Unele considerații referitoare la recentele modificări legislative în materia vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, prin raportare la exigențele dreptului Uniunii Europene

1. Preliminarii

Prezentul studiu se înscrie în planul dezbaterilor suscitate de intrarea în vigoare, în data de 13 octombrie 2020, a Legii nr. 175/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului[1] (în continuare Legea nr. 175/2020)[2]. Anume, preocuparea noastră principală este ca, în rândurile ce se succed, după prezentarea principalelor modificări legislative, să aprofundăm problematica compatibilității acestui nou cadru juridic în materia vânzării terenurilor agricole situate în extravilan cu dreptul Uniunii Europene, aceasta în contextul în care avem în vedere și cele statuate în opiniile separate redactate cu ocazia pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 586/2020[3].

Anticipăm că obiectul de cercetare al studiului nostru prezintă interes practic, cu atât mai mult cu cât într-una din opiniile separate pe care le avem în vedere[4] s-a arătat, prin raportare la art. 148 alin. (4) din Constituția României, că, între altele, autoritatea judecătorescă garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din dispozițiile art. 148 alin. (2) ale legii noastre fundamentale, astfel că, pe cale de consecință, „orice resortisant al Uniunii Europene care, în baza prevederilor Legii deduse controlului de constituționalitate în prezenta cauză, ar întâmpina dificultăți în dobândirea unor terenuri agricole situate în extravilan în România se poate adresa instanțelor judecătorești, care fie pot înlătura ele însele de la aplicare prevederile relevante ale Legii, fie pot adresa o întrebare preliminară Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a lămuri înțelesul articolelor 63 și 65 TFUE[5] coroborate cu pct. 3 din anexa VII la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană”.

Un argument suplimentar în favoarea examinării și aprofundării acestor probleme de drept, care izvorăște tot din considerentele antereferite, constă în faptul că, „alin. (2) al art. 148 din Constituția României acordă prioritate sistematică și necondiționată prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de orice dispoziții contrare din legile interne, ceea ce înseamnă că în ipoteza în care Parlamentul României ar adopta o prevedere legală ce ar contraveni articolului 63 TFUE, aceasta nu ar putea fi aplicată încă de la adoptarea ei. Pe cale de consecință, de vreme ce contravin articolului 63 TFUE și pct. 3 din anexa VII la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, prevederile Legii sunt invalide ab initio și față de art. 148 alin. (2) din Constituția României”.

Astfel, în îndeplinirea obiectivului nostru de cercetare, vom avea, mai întâi, în vedere argumentele adoptării noului act normativ (2), precum și inventarierea principalelor modificări și completări ale Legii nr. 17/2014 (3) pentru ca apoi să facem referire la sesizarea de neconstituționalitate cu privire la noua reglementare, respectiv la cele reținute în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 586/2020, punctual pe aspectele ce fac obiectul nostru de studiu (4), continuând cu motivarea incidenței dreptului unional, cu referire la încălcarea uneia din libertățile fundamentale-cea a libertății circulației capitalurilor, cu indicarea jurisprudenței relevante a Curții de la Luxemburg (5), partea finală fiind rezervată, firesc, concluziilor (6).

2. Despre necesitatea modificării condițiilor de vânzare a terenurilor agricole

În examinarea procesului legislativ, pornind de la Expunerea de motive la proiectul care a devenit ulterior Legea nr. 175/2020[6], aflăm că „evaluările efectuate, privitoare la aplicarea legii și evoluțiile pe piața funciară, au identificat aspecte care implică necesitatea modificării condițiilor de vânzare a terenurilor agricole, astfel încât tinerii să aibă acces pe piața funciară, să se realizeze exploatații economice care să producă pentru piață, comasarea terenurilor agricole, precum și diminuarea achiziției terenurilor pe piața funciară pentru scopuri speculative.”

În finalul acestei note de fundamentare legislative sunt enumerate câteva aprecieri asupra efectelor preconizate, urmare a aplicării reglementării propuse, efecte care vizează stimularea tinerilor agricultori, extinderea, rentabilizarea și consolidarea exploatațiilor agricole, respectiv asigurarea dezvoltării durabile a agriculturii în general.

De altfel, cercetând cele exprimate anterior în literatura noastră de specialitate, vom reține criticile ce au fost exprimate pe marginea vechii Legi nr. 17/2014. Evocând, aici, cu titlu exemplificativ, câteva din astfel de observații judicios argumentate, vom reaminti, pornind chiar de la scopul Legii nr. 17/2014, faptul că s-a ajuns la concluzia că, din modul de redactare a actului normativ amintit, obiectivele propuse nu puteau fi atinse[7].

Totodată, reflecții privind aplicarea dreptului european, în materie, au mai existat și cu prilejul „radiografierii” de către doctrină a Legii nr. 17/2014, subliniindu-se[8] necesitatea „analizării caracterului adecvat al intruziunilor administrative în economie, comportamentele arbitrare fiind, evident, penalizate ca restricții inacceptabile”[9]. Tot în acest cadru de analiză se cuvine să amintim că Legea nr. 17/2014 a mai fost examinată prin raportare la dreptul Uniunii Europene, studiul la care înțelegem să facem trimitere[10] fiind realizat din perspectiva respectării liberei circulații a capitalurilor, pledoaria realizată servindu-ne și nouă ca reper doctrinar, mai cu seamă în cadrul secțiunii 5.

 

3. Principalele modificări și completări ale Legii nr. 17/2014, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 175/2020

Înainte de a proceda la expunerea noilor prevederi în domeniu, se impune precizarea că, referitor la unele dintre ele, există deja opinii exprimate în literatura de specialitate[11] în sensul unei potențiale încălcări a mai multor drepturi și libertăți fundamentale, garantate atât prin legea noastră fundamentală cât și prin Tratatele Uniunii Europene – egalitatea în drepturi, libera circulație, dreptul de proprietate privată, libertatea economică, caracterul just al sarcinilor fiscale.

Cu titlu de observație generală, este evident că modificările si completările pe care le vom identifica și prezenta cât mai succint posibil, sunt ample și de substanță, de natură să schimbe într-o manieră semnificativă regimul juridic al vânzării terenurilor situate în extravilan.

3.1. Cea mai substanțială și amplă- după aprecierea noastră- modificare și completare este aceea operată cu privire la conținutul art. 4. Astfel, potrivit prevederilor art. I, pct. 2 al Legii 175/2020, alineatul 1 al art. 4 se modifică, categoria preemptorilor legali inițiali fiind restructurată și extinsă de la 4 la 7, noii preemptori legali fiind grupați în VII ranguri, primii (rangul I) fiind coproprietarii, rudele de gradul I, soții, rudele și afinii până la gradul al III inclusiv[12].

În cadrul preemptorilor legali de rangul II au fost introduși proprietarii[13] investițiilor agricole pentru culturile de pomi, viță de vie, hamei, irigații exclusiv private și/sau arendașii. De remarcat, împrejurarea că arendașii (dacă există în astfel de situații) pot fi singuri preemptori sau dacă există și alți „proprietari” de investiții de tipul celor enumerate, vor fi preemptori împreună cu ceilalți.

Rangul al III-lea, include proprietarii și/sau arendașii terenurilor agricole vecine cu terenul supus vânzării. O categorie nouă, specială sunt preemptorii de rangul IV, tinerii fermieri, astfel cum această categorie de persoane este definită de legislația în vigoare (a se vedea prevederile art. 4, alin. (4), astfel cum acesta a fost modificat prin prevederile art. I, pct. 2 din Legea nr. 175/2020). În cadrul categoriei tinerilor fermieri, prioritate au aceia dintre ei care desfășoară activitați în zootehnie și dacă au domiciliul ori reședința pe teritoriul național pe o durată de cel puțin un an anterior înregistrării ofertei de vânzare (a se vedea alineatul 3 al art. 4, în forma modificată).

Preemptorii de rangul V sunt categoriile de instituții academice și de cercetare în domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare, instituții de învățământ cu profil agricol, toți aceștia putând invoca rangul de preempțiune doar în cazul în care doresc să cumpere terenuri cu destinație strict necesară cercetării agricole, aflate în vecinătatea loturilor existente în patrimoniul acestora.

În rangul al VI-lea (o categorie nouă de preemptori, posibil, foarte largă, după aprecierea noastră) au fost incluse persoanele fizice cu domiciliul ori reședința în unitatea administrativ-teritorială unde este situat terenul sau chiar în unitățile teritoriale vecine (a se vedea prevederile literei f).

În fine, în ultimul rang (VII), este statul român, reprezentat prin Agenția Domeniilor Statului.

3.2. O categorie de modificări și completări care ar putea fi calificată ca instituind restricții nejustificate în calea liberei circulații a capitalurilor, este cea reglementată de noul alineat 2 al art. 4 și ea vizează condițiile în care arendașii terenurilor extravilane vor putea să invoce rangul de preempțiune la cumpărarea terenurilor din extravilan. Potrivit noilor prevederi, arendașul trebuie să facă dovada că are un contract de arendare valabil încheiat si Înregistrat cu cel puțin un an înainte de data afișării ofertei de vânzare[14], dar să îndeplinească și alte condiții, diferențiate după cum este cazul arendașilor persoane fizice ori juridice. Astfel, în cazul arendașilor persoane fizice dar și al arendașilor persoane juridice, inclusiv al asociațiilor unei persoane juridice arendaș, trebuie să facă dovada domiciliului sau măcar a reședinței în țară, pentru o durată de cel puțin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenului agricol din extravilan.

Pentru ipoteza în care un arendaș persoană juridică are asociat/acționar o altă persoană juridică, este necesar ca asociații/acționarii care dețin controlul societății să facă dovada sediului social principal ori secundar, pe teritoriul României pentru o durată de cel puțin 5 ani anterior înregistrării oferte de vânzare a terenului.

Potrivit prevederilor Codului Civil (Cartea a VII-a Dispoziții de drept internațional privat, art. 2571) și ale Legii nr. 31/1990 privind societățile, persoana juridică are naționalitatea statului pe teritoriul căruia și-a stabilit sediul social (principal și real – n.n). Cu privire la această ultimă ipoteză, se impune a preciza că, dacă în fapt, se va putea pune problema dovedirii unui sediu secundar al unei persoane juridice-asociat/acționar al unui arendaș persoană juridică, în România, pentru o durata de cel puțin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare, va putea fi avută în vedere doar o sucursală în țara noastră (înregistrată în registrul comerțului competent teritorial) a unei persoane juridice de naționalitate străină.

3.3. O altă completare, în strânsă concordanță cu modificările și completările anterioare este aceea reglementată de alineatul 5 al art. 4, și care instituie criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea priorității la cumpărarea terenurilor extravilane în cazul în care-și exercită dreptul de preempțiune proprietarii terenurilor agricole vecine. Nu le vom reda și analiza, cu acest prilej, întrucât, după aprecierea noastră, acestea sunt necesare, raționale și echitabile.

3.4. O scurtă mențiune o găsim necesară, în ceea ce privește conținutul alineatului 6 al art. 4, identic cu cel al alineatului 2 al aceluiași articol, astfel cum acesta exista în forma inițială a Legii nr. 17/2014, referitor la condițiile înstrăinării terenurilor agricole din extravilan, în situația in care pe acestea se află situri istorice clasate. În măsura în care pe astfel de terenuri situate în extravilan există situri arheologice clasate, înstrăinarea lor se va putea face, în mod valabil, numai după ce statul român ori unitatea administrativ-teritorială, după caz, nu-și va fi exercitat dreptul de preempțiune, în condițiile legii speciale. Așadar, în astfel de cazuri, chiar și în condițiile Legii nr. 17/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 175/2020, primul preemptor este și va rămâne statul. Dacă statul sau unitatea administrativ-teritorială, după caz, nu-și va exercita dreptul de preempțiune, vor putea exercita drepturile preemptorii reglementați de art. 4 din Legea nr. 17/2014, astfel cum a fost modificată și completată.

3.5. Reguli noi și substanțiale, pentru reconfigurarea regimului juridic al vânzării terenurilor din extravilan au fost introduse prin noile articole 41 și 42. Astfel, art. 41 prin cele 5 alineate ale sale reglementează în premieră condițiile cumulative în care pot fi vândute terenurile în discuție, către persoane fizice și/sau către persoane juridice, în situația în care preemptorii legali nu si-au manifestat intenția de a cumpăra terenurile oferite spre vânzare.

În ceea privește persoanele fizice, se impune condiția domiciliului ori a reședinței în țară pentru o durată de cel puțin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare. La această condiție primordială trebuie adăugate și alte două exigențe: desfășurarea în minimum 5 ani anterior de activități agricole pe teritoriul național și ca persoana în cauză să fi fost înregistrată cu activitatea respectivă la autoritățile fiscale române, cu minimum 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare.

Vânzarea terenurilor în discuție către persoanele juridice, însă, este condiționată de îndeplinirea cumulativă de către solicitanți a nu mai puțin de 5 categorii de condiții, primele două (în ordinea reglementării) vizând stabilirea sediului principal si/sau a celui secundar in România, în ultimii 5 ani anterior înregistrării ofertei, respectiv desfășurarea pe teritoriul național a unei activități agricole în minimum 5 ani anterior (a se vedea prevederile literelor a si b ale art. 41)). O altă condiție, specială de această dată, este aceea reglementată de textul literei c) potrivit căruia solicitantul trebuie să facă dovada că în ultimii 5 ani anterior înregistrării oferte de vânzare a realizat cel puțin 75% din totalul veniturilor sale, astfel cum acestea sunt definite de lege, din activități agricole.

În cazul în care, în structura asociaților/acționarilor persoanei juridice interesată să cumpere astfel de terenuri există unul sau mai mulți asociați/acționari persoane fizice care dețin controlul asupra acelei persoane juridice[15], acele persoane trebuie să facă dovada domiciliului (nu sau a reședinței!) în România în ultimii 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare (a se vedea textul literei d a art. 41). În fine, în cazul în care, în structura asociaților/acționarilor persoanei juridice interesate să cumpere există o altă persoană juridică care deține controlul asupra primei persoane juridice, asociații/acționarii care, la rândul lor, dețin controlul asupra acelei persoane trebuie să facă dovada domiciliului pe teritoriul național în ultimii 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare (a se vedea textul literei e).

Prevederile alineatelor 3 și 4 au în vedere cerințele de probațiune a îndeplinirii condițiilor enumerate precum și termenul în care poate fi depusă cererea de cumpărare, in ipoteza pe care am analizat-o.

Alineatul 5 al art. 41, instituie o normă de foarte mare importanță și rezonanță practică: dacă nu s-a exercitat dreptul de preempțiune de către oricare dintre preemptorii legali și dacă nici unul dintre potențialii cumpărători, în termenul legal, nu îndeplinește condițiile enumerate anterior pentru a putea cumpăra terenul extravilan oferit spre vânzare, „înstrăinarea acestuia se poate face către orice persoană fizică sau juridică în condițiile prezentei legi”[16].

Articolul 42, instituie câteva reguli interesante, cu privire la circulația juridică precum și la modul de exploatare a terenurilor extravilane vândute în condițiile Legii nr. 17/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 175/2020. Astfel, deși terenurile în cauză nu sunt scoase din circuitul juridic civil, în cazul în care se înstrăinează înainte de împlinirea a 8 ani de la data cumpărării lor, în condițiile legii pe care o analizăm, vânzătorul (anteriorul cumpărător) va trebui să plătească un impozit exorbitant (prin raportare la impozitul de drept comun) de 80% din diferența între prețul de vânzare și cel de cumpărare, determinat pe baza grilelor notariale aplicabile în perioada respectivă[17].

Pentru ipoteza reglementată de prevederile alineatului 2 al art. 42, în care dobânditorii inițiali ai terenurilor vândute în condițiile Legii 17/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 175/2020, sunt persoane juridice controlate de alte persoane iar acele persoane înstrăinează direct sau indirect[18], înainte de împlinirea a 8 ani de la data cumpărării inițiale a terenurilor aflate în proprietatea persoanei juridice emitente a acțiunilor/părților sociale și dacă terenurile respective reprezintă mai mult de 25% din valoarea activelor acelei societăți[19], vânzătorul pachetului de control este obligat să plătească un impozit de 80% din diferența de valoare a terenurilor respective, calculate pe baza grilei notarilor, dintre prețul de la data dobândirii terenurilor și momentul înstrăinării pachetului de control.

Apreciem că această prevedere normativă, cu un evident caracter fiscal și prohibitiv, deși pare a urmări preîntâmpinarea și chiar sancționarea unor operațiuni speculative vizând terenurile din extravilan dobândite în condițiile legii speciale, este dificil a fi justificată din punct de vedere logic și juridic, dacă avem în vedere că în ipoteza evocată ceea ce se înstrăinează sunt bunuri ale acționarilor/ asociaților și nu terenurile aflate în proprietatea societății. Credem că ar fi fost mai normal, din punct de vedere juridic și fiscal, să se instituie condiții speciale de înstrăinare respectiv de dobândire a pachetelor de control de către terți, impozitul pe profit urmând a se aplica-eventual- doar asupra diferenței de valoare a acțiunilor/ părților sociale de la data dobândirii terenurilor de către societate și cea de la data înstrăinării pachetelor de control, diferența de valoare putând fi fixată, spre exemplu, prin stabilirea și compararea valorii de activ net a acelor acțiuni/părți sociale, de la momentul dobândirii terenurilor și de la data înstrăinării pachetelor respective.

Nu este mai puțin adevărat că, potrivit prevederilor alineatului 3 al art. 42, a fost instituită o regulă foarte importantă de natură a preîntâmpina și de a combate/prohibi astfel de operațiuni speculative, în sensul că, în oricare dintre ipotezele reglementate de alineatul 1 si 2 ale acestui articol, este necesar ca vânzătorii terenurilor și/sau a pachetelor de control să urmeze procedura dreptului de preempțiune reglementată de Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv obținerea avizelor prealabile și conforme din partea autorităților de resort competente, sub sancțiunea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a terenurilor și/sau a pachetelor de control[20] (a se vedea, în acest sens, prevederile art. 16, din Legea nr. 17/2014, astfel cum acestea au fost modificate prin dispozițiile art. I, pct. 15 din Legea nr. 175/2020).

De la regimul juridic instituit de prevederile alineatelor 1-2 ale art. 42 din Legea nr. 17/2014, alineatul 4 al aceluiași articol prevede o excepție notabilă dar, din păcate, nu lipsită de neclaritate și imprevizibilitate: „prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică reorganizării sau realocării de bunuri din cadrul aceluiași grup de societăți”. Relativ la această dispoziție normativă, se impune a se menționa că, după știința noastră, până în prezent, în dreptul românesc, nu există o definiție ori o reglementare cadru a instituției grupului de societăți, ci doar definiții specializate în materie fiscală, a pieței de capital, bancar. Din această perspectivă va fi dificil de stabilit dacă o anumită operațiune dintre cele evocate la alineatele 1 și 2 este sau trebuie subsumată noțiunii de reorganizare (de altfel, și acest termen poate avea accepțiuni multiple în legislația actuală!) sau de realocare de bunuri (ce fel de bunuri: imobile, mobile ?) în cadrul aceluiași grup de societăți. Așa fiind, suntem de părere că și sensul unor astfel de termeni ar trebui clarificat, însă, fără a adăuga la lege, eventual prin conținutul normelor metodologice care urmează a fi emise în aplicarea Legii 17/2014 cu modificările și completările ulterioare.

Ultimul alineat al art. 42 al legii supuse analizei noastre, instituie o adevărată obligație propter în rem (opozabilă tuturor proprietarilor unor astfel de bunuri), în sarcina proprietarilor actuali și viitori a terenurilor din extravilan dobândite în condițiile și cu procedura acestei legi, în sensul că, acele persoane fizice și/sau juridice, au obligația cvasi-perpetuă „să le utilizeze exclusiv în vederea desfășurării activităților agricole de la data cumpărării, iar în situația în care pe terenul agricol există investiții agricole pentru culturile de pomi, de viță-de-vie, hamei și irigații exclusiv private se va păstra destinația agricolă a acestei investiții”. Referitor la îndeplinirea unei astfel de obligații esențiale pentru regimul juridic special al unor astfel de bunuri imobile, legiuitorul român din 2020, a optat doar pentru încriminarea ca și contravenție sancționabilă cu amendă administrativă cuprinsă între 100.000 și 200.000 lei, conform prevederilor art. 14 și 15 ale Legii nr. 17/2014, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin prevederile art. I, pct. 12 lit. d) și punctul 14. În astfel de circumstanțe normative, rămâne de văzut în ce măsură doar aplicarea unor amenzi administrative, chiar la limita maximă, va putea contribui la atingerea scopurilor legii la care ne referim.


[1] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 741/14.08.2020.

[2] De remarcat împrejurarea că titlul Legii nr. 17/2014 a fost ușor modificat, prin prevederile art. I, pct. 1 al Legii nr. 175/2020, în sensul – și în acord cu prevederile Codului civil, referitoare la contractul de vânzare- eliminării cuvântului „cumpărare”. De altfel, prin prevederile art. II, alin. (2) ale noului act normativ, s-a stabilit, că „în tot cuprinsul legii, sintagma vânzare-cumpărare se înlocuiește cu sintagma vânzare”.

[3] Decizia referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 721/11.08.2020. Opiniile separate la care facem referire sunt cea a doamnelor judecător Livia Doina Stanciu, Elena-Simina Tănăsescu, respectiv cea a dnei judecător Mona-Maria Pivniceru.

[4] Opinia separată a dnelor judecător Livia Doina Stanciu și Elena-Simina Tănăsescu, pct. 3.2.4.

[5] Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (versiunea consolidată 2016) JO C 202, 7.6.2016.

[6] Disponibilă [Online] la adresa web: http://www.cdep.ro/proiecte/2018/300/30/6/em430.pdf (accesată ultima dată la 10.09.2020).

[7] În acest sens, a se vedea Cristian Jora, Vânzarea terenurilor agricole din extravilan, o problemă încă nerezolvată, revista Dreptul nr. 9/2016, p. 10.

[8] Flavius Alexandru Boar, Legea nr. 17/2014: de la rațiunea reglementărilor la complexitatea juridică a dificultăților practice, Revista română de drept privat nr. 6/2014, articol consultat în baza de date www.sintact.ro.

[9] Cu privire la o analiză detaliată a procedurii administrative de urmat, în astfel de cazuri, a se vedea Titus Prescure, Ioan Schiau, Romanian procedural and administrative particularities of the sale of lands to foreign persons, Tribuna Juridică, vol. 6, nr. 1, iunie 2016.

[10] Anamaria Groza, O analiză a Legii nr. 17 din 17 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, din perspectiva liberei circulații a capitalurilor, Revista română de drept european nr. 2/2014.

[11] Cristian Popescu, Critici de neconstituționalitate și încălcări ale legislației europene cu privire la proiectul de lege nr. 336/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, Revista Romana de Drept al Afacerilor 2 din 2020, articol consultat în baza de date www.sintact.ro.

[12] După cum se poate observa, alături de coproprietarii care anterior constituiau prima categorie/primul rang, au fost introduși în același rang și soții precum și unele rude și afini (până la gradul al III-lea).

[13] Cu privire la acest termen (proprietarii) suntem de părere că nu este unul potrivit, deoarece astfel de investiții, fiind efectuate pe un teren proprietatea altuia, de regulă, se încorporează solului. Așa fiind, credem că cel mai potrivit termen ar trebui să fie acela de „autorii” investițiilor.

[14] Această condiție nu exista în anterioara reglementare (a se vedea prevederile art. 11, abrogat, în prezent) din Legea nr. 17/2014, în forma și conținutul anterior modificării pe care o analizăm.

[15] Din păcate, legiuitorul nu oferă nici un indiciu cu privire la înțelesul noțiunii de control asupra persoanei juridice, situație problematică, în plan practic, știut fiind că, diversele ramuri de drept (dreptul pieței de capital, dreptul concurenței, dreptul fiscal, spre exemplu) – conțin definiții specifice a acesteia. În lipsa oricărui reper, credem că ar trebui să avem in vedere accepțiunea pe care o dă acestei noțiuni dreptul concurenței, în principal, Legea nr. 21/1996 a concurenței și regulamentele emise de către Consiliul Concurenței într-o astfel de materie.

[16] Trimiterea ultimă este foarte necesară, pentru că altfel s-ar putea crede ca înstrăinarea ar deveni absolut liberă. În drept, însă, în astfel de situații, trebuie avute în vedere regulile și limitele stabilite de aliniatele 2 și 3 ale art. 2 din Legea nr. 17/2014, rămase nemodificate de Legea nr. 175/2020.

[17] Suntem de părere că, totuși, această ultimă precizare este relativ ambiguă și de natură a crea confuzii. Ar fi de dorit ca măcar prin normele metodologice care se impun a fi emise sa se aducă necesarele clarificări.

[18] Din păcate, nici de această dată, legiuitorul nu arată ce ar trebui să se înțeleagă prin înstrăinare indirectă a pachetului de control de acțiuni ori de părți sociale. Este necesară, și din acest punct de vedere, o clarificare a înțelesului noțiunii menționate.

[19] Foarte probabil că legiuitorul a avut in vedere toate categoriile de active ale societății în cauză: active circulante, fixe, corporale și/sau necorporale etc. Credem că în astfel de situații trebuie avută în vedere accepțiunea financiar- contabilă a noțiunii de active.

[20] Prevederile alineatului 3 al art. 42 ridică o problemă dificil de justificat, din punctul de vedere al logicii juridice, deoarece dacă în ipoteza reglementată de alineatul 1 procedura exercitării dreptului de preempțiune și a avizării prealabile este pertinentă întrucât se intenționează vânzarea unor terenuri din extravilan, nu același lucru se poate afirma în ceea privește ipoteza reglementată de alineatul 2, situație în care ceea ce se intenționează a se vinde sunt acțiuni/părți sociale aferente unui cote de control! Or, astfel de valori (bunuri mobile) au un regim juridic al circulației lor specific și diferit de cel al terenurilor (bunuri imobile).Rămâne de văzut cum se va putea aplica, în mod practic și eficace, un astfel de mecanism juridic inedit.

Unele considerații referitoare la recentele modificări legislative în materia vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, prin raportare la exigențele dreptului Uniunii Europene was last modified: noiembrie 9th, 2020 by Titus Prescure

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Despre autor:

Titus Prescure

Este doctor în drept comercial și profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
A mai scris:

Georgeta-Bianca Spîrchez

Este asist. univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul Universității Transilvania din Brașov.