. 8 lit. e) din norme, trebuie să aibă în dotare spații corespunzătoare, destinate activităților pe care le prestează, și autovehicule special amenajate: a). spațiul destinat activităților de servicii funerare, cu o zonă de primire a clienților și spațiu de prezentare a produselor; b). spațiul pentru prestarea activităților de îngrijiri mortuare[16]; în cazul în care acest spațiu este situat în continuarea spațiului destinat activităților de servicii funerare, se asigură un circuit separat de activitatea de primire a clienților și prezentare a produselor; c). cel puțin un autovehicul pentru transport cadavre; pentru ceremonia de înmormântare urmând a fi folosit un autovehicul de paradă funerară, în proprietate sau închiriat. Acesta poate presta servicii funerare precum primirea comenzii pentru înmormântare[17], transportul persoanei decedate, pregătirea pentru înmormântare, așezarea pe catafalc și organizarea ceremoniei de ultim rămas bun.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

 


[1] Aprobate prin H.G. nr. 741 din 12 octombrie 2016, publicată în M. Of. nr. 843 din data de 24 octombrie 2016, act normativ denumit în continuare, brevitatis causa, „norme”.

[2] Art. 40 lit. a) din Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, publicată în M. Of. nr. 520 din data de 11 iulie 2014, act normativ denumit în continuare, brevitatis causa, „legea”.

[3] A se vedea Camera Deputaților, Expunere de motive la Proiectul de Lege privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, disponibilă la http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/90/2/em592.pdf [consultată la data de 20.04.2017].

[4] Legea nr. 104 din 27 martie 2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată în M. Of. nr. 213 din data de 25 martie 2014.

[5] A se vedea art. 13 din Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare, elaborat de Ministerul Sănătății, disponibil la adresa http://old.ms.ro/documente/HG_1233_2516.pdf [consultat la data de 22.06.2017].

[6] Guvernul României, Nota de fundamentare la H.G. nr. 741/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, p. 4, disponibilă la adresa http://gov.ro/fisiere/subpagini_fisiere/NF_HG_741-2016.pdf [consultată la data de 26.11.2016].

[7] Aprobate prin H.G. nr. 451 din 1 aprilie 2004, publicată în M. Of. nr. 340 din data de 19 aprilie 2004.

[8] A se vedea și Filip Pavel, Partea sufletului. Un vechi obicei juridic de sorginte romană, încorporat în conținutul desemnat prin noțiunea de „sarcină a moștenirii”, în Revista română de jurisprudență, nr. 4/2016, p. 181 și urm.

[9] A se vedea Silviu-Dorin Șchiopu, Contravenții prevăzute de Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, în Revista Universul Juridic nr. 5/2017, p. 129.

[10] Legea nr. 296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului, republicată în M. Of. nr. 224 din data de 24 martie 2008.

[11] Cum persoanele fizice autorizate nu pot fi prestatori de servicii funerare potrivit normelor, aceste persoane care deja desfășurau activități de pompe funebre și similare (Cod CAEN 9603) nu vor mai putea obține autorizația sanitară pentru prestarea de servicii funerare potrivit noii legi și normelor sale de aplicare, fiind expuse prin urmare sancțiunii contravenționale prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din H.G nr. 857 din 24 august 2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, publicată în M. Of. nr. 621 din data de 1 septembrie 2011.

[12] Art. 16 alin. (1) din lege: „Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare”. Tot uși, în cazul incinerării, urnele pot fi depuse în locurile special amenajate ale crematoriului (columbar), situație în care nu mai puteam vorbi de înmormântare în sensul clasic, respectiv de „ceremonia, ritualul așezării în mormânt; îngropare, înhumare, îngropăciune” (DEX 1998).

[13] În realitate, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietate publică și regimul juridic al acesteia, titularul dreptului de proprietate este unitatea administrativ-teritorială, nu administrația publică locală, așa cum în mod eronat se precizează în textul legii la art. 1 alin. (2) lit. a) – a se vedea Consiliul Legislativ, Aviz referitor la propunerea legislativă privind cimitirele și serviciile funerare, p. 4, disponibil la http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/90/2/cl592.pdf [consultat la data de 20.04.2017].

[14] A se vedea art. 1 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și administrarea cimitirelor militare, aprobat prin Ordinul nr. M.117 din 4 octombrie 2016, publicat în M. Of. nr. 854 din 27 octombrie 2016.

[15] Aprobat prin H.G. nr. 955 din 15 iunie 2004, publicată în M. Of. nr. 660 din data de 22 iulie 2004.

[16] În cazul în care prestatorul de servicii funerare realizează servicii de îmbălsămare/tanatopraxie în zone rurale, unde nu există un spațiu pentru prestarea activităților de îngrijiri mortuare, iar persoana decedată nu a suferit de o boală infecțioasă, acestea pot fi realizate dacă deține un autovehicul de asistență funerară mobilă.

[17] În vederea prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, potrivit art. 11 din lege, prestatorii de servicii funerare păstrează și arhivează contractele de prestări servicii și copiile documentelor fiscale timp de 5 ani.

Unele delimitări conceptuale privind serviciile funerare și prestatorii acestora was last modified: septembrie 4th, 2017 by Silviu-Dorin Șchiopu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii