Unele aspecte juridice privitoare la înscrierea de menţiuni, anularea, modificarea, rectificarea și completarea actelor de stare civilă

  1. II. Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă

1.1. Precizări prealabile. Art. 57-59 din Legea nr. 119/1996 reglementează ,,anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă și a mențiunilor. În aplicarea acestor dispoziții legale, Capitolul V din Metodologie (art. 125-130) cuprinde norme privind ,,anularea, modificarea, completarea sau rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe aceasta”.

De asemenea, art. 100 C. civ. instituie unele norme generale privind ,,anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civilă”. Evident, în raport cu dispozițiile art. 57-59 din Legea nr. 119/1996, cele ale art. 100 C. civ. au rolul de ,,drept comun”. Pe cale de consecință, raportul dintre aceste dispoziții legale este guvernat de regulile deduse din principiile specialia generalibus derogant, respectiv generalia specialibus non derogant.

În context, considerăm util ca, ab initio,trebuie făcute unele precizări în legătură cu semnificația juridică a termenilor ,,anulare”, ,,completare”, ,,modificare” și ,,rectificare”.

Unanim este acceptat în doctrina din domeniu că ,,nulitatea” este o sancțiune care determină lipsirea actului juridic civil de efectele contrare cerințelor legale impuse pentru încheierea lui valabilă.

În limbajul comun și în context, termenul ,,completare”[25] are înțelesul de a adăuga date (elemente) care lipsesc din conținutul actului de stare civilă sau, altfel spus, de a elimina omisiunile strecurate la întocmirea acestuia.

Potrivit Dex și în context, ,,modificarea”[26] actului de stare civilă are semnificația de schimbare a formei și, mai ales, a conținutului actului de stare civilă pentru a fi conforme cu cerințele legale. În schimb, în temeiul art. (4) din Metodologie, ,,prin modificarea actelor de stare civilă se înțelege înscrierea unor mențiuni privitoare la statutul civil al titularului, așa cum sunt descrise în cap. III”.

,,Rectificarea”[27] actului de stare civilă are semnificația de corectare sau de îndreptare a greșelilor strecurate în conținutul sau forma acestuia.

Potrivit art. 100 alin. (1) C. civ., ,,anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive”. Acest text este reprodus, cu unele diferențe de exprimare, care nu-i schimbă sensul, de art. 57 alin. (1), respectiv art. 125 alin. (1) din Metodologie.

Neîndoielnic, această manieră de reglementare contravine normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, împrejurarea că art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 reproduce art. 100 alin. (1) C. civ. constituie un ,,paralelism”, contrar art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. De asemenea, faptul că art. 125 alin. (1) reproduce art. 100 alin. (1) C. civ. și art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 contravine dispozițiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.

Pe de altă parte, observăm că, potrivit normelor juridice evocate, anularea, modificarea, sau completarea actelor de stare civilă pot interveni ,,exclusiv” în temeiul unei ,,hotărâri judecătorești definitive”. Per a contrario, aceste operațiuni nu pot fi realizate în temeiul altui act juridic, de altă natură, precum decizii administrative.

În materie sunt incidente corespunzător și dispozițiile art. 99 alin. (3) C. civ., conform cărora, ,,hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este opozabilă oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul”. Deci, în materie, ,,dovada contrară” se poate stabili doar printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă. De fapt, art. 99 alin. (3) C. civ. instituie o excepție de la efectul de opozabilitate a hotărârilor judecătorești, prevăzut cu titlu general de art. 435 alin. (2) C. pr. civ. Într-adevăr, în dreptul comun, potrivit acestui text, ,,hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară” (s.n.). Altfel spus, în dreptul comun, în lipsa vreunei restricții stabilite de legiuitor, dovada contrară se poate face cu ,,orice mijloc de probă”. Această concluzie rezultă și din conținutul art. 100 alin. (4) teza a II-a C. civ. Astfel, în temeiul acestuia, ,,actul administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civilă, precum și înregistrarea făcută în baza lui sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară”.

De asemenea, se poate observa că art. 100 alin. (1) C. civ. și art. 57 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 nu se referă și la ,,rectificarea actelor de stare civilă”. Într-adevăr, această operațiune nu este dată în competența instanței de judecată, ci a primarului. Astfel, potrivit art. 59 din Legea nr. 119/1996, ,,anularea, completarea și modificarea unui act de stare civilă sau a unei mențiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească definitivă, precum și rectificarea unui act de stare civilă ori a mențiunilor înscrise pe acesta, aprobate prin dispoziție a primarului, se înscriu numai prin mențiune pe marginea actului de stare civilă corespunzătoare” (s.n.). În același sens sunt și dispozițiile art. 100 alin. (4) teza a II-a C. civ. De fapt, singura deosebire dintre cele două texte constă în faptul că cel din Codul civil se referă generic la o autoritate administrativă, iar art. 59 din Legea nr. 119/1996 la ,,primar”.

Art. 125 alin. (2) din Metodologie reia regulile potrivit cărora rectificarea actelor de stare civilă sunt de competența ,,primarului” și că se fac la cerere persoanei interesate sau din oficiu. De asemenea, acest text face precizarea că, pentru emiterea deciziei primarului, este necesar, în prealabil, avizul SPCJEP.

Revenind la art. 59 din Legea nr. 119/1996, acesta are două semnificații. Astfel, pe de o parte, evocă împrejurarea că ,,rectificarea actelor de stare civilă” este de competența ,,primarului” și, pe de altă parte, că cele patru operațiuni se ,,înscriu prin mențiune pe marginea actului de stare civilă”.

Art. 127 alin. (1) din Metodologie stabilește ,,cazurile” în care se poate cere ,,anularea actelor de stare civilă”, și anume: actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător [lit. a)]; actul nu trebuia întocmit la SPCLEP sau, după caz, la primăria din cadrul unității administrativ-teritoriale respective [lit. b)]; faptul sau actul de stare civilă nu există [lit. c)]; nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă [lit. d)]; mențiunea a fost înscrisă pe alt act de stare civilă [lit. e)]; mențiunea a fost înscrisă cu un text greșit [lit. f)].

  1. 2. Reguli de procedură privind anularea, completarea și modificarea actelor de stare civilă. O serie de reguli le regăsim înscrise în art. 57 alin. (2) din Legea nr. 119/1996.

În concret, potrivit tezei I, ,,în cazul anulării, completării și modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidența a persoanelor ori de către parchet” (s.n.).

În opinia noastră, referirea generică a textului la ,,parchet” este greșită. Astfel, Codul de procedură civilă, stabilind modalitățile de participare a ,,Ministerului public la procesul civil”, se referă la ,,procuror”. În acest sens, sunt elocvente, spre exemplu, dispozițiile art. 92 C. pr. civ.

În temeiul tezei a doua din conținutul art. 57 alin. (2) din Legea 119/1996, ,,cererea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora (persoana interesată sau serviciul public comunitar ori parchetul, după caz), pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor și a concluziilor procurorului” (p.n.).

Textul reprodus ne prilejuiește observațiile ce urmează.

În primul rând, art. 57 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 119/1996 stabilește o regulă de ,,competență materială” și una de ,,competență teritorială” a judecătoriei nederogatorii de la dreptul comun. Astfel, din punct de vedere material, acest text dublează nejustificat dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. b) C. pr. civ. În concret, potrivit acestuia, în primă instanță, judecătoria judecă ,,cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii”. În schimb, sub aspect teritorial, art. 57 alin. (2) teza a II-a C. pr. civ. dublează prevederile art. 107 alin. (1) C. pr. civ., conform cărora ,,cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.

În al doilea rând, în situația în care cererea este introdusă de ,,parchet”, procurorul cumulează două ,,calități procesuale incompatibile”, adică cea de ,,parte” și cea de ,,autoritate imparțială”, care participă la proces în temeiul art. 92 C. pr. civ.

Dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 sunt reluate, cu diferențe de exprimare nesemnificative, de art. 126 alin. (1) din Metodologie. Astfel, în temeiul acestora, ,,în cazul anulării, modificării sau al completării actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. ori de către parchet; cererea se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de către structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. de la domiciliul petentului și a concluziilor procurorului”. Sub aspectul competenței judecătoriei și a altor chestiuni referitoare la procedura de judecată, acest text nesocotește flagrant dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. Reiterăm că, potrivit acestui text, ,,competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

Pe de altă parte, prin excepție de la regulile expuse, soluționarea cererilor de anulare, completare și modificare a actelor de stare civilă formulate de cetățenii români cu domiciliul în străinătate și de străini este de competența Judecătoriei Sectorului 1 al Municipiului București, conform art. 57 alin. (3) din Legea nr. 119/1996. Această excepție este reluată, contrar dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, de art. 126 alin. (2) din Metodologie.

Potrivit art. 57 alin. (4) din Legea nr. 119/1996, ,,hotărârea judecătorească prevăzută la alin. (1) [de anulare, completare sau modificare a actelor de stare civilă], precum și înregistrarea făcută în temeiul acesteia sunt opozabile oricărei alte persoane, atâta timp cât printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul” (p.n.). Reiterăm că regula prevăzută de acest text este stipulată și de art. 100 alin. (4) teza I C. civ.

Anularea actului de stare civilă ori a unei mențiuni se face prin bararea acestora cu două linii, în diagonală, respectiv ,,X”, trasate cu cerneală roșie, și înscrierea, în rubrica ,,Mențiuni”, a numărului și a datei hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, precum și a denumirii instanței care a pronunțat-o.

Art. 128 din Metodologie din Metodologie stabilește o serie de ,,reguli tehnice” în cazul anulării, modificării sau completării actelor de stare civilă, pe care le reproducem în cele ce urmează:

– verificările ce se efectuează în cazul anulării, modificării ori al completării actelor de stare civilă sau/și a mențiunilor înscrise pe acestea trebuie să stabilească temeinicia cererii solicitantului; în acest scop, se verifică actul de stare civilă care face obiectul acțiunii, pentru a stabili dacă la întocmirea acestuia s-a comis o eroare și în ce constă aceasta, precum și actele de stare civilă ale petiționarului și, după caz, ale părinților săi, prezentate în motivarea cererii [alin. (1)];

– în referatul prin care se comunică instanței judecătorești rezultatul verificărilor se menționează în ce constă eroarea sau omisiunea, datele reale ce urmează a fi reținute în sentință ori procedura de urmat, în cazul în care cererea nu face obiectul anulării, modificării ori al completării actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea [alin. (2)];

– referatul cu rezultatul verificărilor se întocmește de șeful structurii de stare civilă și se semnează de șeful SPCLEP [alin. (3)].

  1. 3. Reguli de procedură privind rectificarea actelor de stare civilă. Art. 58 din Legea nr. 119/1996 stabilește regulile de procedură speciale privind rectificarea actelor de stare civilă.

Astfel, reiterăm că, în temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, ,,rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei”.

Regula reprodusă mai sus este detaliată de art. 129 alin. (1)-(5) din Metodologie. Astfel, acesta stabilește următoarele reguli:

– în cazul rectificării actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora, cererea întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 53, însoțită de actele doveditoare, se depune la SPCLEP sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă ori la SPCLEP sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale de la domiciliul solicitantului; cererea se soluționează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziției prevăzute la art. 125 alin. (2); aceasta se comunică solicitantului, în termen de 10 zile de la data emiterii [alin. (1)];

– ofițerul de stare civilă care primește cererea o înregistrează și o prezintă primarului, împreună cu actele doveditoare depuse de solicitant și un referat motivat cuprinzând rezultatul verificărilor, după ce în prealabil referatul a fost avizat de către SPCJEP [alin. (2)];

– în situația în care cererea de rectificare a unui act de stare civilă se depune la SPCLEP ori, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale de la domiciliul solicitantului, aceasta se înaintează, de îndată, SPCLEP sau, după caz, primăriei unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă [alin. (3)];

– la primirea cererii și a documentelor justificative, ofițerul de stare civilă identifică actul de stare civilă care se solicită a fi rectificat și procedează conform alin. (2); după emiterea dispoziției prevăzute la art. 125 alin. (2), o expediază, împreună cu certificatul de stare civilă, completat corect, ca urmare a rectificării actului, SPCLEP sau, după caz, primăriei unității administrativ-teritoriale de la care a primit cererea [alin. (4)];

– ofițerul de stare civilă care primește dispoziția, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 54, prin care s-a aprobat rectificarea actului, în vederea eliberării certificatului de stare civilă corespunzător, invită titularul, în termen de 48 de ore, pentru a-l ridica, pe bază de semnătură; certificatul de stare civilă anterior se retrage și se transmite instituției emitente, în vederea anulării și a efectuării mențiunii corespunzătoare pe marginea actului, la rubrica ,,Certificate eliberate” [alin. (5)].

Reiterăm că, dispoziția primarului de rectificare, precum și înregistrarea făcută în baza acesteia sunt opozabile oricărei persoane până la proba contrară, conform art. 58 alin. (4) din Legea nr. 119/1996.

În sfârșit, dispoziția primarului poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.


[25]A se vedea Dex, p. 203.

[26] Idem, p. 645.

[27] Idem, p. 903.

 

Unele aspecte juridice privitoare la înscrierea de mențiuni, anularea, modificarea, rectificarea și completarea actelor de stare civilă was last modified: septembrie 29th, 2016 by Anett Csakany

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii