Unele aspecte privind jurisprudența Curții Constituționale referitoare la controlul parlamentar exercitat prin comisiile de anchetă

Abstract

Certain considerations regarding the case-law of the Constitutional Court relating to the parliamentary control exercised by the investigation committees

In this article, the author describes important issues relating to the parliamentary control exercised on the Executive and public administration, as a complex and expressive operation of enforcement of the functional principle of division of State powers.

The structure and the content of the study reveal the fact that a parliamentary control could be “systematically” performed by the permanent parliamentary committees or, unless otherwise decided by a Chamber or by the Parliament, by a specially established committee to this end. At the same time, the parliamentary control on the central public administration may be also exercised through the agency of investigation committees, which may be established by each Chamber either separately, or in common, by both Chambers. The role of the investigation committees is to provide those two Chambers of Parliament with extremely correct, complete, specialized and relevant information on a certain issue, in relation to which they should finally express their opinion. Next, considering the Decisions no. 45/1994 and no. 1231/2009 of the Constitutional Court, the author describes relevant issues from the point of view of the case-law, in relation to the parliamentary control exercised through the agency of investigation committees.

Finally, the author draws conclusions regarding the case law of the Constitutional Court.

Keywords: investigation committees, parliamentary control, Parliament, Constitutional Court, constitutional basis, parliamentary committees.

Controlul parlamentar[1] asupra executivului și administrației publice reprezintă operațiunea cea mai complexă și expresivă de aplicare a principiului funcțional al separației puterilor în stat.

Acest tip de control este calificat de doctrină ca fiind unul atotcuprinzător, adică asupra tuturor actelor și faptelor săvârșite pe toată durata mandatului unui Guvern, dar și preponderent politic, ale cărui origini se regăsesc chiar în sistemul democratic instituit în România[2].

Un control parlamentar s-ar putea desfășura „sistematic”[3] de către comisiile parlamentare permanente[4] sau, dacă o Cameră sau Parlamentul decide astfel, de către o comisie special constituită în acest scop.

Controlul parlamentar asupra administrației publice centrale se poate exercita și prin intermediul comisiilor de anchetă, care se pot constitui fie de către fiecare Cameră în parte, fie în comun, de ambele Camere. În acest sens, dispozițiile art. 64 alin. (4) din Constituție, republicată, prevăd că „Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune”. În ceea ce privește natura acestor forme organizatorice, se cuvine să precizăm că, din textul constituțional, rezultă că aceste comisii – ca de altfel toate comisiile parlamentare – nu sunt subiecte de drept independente, ci acționează din împuternicirea sau în numele Camerei care le-a instituit și potrivit competențelor ce se stabilesc prin regulamente.

Rolul comisiilor de anchetă este acela de a asigura celor două Camere ale Parlamentului o informare cât mai corectă, cât mai completă, specializată și pertinentă asupra unei anumite probleme, față de care acestea să-și exprime, în final, poziția.

Temeiul constituțional și legal al comisiilor de anchetă îl reprezintă art. 64 alin. (4) coroborat cu art. 111 alin. (1) din Constituție, republicată, art. 43-65, art. 76, art. 77 alin. (2)-(7), art. 79-80 din Regulamentul Senatului și art. 73-78 din Regulamentul Camerei Deputaților. În conformitate cu aceste prevederi constituționale și regulamentare, procedura parlamentară din cadrul Senatului prevede următoarele etape referitoare la constituirea, desfășurarea și încheierea activității comisiilor de anchetă:

Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 45/1994[5] că „prin regulamentele parlamentare nu pot fi stabilite drepturi și, mai ales, obligații pentru autorități publice și pentru persoane care nu se află în raporturi constituționale cu Parlamentul”. Efectuarea oricărei anchete presupune inevitabil strângerea și administrarea de probe, solicitarea de documente, date și informații de la diferite autorități și instituții, precum și audierea unor persoane, inclusiv a celei ale cărei fapte constituie obiectul anchetei. Dreptul comisiei de anchetă de a întreprinde asemenea demersuri se poate exercita numai dacă este prevăzută și obligația corelativă a altor autorități, instituții și persoane de a furniza documentele, datele și informațiile solicitate ori de a se prezenta la audieri. În același timp, Curtea Constituțională a mai statuat că „ancheta parlamentară este un mijloc de realizare a controlului parlamentar, iar acest control este circumstanțiat cât privește subiectele controlului prin art. 110 din Constituție” (actualul art. 111). Conform prevederilor art. 111 din Constituție, controlul parlamentar vizează numai Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, evident de grad inferior Guvernului, nicio altă dispoziție constituțională neprevăzând posibilitatea efectuării unei anchete parlamentare în legătură cu activitatea sau faptele Președintelui României. Curtea a constatat că „anumiți demnitari și funcționari publici nu pot fi însă controlați prin comisiile de anchetă deoarece Constituția, stabilind raporturile juridice dintre autoritățile publice, instituie reguli distincte”, iar, cu referire directă la Președintele României, a statuat că acesta „poate fi suspendat din funcție, în condițiile art. 95 din Constituție[6], de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, iar eventualele explicații privind faptele ce i se impută pot fi date Parlamentului și nu unei comisii”.

Curtea Constituțională, analizând constituționalitatea dispozițiilor din Regulamentul Senatului[7], care prevedeau obligativitatea prezenței la audieri a persoanelor invitate de comisia permanentă care a inițiat ancheta, precum și sancționarea celor care, cu rea-credință, nu răspund solicitărilor, a statuat că Regulamentul Senatului, fiind aprobat printr-o hotărâre și reglementând organizarea internă, proprie Senatului, nu poate stabili drepturi și obligații decât pentru senatori, precum și pentru autoritățile, demnitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Senatul. În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 602/2005[8] privind constituționalitatea unor dispoziții din Regulamentul Camerei Deputaților.

Neconstituționale au fost declarate și dispozițiile art. 79 alin. (1) și (2)[9] privind dreptul comisiei de anchetă de a invita orice persoană care are cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza ce formează obiectul activității comisiei, obligația oricărei persoane care are asemenea cunoștințe ori deține mijloace de probă pentru a le înfățișa comisiei, precum și obligația instituțiilor și organizațiilor de a răspunde solicitărilor sale, deoarece obligațiile sunt stabilite în sarcina unor persoane fizice și juridice din afara Senatului, în lipsa unor raporturi de drept constituțional.

Curtea Constituțională a statuat constant, prin jurisprudența sa, că prin regulamentele parlamentare nu pot fi stabilite drepturi și, mai ales, obligații pentru autorități publice și pentru persoane care nu se află în raporturi constituționale cu Parlamentul. Efectuarea oricărei anchete presupune inevitabil strângerea și administrarea de probe, solicitarea de documente, date și informații de la diferite autorități și instituții, precum și audierea unor persoane, inclusiv a celei ale cărei fapte constituie obiectul anchetei. Dreptul comisiei de anchetă de a întreprinde asemenea demersuri se poate exercita numai dacă este prevăzută și obligația corelativă a altor autorități, instituții și persoane de a furniza documentele, datele și informațiile solicitate ori de a se prezenta la audieri.

Prin Decizia nr. 1.231/2009[10], Curtea a arătat că „în fața comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituționale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III, cap. IV din Constituție, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din fața comisiilor de anchetă, fără a exista însă vreo obligație corelativă din partea acestora de a da curs invitației”.

Prin aceeași decizie, Curtea a stabilit că aceste comisii de anchetă „nu au abilitarea constituțională sau regulamentară să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar”. Aceste comisii de ancheta nu au un caracter jurisdicțional. Ele nu au abilitarea constituționala sau regulamentara sa se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările și cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. „Este, prin urmare, de forța evidenței faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, și nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenței sau inexistenței faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane”.

Aceste comisii nu au competența de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situația de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care au ajuns pe baza actelor și documentelor pe care le-a consultat și a audierilor efectuate.


[1] Controlul parlamentar cuprinde următoarele forme și procedee: „a) dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe prezentate Parlamentului; b) comisii parlamentare; c) întrebări și interpelări; d) dreptul deputaților și senatorilor de a cere și obține informațiile necesare și e) rezolvarea petițiilor cetățenilor”. cf. Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Drept parlamentar, Gramar, București, 1994, p. 147 și urm.

[2] A se vedea Ioan Vida, Puterea executivă și administrația publică, Ed. Regia Autonomă „Monitorul oficial”, București, 1994, p. 113.

[3] Consideră Ion Deleanu în lucrarea Instituții și proceduri constituționale – în dreptul român și dreptul comparat, Ed. C. H. Beck, București, 2006, p. 663 și urm. Conform acestuia „atunci când comisia ar constata că unele acte ale Guvernului sunt cel puțin discutabile sub aspectul legalității sau/și al oportunității lor, ea ar trebui să sesizeze Camera sau, după caz, Parlamentul pentru ca acesta să decidă: fie în sensul anulării respectivei hotărâri de Guvern, fie în sensul obligării Guvernului să emită un alt act, legal și oportun, fie în sensul sesizării organelor judiciare, dacă s-au săvârșit infracțiuni”.

[4] Pièrre Avril și Jean Gicquel consideră comisiile parlamentare formațiuni interioare ale parlamentelor, având un obiect esențialmente tehnic: ele sunt organe de lucru parlamentar, al căror rol este exclusiv preparatoriu.

[5] Publicată în M. Of. nr. 131 din 27 mai 1994.

[6] În sensul prevederilor art. 95 din Constituție, propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României, inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor, trebuie analizată în ședința comună a celor două Camere care, după obținerea și a avizului consultativ al Curții Constituționale, dezbat faptele imputate Președintelui României prin propunerea de suspendare, ascultând și eventualele explicații date de Președintele României, după care pot hotărî suspendarea din funcție.

[7] D.C.C. nr. 46/1994 privind constituționalitatea Regulamentului Senatului, publicată în M. Of. nr. 131 din 27 mai 1994.

[8] Publicată în M. Of. nr. 1027 din 18 noiembrie 2005.

[9] Prin D.C.C. nr. 317/2006, publicată în M. Of. nr. 446 din 23 mai 2006.

[10] Publicată în M. Of. nr. 759 din 6 noiembrie 2009.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Unele aspecte privind jurisprudența Curții Constituționale referitoare la controlul parlamentar exercitat prin comisiile de anchetă was last modified: august 19th, 2016 by Ioan Chelaru

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii